Halatu’ !

ianuarie 25, 2012

Astăzi Traian Băsescu a pierdut o bună ocazie să tacă.

Opinia publică este la capătul răbdării. Oamenii sunt în stradă, chiar pe o vreme îngrozitoare, cerând aceleaşi lucruri simple: „Jos Băsescu!” şi  „Alegeri anticipate!”. Nu mai au răbdare deloc cu aceşti guvernanţi.

După o perioadă de muţenie îndelungată, probabil bine calculată, Traian Băsescu a spus aseară câteva vorbe incoerente, urmate astăzi de un discurs mai lung, mai puţin agresiv, dar total rupt de realitate.

Am înţeles de la Traian Băsescu faptul că nu s-a făcut nicio greşeală, mai puţin poate decât un telefon în direct cu Raed Arafat.

Am aflat că în piaţă se scandează „Vrem relaţii cu India şi Africa!”, doar că noi nu ştim asta.

S-a referit la greutăţile reformei sale, uitând ceva. Chiar dacă, da, lume este nemulţumită de măsurile actualei puteri, în piaţă nu se strigă decât în mică măsură despre pensii şi salarii. Sunt mai ales mitinguri pentru democraţie, dar acest termen este străin domnului preşedinte şi acoliţilor săi.

Am aflat că nu conduce guvernul, de parcă tăierea salariilor şi pensiilor a fost anunţată la televizor de Boc.

Repet. În piaţă se strigă : „Jos Băsescu!” şi  „Alegeri anticipate!”.

Şi mai este ceva în legătură cu piaţa. Ceva care mă face să cred că cetăţenii nu mai au ce să negocieze cu puterea. Ironia fără limite a lozincilor. Când iei atât de clar peste picior pe cineva, semnalul e clar. Nu mai vrem ceva de la tine, pleacă!

Nea Gogu

ianuarie 21, 2012

Am aflat astăzi despre acest personaj. Şi personajul în sine nu mă preocupă, nu-l cunosc. Mă interesează însă faptul că un om cu funcţie în Jandarmerie, plătit din banii noştri pentru a respecta şi aplica legea, face vizite la sediul partidului portocaliu.

Omul respectiv, prins asupra faptului, sunat fiind să dea explicaţii, a trimis jurnaliştii către purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. Nu-i ceva normal, instituţional, pentru că întrebarea era una simplă : „Aţi fost la sediul PDL?”. Cum poţi, la această întrebare, să faci o trimitere către purtătorul de cuvânt? Dacă ar fi fost întrebat dacă s-a dus la Disneyland ar fi făcut aceeaşi trimitere?

Fiind clar că s-a dus, nu mai am curaj să întreb de ce. Pentru că este evident.

Astăzi Jandarmeria a transmis că PNL se face vinovat de ceva, nici ei nu ştiu de ce, urmând să fim amendaţi. Mitingul nostru, a văzut toată lumea, a fost, din punctul de vedere al legii şi civilizaţiei, unul exemplar. Domnii de la Jandarmerie au însă o certitudine. Noi suntem vinovaţi.

Atunci când vine vorba de curtea proprie, adică de propriile abuzuri din piaţă, face trimiteri la diverse comiţii necunoscute nouă. Mi se pare inacceptabil să protejezi astfel excesul de zel, abuzul în funcţie, uzul ilegal de forţă, mai ales că nimeni nu spune că întreaga instituţie este vinovată, ci există vinovaţi individuali.

Mesaj Graham Watson

ianuarie 19, 2012

http://www.youtube.com/watch?v=lMV1K5zN7N8

Încă ceva

ianuarie 17, 2012

Ştiţi, desigur, că am solicitat organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Decizia privind convocarea va fi luată mâine la ora 16.00, însă sunt semnale că cei de la putere nu vor avea curajul să respingă solicitarea.

Vreau însă să salut o iniţiativă de care nu s-a auzit, dar care mi se pare salutară. La solicitarea deputaţilor George Scutaru (PNL) şi Eugen Bejinariu (PSD), vicepreşedinţi ai comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, vor fi audiaţi în faţa comisiei reprezentanţi ai MAI, Jandarmeriei, Poliţiei şi altor structuri, în legătură cu excesul de zel, pe alocuri abuzuri chiar, petrecut în stradă în aceste zile.

Nu este vorba de seara de duminică. Atunci, culmea, nu prea s-au descurcat să oprească distrugerile.

În schimb se pare că apoi au învăţat să reţină studenţi, arhitecţi, gameri (probabil că pentru ei asta este o denumire suspectă), în general pe criteriul „nu-mi place faţa ta”.

În final un hohot de râs când ne amintim de ghicitoarea lui Băse.

Trei viermi

ianuarie 15, 2012

Am fost astăzi în Piaţa Universităţii. Aş fi vrut să vă povestesc despre caracterul paşnic al protestului, despre faptul că mi se pare imposibil ca cei pe care i-am văzut acolo să arunce cu pietre sau cu petarde.

Am aflat însă acum câteva minute despre uluitoarea declaraţie a senatorului PD Iulian Urban, care-i numeşte pe toţi cei din piaţă, dar şi pe toţi cei care nu au încredere în tâmpeniile pe care le fac şefii săi şi întreg partidul său „viermi”.

Atunci mă solidarizez şi declar că astăzi, alături de alte mii, trei viermi au fost în Piaţă. Subsemnatul vierme se află în fotografia de mai jos alături de colegii Alina Gorghiu şi Gigel Ştirbu, deputat PNL de Olt.

Ruşine să ne fie că nu susţinem reforma preamărită de Urban.

Mai multe victorii

ianuarie 14, 2012

Într-un gest fără precedent pentru el, Traian Băsescu a dat ordin să fie retras un controversat proiect de lege pe care tot el l-a lansat.

Las la o parte lipsa de atribuţii constituţionale în acest caz. Ignor, de asemenea, obedienţa guvernului, mai ales a premierului şi a ministrului sănătăţii, care cu mare iuţeală au lansat proiectul şi tot cu mare iuţeală l-au retras, dând dovadă de o mare absenţă în dezbaterea publică pe acest subiect. Culmea comicului a fost atinsă când un consilier onorific (!) al unui ministru a fost numit prin „inspiraţia” şefului de la Cotroceni.

Evenimentul de astăzi arată mai mulţi câştigători şi un perdant.

Avem de-a face cu o victorie personală a doctorului Arafat. Şi asta-i foarte bine, pentru că omul acesta merita această victorie.

Ar mai fi un câştig al societăţii civile, al celor din sistem, al oamenilor simpli care s-au implicat şi astăzi, iată, au ieşit chiar în stradă.

Mass-media este, de asemenea, printre câştigători. A rezistat diversiunilor tipice reprezentate de lansarea de subiecte paralele. Poliţişti arestaţi, gaze şi alte alea. Au reflectat şi acele subiecte, dar au ţinut subiectul principal, cel al legii sănătăţii.

Perdantul ar fi fost acelaşi oricum, pentru că Traian Băsescu şi-a tăiat serios din punctele puţine pe care le mai avea în momentul ieşirii necontrolate de la Realitatea TV.

Acum cred că-i iese ghicitoarea pe nas.

Omul cu ştampila

ianuarie 10, 2012

Spuneam acum câteva săptamâni, la o reuniune publică a USL Gorj, la Târgu Jiu, că actuala putere are un coşmar. Şi acest coşmar nu este USL, Antonescu, Ponta, mogulii sau pensionarii. Coşmarul este reprezentat de un om cu o ştampilă care intră în cbina de vot.

Teama de inevitabilul rezultat al unor alegeri este prezentă în toate acţiunile şi deciziile puterii. Scamatorii cu legea electorală, pregătiri pentru fraudă, tentative de fărâmiţare a spectrului politic, nimic nu este omis.

Astăzi aş vrea să dau un exemplu concret. De fapt trei.

În Camera Deputaţilor se află trei locuri vacante. Palfi Mozes Zoltan, de la UDMR, ales în judeţul Cluj, a  decedat în 29 august 2011, Petru Lakatos, tot de la UDMR, dar din Bihor, a fost ales în Curtea de Conturi în 17 octombrie 2011, iar Doru Frunzulică, traseist din judeţul Olt, a plecat către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în 1 octombrie 2011.

Legea electorală prevede obligativitatea organizării de alegeri parţiale în colegiile respective în termen de 90 de zile de la vacantarea postului. Alegerile se declanşează ca urmare a unei hotărâri de guvern, obligatorii prin prevederile legii. Vă amintiţi că astfel de alegeri parţiale s-au mai ţinut, în sectoarele 1 şi 4, în Hunedoara, Maramureş şi Neamţ.

După cum uşor se poate constata, termenul a cam expirat. Nu pare că guvernul are vreun gând să respecte legea şi să cheme cetăţenii la urne. Omul cu ştampila le-ar apărea astfel în cale mult mai devreme decât şi-ar dori.

Idei puţine, dar fixe

ianuarie 8, 2012

În loc de „La mulţi ani”, Traian Băsescu ne-a urat reorganizare administrativ-teritorială până în noiembrie.

Îmi amintesc de faptul că anunţul iniţial, cel în care domnul cu broscoiul s-a grăbit să anunţe inclusiv capitalele viitoatrelor judeţe, m-a prins la Focşani, alături de Crin Antonescu şi alţi colegi de partid, la o acţiune politică.

Am organizat, aşa cum era şi normal, o întâlnire şi o conferinţă de presă şi cu partenerii de la PSD Vrancea.

În timpul confeinţei de presă Marian Oprişan a argumentat împotrivirea sa faţă de această măsură, spunând la un moment dat către reprezentanţii presei locale : „Iar păţim cum s-a întâmplat cu cortina”. Toţi dădeau aprobator din cap.

Sigur că noi, cei de la Bucureşti, care nu ştiam povestea, am cerut lămuriri după conferinţă. Ni s-a povestit că, în anii 50, când Vrancea a fost repartizată la raionul Galaţi, cortina de la teatrul din Focşani a fost luată şi dusă la Galaţi. Şi toată lumea îşi amintea de acest episod.

Aşa cum, prin tentativa de a desfinţa Senatul, puterea ignoră istoria, tot aşa e şi în cazul judeţelor. Judeţul Ilfov este atestat documentar din anul 1482, iar Vâlcea este chiar mai vechi, fiind menţionat în anul 1392.

Dacă argumentele istorice nu conving, există argumente practice. Vrem, nu vrem, viaţa administrativă a unui judeţ are legătură aproape exclusiv cu reşedinţa acestuia. Acte, aprobări, instituţii. Ar fi extrem de neplăcut pentru cineva din localitatea Greşu, judeţul Vrancea, să aibă ceva de rezolvat în noua presupusă reşedinţă de judeţ, Constanţa. Pentru că are de mers 362,4 km. Doar dus.

Mereu invocatul argument al guvernanţilor, economiile, s-ar întoarce împotriva lor. Pentru ca un medic de familie din Greşu să meargă peste 700 de km ca să deconteze două aspirine la Casa de Asigurări ar fi nu doar ridicol, dar şi teribil de scump.

În final o propunere către „branconierul” Igaş. Dacă susţine cu adevărat reorganizarea, atunci să se plimbe prin Arad cu o plăcuţă pe care să scrie „Susţin ca Aradul să aibă reşedinţa de judeţ la Timişoara”.

Cine moare de grija altuia?

ianuarie 6, 2012

În 2008, în noiembrie, am candidat pentru Parlament. Asta teoretic, pentru că în campania electorală nu s-a discutat aproape deloc despre obiectivele unui parlamentar. Poate că nu a fost aşa în Bucureşti, dar în colegiile care nu conţin mari oraşe, cum este cel pe care l-am câştigat eu, am candidat mai degrabă pentru 6 posturi de primar, adică exact numărul de localităţi din colegiul meu. În termeni de piaţă alegătorii sunt clienţii şi ei formează cererea, aşa că am discutat mai degrabă despre drumuri, canalizare şi cămine culturale decât despre comisia de buget-finanţe.

Şi asta în condiţiile în care alegerile locale se consumaseră cu 6 luni în urmă şi câştigătorii epuizaseră argumentele despre elementele menţionate mai sus.

Spuneam că alegătorii sunt interesaţi de ce vor ei şi politicienii trebuie să răspundă. Corect. Însă este rolul politicienilor într-o democraţie să găsescă mecanisme pentru a facilita accesul alegătorilor la dezbaterea politică. Şi se poate. Pentru că peste încă 8 luni, în iunie 2009, au fost alegeri europarlamentare. Nu am candidat, dar am făcut campanie electorală şi cetăţenii mă întrebau mai ales despre subvenţiile în agricultură, ceea ce este exact o temă pentru europarlamentare.

Acum se pare că vom avea alegeri locale, judeţene, pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat în aceeaşi zi. Consecinţele sunt următoarele: un teanc de buletine de vot gros cât cartea de telefon a oraşului Beijing, candidaţi pentru toate funcţiile posibile cu excepţia celei de Secretar General ONU şi, probabil, multe voturi nule.

Şi am o veste pentru cei care, din disperare, au decis această aberaţie. Nu există metodă prin care să câştigi alegerile dacă te votează 15% dintre alegători. Nu s-a inventat şi nici nu se poate inventa.

De altfel PD pare primul partid din istorie care-şi propune un obiectiv electoral de tip „capra vecinului”. Da, suntem patetici, da, nu ne mai votează nimeni, aşadar ne propunem deschis să pierdem alegerile dar sperăm ca adversarul nostru să nu obţină 50% din voturi. Este ca şi când o echipă de fotbal care a câştigat campionatul trecut merge la un meci propunându-şi să nu piardă cu 5 la 0 ci doar cu 4 la 0.

Şi aşa „50% plus unu” a devenit un fel de Sfântul Graal al politicii româneşti. Am două mesaje pentru minusculii (în sondaje şi în performanţă de guvernare) portocalii. Să nu-şi mai bată capul cu asta. Este pentru ei o ultimă formă de încurajare vecină cu delirul. „ne fugăreşte lumea pe stradă dar USL nu va lua 50%”.

În primul rând că USL va obţine 50%, inclusiv la alegeri comasate, sau mai ales la alegeri comasate, pentru că pur şi simplu avem mult, mult mai mulţi primari. De acord să nu credem prea tare în sondaje, însă chiar şi cele mai dirijate către activiştii PD dau USL cu un scor de parcă ar fi un magazin în perioada de reduceri. Acum numai 49,95, ceva de genul acesta.

În al doilea rând că obiectivul constituţional este altul. Avem nevoie nu de 50% plus unu din voturi, ci de 50% plus unu din mandate, adică de 151. Adică nu, pentru că mereu uit că Băsescu şi PD au minţit când au spus că reduc numărul de parlamentari. Şi 50% din mandate e un pic altceva, dragă domnule Lăzăroiu.

50% plus unu din mandate înseamnă numărul suficient de parlamentari pentru a acorda un vot de încredere unui guvern USL condus de Victor Ponta sau pentru a aplica o cuvenită sancţiune unui preşedinte care nu va recunoaşte această majoritate.

Matematică simplă. Pentru unii

ianuarie 5, 2012

Încep cu întrebarea. Dacă 80=170 şi 300=488 atunci „aproape 2%” cu cât este egal? Răspunsul mai târziu, dar poate de la alţii, pentru că eu nu-l ştiu.
Anul trecut a stat parcă sub semnul expresiei „am o părere, dar nu sunt de acord cu ea”. Vom avea creştere economică, vom reduce numărul de parlamentari la 300, vom intra în Schengen, vom aplica legea pensiilor (pe care am votat-o prin fraudă), nu vom scădea pensiile militarilor. Vedeţi elementul ce leagă toate aceste afirmaţii? Da, este acela că niciuna dintre ele nu s-a dovedit a fi adevărată.
Desigur, sunt doi vinovaţi principali. Criza economică şi guvernul Tăriceanu.
Criză economică este, desigur. Dar nu peste tot, sau cel puţin nu peste tot la fel. Polonia oare mai există pe harta scuzelor portocalii? Prin vecini se mai întâmplă câte ceva. De exemplu Bulgaria reduce (din nou) taxele, acum venind rândul TVA. Ţinând cont că Bulgaria şi Ungaria au impozite mult, mult mai mici decât România, cât de competitivi suntem pentru a atrage puţinele invesiţii străine care au mai rămas disponibile pe piaţă? În alte locuri s-au petrecut schimbări. Papandreu, Berlusconi, Zapatero nu mai sunt. Boc este.
Cât despre guvernul Tăriceanu… Cât de patetic este ca după 3 ani de guvernare să aduci tot această scuză? În ritmul ăsta o să auzim despre greaua moştenire a guvernului IG Duca.
Ar mai fi, pentru ziua de azi, un episod amuzant de-a dreptul. Sigur, legea electorală nu schimbă în mod direct viaţa nimănui. Iar numărul de parlamentari nici atât. Dar am trăit cu toţii un inimaginabil circ despre acest subiect, cu ocazia unui referendum tipic băsescian. Am văzut jurăminte despre cel mai imoprtant lucru din lume. 300 de parlamentari. Dar când ai 16-17% prin sondaje şi vreo 180 de parlamentari în funcţie de votul cărora depinde perpetuarea accesului la butonul licitaţiilor, atunci e o problemă. Pentru cu 17% din 300 face 51. Care este diferit de 180.
Astfel am asistat la incredibilul episod al lansării în dezbatere publică, oficial, pe site-ul Ministerului de Interne, a noului sistem de calcul în care numărul de parlamentari creşte de la 471 la 488.
Dar despre comasare, alegeri şi Sfântul Graal vom vorbi mâine.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers