Anca Boagiu si improvizatia

Cum sa poti sa reformezi ceva in Romania cand habar nu ai despre ce vorbesti? Am vazut stirea de mai jos, i-am dat copy-paste si nu link pentru ca este un model de cantat dupa ureche.

Vicecepresedintele Senatului Anca Boagiu sustine ca sistemul unicameral ar eficientiza legislativul romanesc.

Mai mult, sistemul electoral mixt utilizat in Germania poate reprezenta un model ce ar putea fi introdus si la noi in tara.

Anca Boagiu a afirmat ca noul sistem de vot, aparent uninominal, dar care asigura de fapt tot o reprezentare proportionala a produs in multe cazuri nemultumire in randul electorilor care, desi au acordat votul unui candidat, au constatat ca cel de pe locul 2 sau 3 este cel care ii reprezinta in Parlament.

Trec peste prima afirmatie si o trimit pe doamna cu pricina la teza de doctorat a sefului ei de partid, Emil Boc. Teza se numeste „Superioritatea sistemului bicameral”.

Dar, doamna Boagiu, sistemul electoral mixt utilizat in Germania este un sistem care este exact „aparent uninominal, dar care asigura de fapt tot o reprezentare proportionala”. Si in Germania de asemenea alegatorii, din 1949 incoace, „au constatat ca cel de pe locul 2 sau 3 este cel care ii reprezinta in Parlament”. Este adevarat, printr-un sistem mai complicat, care are si o lista nationala pe care se pot afla si candidati uninominali, care intra in Parlament dupa ce au fost pe locul 2 sau 3.

Mai puneti, bre, mana pe carte!

PS – am insa o satisfactie, din noiembrie incoace. Doamna Boagiu este nascuta intr-o localitate de la mine din colegiu, comuna Desa, judetul Dolj. Primar PD. La alegerile parlamentare acolo am luat 54% eu.

Anunțuri

Etichete: , , , ,

18 răspunsuri to “Anca Boagiu si improvizatia”

  1. atreides Says:

    Exact asta este ceea ce trebuie sa faceti! Pe toate canalele posibile.

  2. Bibliotecaru Says:

    @ Mihai Voicu
    „Superioritatea sistemului bicameral” probabil că a fost o temă impusă şi nu aleasă… Am căutat lucrarea pe INTERNET, pentru că, de regulă, tezele de doctorat sunt publice şi postate pe internet, pe site-ul facultăţii, dar nu am reuşit să dau de ea. Dumneavoastră aţi citit această teză de doctorat? Dacă da, de unde? Dacă nu… aţi judecat teza numai după titlu? 🙂 Dacă există o concluzie chiar de la început, poate nici nu mai trebuia scrisă… asta apropo de doctorii în ştiinţe făcuţi pe bandă rulantă.

    • mihaivoicu Says:

      Si eu am gasit doar mai multe referiri la titlu. Si de aceea am mentionat doar titlul, dar acesta mi se pare fara echivoc, nu contine un semn de intrebare sau vreun dubiu.

  3. Marius Says:

    Aceasta nu este parerea Ancai Boagiu. Este parerea lui Basescu. Si automat a fost preluata de intreg PD-ul. Chiar si de Emil Boc (ala cu teza de doctorat)

    • mihaivoicu Says:

      Liderii PD se cam contrazic pe aceasta tema. Fara indoiala ca vor urma parerea lui Basescu, dar Roberta Anastase vorbeste de majoritar in doua tururi, Boc a pomenit de majoritar intr-un tur iar acum Anca Boagiu pomeneste de un sistem mixt. Oare stiu despre ce vorbesc? Se pare ca nu.

  4. danut10 Says:

    Acum nu vreau sa fiu Gica Contra – apropos, sintagma ar trebui schimbata in „nu vreau sa fiu Bibliotecarul 🙂 ” – dar articolul dvs. este mai degraba un pamflet la adresa dnei. Boagiu decat un argument in favoarea sistemului bicameral si a votului proportional care chiar ar merita o pledoarie.

    Iar chestia cu „bre” nu se incadreaza in tonul politicos si „curat” al articolelor dvs. anterioare. Lasati-ne pe noi, cititorii sa fim mai „rough” in exprimare, ca nu suntem persoane publice 🙂

    • mihaivoicu Says:

      Am mai postat pe acest blog argumente diverse despre sistemul de vot. Este adevarat, despre unicameral vs. bicameral nu am vorbit. Nu este neaprat un pamflet la adresa d-nei Boagiu, pentru ca doresc sa subliniez incoerenta unui partid, am auzit numai in ultimele doua saptamani trei oameni cu trei pareri. Parca ar fi de la liberali 🙂
      Bre … nu e o jignire si nici ceva rough, e o exprimare a exasperarii

      • Bibliotecaru Says:

        Sistemul bicameral gândit redundant în votarea legilor s-a născut din nevoia de a cere separat părerea nobilimii şi a poporului. Senatul care ar fi trebuit să fie populat de forţa macro-economică a ţării, marii „nobili”, marii magnaţi, marii posesori de averi, şi Camera Deputaţilor care ar fi trebuit să fie populată de reprezentaţii masei populare, ar fi trebuit să colaboreze pentru a scoate legi bune şi pentru bogaţi dar şi pentru săraci.

        Bicameral sau unicameral… Pentru a justifica această stare nu este îndeajuns să se înşire o listă de avantaje, respectiv de dezavantaje. Fiind o problemă constituţională şi de mare importanţă relativ la reprezentarea democratică, este absolut necesar ca sistemele doctrinare construite de partidele (cele trei importante măcar) României să ducă filosofic la condiţiile şi formele democraţiei şi apoi să negocieze o soluţie doctrinară comună. Dacă vom continua adoptarea deciziilor definitorii pentru societatea noastră după ureche şi nu după o matură construcţie logică, după ureche va fi şi viitorul nostru şi, s-ar putea, ca urechea să nu fie măcar românească.

      • mihaivoicu Says:

        Va dau dreptate. Sustinator al bicameralismului fiind, nu pot sa nu constat ca la noi Constitutia prevede doua camere care fac cam acelasi lucru. Diferentierea pe camere decizionale nu mi se pare de ajuns.

    • Bibliotecaru Says:

      @ danut10
      🙂
      Când am de ales între a fi Gică Contra şi a fi aplaudac, cântăreţ de „Partid Iubit, Eşti Nebiruit! Neînfrânt Stegar Primeşte un Cântec în Dar…”, nu stau pe gânduri, alegerea mea este aproape instantanee în a argumenta greşelile.

      Din fericire (pentru mine) există situaţii în care apreciez politica anumitor politicieni. Uneori, cu toată exigenţa mea în a diseca gestul până la cadru cu cadru, anumiţi politicieni chiar fac ceea ce trebuie. Atunci mă bucur, îi avansez pe politicienii respectivi, desigur, numai temporar, până la statutul de oameni politici, uneori şi oameni de stat… asta până când stimaţii dau iar cu oiştea-n gard… şi atunci totul se dezumflă şi iar îi critic, iar sunt Gică Contra.

      Cred că cel mai violent reacţionez la loviturile fără justificare reală înspre „adversarul politic” şi, mai ales, la cazurile de demolări fără gând de reconstrucţie. Uneori îmi vine să reacţionez atât de violent încât prefer să nu mai spun nimic.

      OK, acesta sunt eu, un Gică Contra… nu este însă nevoie să mă imitaţi, puteţi să faceţi alegerea pe care o doriţi, sunteţi doar un om liber.

  5. Deceneu Says:

    Impotriva uninominalului am dus lupte grele pe forumuri si la articolele din Cotidianul.
    O opinie calificata despre Uninominalul intre populism si (in)acuratetea informatiei
    E impropriu spus uninominal, mai corect ar fi sistem majoritar versus propportional.
    PD_L-ul si PSD-ul vor sa elimine partidele mici sa nu mai fie nevoie de aliante, si sa poata face alternanta la putere.
    Prin vot majoritar „pur si dur”, si cu fraudele pe care nu vor sa le stopeze pentru ca-i avantajeaza, au sanse sa elimine din Parlament atat PNL-ul cat si UDMR-ul, pentru ca ambele partide au electorat disipat in intreaga tara.
    E bine sa contracarati din timp tentativa de a concentra puterea a partidelor FSN-iste prin eliminarea PNL din Parlament.

    • mihaivoicu Says:

      Uninominalul, asa cum remarci si tu, nu e ceva rau. Am avut in toamna vot uninominal si n-a fost rau. Nu am rezolvat problema clasei politice si nici a imaginii parlamentului, dar parca a fost mai bine decat pe liste de partid. Majoritarul elimina cetatenii din mecanismul reprezentarii politice, asta este grav.

      • Deceneu Says:

        Uninominalul e o prostie, pentru ca alegerile trebuie sa vizeze politici nu persoane si in Parlament trebuie reprezentate fidel toate curentele politice ale electoratului.
        Electoratul trebuie sa fie reprezentat de partide, si partidele sunt reprezentate in Parlament de candidati.

        Uninominalul obliga la o reprezentare pe criteriu teritorialitatii, ori intr-un colegiu electoratul nu are o singura culoare politica.
        Prin faptul ca s-au alocat doar jumatate din locuri pentru alegerile uninominale, si in final repartizarea s-a facut proportional, s-a incercat corectarea distorsiunii uninominalului pur.

        Eu as desfinta listele, as pune doar partidul pe buletinul de vot.
        Pe cine trimite partidul caruia i-am dat votul e problema lor, problema mea e sa vad ce program are si daca isi onoreaza promisiunile electorale.

      • mihaivoicu Says:

        Interesant, dar cred ca e mai complicat. Nici eu nu am dubii cu privire la rolul crucial al partidelor in democratie. Candidatii, ca membri ai unui partid, subscriu la un program politic si la un program de guvernare. Nu vad o contradictie intre existenta unor candidati pe niste liste si existenta unor candidati individuali, atat timp cat sunt membri ai unui partid. Intr-un colegiu exista diveristate de opinii politice, dar daca intr-un final exista proportionalitate, atunci cetatenii sunt reprezentati corect. Iar cei dintr-un colegiu care nu au votat cu cel care a iesit deputat acolo sunt reprezentati de ceilalti parlamentari ai partidului preferat, pentru ca programul partidului nu se refera la un colegiu.

      • Bibliotecaru Says:

        Programul politic serveşte la guvernare, cetăţenii nu votează însă executivul, ci legislativul. Nu văd de ce cetăţenii ar fi interesaţi de programul de guvernare, în consecinţă nu văd de ce ar vota întreg partidul şi nu câte un membru. Este drept că partidele şi candidaţii refuză cu obstinaţie să vorbească de proiectele de legi şi bat câmpii cu graţie în ceea ce priveşte guvernarea. Partidele sunt interesate de proporţionalitate, alegătorul este interesant să aibă un om de bun simţ ca reprezentant, un om care să aibă eventual şi pregătirea necesară înţelegerii legilor, ceva mai mult decât ridicarea mâini atunci când partidul spune aşa.

        Părerea mea, atât cât înţeleg eu Constituţia şi separarea puterilor în stat.

  6. ozzy osbourne Says:

    Buna seara , bre dle. Voicu:)
    Chestiunea cu unicameralismul e cool si de aceea e „imbratisata” de madame Boagiu. E mult mai trandy sa spui ca sunt multi chiftuiti in Parlamentul Romaniei, ca vreo 322 dintre ei 🙂 nu fac nimic toata ziua dar, „inghit”sume imense de bani, decat sa pui curul la treaba si sa scoti ceva legi pentru tarisoara sau, sa-i spui Bocului ce te conduce sa mai opreasca fluxul de OUG .
    Intre noi fie vorba si parlamentarii nu fac nimic pentru a-si imbunatati imaginea asa ca, e loc de mai mult:). Aud ca se reincep lucrarile la Canalul Bucuresti-Dunare! La munca imbuibatilor!
    Salutare taica si noroc

  7. Michail Says:

    In privinta locului de nastere al doamnei Boagiu ar trebui sa te mai documntezi o” tara „cum zice olteanul dar nu asta e subiectul ci altul, drept urmare daca PNL-ul ar fi de dreapta ar intelege ca parlamentul unicameral si reducerea numarului de parlamentari este o masura ce ar veni in sprijinul mediului de afaceri pentru ca legile ar trena mai puntin si ar fi aplecate mai bine.Si tot ce deriva din legislatia mediului de afaceri si tine de parlamente comitetele si comitile parlamentului…..dar ce sa stie PNL-ul care ar trebui sa schimbe N-ul su S-ul adica Partidul Social Liberal ca sa nu ne mai ascundem atat domne!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: