Basescu, ministri si o zi importanta

Da, cunosc prevederile constitutionale si da, stiu ca presedintele poate dispune suspendarea din functie a unui membru al Guvernului numai daca s-a cerut urmarirea penala. Ceea ce nu este cazul ministrului Iacob-Ridzi. Inca.

Dar presedintele este om politic, nu notar care face diverse hartii atunci cand sunt indeplinite niste conditii. Reactia de tip “nu stiu, nu ma ocup eu” este una partizana si subiectiva. Dl. Radu Portocala se intreba acum cateva zile pe blogul sau, pe buna dreptate, cum ar fi reactionat Traian Basescu daca scamatoriile de la MTS s-ar fi intamplat sub un ministru liberal. Va amintiti desigur de Teodor Atanasiu, Paul Pacuraru, Codrut Seres precum si de alti spioni si tradatori.

Acum e acum pentru PD, pentru ca se afla in fata unei decizii dificile. PNL va solicita Camerei Depuatilor sa ceara inceperea urmaririi penale pentru doamna Ridzi. Iar cazul Nastase este in continuare pe ordinea de zi. Tratament egal? Sa vedem, dar nu cred. Parca vad o lunga serie de scuze, procedure, lipsa de cvorum si amanari de sedinte.

A, da, inca ceva. De ce e o zi importanta azi. Din doua motive. Unu la mana, ultima zi a IRB Nations Cup, cu Romania-Italia si Franta-Scotia de vazut. Si doi, tot la mana, azi incepe sezonul 13 Top Gear. The boys are back!

Etichete: , , , , ,

10 răspunsuri to “Basescu, ministri si o zi importanta”

  1. Anca Says:

    Inca putina rabdare…
    Sper ca in curand rezolvam legatura
    intre Ridzi, Udrea si campania EBA.

    Urmeaza dezvoltarea cautarii
    pe urmele brandului turismului.

  2. atreides Says:

    Sper sa nu lasati cazul Ridzi pana nu iese ceva din el.

  3. Florin Matei Says:

    Lumea, vorbesc de lumea neutră, trebuie să perceapă odată şi-odată că pe Băsescu îl doare în cot de echidistanţa reglementată în Constituţie. Pe de altă parte şi cetăţenii – vorbesc aici de cei neutri (pentru că aceştia alcătuiesc ,,grosul” populaţiei) – au segmentul lor de vină. De ce, la cinismul şi la ipocriziile la care se dedau puternicii portocalii ai zilei, ei răspund cu indiferenţă? De ce bagatelizează asemenea atitudini, când oameni precum M. Iacob-Ridzi, E. Udrea asta şi aşteaptă, ca lehamitea să ia proporţii, iar ei (ele) să-şi vadă nestingherite de treburi? Nu ştiu de ce, dar impresia mea, pe zi ce trece mai pregnantă, e că ne auto-flagelăm cu o plăcere absurdă. Cât despre PD, rar mi-a fost dat să văd un spirit de gaşcă mai puternic decât la această formaţiune politică.

  4. mihaivoicu Says:

    @Anca, Atreides. Florin – Nu, nu lasam cazul Ridzi nesanctionat. Luni trebuie sa se dezbata in Biroul Permanent al Camerei solicitarea PNL privind cererea de incepere a urmaririi penale. Momentul adevarului pentru PD.

  5. ozzy osbourne Says:

    Buna dupa amiaza
    1. Nu se va intampla nimic cu madame Ritzi Pitzi; pronosticul meu in acest sens e de 90% ;pentru ca, problema se pune din punct de vedere moral si nu legal. Cercetarile duc catre televiziuni, care au luat banutu’pentru publicitate mascata, duc catre lautari care nu vor spune in vecii vecilor ca au luat 3000 in loc de 10000, poate pe la anul, cand vom vedea declaratiile privind impozitul pe venit, dar pana la anul, mult mai e:)
    2. Asa cum nu se va intampla nimic nici cu „cea mai mare frauda a unor alegeri de dupa „89” – Crin Antonescu; In direct, la Realitatea TV, la emisiunea 100%, ministrul de interne Nica, ne asigura ca in 2 saptamani maxim, vom avea ceva „stiri” cu ai de-au purces la furaciune. A mai auzit cineva ceva despre „cercetarile” ministerului de interne – ma cocosam de ras cu nustiu ce softuri in care introduc ei nustiu ce liste si hopa, cioc cioc, peste doua saptamani suna politisul la usa:) Nu stim daca ala care statea dupa copac sau ala care bea bere in birt si spiona posibilii viitori electori, dar nu mai conteaza asta.
    Nu ar fi rau sa il intrebati oficial pe nea’ Nica, care chiar ca a facut „nica” in acest sens.
    Salutare taica si noroc

  6. Cepeca Says:

    Si eu astept rezultatul cererii depuse de PNL. Sunt tare curios cum va reactiona PD-L si cum se va aplica un tratament egal parlamentarilor. O am in fata ochilor pe Roberta Anastase. Astept reactia acesteia. Nu ar fi rau sa li se aminteasca pedelistilor ca „nimeni nu este mai presus de lege”. In general, ei au uitat.

  7. danutchidon Says:

    sa vedem cum va reactiona PNL intr o stinga totalitara, de care e absolut responsabil !

  8. Deceneu Says:

    Parlamentul nu poate intia inceperea urmaririi penale.
    O sa spuna ca o asemenea aprobare se acorda doar la cerere DNA si cum DNA nu a solicitat nu se poate pune in discutie.
    M Rizi a afirmat ca legalitatea a fost asigurata.
    De moralitate, oportunitate si eficienta nu se ocupa DNA-ul.

    • mihaivoicu Says:

      Numai Parlamentul poate cere inceperea urmaririi penale. Si nu scrie nicaieri ca la solicitarea Parchetului de pe langa ICCJ (DNA oricum nu poate, numai procurorul general), Camera poate cere la solicitarea oricui, nu exista restrictie

  9. Daniela Says:

    Acum trebuie luptat ca la Revolutie sau ca in Piata Universitatii,care au apucat-o.N-o lasati pe Ritzi, pt ca au grija SERVICIILE sa ingroape povestea ei ,cu pretul unei diversiuni gen Becali arestat cu mascati in zori …Pisati povestea ei ori de cate ori puteti,la televizor ,la radio,era sa zic faceti manifeste.. Plingeti-va la PPE,peste tot unde se poate ! Rusine lui BASESCU!(MAI ARE RUSINE ?) Ah ,l-am votat in 2004 ! Daca au o urma de bun simt ,sa-i vedem pe Codruta Kovesi ,pe imaculata Macovei sau pe fostii ziaristi de la Cotidianul ,actualmente PDL-isti de frunte…Pe filozoful , lingaul si cremuitul de Liiceanu. Si astuia ii plac banii ! Sau Base stie ceva compromitator despre el si l-a santajat ! Acum poate sa-l faca direct tampit si Liiceanu ii va pupa mana…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: