Ce zic si altii. Sau ce nu zic

Astazi am incercat sa ies din lumea mea, adica din mijlocul celor cu care impartasesc idei si pareri comune, si am vrut sa vad cum se vede dezbaterea de la Cluj din perspectiva bloggerilor PSD si PD.

M-am inarmat cu rabdare, dar n-a fost nevoie si iata de ce.

Incep cu cei de la PSD, pentru ca i-am verificat rapid pe Adrian Nastase, Corina Cretu, Daciana Sarbu, Ion Iliescu, Oana Niculescu Mizil si Vasile Dancu. Imaginatia mea s-a blocat aici, dar presupun ca si daca as fi sapat mai adanc tot n-as fi descoperit exprimarea vreunei pareri. Pentru ca, ati ghicit, toti cei enuntati mai sus nu pomenesc de evenimentul aflat in cercetare. Dar nu ma mir, pentru ca am aflat azi ca Mircea Geoana nu a mers la dezbatere pentru ca steagurile nu erau aranjate cum trebuie.

Parerile portocalii suna cam asa. Cristian Preda – nimic. Catalin Avramescu – nimic. Daniel Funeriu – pomeneste ca va avea loc dezbaterea, il inteapa pe Geoana pentru absenta, dar nu mai scrie apoi nimic dupa ce s-a consumat evenimentul. Elena Udrea – cea mai disciplinata, lauda prestatia favoritului sau, il critica pe Crin si strange 116 comentarii, 80% dintrea acestea fiind pe tema mitocaniei lui Basescu la adresa tragediei traite de Antonescu. Nu raspunde la comentarii. In sfarsit, Mihai Boldea, Raluca Turcan, Sever Voinescu, Traian Ungureanu – nimic.

Oare este ceva ce nu le-a convenit? Le-a stat ceva in gat? Poate ca cei de la PSD au dorit sa ignore evenimentul, dar PD-istii nu au gasit si ei un motiv de lauda, acolo?

Oare un alt efect al dezbaterii de la Cluj este ca Basescu si Geoana pregatesc pentru miercuri, la Bucuresti, o dezbatere amicala intre ei, FSN-istii, de la care sa fie exclus Crin?

Etichete: , , , , , ,

32 Răspunsuri la “Ce zic si altii. Sau ce nu zic” r r

  1. Horatiu spune:

    a)Animalul e ranit. Garda pretoriana in deruta. Loviti-l tare pe basescu. N-are suflu. Sansa e un tur doi cu Geoana si Crin. Invingator Crin.

    b) Greii din pedele nu se implica. Parasutistii lui basescu n-au sustinerea partidului. Daca Zeus “moare” in primul tur, pedeleul revine la 10%.

    c) Am fost la Sibiu duminica. Miting pro-basescu. Autobuze, muzici, multime partial dezorientata. Un grup de portocalii cautau un bar. Altii isi umpleau sacosele cu votca de la Bila. Ploua marunt. Seful nu aparuse. Era la Imparatul romanilor. Am plecat. Printre doua grupuri de romi trimisi probabil de GDS. Rau au ajuns unii

    • mihaivoicu spune:

      Si daca intra Crin cu Basescu rezultatul e acelasi. Baronii din PD au si scenarii post Basescu, fii fara grija, sunt mult prea experimentati

  2. Anca spune:

    “Oare este ceva ce nu le-a convenit? Le-a stat ceva in gat?”
    Desigur:
    Steagurile nu numai ca nu erau destule,
    dar in loc sa fie portocalii erau albastre cu stele galbene… (fuck it!),
    nici macar alea nu aranjate in constelatia corespunzatoare.

  3. Lilick spune:

    Probabil pedistii sunt doar… DE ACORD CU ELENA UDREA! :lol:

  4. Laura spune:

    Iliescu e destul de positiv la adresa lui Crin pe blogul sau. De acord, in stilul lui caracteristic, but still …

  5. diaconescumarius spune:

    Strutocamila PDL aplica de aceasta data tactica strutului: capu-n nisip si curu’ la vedere. Trebe’ pocniti peste el:)

  6. Liviu spune:

    Cred ca PD nu se incurca cu dezbateri din astea. Acolo se joaca un joc mult mai mare si mai profitabil – e in curs de organizare turismul electoral.

    Probabil in ziua alegerilor soselele patriei vor fi din nou pline de autocare. Si nu stiu cum o sa faca, dar intre 8 si 9 seara se la inregistra un aflux neobisnuit de votanti.

    Mi-ar placea sa stiu ca PNL se va stradui sa fie cu ochii in 4 in ziua de vot, dar, jucecand dupa performantele organizatorice modeste ale partidului, nu cred ca ne putem astepta la prea mult. Pe scurt, au sa va fure ca-n codru.

  7. Ce mişto este un gest mişto făcut de un politician « Chinezu spune:

    [...] despre Mihai Voicu. M-am intersectat cu el de câteva ori, o dată chiar şi într-o emisiune. Ne-am băut cafeaua de [...]

  8. MARIN spune:

    Este foarte adevarat ca pe BLOGURILE apartinand unor persoanalitati de la PDL si PSD sunt numai comentarii lipsite de substanta si, oarecum, tangentiale fenomenului aparut ca urmare a CONFRUNTARII DE LA CLUJ.
    Este si firesc deoarece nu se astepta nimeni, din cele doua stafuri de campanie, ca D-l CRIN ANTONESCU sa-si dovedeasca SUPREMATIA in fata d-lui BASESCU si mai ales, in fata PRESEDINTELUI IN FUNCTIE. Sa nu uitam ca d-l BASESCU are o dubla calitate: CANDIDAT si PRESEDINTE IN FUNCTIE.
    Si pentru a intari cele spuse de mine, va informez ca astazi intre orele 07.00 -08.00 am stat la o mica coada la un laborator de analize, coada la care erau foarte multi pensionari si, am ramas surprins placut de atitudinea acestora PRO-CRIN si CONTRA-TRAIAN

  9. Alexandru Marin spune:

    Elena Udrea e purtator de cuvant… si toate cele :-D

  10. oracolpolitic spune:

    Nu e corect aprecierea legata de mutenia pesedistilor. Iliescu se exprima.
    “Daca ati urmarit atent dialogul sau cu Antonescu, Basescu si-a pierdut siguranta de sine. Nu mai e cel din 2004 ! Nu cred ca Geoana nu i-ar face fata, insa cu el, Basescu va fi mai dur, adica mai “badaran”. Insa si Geoana cred ca s-a mai “adaptat” si pentru asemenea confruntari. La Cluj, cred ca a facut bine ca nu s-a dus, iar Crin Antonescu a folosit bine prilejul; el este spontan si deci mai potrivit pentru asemenea improvizatii”. “Ati surprins perfect momentul intalnirii lui Basescu cu cadre didactice, moment bine speculat de Crin Antonescu la Cluj”. “In legatura cu raspunsurile lui Basescu – la Cluj, in dezbaterea cu Crin Antonescu, s-a vazut ce mostre de raspuns poate sa dea Basescu, apropo de bilantul mandatului sau.

    A fost capabil sa-si atribuie merite pentru intrarea Romaniei in UE si NATO, pentru organizarea Summitului NATO in Romania, pentru “cresterea suprafetei Romaniei” in urma procesului de la Haga (uitand ca acesta a fost deschis de guvernul Nastase). Este culmea tupeului! Cand toata lumea stie ca Basescu a reusit sa izoleze Romania pe plan international si ca toti se feresc de el (interviul lui Plesu, fostul sau consilier, este elocvent in ce priveste “apetitul” si stangaciile basesciene in materie de relatii externe – atribut esential pentru un presedinte)”

  11. Dan Patrascu spune:

    Pentru a vedea cum stau lucrurile inainte de primul tur, propun un sondaj de opinie. Pentru a nu fi un sondaj partinitor trimit aceasta propunere atat pe blogurile care il sustine pe Traian basescu, cat si cele care il sustin pe Crin Antonescu sau Mircea Geoana.
    http://patrascudan.wordpress.com/2009/11/16/sondaj-de-opinie/

  12. mihai 4 spune:

    http://roxanaiordache.wordpress.com/2009/11/16/crin-antonescu-un-domn-care-onoreaza-femeia/

  13. blonda spune:

    E liniste pentru ca “preocuparea lor mintala e la alte prostii…” Cred ca s-a acumulat o presiune uriasa si vulcanul rafuielilor va erupe. Singura intrebare care-mi vine in minte “oare cum va incepe?”

  14. tibi spune:

    Si eu cred ca daca intra in turul doi Antonescu castiga impotriva oricui. Dar sansele sa intre in turul doi sunt prea mici fata de cat ar fi putut sa fie.

    • Anca spune:

      Aici, din pacate, trebuie sa fiu de acord. Dupa aproape un an cu PNL singur in opozitie, dupa valul pozitiv de la congresul PNL, dupa halul in care s-a desfasurat anul 2009, dupa cat de usor este de iesit in fata, de iesit in public cu un candidat ca Antonescu, dupa cat e de usor sa atragi in jurul lui electorat din afara partidului si chiar din partidele adverse,
      e absolut irational faptul ca am ajuns, pe cifre reale, sa ne intrebam daca intra in turul 2. Pe tema asta voi ramane mereu in dezacord cu activitatea PNL pe anul asta. Luni intregi Crin a fost mai degraba in pozitia unui candidat independent. Ba nu, mai rau, a mai si tras pacatele partidului. Daca cei din latura liberala care nu s-a sfarmat prea tare pentru Crin isi imagineaza ca eventualul lui esec prin pierderea alegerilor e in avantajul lor, tin sa-i anunt ca pentru mine eticheta lor, in cazul in care Crin nu intra in turul 2, suna cam asa: DOBITOCII DATORITA CARORA NE-AM ALES CU GEOANA/BASESCU 2 (dupa caz)”. Si ii voi “vota” ca atare. Si ca mine, multi.

  15. Anca spune:

    E o incredibila aberatie DEZBATEREA PE TEME ECONOMICE a lu’ Geoana!

    • mihaivoicu spune:

      Interesant, mai ales ca este cunoscut apetitul socialistilor in a fi generosi pe banii altora si cand se termina sa mareasca taxele

  16. AURASH spune:

    Oricat de partinitor ai fii,nu ai cum sa nu recunosti ca domnul Antonescu a fost cu 10 clase peste domnul Basescu.
    Pe doamna Udrea o intelegem ca doar face parte din famiglie.

    Sunt un pic ingrijorat fiindca mai mult ca sigur vor incerca sa fraudeze alegerile.Si PSD-ul si PD-ul se pricep la asta.

  17. olimpiu spune:

    a fost zdrobit marinarul ce sa mai zica sustinatorii lui??? sa fie penibili??? o lasa pe alde Udrea si Anastase ca astea doar n-au simtul penibilului. ff muti oameni ceteteni obisnuiti chiar si de la tara au apreciat prestatia lui CRIN, iar eu inca sper in dislocarea electoratului PSD

  18. Bibliotecaru spune:

    Dar părerea mea cu vi s-a părut?

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2009/11/din-confruntarea-basescu-antonescu-am.html

    • mihaivoicu spune:

      Impartasesc cu domnul Cernea o pozitie comuna. Despre religie in scoli. Voi scrie despre asta curand.
      In rest … probabil ca are dreptate, sanse egale inseamna si participare la dezbatere.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.