In lupta asta eu nu tin cu statul

Inca de cand americanii au avut desteapta idee de a legifera dreptul constitutional al cetatenilor de a face tot ceea ce este legal posibil pentru a plati cat mai putine taxe exista o dezbatere in toate tarile cu economie de piata cu privire la nivelul suportabilitatii impozitelor. Statul are tentatia comoda de a mari taxele pentru a face rost de bani pentru sistemul de sanatate sau educatie in cazul altora si pentru tichete de vacanta in cazul nostru, iar companiile si indivizii, de la un anumit nivel al impozitelor, incep sa caute solutii ingenioase pentru a plati mai putin. Iar cand aceste solutii ingenioase devin si ilegale, este un semnal pentru stat ca trebuie sa dea inapoi.

S-a spus ca introducerea cotei unice de impozitare a creat 500.000 de noi locuri de munca. Punem pariu ca cel putin o treime dintre acestea nu erau deloc noi, ci locuri de munca foste la negru albite de siguranta unui impozit mic? Multi angajatori riscau pentru a nu plati 44% impozit PSD, dar pentru 16% au ajuns la concluzia ca merita sa doarma linistiti, fara a fi nevoiti sa-si puna muncitorii sa sara gardul din spate cand suna cineva la poarta.

De aceea imbecilitatea impozitului forfetar ma face sa cred ca este vorba de panica pura. Pogea spune ca s-ar putea incasa 300 milioane de euro din acest impozit. De la 300.000 de firme care raporteaza pierderi, dar au vreo 600.000 de angajati care pot ingrosa oricand randul somerilor. Merita 300 milioane acest risc? Categoric nu, este stupid, ridicol si mai am niste termeni pe care ma abtin sa-i scriu. Banii astia inseamna mai putin decat s-a incasat din taxa de poluare auto, inseamna sub 10% din autostrada Transilvania care oricum nu se misca si inseamna mult, mult mai putin decat costurile care se vor genera din cauza a 600.000 noi someri.

Statul este cel mai prost administrator, dar parca domnul Pogea da un nou sens acestei descrieri. Si de aceea nu tin cu statul.

Anunțuri

Etichete: ,

22 răspunsuri to “In lupta asta eu nu tin cu statul”

  1. Bibliotecaru Says:

    Nu este vorba despre impozit forfetar. Prin definiţie impozitul forfetar implică ca impozitul să fie nu numai global dar şi invariabil, ori aici nu este cazul.

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2009/05/care-este-ordonanta-cu-impozitul.html

  2. Dan Maxim Says:

    Mai e o problema, impozitul forfetar afecteaza firmele mici care formeaza tesatura „organismului” economic al Romaniei. Adica foarte micul intrepinzator care are de exemplu serviciu dar tine si o firma pentru rotunzirea veniturilor (sau poate pentru copii, etc).

    Marile companii nu sunt afectate, sumele sunt prea mici ca sa conteze pentru ele. Deci este favorizat un capitalism de tip corporatist in defavoarea unui capitalism de tip „mic intreprinzator”.

    • mihaivoicu Says:

      Si, mai departe, cei despre care vorbiti au mai multe optiuni, toate proaste
      1. sa inchida afacerea
      2. sa lucreze fara facturi, pentru a raporta cifra da afcere mai mica si deci sa se piarda TVA
      3. sa se transforme in PFA

  3. Dan Maxim Says:

    De fapt, din cate inteleg eu, pe plan mondial criza favorizeaza cumularea capitalului (bancile se cumpara intre ele, in curand vor incepe probabil sa cumpere si activele din economia „de productie”). Nu stiu daca asta e de bine (normal), chiar as fi curios care e „teoria liberalismului” vis-a-vis de chestia asta.

  4. MBadragan Says:

    Exista un aspect care ma nedumereste.

    Statul, aproape prin definitie, este cel mai prost administrator. Intre noi fie vorba, este si bine sa fie asa pentru ca un administrator mai bun se cunoaste prin rezultate, rezultate care, pentru a fi obtiute, ar implica asumarea de riscuri mai mari (statul nu isi asuma riscuri, joaca cel mai consevativ joc accesibil in conditiile date).

    Cu toate astea, poti fi decident intr’o administratie conservativa sau intr’o administratie auto-distructiva. Si aici vine nedumerirea mea. Chiar nu exista nici o grupare de oameni politici in Romania pentru care mindria de a avea numele legate de un set de politici SALVATOARE sa insemne mai mult decit obtinerea de beneficii materiale pe termen scurt?

    PNL a fost pe punctul de a face o astfel de mutare atunci cind a adoptat cota unica. Asteptam masuri similare care sa continuie trendul setat. Din pacate nu au mai venit, totul s’a pierdut intr’o serie lunga de masuri proaste, minore, de hartuieli absurde, de miriieli in public, de arogante tembele.

    PNL continua sa fie asa, minor, scandalagiu, pe alocuri poznas, mai peste tot marginalizat. PSD nu are, dupa mine, pe nimeni care sa nu se uite mai degraba spre propriile buzunare. PD-L e si el un amestec bizar de prostie, incompetenta, aroganta si intentii bune pe alocuri (fereste’ma Doamne de prostul fudul cu intentii bune).

    Pai in cazul asta, stimabililor, eu cu cine votez?

    • mihaivoicu Says:

      Evident ca raspunsul meu nu poate fi decat unul subiectiv, fiind direct implicat. Cu toata obiectivitatea de care sunt capabil, fara a idealiza guvernarea PNL, cred ca pentru mediul de afaceri am fost macar raul cel mai mic

    • Dan Maxim Says:

      Mai trebuie spus ca intr-o guvernare liberala statul nu trebuie sa fie foarte vizibil. Tariceanu a creat premisele pentru dezvoltarea economiei (cota unica) si a lasat economia sa se dezvolte (cu succes as zice).

      Dar au fost si alte masuri (raportul intre investitii si salarii a devenit favorabil primelor in educatie de exemplu).

      Problema reala a PNL-ului este lipsa unei perceptii corecte pe care o are in randul unei populatii obisnuita cu pattern-ul paternalist (sa ne dea presedintele de mancare).

  5. Bibliotecaru Says:

    Eu aş vrea să subliniez caracterul anti-liberal al acestei măsuri Pogea (eu nu o pot numi lege, pentru că fiind prin Ordonanţă de Urgenţă fuge practic de parlament), dimensiunea liberală a PD-L, urmele liberalismului de după fuziunea PD-PLD dispar miraculos. Dat fiind că acest impozit este opera curată a democrat-liberalilor, nici nu se poate spune că social-democraţii le-au impus ceva. În plus, este evident că măsura va aduce o pierdere la veniturile bugetare şi nu un câştig, dat fiind că prin închiderea micilor firme vor apărea şomeri care vor trebui susţinuţi din Fondul de şomaj care probabil, dat fiind creşterea bruscă a şomajului, nu se va putea auto-susţine. Nu mai vorbesc că prin salariile celor intraţi în şomaj Guvernul ar fi pus mâna pe TVA-ul cheltuit de ei.

    Am extras din primul buget al României pe 2009, cel mai optimist… Sumele sunt în mii lei.

    VENITURI CURENTE: 71.012.030
    din care
    IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL: 19.935.479

    IMPOZIT PE SALARII – TOTAL : 21.218

    IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE: 223.000

    şi acum TVA…
    IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII: 43.514.524

    IMPOZIT PE COMERTUL EXTERIOR SI TRANZACTIILE INTERNATIONALE: 1.021.100

    ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE: 68.730

    Dacă cele mai bune previziuni ale Guvernului visează să obţină din Impozit pe profit de la agenţii economici 12.695.500 mii RON, adică cam 17% din venituri, cam cât la sută să fie suma obţinută prin impozitul acesta minimal (că forfetar nu-i pot spune)? Să fie 0,1% ori 0.2%… Cum spunea domnul acela de a reinventat limba engleză… William Shakespeare, Much Ado About Nothing.
    Spunea duduiţa Beatrice…
    Too curst is more than curst: I shall lessen God’s sending that way; for it is said, ‘God sends a curst cow short horns;’ but to a cow too curst he sends none.(Act 2, Scena 1)

    • mihaivoicu Says:

      Pogea sustine ca aproximativ 300 miloane de euro, dar calculeaza la numarul de platitori la ora actuala, neluand in calcul falimente, transformari in PFA si evaziunea fiscala. Probabil ca estimarea de 0.2% este corecta

  6. MBadragan Says:

    Din cite am citit la tine, din cite am citit la altii despre tine, cred ca faci parte dintre exceptii. La fel cum mai sint exceptii si pe la altii (Sever Voinescu, Daciana Sirbu, Bogdan Olteanu). Din pacate, pentru mine ca privitor de afara, nu vad o structura si nici o speranta in viitorul apropiat.

    Si, tot din pacate, au mai existat exceptii care pe mine m’au dezamagit profund. A inceput cu domnul Vosganian (m’am inscris pe vremuri in UFD datorita lui si ideilor lui), a continuat cu domnul Adrian Cioroianu (nu rasuflam pina nu’i citeam articolul din Dilema) si altii. Sincer, am ajuns sa’mi fie teama pentru fiecare noua exceptie, teama ca o sa mai vad o stea cazind.

    Stiu, de afara se vede mult mai putin. Stiu, inauntru este foarte complicat. Unii nu au cazut ei ci „au fost cazuti”. Dar eu sint afara si binele trebuie sa se vada si afara. Pina la urma asta este criteriul final de validare.

    De final, ai dreptate. Pina acum PNL a fost raul cel mai mic. Mi’ar placea ca data viitoare sa fie si mai mic.

    • mihaivoicu Says:

      Pentru o economie performanta, cred ca acesta este secretul, sa fii raul cel mai mic. mai putine decizii, mai putine greseli. Am facut si noi greseli, mai ales cand ministrii nostri de finante s-au lasat condusi de birocratia din minister

    • Dan Maxim Says:

      Nu sunt membru PNL dar nu pot fi de acord ca PNL-ul a fost „raul cel mic”. Numai gestul de a opri finantarile catre ziarele centrale (prin publicitate la CFR Marfa de exemplu) luata de liberali mi se pare mai mult decat ce puteam astepta de la un guvern populist (de tip PSD-PD de exemplu).

      Poate asteptarile tale de la o demacratie parlamentara sunt prea mari. Tipul asta de guvernare nu schimba societatea in bine pe termen scurt ci se „muleaza” dupa societate. Pe termen lung se vede clar o imbunatatire din 90 pana acum.

      • mihaivoicu Says:

        Rolul guvernarii este sa asigure cadrul pentru competitia libera, iar veniturile obtinute sa fie indreptate catre ceea ce piata libera nu poate oferi inca – pensii, educatie sanatate, respectarea legii, aparare. Democratia parlamentara poate furniza un guvern mai mult sau mai putin interventionist, mai mult sau mai putin competent, avand desigur limite. Sustin si voi sustine mereu ca, din punct de vedere economic, am intervenit mai putin si am performat mai bine decat guverne precedente sau decat guvernul actual

      • Dan Maxim Says:

        Dle. Voicu, eu va apreciez pe dvs., dar mi-as permite sa spun aici e mai mult decat „un guvern mai bun sau mai rau decat altele”. Parca sunteti prea „defensiv”. E prima oara cand Romania performeaza serios pe plan economic (ma refer la perioada 2004-2008). E prima oara cand citesc ca economia romaneasca e numite „tigrul” Europei, etc.

        Practic, eu as aborda problema astfel:

        Dobrin a demonstrat ca romanii nu trebuie sa aiba complexe fotbal.

        Eliade a demonstrat ca putem avea personalitati stiintifice de talie mondiala

        PNL a demonstrat ca putem fi performanti in economie.

    • mihaivoicu Says:

      Nu cred ca sunt defensiv, sau poate ca da… Incercam sa fiu obiectiv si sa nu ocolesc unele erori facute. Dar, toate luate in considerare, PNL a avut un guvern bun, care a creat conditiile necesare dezvoltarii economice

  7. MBadragan Says:

    Mihai, intr’o societate apropiata de echilibru statul minimal pare a fi raspunsul corect. Legea pietei, jocul isi face singur regulile, se auto-regleaza, se auto-amendeaza si asa mai departe.

    Daca societatea nu este aproape de echilibru si o lasi pe mina statului minimal, cel mai probabil, ea va tinde tot spre echilibru. Numai ca vei avea o componenta temporala foarte mare. Probabil 50-100 de ani cel putin. Se poate vedea istoria capitalismuli acolo unde a fost el inventat. Corectiile „istorice” au fost cam multe si cam dureroase, cu multe generatii sacrificate.

    O alta solutie este sa incerci sa echilibrezi mai intii si abia apoi sa eliberezi friiele. Inca sintem departe de momentul ala.

    Am un singur argument demn de mentionat. Romania este plina de „bullies”. La nivel economic, politic, social, printre jurnalisti, printre lideri sindicali. In conditiile existentei lor, energia celorlalti se consuma cu precadere in lupta impotriva lor, de ocolire a lor, de fuga de ei. Jocul nu este liber. Exista riscul nevoii de inca o revolta populara (a oamenilor „normali” pentru a scapa de ei). Sinteti dispusi sa lasati lucrurile sa ajunga acolo?

    • mihaivoicu Says:

      Este o dezbatere veche, foarte veche. Sunt, recunoaste toata lumea, domenii in care piata nu poate functiona. Exemplul tau este elocvent – de ce doar cateva firme castiga lucrari mari de infrastructura? De ce unii lideri sindicali au afaceri mai mari decat firmele unde lucreaza?

  8. MBadragan Says:

    🙂 Stiu ca e veche. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa fie uitata.

    Pentru ca, daca o uitam, lucrarile mari le vor lua numai companiile mari (cel mai des este economic firesc sa fie asa, o firma mica nu are cum accesa oricind 3000 de muncitori sau un imprumut de citeva sute de milioane de dolari) dar ele isi vor face treaba din ce in ce mai prost. Pentru ca nu le ameninta nimic.

    (anul trecut o firma mare din Romania a reusit „sa stearga pe jos” cu unul din gigantii germani pentru ca a avut „spate politic”. Firma germana nu va mai face nimic de avengura in Romania pentru cel putin 10 ani. Am fost acolo, de partea nemtilor, am incercat, am renuntat. Ca si ei.)

  9. Bibliotecaru Says:

    @ MBadragan
    Dacă îmi permiteţi, am să vă contrazic un pic de tot. Aş spune că statul minimal şi relaxarea regulilor economice trebuie să ducă la o economie accelerată, la un consum accelerat, la o creştere a capacităţilor de producţie… deci la dezechilibrarea economiei. Atenţie însă, accelerarea producţiei, duce şi la creşterea accelerată de capital şi bunăstare, iar aceasta nu trebuie să conducă la creşterea nivelului de trai, asta nu înseamnă liberalism. Bunăstarea născută din consum accelerat de resurse (adică un fel de sistem TURBO) trebuie să meargă în domeniile stabilizate ale economiei, altfel, la primul semn de slăbiciune, totul se prăbuşeşte. Acesta este şi motivul pentru care Criza mondială a venit atât de brusc şi fără un preaviz pentru cine… nu înţelegea prea bine cum stă treaba cu economia (după cum s-a văzut, printre cei care nu înţeleg economia s-a aflat şi Guvernul SUA). În momentul în care valoarea adăugată economiei nu se stabilizează în creştere de capital şi se duce în salarii, pensii, creşterea nivelului de trai, lipsa creşterii economice termină perioada de sustenabilitate a nivelului de trai, şi atunci, deoarece salariile şi pensiile nu pot scădea, este nevoie de împrumuturi de consum, care prăbuşesc şi mai tare economia, până se ajunge la zero. Noi ne aflăm în perioada împrumuturilor, vom ajunge probabil în mai puţin de 10 ani într-o perioadă care va trimite la foametea de pe timpul lui Ceauşescu, şi încă cu oarecare blândeţe pentru că va fi mai rău. Atunci cei care au provocat prăbuşirea economică vor fi pentru români întruchiparea celor mai hulite personaje din istorie.

  10. Alexandru Marin Says:

    Nu multi prieteni se simt prea bine dupa ordonantele pogiste.Mai ales aceia care sunt la inceput cu afacerile 😐

  11. Vlad Florea Says:

    Eu va statul roman ca un vartej, iar guvernarea ca un echipaj aflat pe un vas prins de vartej. Realizeaza ca sunt in vrie, iar in disperare de cauza cauta sa devina mai usori, dar isi dau seama ca asta ii va scufunda mai repede si iau urmatoarea decizie in pripa sau mai degraba la disperare si tot asa, din decizie proasta in decizie proasta ajung sa scufunde vasul mai repede decat dk in momentul intrarii in vartej ar fi sarit cu totii din el. Cum naiba sa-i facem sa sara din el pe astia a nostri???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: