Cam mult

Astazi a avut loc sedinta Birourilor Permanente reunite ale celor doua Camere si ne-am confruntat cu o solicitare cel putin nepotrivita, ca sa ma exprim delicat.

Este vorba despre o scrisoare transmisa de guvernatorul BNR cu privire la vizita in Romania, pe 30 martie, a Directorului General FMI, Dominique Strauss-Kahn. Vizita fireasca, nici vorba, la fel de firesti fiind intalnirile cu Primul Ministru, cu ministrul finantelor precum si cu guvernatorul BNR. Mai putin fireasca este, in opinia mea, solicitarea de a se adresa Parlamentului.

Nu se pune problema sa facem noi pe pretiosii, insa sunt unele aspecte, atat procedurale cat si politice.

Regulile spun ca Parlamentului se pot adresa sefii de state si presedintii altor corpuri legiuitoare. Acum niste ani chiar au fost niste discutii cand Tony Blair, atunci Prim Ministru, a fost in aceeasi situatie, pentru ca seful statului in cazul sau este Regina. S-a considerat totusi atunci ca sunt indeplinite conditiile procedurale. Cu Directorul General FMI nu prea este cazul.

Sa spunem ca n-ar trebui sa ne blocam in amanunte de acest gen. Este totusi o problema politica. Relatiile Romaniei cu FMI sunt de natura comerciala, altfel spus imprumutam de la ei bani cu dobanda. Dominique Strauss-Kahn a fost, fara indoiala, un important om politic si poate ca va mai fi. Insa in acest moment nu este altceva decat o persoana delegata de actionarii FMI, printre care si Romania, sa ocupe un post executiv in cadrul bancii, fie el si cel mai important. Si mai este ceva. Consider ca ne punem singuri intr-o situatie usor jenanta, de tara de mana a treia, cand FMI vine si ne da lectii in Parlament si noi toti stam si ascultam cuminti.

Sigur ca reprezentantii PD au votat pentru aprobarea solicitarii, din motive evidente, de dependenta fata de organismul mentionat. PSD a votat si el la fel, insa din motive politicecam subtiri, Dominique Strauss-Kahn fiind socialist. PNL a votat impotriva si chiar ne gandim sa nu participam la aceasta sedinta inutila si usor jenanta pentru tara noastra.

Cine are dreptate?

Anunțuri

Etichete: , , , , , ,

29 răspunsuri to “Cam mult”

  1. tibi Says:

    Eu consider ca aveti dreptate. Nu vad ce rost are sa se adreseze directorul FMI parlamentului. Si este asa cum scrieti”sedinta inutila si usor jenanta”.

  2. Bibliotecaru Says:

    @ Mihai Voicu
    FMI a ajuns stat în stat. România a avut o perioadă în care se spunea „ne cere FMI”, apoi a trecut la „ne cere Nato”, apoi „ne-a cerut Ue”, acum am revenit la „ne cere Fmi”. În acest moment FMI-ul este statul în stat, mai precis un status quo ante, pentru că România s-a reîntors la situaţia anilor 90.

  3. Shadow Says:

    Dle Voicu eu zic ca e bine sa il ascultati. Ca „se face” sau nu e mai putin important. Legatura cu FMI nu este atat de „comerciala” cum pare. Ei accepta sa ne imprumute la dobanzi „sub valoarea pietii”.
    Acum ca Strauss-Kahn e socialist dar asta in Franta nu poate sa constituie un argument pt unii. Nu de alta dar fostul ministru de finante al lui Jospin a demonstrat ca este mult mai „liberal” decat liberalii francezi si in mod clar mai la „dreapta economica” decat partidele romanesti.
    Avem de invatat de la el daca vrem. In plus e si mai „democrat”.
    Dar asta este parerea mea. Dvs puteti avea o alta parere.

    • mihaivoicu Says:

      E normal sa se intalneasca cu reprezentantii Guvernului. Nu stiu de ce ar trebui sa vorbeasca in Parlament.

      • Shadow Says:

        1. E aberant ca „programul” organizat de pdl sa nu permita intrebari si raspunsuri. Din punctul asta de vedere sunt intru totul de acord cu dvs.

        2. E normal sa se intalneasca si cu opozitia si cu tot parlamentul pt a explica ce se „poate” si ce nu se poate si sa faca public si sa discuta absolut toate „anexele” actelor semnate de catre guvern cu FMI-iul. Asta inseamna transparenta.

        3. Va pot asigura dupa ce l-am „audiat” mult pe Strauss-Kahn in media franceza ca stie sa explice foarte bine pe „intelesul” tuturor. In plus e un „mucalit” si un „bon „viveur”(bon vivant acum in Franta). Poate sa explice fara „parti pris-„uri ce e „criza” si ce „vrea ea”, de ce a aparut si unde trebuie sa intervenim nu „secretomania” guvernamentala unde „actiunile antocriza” au fost nule sau mai bine zis doar simple „batai cu pumnul” in piept.

  4. sabina Says:

    Buna ziua,
    Banuiesc ca vi s-a adus la cunostinta si subiectul pe care vrea sa-l abordeze directorul FMI. Poate un nou imprumut???

    • mihaivoicu Says:

      Nu s-a comunicat subiectul. Ba mai mult ni s-a transmis „no Q&A”, deci vorbeste si pleaca, noi ascultam si nu zicem nimic.

      • ela Says:

        ha,ha, ce tare e asta : „noi ascultam si nu zicem nimic.”

        Daca nu da cineva si cu pumnul in masa degeaba…..

        Asa a vrut/facut boc si cu sindicatele, i-a chemat pe aia acolo doar sa le zica ce are el de zis, si gata…..fara comentarii….
        In cazul asta putea sa le dea un comunicat prin pressa si nu le mai dadea sperante oamenilor ca au drept la un dialog, da dar legea zice ca sindicatele sa vina la negocieri, ti-ai gasit negociere, cu cine, cu partidul stat care deja a hotarat si nimic nu se schimba, „daca vreti bine daca nu „e tot asa…..

  5. Laura Says:

    De acord, nu prea vad rostul unui discurs in parlament, decat daca romania ar ajunge sub supraveghere financiara, ceea ce nu cred ca e cazul (inca) ..

    Acuma, sa va retrageti din parlament poate nu ar fi prea politicos, la urma urmei daca invitatia a trecut de BP, e o invitatie in numele intregului Parlament. Si nu prea vad mesajul politic al unei asemenea retrageri, e cam obscur si greu de explicat.

    Dar cred ca ar fi mult mai importanta o intrevedere (privata) intre Dl Antonescu (poate plus Dl Vosganian) si directorul FMI. Cred ca sunt cateva probleme economice structurale care trebuie discutate (ca de exemplu deficitul bugetar, sau dezvoltarea pietii de capital interne) si care sunt probleme pe termen lung, deci opozitia trebuie sa fie implicata. Dar … intr-adevar, lucurile astea se discuta discret, nu in Parlament ..

    • mihaivoicu Says:

      Cum ziceam mai sus nu se accepta interventii si intrebari in Parlament. Daca se razgandesc poate ne repliem si noi. Altfel chiar n-are rost

  6. diaconescumarius Says:

    Decizie super corecta! Felicitari!

  7. ciucuda Says:

    Buna ziua.
    Poate e de bun augur:
    No Basescu Day!
    Pe 2 aprilie o initiativa INEDITA.
    Purtati ceva violet.
    De ce spunem NU lui Basescu?
    Video si mai multe legate de aceasta miscare de protest pe: http://blog.imperiaonline.me/2010/03/21/no-basescu-day/

  8. eugen Says:

    Poate vrea omul sa faca o conferinta pe teme economice si nu are sala 🙂
    Sala Parlamentului este cool.
    Desi la conferinte mai si raspunzi la intrebari.

    Mi se pare cam mare stacheta de sefi de state. Parca si prim-ministri ar merge.
    Sa se faca o sedinta neoficiala. Vine cine vrea si parlamnetai si finantisti si tutari.

  9. joness Says:

    E cam umilitor, dar realitatea in sine e cam umilitoare: orice s-ar spune, daca se intrerupe acum acordul cu FMI intr-o luna Euro e 5 lei iar in doua luni Romania inceteaza platile. Si nu datorita fundamentelor cat datorita lipsei cronice de incredere a finantelor internationale fata de capacitatea statului roman de a isi gestiona corect cheltuielile. Lipsa de incredere din pacate foarte justificata. Aceasta este realitatea dura, a considera acum acordul cu FMI optional ar fi doar politicianism demagogic, si sper din toata inima ca PNL sa aiba un mesaj mai elaborat decat atat.

    Asa ca, practic, nenea Kahn e chiar mai important decat un sef de stat. Nu ne viziteaza vecinul, fie si ala cu vila cu turnulete din coltul strazii, ci chiar administratorul care inchide ochii ca nu ne-am platit intretinerea de vreo 6 luni.

    Personal cred ca absenta PNL din plen la discursul lui Kahn ar fi un gest de ostilitate inutil. Probabil ca fanaticii Antenei 3 l-ar aprecia, dar aceia sunt deja convinsi. Daca vreti sa mai convingeti si altii, cred ca ar fi intelept sa va abtineti de la manifestari de acest gen. Nu prea rimeaza cu „Revolutia Bunului Simt”.

    Pe de alta parte, foarte probabil ca nea Kahn o sa vorbeasca despre legile cerute de FMI si intarzierea acestora in Parlament, in timp ce Boc o sa isi umfle pieptul precum un elev lingusitor laudat de invatatoare. Daca venea sa vorbeasca despre arierate, cresterea cheltuielilor publice in 2009 fata de 2008, ratarea tintei de inflatie sau artificiile prin care guvernul s-a incadrat in limita de deficit ma indoiesc ca il mai invitau PDL-istii in Parlament. 😀

    Despre astea ar trebui sa vorbiti voi. Eu tot astept, dar deocamdata aud si citesc doar Basescu, Basescu si iar Basescu, plus ceva lacrimi pe umarul saracilor pensionari si profesori. Sunt subiecte uzate rau, ce naiba, nu e deloc momentul sa deveniti plictisitori…!

    • Diana Says:

      Va contrazic cu „lipsa cronica de incredere”. Intotdeauna ne-am respectat acordurile si am rambursat. Iar daca te uiti la cifrele macro luat in calcul pentru acordarea ratingului de tara sunt mai bune decat ale multor tari din jur. Am vazut cu ochii mei o analiza facuta de Isarescu in primavara trecuta in care compara 25 de tari si arata cifra cu cifra ca nu primim ratingul pe care il meritam. SI ASTA NU E NEINCREDERE, ci CALCUL!!! De ce sa fie imprumutata Romania mai ieftin daca se poate mai scump!

  10. Dr.A Says:

    Eu zic sa profitati de super-ocazie si sa va transmiteti intrebarile pe lista, ordonata de catre biroile reunite, catre hotnews. Acolo a acceptat sa Q&A.

  11. HOREA Says:

    Felicitari PNL, mentineti-va coloana vertebrala dreapta ! DATORITA VOUA MAI EXISTA O SPERANTA DE NORMALITATE IN ACEASTA TARA.

  12. Toni Says:

    Şi eu zic că nu trebuie sabotată întâlnirea, ci combătută de la tribună.
    Asta în cazul în care protocolul va permite luări de cuvânt.
    Eventual o scurtă declaraţie de principii, urmată de părăsirea în bloc a sălii.
    Ceva vizibil şi de impact.
    E cazul ca cineva să nu mai permită efectuarea de experimente cu noi. Nu suntem cobaii Europei!
    Ai niciunei forţe, financiare, economice, politice, militare, supra sau multi naţionale, mai mult sau mai puţin oculte!
    Prin noi înşine!
    Mult succes!

  13. mihaivoicu Says:

    O precizare – dupa cate stiu eu tarile din UE care au acord cu FMI sunt Romania, Ungaria si doua tari baltice, nu-mi amintesc care. Punct.

  14. atreides Says:

    Eu cred ca in principiu ai dreptate, dar nu cred ca e cazul sa boicotati sedinta cand va veni tipul. Pur si simplu e o miza prea mica, nu merita, nu are nimeni absolut nimic de castigat din asta.

  15. Toni Says:

    Care e miza cea mare? Banii pentru oranjaţi?! Ăia luaţi cu destinaţie comandată, pentru bănci şi pentru plata salariilor, a ajutoarelor de şomaj şi a pensiilor?
    Ca să nu mai vorbim de ăia pe care nu-i vedem, care circulă pe sub mese?! Comisioane, salarii „nesimţite” pentru guvernanţi, pur şi simplu deturnaţi, etc…
    Nu era mai simplu să fie colectaţi din taxele şi impozitele plătite de cei 400.000 de mici SRL-işti puşi pe butuci de forfetar, sau câţi or fi ei în realitate?
    Nu era mai simplu ca oamenii să muncească la vedere, cu CAS-ul plătit de angajator şi de angajat, decît să muncească la negru, luând şi ajutorul de şomaj pe deasupra?!
    Nu era mai bine fără împrumutul ăsta gigantic F(O)MI-ist, plătit de două generaţii îndatorate fără ca cineva să-i întrebe pe debitorii fără voie şi fără vină dacă sunt de acord sau nu?!
    Ăla de care n-aveam nevoie, din capul locului?! În ruptul capului?!
    Să vedem ce-or să facă liberalii, când, şi dacă (nu că m-aş îndoi, dar…), vor ajunge la guvernare, şi vor trebui să plătească oalele sparte, adică ratele, plus salariile, ajutoarele de şomaj (sper mult reduse numeric de o politică corectă), pensiile şi alte angarale.
    Că de alt împrumut nu cred că va mai fi vorba!
    Aşa că trebuie de pe-acum să stea pe piciorele din spate şi să refuze zăbala!
    Pe iei, pe mama lor de hoţi! Şi unii, şi alţii! Dar mai ales unii. Ăia ai noştri. Ai lor, de fapt. Ai celor care abia acum fac ochi! Şi gură!

  16. pesimistuliberal Says:

    Eu va propun ca Domnul Crin Antonescu sa iasa cu o declaratie oficiala in acest sens pentru a lamuri lucrurile. Domnu Ponta isi va revizui opinia dupa ce „domnul diriginte” il va indrepta pe calea cea buna ( a se vedea intalnirea de la Cotroceni!).

  17. pesimistuliberal Says:

    @Toni,
    Felicitari pentru analiza!

  18. pesimistuliberal Says:

    @Ciucuda, unde doamne sa gasesc ceva violet? Ca la noi prin casa nu se poarta asa ceva. Oricum ideea e cool; am mai intalnit-o si pe alte bloguri.

  19. pesimistuliberal Says:

    Domnu Voicu, scuze pentru incoerenta postarii. Domnul Kahn nu are in program intalniri cu reprezentantii Opozitiei? Daca nu, ar trebui sa cereti. Cu aceasta ocazie reprezentantii PNL ar trebui sa afle adevarul in legatura cu acest Acord: ce a cerut conditionat Fondul pentru acest imprumut, cine l-a cerut, pentru ce, pentru cine. In consecinta ar trebui sa cereti lamuriri: ce doreste Fondul, ce doreste puterea portocolie si in final sa devoalati interesele obscure ale Puterii. Lumea s-a cam plictisit de placa stricata a Domnului Boc, asta in timp ce Zeus sta si mustaceste in Cotroceni la nu stiu ce strategii ” din cutite si pahare”. Din ce stiu Fondul e intr-o continua schimbare de filozofie economica globala, iar parerea multora e ca niste papusari incearca sa ne fraereasca. Ca lideri ai Opozitie trebuie sa luati in maini soarta Tarii si sa clarificati cu determinare aceste aspecte.

  20. victorionescu Says:

    FMI-ul a vorbit prin banii pe care i-a imprumutat Romaniei. Totul este un contract. De acord cu hotararea luata de a vota impotriva.
    http://victorionescu.wordpress.com/2010/03/23/un-program-politic-cu-nimic-nou/

  21. Diana Says:

    Dar de ce doreste sa se adreseze parlamentului? Cum a justificat aceasta cerere, sau macar cum a justificat Mugur Isarescu aceasta cerere? De ce ar trebui Parlamentul – pentru care am respect ca institutie, inca! dar nu si pentru fiecare membru luat in parte – sa il asculte pe seful FMI?
    Daca mesajul este atat de important, sunt convinsa ca se pot gasi formule protocolare in care domnia sa sa scrie o „scrisoare deschisa” Parlamentului in care sa isi transmita mesajul si sa ceara intrevederea.
    Dar poate ca ne uitam doar la suprafata aici! Care sunt dedesupturile acestei planificate audieri? Ce interes ar avea BNR – ca ei sunt intermediarul, ambasadorul, portavocea – sa il lase pe FMI-st sa vorbeasca leguitorilor romani?
    E stiut ca FMI ne jupoaie cu banii (si nu sunt singurii), ca guvernul isi face jocurile sale si se caciuleste pentru bani straini fara de care nu putem… ca Mugur Isarescu se plange ca e foarte convenabil sa tii jos ratingul de tara al Romaniei, ca suntem ditamai piata si se pot mulge bani frumosi de pe spinarea noastra… asa ca noi mereu ne imprumutam MAI SCUMP decat ORICARE dintre tarile din jur (si aici nu compar cu Ungaria, ci Bulgaria, Moldova chiar, Serbia si Tarile Baltice!!)…DAR, intrebarea ramane: CE VREA REPREZENTANTUL FMI, de fapt!? Dumneavoastra ce credeti, d-le Voicu?

    • mihaivoicu Says:

      Cred ca va vorbi mult despre politicile guvernului, austeritate, economii, cheltuieli bugetare, criza … Cam aici se invarte mesajul FMI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: