Ziua cea mai lunga

Astazi mi-am petrecut cam sase ore (pe banii contribuabililor) in sedinte de Birou Permanent al Camerei Deputatilor. In doua reprize. Si „petrecut” este departe de a fi cel mai potrivit cuvant. Si asta nu-i nimic, pentru ca sedintele de azi au fost o reluare a celor de saptamana trecuta. Si a celor de acum doua saptamani. Un singur element nou, Monica Iacob Ridzi.

Excelenta intelegere din coalitie, afirmata cu tarie pe toate posturile de reprezentantii PSD si PD, se reflecta si in aceste lungi exercitii de tergiversari pe motive procedurale numite impropriu, de la o vreme, sedinte de Birou Permanent.

S-au ridicat atat de multe probleme de procedura incat, inevitabil, unele dintre ele erau corecte. Dar nimeni nu dorea sa renunte la punctul de vedere pe care-l sustinea, asa ca nu se supunea nimic la vot, ci se reluau argumente la nesfarsit, aceleasi argumente pe care le-am mai auzit de mai mult de un milion de ori.

Nu merita sa intru in detalii, dar merita sa va spun concluzia.

In cazul Nastase se va da marti un vot in plen, ba nu, doua. Un vot pe admisibilitatea sa nu a cererii procurorului general si un vot pe fond cu privire la reluarea unui vot dat in conditii neconstitutionale, datorita unei decizii a Curtii Constitutionale care nu este clar pentru unii daca actioneaza si retroactiv sau  nu.

In cazul Monica Iacob Ridzi s-a constituit o comisie parlamentara de ancheta care isi va inceta insa activitatea daca parchetul porneste cercetari, caz in care cererea de incepere a urmaririi penale va fi decisa de plen in urma unei recomandari a comisiei juridice.

Cum, nu e clar ca lumina zilei?

Etichete: , , ,

32 răspunsuri to “Ziua cea mai lunga”

  1. Cetateanul Popescu Says:

    Ba da, e clar pentru mine: ar trebui sa trecem la un Parlament unicameral, sa reducem numarul de parlamentari, sa alegem Primul-Ministru prin vot direct, Presedintele sa fie ales de Parlament… mai trebuie?

  2. Cetateanul Popescu Says:

    PS: si mai trebui din doua, una: ori functia de parlamentar sa fie onorifica (si atunci pot face afaceri cat vor, dar macar vor fi scoase la lumina), ori sa fie platita, dar atunci nici ei nici rudele pana la gradul 4 nu au voie sa aiba interese economice.

    • mihaivoicu Says:

      Cu unele lucruri sunt de acord, cu altele nu. Normal, doar sunt liberal. Parlament unicameral – depinde. As prefera totusi parlament bicameral, dar cu atributii mai clar definite. Reducerea numarului de parlamentari – da, cam cu 10-15%. Nu mai mult, pentru ca intervine o problema de reprezentare. Presedinte ales de parlamenta, da, fara rezerve. Prim ministru ales direct – nu prea cred, primul ministru trebuie sa fie un rezultat al unei majoritati parlamentare. De altfel, in afara de Israel, nu stiu alt exemplu de prim ministru ales direct. In sfarsit, da, conflictul de interese trebuie sa fie mult mai clar definit.

  3. Anca Says:

    Sa fii sigur ca e clar ca lumina zilei, Mihai.
    Din ce in ce mai clar.
    Si mai aproape de insuportabil.
    Am zis-o inca din martie,
    NU SUNTETI SINGURI IN OPOZITIE.
    Si are sa se vada,
    daca e nevoie, inclusiv in strada.

    Nu in ultimul rand,
    vom avea grija sa ne adunam suficient de multi
    pentru a raspandi o avertizare,
    intinsa pe toate lunile ramase pana la alegeri,
    cum ca n-ar fi o idee buna sa se gandeasca cineva
    la fraudarea procesului electoral.
    Nu dupa doua episoade ca Moldova si Iran.

  4. Cepeca Says:

    Cat de clar se poate. Totusi este neclar.

    Am inteles ca Parchetul sesizat si-a declarat necompetenta si a trimis plangerea penala (sesizarea) a PNL la DNA. Cererea PNL investeste Parchetul, oricare ar fi el, cu solutionarea plangerii penale (sesizarea) iar procurorul desemnat incepe cercetarea cauzei. Legal, momentul inceperii cercetarii ar trebui sa fie ziua depunerii plangerii penale, pentru ca atunci are loc investirea Parchetului cu solutionarea cauzei. Parlamentul depune o cerere de incepere a urmaririi penale, ceea ce inseamna ca la nivelul institutiei au fost efectuate cercetarile administrative si ca s-a ajuns la concluzia comiterii unei fapte penale. Abrambureala de la Camera Deputatilor este cu sensul vadit de a intarzia daca nu mai mult inceperea UP in cauzul Ridzi. Totusi, care moment al cercetarilor este asteptat de PD-L pentru a solutia plenului ?

    Astia de la PD-L, nu spune de „maestrii” de la PSD, au niste viziuni prorpii cu privire la Justitie in ansamblul ei si cu privire la procedura penala in particular. Aduce mai mult cu anarhia institutionala, „facem ce vor muschii nostri”.

    Dupa atatea „claificari” nu ne ramane decat sa asteptam.

  5. Irina Says:

    Pai cum, domnu’ Voicu…programul de lucru nu e de 8 ore? 🙂

  6. adi Says:

    Felicitari pentru votul de azi! Prin anchetarea lu’ Ritzi-Pitzi si netrimiterea in judecata Domnului Prof.dr.Adrian Nastase, personalitate marcanta a politicii dambovitene, intelectual de mare si grea respiratie, Romania a iesit intarita.
    Si toate acestea cu ajutorul neprecupetit si dezinteresat al PNLSD. Va multumim ca existati!
    Romania,adica Rosu(PSD)+Galben-Albastru(PNL) are nevoie de un presedinte ca Adrian Nastase.

    • mihaivoicu Says:

      O singura problema, totusi nu s-a supus la vot cererea pentru Nastase. Noi am votat pentru inclusiv cand era vorba de cineva de la PNL (Pacuraru)

  7. Florin Matei Says:

    Într-un singur loc nu poate fi clar ca lumina zilei: în catacombele puterii. Acolo, se pare, portocaliul întunecă nu numai vederile, ci şi minţile. Altfel, aceste ultimele apariţii (televizate) cu Ridzi, nasc noi şi noi supoziţii. Cel puţin una dintre aceste supoziţii recunosc că mă sperie. Apoi, cu lămpaşul caracteristic Văii Jiului, locul de baştină al Zâmbăreţei Cinice, mă îndoiesc că se va face vreodată, în ţara asta, clar ca lumina zilei. Însă, de vreme ce Partidul Naţional Liberal a aprins scânteia în cazul acesta, să sperăm că luminiţa asta va răzbate prin bezna portocalie.

    • mihaivoicu Says:

      Da, dar PNL poate doar sa-si spuna punctul de vedere in comisia de ancheta. Sunt alte institutii care trebuie sa reactioneze

  8. adi Says:

    Stii ce mi-ai spus acum? Ca atunci cand un om este lovit pe trecerea de pietoni, de vina este masina si nu soferul. Pai in urma votului de astazi, cum
    sa se mai ajunga la trimiterea lui AN in judecata pe motiv de Zambaccian 1?
    Eu am inteles ca un picior in gips te scapa de multe belele, dar voi v-ati pus si barbatia in gips si va laudati ca ce tari sunteti.

    • mihaivoicu Says:

      Wrong! La cererea UDMR si cu votul PD s-a decis ca BP al Camerei sa ceara lamuriri suplimentare Procurorului General. Si in general – cum putem noi bloca sau debloca ceva cu 65 de deputati din 334?

  9. adi Says:

    Hai sa-ti dau un hint, dar sa nu mai spui la nimeni, ca-i genial. Daca astia 65 de pui galbeni neprihaniti ati fi facut la fel ca pedeleii, Bombonel avea mai multe sanse sa evolueze la bara, dar voi ati votat ca Bula, stii tu care.

    • mihaivoicu Says:

      Era o observatie generala, ca nu am votat nimic. Nu am avut ce, disputele pe probleme procedurale dureaza de 3 saptamani

  10. adi Says:

    Vasazica n-ati votat, probabil „seviciurile” lui Basescu au facut-o. Cereti urmarirea penala si impotriva alora care-au votat in locul vostru.

    • mihaivoicu Says:

      Ne intelegem ca mutul si surdul prin gaura cheii. Nu s-a supus la vot ca sa avem ce vota, deci nici serviciurile nu aveau cum sa voteze pentru noi. Nota – presedintele camerei supune la vot. Tocmai a explicat la tv acum 10 minute cum, in urma unei consultari cu hrebenciuc, a tinut cererea procurorului general in sertar pentru 35 de zile (10 martie-15 mai) pentru a nu perturba adoptarea codurilor

  11. danut10 Says:

    De ce? De ce? De ce? De ce?

    Dincolo de problemele de procedura si alte chestii tehnice, un deputat voteaza in primul rand politic.

    Haideti sa nu ne ascundem dupa cuvinte, PNL a votat astazi in favoarea lui Nastase si in defavoarea justitiei. Va avea de pierdut partidul (ca procente electorale), Parlamentul (ca perceptie publica) si in final cetateanul care percepe faptul ca nu este tratat egal cu Nastase in fata justitiei.

    Cum se poate ca instinctul politic (si moral) sa nu functioneze la un intreg grup parlamentar liberal?

  12. danut10 Says:

    Gheorghe Mirel Talos, Alina Gorghiu. Numele parlamentarilor PNL care au votat impotriva lui Nastase. Am cautat special pe lista deoarece speram sa gasesc alt nume.

    Dă clic pentru a accesa document-2009-06-23-5853383-0-vot-final.pdf

    • mihaivoicu Says:

      E departe de a fi asa. Uite, de exemplu cei de la PD au votat sa trimita dosarul la comisia juridica
      http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=5367&idl=1 iar acolo gasiti abtinerea mea

      Si toata lumea a votat sa ceara lamuriri suplimentare procurorului general

      http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=5371&idl=1

      Votul pe care il mentionati este doar unul dintr-un sir de voturi procedurale. Fondul nu s-a votat.

    • danut10 Says:

      Eu am citit presa. Va asigur ca asa se informeaza 90% din populatia Romaniei. Cati citesc site-ul Camerei?

      Si aici nu e vorba de probleme de procedura dupa parerea mea. Ci despre mesajul de lupta impotriva coruptiei care se transmite inclusiv prin votul in parlament.

      In definitiv un deputat ese un reprezentant in Parlament al unor cetateni. Intrebati dvs. simpatizantii PNL din Dolj cu cine si-ar fi dorit sa votati astazi

  13. C.M. Says:

    Deocamdata atitudinea opiniei publice romanesti e ca ibricul mazochistului http://farm1.static.flickr.com/18/23132058_58fcfdf7d9.jpg FSN-ul face lucruri incredibile, iar PNL-ul continua sa ‘plateasca electoral’ pentru nusestieclarce. WOW. Eh, eu una, daca as avea alternative, as zice ca nu mai votez PNL cita vreme Ludovic Orban si N. Nicolai sunt mai mult decit simpli membri. Dar nu-mi permit luxul asta. Mi s-ar parea asa, nesimtit, la cit de cretine si periculoase sunt alternativele.

  14. C.M. Says:

    Iar cei care doar ca sa dea in Nastase ignora importanta apararii ordinii de drept sunt niste ignoranti. Mergeti si votati pedeleul, daca domnul Presedinte al Romaniei si haremu-i de turiste cocoțate va satisfac mai mult simtul moral.

    • danut10 Says:

      De cand se ocupa Parlamentul cu apararea ordinii de drept? Asta e treaba justitiei, procuraturii, politiei.

      Si daca am o parere critica despre PNL, gata, ma si trimiti la PDL? 🙂

      „Turiste cocotate” ?!?? :))

  15. adi Says:

    Vezi, mai sunt si altii grei de cap . Exact acelasi link vroiam sa-l pun si eu, ca de-acolo am si aflat azi dupa amiaza.

  16. danut10 Says:

    Da, Claudia, stiu ca nu sunt alternative, stiu ca PNL-ul are o imagine mult mai proasta decat merita, asa a fost si in anii trecuti. Totusi in legislatura trecuta nu am simtit niciodata ca PNL actioneaza fundamental gresit. Nici o data in 4 ani. Poate doar in cazul votului pentru dublarea salariilor profesorilor in plina criza. Dar pentru asta a fost demis un ministru.

    Votul de astazi in favoarea lui Nastase, in schimb, a fost sigur gresit.

  17. mihaivoicu Says:

    Atunci cand va fi cazul, voi vota pentru inceperea urmaririi penale. Asa cum am facut-o cand s-a supus la vot ultima data. Nu am dubii si nu tine de persoana, asa a votat PNL si cand a fost vorba de Paul Pacuraru. Perceptia, da, poate fi o problema, nu neg asta. Dar, inca o data, au fost mai multe voturi pe diverse chestiuni care nu erau de fond. PD a cerut trimiterea dosarului la comisia juridica. Asta cu 5 zile inainte de vacanta parlamentara. Sa intelegem de aici ca doreau amanarea dosarului Nastase? Probabil ca nu doresc asta, dar luat individual, votul pentru trimitere la comisie poate insemna asta.

    • danut10 Says:

      Am inteles ca nu s-a votat pe fond. Inteleg chiar si ratiunea ca trebuie sa se inteleaga intre ei, nu sa foloseasca voturile PNL pentru a trece hotarari decise de PD.

      Dar nu asta e jocul care se numeste politica. Doar stiati cum se va interpreta votul in presa, nu e prima data.

      In alta ordine de idei, daca am inteles bine de la dna. Procuror general in seara asta la Realitatea s-ar putea sa nu mai fie nici un vot „pe fond” si sa continue procesul acesta numai impotriva celorlalti invinuiti. Deci votul „pe procedura” a ucis votul „pe fond”. Sper sa nu fie asa.

      • mihaivoicu Says:

        Trebuie sa recunosc ca in aceste zile nu am inteles absolut nimic despre ce vrea PD si PSD. Chiar nimic. Intrebari la care nu am raspuns – de ce a acceptat Roberta Anastase sa tina solicitarea 35 de zile in sertar? De ce a cerut PD trimitere la comisia juridica? De ce a cerut PSD trimitere la comisia de regulament? Ambele au presedinte PD, deci nu acesta a fost criteriul. De ce nu a acceptat PSD trimiterea la comisia juridica, pentru ca era clar ca intra in vacanta cu cazul? Oare ce dracu’ au vrut? A vrut PD de fapt sa amane ca sa mai traga niste gloante in toamna? PNL a cazut intr-un fel la mijloc, asa este. Dar cum sa fi votat? pentru trimitere la comisia juridica? Mi-a fost teama ca vom fi acuzati de amanare. Impotriva solicitarii de precizari de la procurorul general? Nu facea sens. Poate la votul cu procedura de admisibilitate, dar este o lunga discutie despre retroactivitate.

  18. ozzy osbourne Says:

    Buna dimineata
    Nici noi, membri si votanti PNL, nu am inteles in aceste zile unde se afla PNL-ul pe scena politica, dar mai ales incotro vrea sa mearga.
    In loc sa ma intreb despre Roberta Anastase, cum a tinut ea cererea despre Bombonel in sertarul cu rujuri timp de 35 sau nustiu cate zile, ma intreb asa:
    1. De ce PNL, prin seful de grup din Camera Deputatilor, nu s-a dus frumos la microfon sa spuna: ” Oameni buni. Stimati 70%. Noi, partidul national liberal, nu vom cadea in capcana discutiilor inutile despre hotiile d-voastra, despre circuitul documentelor si acuzatiilor in natura. Asa ca,noi, PNL, ne vom abtine de la acest vot si, atunci cand se va pune problema trimiterii in judecata a unui parlamentar, indiferent de culoarea sa politica, vom vota pentru. Pana atunci, ne retragem la comisii, sa concepem legi pentru tara, ca de asta ne-au trimis romanii in Parlament, nu sa ne certam ca niste cate toata ziua. Va rugam se ne chemati, atunci cand va terminati cearta si supuneti chestiunea la vot”
    Cat de simplu era….
    2. PNL tine legatura cu UDMR-ul? Cel putin din prisma unei asa zise opozitii? Iata ca deputatii maghiari, s-au abtinut la vot si, inca odata, ies cu fata curata .
    3. Dl. Nica, la emisiunea 100% a lui Robert Turcescu, intrebat fiind pe 8 iunie cat va dura pana primii „banditi care au furat la alegeri” vor fi prinsi, a declarat ca maxim 2 saptamani. Acum inteleg ca e criza si, s-ar putea ca Robert Turcescu sa nu mai aiba minute la telefon, dar Crin Antonescu nu are minute? Nu va dati seama ca, lasand in coada de peste chestiunea cu fraudarea alegerilor, veti fi catalogati asemeni „bravului carmaci”, care intre turul 1 si turul 2 la prezidentiale urla ca „s-a furat cu softul ” si pe urma a tacut malc?
    Salutare taica si noroc
    PS. Aici e dovada pentru pct.3
    http://www.psd.ro/newsroom.php?newi_id=2512

Lasă un răspuns către mihaivoicu Anulează răspunsul