Părerea mea

Câteodata, dupa cum se știe, nu e bine să ai dreptate.

Ne-am batut gura de săptămâni bune să explicăm, desigur discret și în particular, că Piedone trântește meciul în colegiul 19. Din păcate așa s-a și întâmplat. Nu știu motivul și acum chiar că nici nu mai contează. Îmi povestea președintele PNL de la sectorul 4 că, în ultimele zile de campanie, rămăsese precum soldatul japonez în tranșee, fiind singurul care se agita comunicând cu votanții liberali și explicându-le importanța politica a votului de duminică.

Nu mă dezic de ce am susținut. Alegerile parțiale de acest tip transmit un mesaj politic, important nu doar pentru alegătorii din colegiul respectiv. Oportunitate pe care am ratat-o pe mâna cuiva care se presupune că ar fi trebuit să fie conștient de acest lucru. Am auzit explicații referitoare la proiecte pe care le are primaria sector 4 și alte basme de genul ăsta. Ridicol! Andrei Chiliman la sectorul 1 credeți că nu are proiecte? Dar Radu Stroe a câștigat cu 70%. La prezența extrem de scăzuta care a fost duminică, un primar serios nu ar fi avut de discutat cu 800 de voturi.

Este adevărat ca nici desemnarea candidatului PSD-PC nu a fost exact cea mai inspirată decizie din lume. Doamna Mincă este o persoană extrem de inimoasă și cred că s-ar fi decurcat bine în Parlament dacă ar fi câștigat. Însă este departe de a fi un bun comunicator, lucru subliniat de mai toată lumea în campanie. Respectând decizia de a lăsa candidatura în grija PC, cred ca Daniel Constantin sau chiar Codruț Sereș, cu puțină mobilizare, ar fi reușit să câștige chiar în condițiile blatului lui Piedone. Părerea mea, vorba unui clasic.

Etichete: , ,

41 răspunsuri to “Părerea mea”

  1. olimpiu65 Says:

    a dat un semnal opozitia unita ieri de ne-a umplut pe toti de sperante. si la Buc si la Rm Valcea
    de cacao!!!!!!!!!!! asta defineste actuala opozitie. nici nu ma mir ca Base calareste toata natia.cu Piedone sau fara partidele nici macar electoratul indarjit nu l-au scos la urne. in 2012 riscati o surpriza mai mare pt ca oricum observ ca nici nu va pasa de semnalele transmise chiar si pe bloguri

  2. Costi Says:

    Mihai, eu stau in acea zona si pot sa-ti spun ca nu stiu la ce fel de „transee” se referea presedintele de la PNL 4. Sa fim seriosi, nu s-a prea implicat nimeni in campania asta. Si, parerea mea, nici candidatul nu te prea tragea la mari „lupte cu dusmanul”. Asta e!

  3. vali plesca Says:

    ar cam fi cazul sa va dati si voi seama ca nu puteti sprijini chiar pe oricine. dupa geoana, mi-am inchipuit ca mai jos de atat nu puteti ajunge. a urmat marioneta lui felix. se poate mai jos? se poate. de voi depinde. vadim sau becali de abia asteapta.

    • mihaivoicu Says:

      Exceptional. si Teo Trandafir este mare politician? M-as fi bucurat imens sa piarda, eu ma plang ca nu s-a implicat Piedone sa batem PD-ul

      • vali plesca Says:

        exceptional ce? asta-i replica? are romanul o vorba despre a ce suna replica dvs, numai ca parca nu as spune-o aici. cert e ca nu despre teo era vorba. oricum, jenant ca ati ajuns sa va plangeti ca nu v-a ajutat primarul corupt si populist dintr-un partid al unui securist, aflat tot timpul in marja de eroare al intentiilor de vot. daca lucrul asta va ajuta, imi dau seama cat de mare e peneleul asta.
        off-topic, dar interesant: am aflat ca crin (hi, hi, hi) a hotarat sa scoata peneleul din politica romaneasca, caci asta inseamna sa nu mai participi la treburile politice, reprezentate si prin consultari la institutia presedintiei. eu credeam ca bancile in cismigiu sunt pline pe vremurile astea frumoase, dar bag sama ca se gaseste tot timpul loc pentru tinerele sperante batrane si obosite ale politicii romanesti. sau s-a gasit vreo barca goala pe dunare, de la tulcea in jos?

  4. Un liberal deja optimist Says:

    Eu cred ca Piedone are ceva dosare ( unul e sigur cu permisul, da cred ca mai sunt si alte aiureli pe care le-am constatat ca trecator prin sectorul 4). Dimineata eram in Piata „Progresul” .Multi erau dezamagiti, vorbeau si de blat si de furt.Mie Minca mi s-a parut o doamna onorabila. Imi pare rau ca n-a castigat. Pe de alta parte nici portocaliii n-ar mai fi inghitit o broasca raioasa ca cea de la sect.1.

  5. MARIN Says:

    Domnule VOICU,
    Periteti-mi sa va inveselesc putin.

    REZUMATUL UNEI ŞEDINTE
    (pentru desemnarea unui candidat în Colegiul 19)

    COB:

    Fraţilor ! E vremea-n-care,
    Trebuie să ne luptăm !
    Să zdrobim duşmanul nostru !
    Trebuie să câştigam !

    „Împăratul” nu ne iartă,
    Dacă iar nu câştigăm.
    Avem nevoie de forţă
    Trebuie să-l venerăm !

    MULTIMEA:

    TEO ! strigară cu toţii.
    Este omul potrivit !
    Este mare, are forţă,
    Vom învinge negreşit !

    COB:

    E exact cât Piedone
    Face faţă negreşit.
    Este arma potrivită !
    Cum de eu, nu m-am gândit ?

    MULTIMEA:

    Şefu, vă stătea pe limbă,
    Dar sunteţi prea ocupat.
    De-aia noi, cu umilinţă,
    V-am şoptit acest mic sfat.

    COB:

    Credeţi că nu sunt în stare,
    Să găsesc un candidat ?
    Să vă fie dar, ruşine !
    Că mi-aţi dat acest mic sfat.
    ……………………………
    …………………………….
    ………………………….
    …………………………..

    Şi iată c-au câştigat,
    COB răsuflă uşurat,
    Ofrandă pentr-mpărat,
    Astăzi cu toţii au dat.

  6. Bogdan Says:

    e cel mai simplu sa spui: blat
    🙂
    mai bine recunoasteti ca s-a pierdut pe mana candidatului etc..
    insasi afirmatia: pidone nu a adus 800 de voturi spune multe despre ipocrizie. pe de o parte acuzati masinaria de partid, pe de alta partea ea devine legitima.

    un candidat ff slab, multa minciuna si ipocrizie, calcule gresite (vezi – daca participarea e scazuta sigur castiga secretara noastra)…astea-s primele impresii

    • mihaivoicu Says:

      Acuzam cumpararea de voturi sau obtinerea lor prin santaj sau amenintare. Voturile obtinute prin campanie electorala de catre un coleg de partid al candidatului nu vad ce ar avea in neregula.

  7. astralro Says:

    SUNTETI TARI DACA VA OPUNETI A.N.I. PE FATA , VA PREZIC LA URMATORELE ALEGERI 5% MAX. SUCCESURI.

    • mihaivoicu Says:

      Glumesti? Legea ANI a fost initiativa noastra. Dar pentru asta trebuie sa ne prosternam la Cotroceni? Suntem pregatiti sa discutam legea in Parlament

  8. RaSpo.ro Says:

    dacă aveai sânge în instalație insistai ca Antonescu să nu se ducă pe toate posturile și să se faca de rahat susținând-o pe mahalagioaca aia…acum că vii și scrii asta, mă interesează puțin spre deloc! uite aici mai mult http://www.raspo.ro/prea-mult-bun-simt

  9. diaconescumarius Says:

    Ma scuzati ca ma bag in seama, dar aceste fotografii le-ati vazut?
    http://sutu.ro/angoasa-politica/blat-in-colegiul-19-pnl-bate-palma-cu-pdl/
    Poate sunt ceva pixeli in plus 🙂 habar n-am.
    In alta ordine de idei, nu pot sa scriu ce senzatie am simtit atunci cand duduia cu lozurile ( necastigatoare de tura asta ) spunea ca o doare-n basca, avand sustinerea PC+ PSD + PNL. Si-i spunea reprezentatului PNL sa spuna si el doua vorbe 😦 Eu cred ca trebuie sa mergem iute la mormantul Bratienilor sa tamaiem, ca in ritmul asta, vor iesi din mormant si ne vor urechea. Zdravan de tot!

    • mihaivoicu Says:

      Stiu despre asta la 30 min dupa ce s-a intamplat. Giani a fost chemat la o discutie unde a fost implorta sa nu mai scoata liberalii la vot. Le-a spus celor de la PD ca glontul a pornit, a plecat si apoi ne-a informat imediat.
      Probabil ca, fiind refuzati, cei de la PD au anuntat un blog prieten sa dea pozele pentru a crea confuzie.

  10. Un liberal deja optimist Says:

    @Astralro,
    Cati oficiali din arcul puterii ati vazut si auzit cercetati si cu plangeri penale ?Sau de la o parte a „opozitiei ‘ care a facut deja pactul cu Diavolul portocaliu?

  11. RaSpo.ro Says:

    mda, interesanta politica ta liberala de a cenzura comentariile

    • mihaivoicu Says:

      Usurel cu pianul, ca nu cenzurez nimic. Doar ca nu pot sta 24 de ore in fata calculatorului. Iar daca nu te intereseaza parerea mea este simpli. Nu citi!

  12. radu Says:

    Nu-mi face nici o placere sa spun asta dar adversarii au dreptate aici: o alianta prelungita cu partidul fantoma al lui Felix ar putea duce la prabusirea PNL. Ponta s-a grabit deja sa se delimiteze de el, fie si timid, noi de ce sa ne lasam mai prejos? Sa zicem ca pleaca Voiculescu la Base cu Antenele. Ei si? Abia putem sa dam mai usor vina pe Putere ca a confiscat televiziunile cu tot cu „mogulii” de presa. S-a vazut ca atunci cand e sa pierzi, pierzi cu televiziuni cu tot, iar victimizarea e cel mai bun agent electoral. Trucurile lui Base pot fi intoarse inteligent impotriva lui. Hai sa-l contram cu propriile arme!
    Invitarea la Cotroceni e o capcana, nu trebuie sa ne delimitam de ANI, ci sa devenim din acuzati acuzatori 🙂

    • mihaivoicu Says:

      N-a fost vorba de o alianta, ci de o strategie electorala comuna. Noi in colegiul1 am castigat, chiar m-as fi bucurat sa mai batem PD-ul o data

  13. Un liberal deja optimist Says:

    @radu,
    Aveti dreptate! Nici antenele,nici Realitatea nu sunt parteneri seriosi. Apropo de emisiunea de aseara unde a parut Crin. Ceva mai dizgratios cu cei doi spalatori de cadavre rar am mai vazut. In locul lui Crin plecam dupa prima pauza.Iar in ceea ce priveste PC…n-am comentarii.

  14. Catalin Ene Says:

    Si eu sunt ferm convins ca Piedone a tradat si mai cred ca PC ar trebui sa ia masurile corespunzatoare pentru tradator.Teo e o tipa simpatica,dar ma indoiesc ca va avea un cuvant de spus in cadrul „partidului stat””.

  15. Strategia de bun-simț | The Way I See Things Says:

    […] exprimat regretul că Antonescu a susținut-o în mod deliberat. Dar azi, citesc cu stupoare pe blogul liberalului Mihai Voicu că, de fapt, liberalii din București au bănuit sau chiar au știut înainte de alegeri că […]

  16. radu Says:

    @un liberal…, @catalin ene: Eu cred ca Piedone isi face deja bagajele pentru PDL. In conditiile astea, daca vrei sa te sinucizi politic, te tii in continuare de Felix. Atentie, Crin a castigat 20 % datorita miscarii cu Johannis si echidistantei fata de PDL si PSD! Trebuie sa invatam din asta o politica de cadre mai inteligenta si o strategie de tip a treia optiune, nici-nici. Sa valorificam mai mult potentialul Actiunii Populare si sa refacem alianta cu PNT-CD aripa Radu Sarbu, plus atragerea zonelor liberale si antibasiste din societatea civila. Daca nu stim sa invatam de la adversari, ne-o luam.

    • mihaivoicu Says:

      Ne vedem de treaba in continuare si deciziile politice le luam noi. Vezi cazul de azi cu mersul la Cotroceni.

      • tibi Says:

        „Ne vedem de treaba…”
        Nu va vedeti de treaba.As fi de acord ca va vedeti de treaba daca :
        – ati fi numit presedintii comisiilor de specialitate
        -ati fi numit guvernul din umbra (PM alternativ si ministrii guvernului alternativ
        -ati fi prezentat programul alternativ de guvernare

        adica ati mediatiza ce aveti de gand sa faceti cand veti fi la putere. Nu se poate castiga asa cum vreti.

      • mihaivoicu Says:

        Presedintii comisiilor au fost numiti azi

      • tibi Says:

        Tot e mai bine mai tarziu decat niciodata.
        Oare cand erau numiti daca nu se faceau presiuni?
        Guvernul din umbra pe la Craciun?
        Programul alternativa de guvernare dupa Pasti?

  17. Alin B mPNLsect6 Says:

    Cred că singurul aspect interesant al alegerilor din Colegiul 19 este PREZENŢA LA VOT.
    Oare cu cât ar fi crescut (ar fi crescut?) prezenţa dacă ar fi candidat şi un membru PNL serios dar „necunoscut”? Dar un independent cunoscut susţinut de PNL, de ex. Dl Stan?……………….
    Ce interesant ar fi să se reia alegerile (o singură dată) atunci când PREZENŢA LA VOT ESTE MAI MICĂ DECÂT UN PRAG (25 sau 44 sau 51%)…
    Susţin votul „pe liste” pentru Parlament.
    Alin

  18. Seba Says:

    Frumos scris pe blog,dar dumneavoastra ca si opozitie va miscati cam greu .Noua,cei ce va sustinem si va votam n-e vine sa ne luam cimpii.mai multa agresivitate nu strica.Chioru tine la tavaleala.

  19. radu Says:

    @mihai voicu: OK, le-am intors formal gestul, acum gata, ne-am achitat datoriile. Daca PSD se dezice de PC, acelasi lucru ar trebui sa-l facem si noi. Oricum PC nu exista de facto, iar Antenele nu mai au nici o influenta reala, ele se adreseaza unui electorat deja convins. Alianta cu Felix ne-a tras si ne trage in jos, de la referendum incoace. Pragmatic vorbind, ce sa mai faci cu cei trei parlamentari ai lor, cati au ramas?
    PS: decizia lui Crin in chestiunea ANI a fost foarte buna. Si ce spune Geoana mi se pare de bun-simt.

  20. Lilick Says:

    Mihai, chiar vad ca iti pasa. Ca iti pare rau ca nu a fost invins candidatul PD-L. Eu sper sa mai avem ocazia unor alegeri in Bucuresti, la alt colegiu, cu candidat PNL, un om de partid, nu vedeta de loterie sau din showbiz, si sunt sigura ca veti castiga. Nu uita ca si in online, pentru Stroe, cu totul alta a fost sustinerea. Va fi si in strada. Numai sa avem ocazia… 🙂

  21. mariusnyc Says:

    Piedone circula de azi cu permis legal, pe puncte, nici cu Giani de la sect.4 nu mi-e rusine .Ai vazut fotografiile cu el si Romica Raicu ?

  22. vasi Says:

    Adevarul e ca tot PNL-ul s-a batut sa castige Minca. Si-a trimis liderii acolo sa mearga cu ea de mana, au dat toti declaratii peste tot de sustinere… ce sa mai! treaba clara si buna!
    Daca Piedone a facut non combat, PNL ce-o fi facut? serios acum!

  23. adi tibu Says:

    Domnule Voicu,

    Iata ca PDL poate tine piept unei coalitii anti nu doar cand il are candidat pe T. Basescu. S-a vazut ieri si in sectorul 4 si in Rm. Valcea.

    Asa ca strategia electorala cu coalitia PSD-PNL (in orice forma ar fi ea) nu e infailibila. Sistemul politic se poate indrepta spre bipolarism, nu e utopie. Spun doar „se poate”, ca nu e nimic sigur.

    Off topic: aveti o evidenta a primarilor PNL care mai sunt PNL? Ca semnalele sunt incurajatoare pentru PDL:)

    • mihaivoicu Says:

      N-are nicio treaba PD-ul la alegerile din colegiul 19. Daca se misca Piedone 30 de minute recupera 800 de voturi.
      Primarii sunt la un partid in momentul in care candideaza la partidul respectiv. Va mai duc si ei cu vorba ca sa-i mai lasati in pace.

  24. radu Says:

    @adi tibu: pe cat pariu ca ati fi luat-o pe coaja daca in locul lui Minca era un PNL-ist?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: