Justitia ca spectacol

Tribunalele populare din anii de glorie ai comunismului erau gandite sa ofere spectacol. Dar nu pentru distractie, ci pentru intimidare. Credeam ca justitia ca spectacol este ceva ce nu-si mai poate gasi locul in 2010. Dar nu!

Este in continuare un spectacol pentru multumirea opiniei publice si pentru impresionarea functionarilor care pregatesc raportul pe justitie, ca trebuie sa raportam si acolo ca pe vremea kilogramelor la hectar. Asa a fost si cu Tamara, cu caltabosii, cu scenele de ziua tineretului sau cu diverse convorbiri telefonice. Si toate astea cu riscul evident de a anula probe in instanta intr-un eventual proces.

Sigur, transcrierile convorbirilor senatorului Catalin Voicu, daca or fi adevarate, sunt absolut odioase. Insa nu din Senat ar fi trebuit sa ajunga la presa. De altfel, pana la un eventual proces, n-ar fi trebuit sa ajunga nicaieri. Ca de obicei insa, voturile sunt pentru unii mai importante decat justitia corecta.

Iosif Buble, care este de obicei destul de bine informat, sustine ca scurgerea apartine unui senator PD sprijinit de un functionar. Nu am idee, evident, daca este asa. Dar daca este asa a facut-o de capul lui? Ma indoiesc.

Anunțuri

Etichete: , , ,

42 răspunsuri to “Justitia ca spectacol”

  1. vali plesca Says:

    nene voicu, informatii se scurg incontinuu. asta face ca presa sa fie o putere intr-un stat de drept. cu alte cuvinte, faptul ca o tara stie cam ce a facut voicu celalalt e excelent, oricat ar dori unii sa atenteze la libertatea informatiei. si da, pentru ca ati pomenit de caltabosi, de tamara, de abia astept ca lucrurile sa evolueze pentru triumful justitiei.
    ps. observ ca blogurile peneliste, oricate intelegere as avea, au devenit platforme de aparare a infractorilor.
    pps. amuzante referirile despre un anume accident, oarecare alcool la bord si despre naivitati…

    • mihaivoicu Says:

      Pai tocmai asta e problema. Scurgeri de genul asta pot pune in pericol actul de justitie.

      • vali plesca Says:

        chiar asa? sunt peste 100 de pagini de transcrieri. cam greu de anulat prin niste scurgeri in presa.
        oarecum off-topic, eu am o mare problema: lucrez intr-o institutie unde 90% din angajati sunt doctori in stiinte, sunt cativa membri ai academiei, doctori honoris causa etc. sa presupunem ca eu comit o crima (Doamne fereste!). daca unul ca catalin poate apela la acordul colegilor de munca ca sa fie sau nu urmarit penal, colegii mei, mult mai pregatiti decat colegii lui, de ce nu se pot constitui intr-un filtru intre fapta mea si actiunea legii? unde e egalitatea in fata legii?

      • vali plesca Says:

        ps. cacofoniile nu sunt intamplatoare. sunt pur si simplu manifestarea dispretului fata de personajul in cauza si fata de toti cei care mai gasesc cuvinte de aparare pentru el. el e fata hidoasa si crunt de adevarata a puterii din romania. aveti grija sa nu spargeti oglinzile cand va veti uita in ele.

      • mihaivoicu Says:

        Personajul este ridicol, mai degraba un sarlatan decat un mafiot. Sper ca este clar ca PNL va vota „pentru” in Senat. Probele dintr-un dosar sunt secrete pana la proces, asta-i legea pentru toata lumea.

      • vali plesca Says:

        daca un sarlatan are atatea relatii, atatea usi deschise, atunci mafiotii adevarati…

  2. ion Says:

    Aveti dreptate cand spuneti ca justitia se transforma in circ! Dar acest lucru a fost valabil tot timpul din 90 pana acum! Iar faptul ca pana acum niciun parlamentar despre care au ajuns date in presa ca a facut vreo ilegalitate nu a ajuns acolo unde trebuie ( nici macar la tribunal in cazul unora! ) se datoreaza clasei politice in intregime si dorintei ei de a nu pierde niste privilegii!! Inteleg ca nici cazul de fata nu face exceptie !

    • mihaivoicu Says:

      Nu zic ca ce se intampla este ok, dar generalizarile nu-mi plac. „Intreaga clasa politica” adica. Noi am votat pentru in toate situatiile, inclusiv cand era vorba de un membru PNL (paul pacuraru) si asa vom face si acum.

  3. Hendrix Says:

    Ce se intampla acum este un nou episod al TELEJUSTITIEI! Surprinzator sau nu, informatiile se scurg direct la Hotznews, adica in presa portocalie 100%. Este evident ca cei interesati de scandal, adica pedeleprele, au scurs aceste informatii SECRETE, atata timp cat urmarirea penala se desfasoara in secret, dupa cate stiu. Ce se intampla acum este un RAZBOI MEDIATIC PORTOCALIU care doreste sa inoculeze ideea ca acest voicu este un mafoit notoriu, care influenteaza nume grele din justitie, cu relatii peste tot. Scpul final este ATAC DIRECT POLITIC IMPOTRIVA PSD!!!
    N-am vazut deact discutii telefonice. Sa fim seiosi, in baza unor convorbiri telefonice nimeni nu poate fi condamnat. Exista fapte? Aceasta-i intrebarea! La ea trebuie sa raspunda senatorii. Prin acest ATAC MEDIATIC doar se pune acum PRESIUNE asupra lor.
    Aceasta sifonare a informatiilor in presa prtocalie este clar DIRIJATA. Ei conteaza pe isterizarea oamenilor care sa condamne ,,mafia”, exact pe principiul folosit in anii 50 de comunisti, amintit de dl. Voicu. Dupa modul in care pedeleprele incearca sa influenteze opinia publica, dupa modul incare pesa portocalie ezbate cazul ne aflam inca in COMUNISM!!!

    • dracu Says:

      „doreste sa inoculeze ideea ca acest voicu este un mafoit notoriu”
      cand de fapt mititelu de Voicu e reincarnarea Maicii Tereza :))
      v-a disparut simtul ridicolului, oameni buni si femei? nici macar borfasu nu neaga realitatea inregistrarilor!

      • Hendrix Says:

        Eu am afirmat o realitate, aceea ca presa scrisa si televiziunile preiau TENDENTIOS anumite pasaje, scoase din context!!! Se vede clar si din ce este scris, este plin de ,,…”, o sumedenie de lacune in text.
        Din cele prezentate N-AM VAZUT NICIO DOVADA de trafic de influenta, doar vorbe, vorbe, vorbe.
        Si inca ceva; de unde stiu eu ca acele inregistrari sunr REALE??? Ti-ai pus intrebarea? In concluzie avem de-a face cu o uriasa MANIPULARE MEDIATICA, ce-si propune sa-l puna la zid pe voicu. Pentru ca, in final, senatorii sa aprobe avizul cerut de procurori, sub uriasa PRESIUNE MEDIATICA. Acu ai inteles ce-am vrut sa spun, dracule

      • mihaivoicu Says:

        Nici mie nu mi se pare un mafiot. Vorba lui Mugur Ciuvica astazi, cand am fost cu el la TV : „Mafia e o chestie serioasa”. Omul e cam penibil.

  4. Victoras Says:

    Bun. Si acum retoric:
    Dar acesti pedelashi nu vor ca pesedeiicei rai sa fie deferiti justitiei? Sa plateasca pentru sangele varsat? Pentru banii furati, pentru greaua mostenire pe care i-au lasat-o cabinetului Boc IV/II? Nu vor coruptii la puscarie? Sau n-a fost jurist cel care a pozat documentele… Sau vor sa compromita mai mult Senatul? Leprele! Parca guru-ul lor condamnase comunismul, si odata cu el si practicile sale. Sau acum aceste practici sunt bune, fiind in interesul poporului?

    Mama lor de neo-comunisti! Propun, asa, off topic, ca noua lor sigla sa fie o secerea alba si un ciocan negru pe un fundal portocaliu (ca sa fie ciulamaua completa: amestecul ideologic sa fie prezent si la nivelul simbolisticii si cromaticii de partid).

    JOS BASESCU! Si odata cu el si Boc! Oricand si prin orice mijloace!

  5. Hendrix Says:

    @vali plesca La ora 13:01 comiti o cacofonie cat casa:,,ca catalin”! ,,Caracterul” tau se vede insa cateva minute mai tarziu. In loc sa te scuzi tu spui ca ai facut-o intentionat! Tu chiar te consideri istet? Mey istetule, erai mai castigat daca iti cereai scuze decat sa vii cu chestii slabe! Daca intr-adevar vroiai sa faci o cacofonie intentionata, dupa cacofonie puneai un ,,(sic!)” si era in regula. Esti penibil, dar tu stii asta!

    • vali plesca Says:

      hendrix, nu te dezminti in a-ti manifesta caracterul infect si insalubru, bineinteles, ascuns sub anonimat. pentru incultura ta crasa si agresiva, politruca si funesta, o informatie banala: sunt doua cacofonii (si alta urmeaza).
      acuma, inteleg ca catalin e un idol de-al tau. spala-te pe cap cu el.

      • Hendrix Says:

        Mey tovarase, nu te mai amabala asa! Nu este cazul sa te isterizezi pentru cacofonia facuta, se mai intampla si altor semianalfabeti ca tine, stai linistit! Nu de alta, dar daca faci un atac de apoplexie si iti pusca o vena in cap va ramane ba-secu fara un sustinator infocat. Si ar fi pacat!
        Iti reprosam faptul ca daca aveai caracter ai fi recunoscut spasit si iti cereai scuze. Nimeni nu-ti taia capul! Ai ales o metoda nu prea ,,inteligenta”, pozand in cel ce face cacofonii intentionate. Esti penibil, dupa cum ti-am spus. Si stii asta, mey tovarase!

      • Hendrix Says:

        Si inca ceva! Vezi ca scrii ca un semianalfabet din nou:,,caracterul infect si insalubru”. Mey tovarase, nu te-au invatat tovarasii tai ca ,,infect” si ,,insalubru” inseamna acelasi lucru?
        Spui ca te atac la adapostul anonimatului, adica ,,ascuns”. Netul ese un spatiu in care discutiile au loc intre anonimi, nu stiai? Daca as spune ca ma cheama Popescu Ion as creste in ochii tai? De unde stiu eu ca pe tine te cheama asa cum spui? De unde? Ai vreo dovada? Lasa blogul pentru cei care au ceva de spus sau asculta niste manele mai bine, ce zici?

      • vali plesca Says:

        hendrix, recunosc, am facut o greseala o data, aceeasi care a dus la explozia marlaniei in tara asta: am presupus ca daca ignor mojicia, ea va disparea. ei bine, nu dispare. asa ca am trecut la nivelul urmator: inteleg ca esti trivial, ca atat te duce mintea, sa jignesti oameni si ca nu esti in stare sa vorbesti despre idei, teme sau fapte, dar trebuie sa-ti dau o veste trista: tu, ca tip de om, latrau infect de internet si plin de frustrari in viata reala, esti pe cale de disparitie…
        bineinteles, in viata reala, tot un simplu frustrat vei ramane

  6. dracu Says:

    ma scuzati ca ma bag in seama, da legislatia asta cretina, care presupune amestecul in justitie a unor organisme care nu fac parte din justitie (si pe unde se scurge o parte serioasa de informatii) a fost sustinut si facut de catre cine???

    qed

    • Hendrix Says:

      Nu legislatia este cretina, ci cel care se intreaba asa cum o faci tu! Daca n-ar exista aceasta IMUNITATE PARLAMENTARA ei ar putea fi supusi hartuirii politice de oricine! Cineva de REACREDINTA ar putea face plangeri penale intr-o veselie iar respectivul acuzat sa-si peteaca zilele prin tribunale. Ei bine, legea tocmai asta vrea sa previna! Si este valabil in toata lumea, mey tovarase!

      • dracu Says:

        vai vai vai, mititeii de parlamentari, cum is ei hartuiti zi si noapte, de mi se rupe (inima, fireste) de ei.

        pretene comunist, de NUP ai auzit? pentru plangerile alea penale depuse cu rea credinta. si care se poate da in 5 minute. care nu dauneaza la cazier, din cate stiu io.

        uite, de exemplu, ma duc si depun plangere penala la adresa cetateanului Hendrix, cu acuzatia ca-i tampit.
        am dreptul asta? il am. daca imi primeste sau nu (si inregistreaza) plangerea penala, si daca ii da curs procurorul, e cu totul alta treaba, nu-i asa? pentrui ca a fi tampit nu e o infractiune in Romania, ci un drept firesc al oricarui cetatean. ai pricipit parabola?

        si nu stiu cum mama ma-sii noi tre sa inventam roata, cand in mai toata lumea civilizata potentatii NU AU imunitate OFICIAL pentru toate pungasiile comise.

        daca tie iti convine sa te fure toti borf.. aaaa astia, politicienii, mie unu nu-mi convine.

      • ion Says:

        cu scuzele de rigoare : in toata lumea imunitatea parlamentara apara actiunile politice in parlament nu gainariile penale prin care „alesii neamului” isi umfla contul! sa inteleg din logica de mai sus ca 22 si ceva de milioane suntem expusi a fi tarati prin tribunale iar cateva sute de parlamentari ce dorm si ( probabil) trag basini prin parlament trebuie sa fie aparati de actiunile lor penale (si aici ma refer la intregul esicher politic: coana Ridzi, Bombonel, conu’Voicu, Sica Orban etc )

      • mihaivoicu Says:

        @hendrix – Este o confuzie, parlamentarii nu au imunitate. In Constitutia noastra este regula din orice tara democratica – imunitate pentru declaratii politice si atat. Altfel spus, Voicu poate fi trimis in judecata azi si condamnat maine fara nicio aprobare. Masura avizului pentru arestarea vpreventiva (despre asta e vorba) este de asemenea regasita in toate tarile UE si este o masura impotriva abuzurilor politice. Aici e clar ca nu este cazul, asa ca sigur se va aproba.

  7. MARIN Says:

    Stimate domnule VOICU,

    Este dificil pentru noi-OAMENII DE RAND-sa ne pronuntam asupra unor fapte ce par a fi savarsite (dupa cum spuneti dvs-IOSIF BUBLE) de catre un senator PSD. Dar, daca mai dezvaluiti astfel de sincope ce par a aparea in viata alesilor nostrii, este posibil sa ne reconfiguram perceptia despre acestia si, in timp, sa ne scada increderea in cei pe care noi ii trimitem sa ne reprezinte in Parlament.
    Poate chiar, intr-adevar, sunt prea multi membrii in Parlament si nu au ce face si se tin de astfel de prostioare ?
    Sa intelegem ca asistam la o incercare de obstructionare a actului de justitie ?

  8. valmon Says:

    Observ cu o oarecare amaraciune ca pentru Dvs. ca si pentru alti colegi parlamentari e mai important felul in care au aparut informatiile si nu ceea ce transpare de acolo…..evident omul e nevinovat pana o sa hotarasca justitia (cine stie cand….probabil peste vreo 3-4 ani) dar modul in care puneti problema nu-mi pare corect…in felul in care ziceti Nixon ramanea linistit presedinte al USA..

    Justitia care se face la TV cu foarte mult tam-tam si cu multe persoane banuiesc ca va place ? si apropo ….sunteti dispus sa sustineti ca majoritatea parlamentarii nu se ocupa cu trafic de influenta ?

  9. Laura Says:

    Problema este destul de delicata politic, cred eu. Daca transcrierile sunt adevarate (si probabil ca sunt), atunci toata presa va sari in sus ca Senatul apara un infractor. Dar pe de alta parte, „leaking” aceste transcripturi la presa este dupa parerea mea un act clar infractional (neglijenta in serviciu in cel mai bland caz), care trebuie anchetat – mai ales pentru ca submineaza autoritatea unei institutii a statului, cum e Senatul.

    Procedural, cine poate face aceasta ancheta ? Trebuie neaparat sa treaca prin Parchet (unde v-a dormi mult si bine, vezi comisia Orban) sau Biroul Permanent al Senatului poate numi un anchetator special (sub autoritatea directa a BP, pentru ca Senatul este suveran in managementul intern) care investigheze leak-ul fara interventia Parchetului ?

    • mihaivoicu Says:

      Nu apara Senatul pe nimeni, sigur se va aproba solicitarea DNA la vot.
      Scurgerile de acte din dosarele penale, oricare ar fi ele, se ancheteaza de Parchet.

  10. pesimistuliberal Says:

    @Dracu,
    Piei drace!

    • dracu Says:

      deh, nu esti nici primu, nici ultimu liberal d’a lu Patriciu care isi doreste asta, de cativa ani chiar. Ghinionu vostru, is bine sanatos, si prosper.
      ce sa-i faci, pe mine nu poa sa ma dea afara Crin din partid 😀

  11. silviu Says:

    Catalin Voicu e (aproape sigur) urmatorul politician care o sa defileze cu „bratari” in spectacolul DNA. Publicarea transcrierilor discutiilor acestuia cu diversi indivizi a avut un singur scop. Anume, influentarea votului in Senat. La nivel oficial aproape ca nu mai poti fi nici obiectiv fiindca vei fi catalogat ca „te-ai dat cu infractorul”. Chiar si daca in realitate dosarul DNA e o decat „varza”.
    Spectacolul o sa fie total! Catuse, presa, dezbateri… Pentru ca pana la judecatori, o sa-l manance procurorii. Au cerut explicit arestarea si, chiar daca judecatorii nu vor accepta, o sa asistam la retinerea lui C.V.. Asta e si partea cea mai „delicioasa” pentru ochii romanilor.

    Dupa ce am lecturat transcrierile discutiilor lui Catalin Voicu pot afirma ca am ajuns la o concluzie simpla. C.V. nu e nici pe departe corupatorul numarul 1 in Romania. El e doar un megaloman idiot si un „gainar” care a ajuns, din pacate, in Senatul Romaniei. Niciodata, in istoria universala, nu a existat un om cu adevarat influent care sa trambiteze cum face si desface el, indiferent daca era ceva legal ori nu. Marea postare de pe Hotnews reprezinta decat o suma de elucubratii ale lui C. Voicu. E la mintea cocosului sa-ti dai seama ca el debiteaza numai tampenii! Daca reteaua lui functiona atat de bine si avea atata influenta, cum dracu’ n-a aflat ca e urmarit si ascultat? Fanteziile lui, fara ceva probe reale, nu au nimic penal, ci ar putea ajunge mai degraba subiect pentru un psihiatru.

    O sugestie!
    Cred ca ar trebui comandate cateva perechi de „bratari” (a se citi „catuse”) marca Gucci, Boss, Hilfiger… Poate, candva, reusim sa-i facem cadou madamei Udrea niste bijuterii noi.

  12. pesimistuliberal Says:

    In principiu baietii au misiunea sa termine PSD. Oricum psdistii n-au nici-un dumnezeu si ca atare nu pot fi un partid, ci o gasca. Nu-l plang pe Ponta ca si el face parte dintr-o gasca. Pariu ca nu-l condamna instanta pe Voicu? O sa-l tina 2-3 luni la mititica sa slabeasca vre-o suta de chile. Ati mai auzit ceva de dosarele Remes, Pacuraru, Chiuariu? Pai, ti-e rau dupa un pahar cu ghiata de Jack Daniel’s, da’ dupa 2 sticle baute la ceas de seara!

  13. han Says:

    De acord ca nu e corect, dar daca scurgerile nu se intamplau, ce ati fi facut in Senat la votul pentru aprobarea urmaririi penale? Remember Nastase?

    • mihaivoicu Says:

      Remember ce vrei, ca n-am probleme. Am votat noi „pentru” la PAcuraru, care era al nostru, daramite la altii.
      Scurgerile nu au legatura cu Senatul, ca doar senatorii vad dosarul, nu au nevoie de scurgeri. Ei il vad si au obligatia sa nu-l divulge, dar informatia necesara votului o au direct.

      • han Says:

        Pai nu zic ca nu au informatia, dar bineinteles ca ar fi urlat ca e politie politica ca Voicu e nevinovat si persecutat si ar fi votat contra (de aia spun Nastase, pentru care Parlamentul, inclusiv o mare majoritate din PNL a blocat unul din dosare). Acum ca s-au scurs informatiile isi mai permite cineva sa faca asta?

      • mihaivoicu Says:

        La Pacuraru nu s-a scurs aproape nimic si tot am votat pentru.
        Cu Nastase gresesti, am votat impotriva numai si numai cand ni s-a cerut sa reluam un vot deja dat, chestie neconstitutionala, s-a pronuntat si curtea.

      • han Says:

        aah, inteleg. Mersi de explicatie. Ce s-a intamplat insa la primul vot, era pe vremea cand PNL + PDL nu aveau 50% si restul au votat in bloc contra?
        Totusi nu cred ca e o idee buna ca parlamentul sa fie implicat in chestiile astea, si pentru ca se pot intampla scurgeri, si pentru ca e un tratament diferit intre pungasii din parlament si pungasii din afara parlamentului.

      • mihaivoicu Says:

        Nu-mi amintesc cum a fost cu absentii de la vot atunci. Daca vei cauta in arhive declaratiile vei vedea ca si cei de la PD au recunoscut atunci ca am votat ok. Atunci era si PRM in Parlament.

  14. Bibliotecaru Says:

    Tribunalul popular a fost inventat de istorie ca mijloc al revoluţiei, o justiţie în afara Justiţiei, voinţa poporului în afara democraţiei.

  15. eugen Says:

    Scurgerile de informatii din dosarele spectaculoase se petrec in toate tarile.
    Asta este. Si cei care o fac sunt chiar politia si procurorii. Ca si la noi.
    Ne pacalim cu mitul cu senatorii pe surse.

    In ce-l priveste pe Voicu ar trebui fortat de ai lui sa-si dea demisia din Senat. Ajuta la teza lui Base ca parlamentarii sunt spertari. Dosarul este clar manipulat politic. Dovezile (reale sau nu) erau de un sase luni au asteptat cand Zeus a reincalzit referundumul . Si apropo de ce nu cer si arestarea judecatorului Costiniu si a lui Casuneanu ?. Ce astia nu pot intimida martorii, influenta judecatorii sau fugi ?.

    Personal prefer ca intr-un dosar cu suspiciuni de manipulare politica nu trebuie votat automat pentru arestare. Dar individul sarlatan, imbecil sau mafiot trebuie sa plece din Senat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: