Știrea publicată de Iosif Buble ieri, cum că decizia Curții Constituționale pe legea ANI este ținută în așteptare la Monitorul Oficial ne-a fost confirmată astăzi, în ședința de Birou Permanent al Camerei Deputaților.
Ședința a avut ca scop sesizarea comisiei juridice cu proiectul de lege inițiat de Guvern. Nu asta este problema, procedura parlamentară permite acest lucru. Noi am cerut însă, încă de ieri, ca deputații juriști să fie sesizați și cu decizia CCR din două motive. În primul rând acela că deciziile CCR despre legi se pun în aplicare de Parlament și în al doilea rând pentru că, ținând cont de recordul negativ al Guvernului de acte normative declarate neconstituționale, ne este teamă ca poate a comis-o din nou. Deputații pot lucra și pe proiectul guvernului, desigur, dar niște ochi și minți în plus nu au cum să strice.
Miza a fost una mică și meschină. Ca nu cumva parlamentarii să o ia înaintea Guvernului cu rezolvarea problemei ANI. Și astfel am întârziat de fapt câteva zile bune. La insistențele mele de azi din BP, mi s-a confirmat că decizia CCR a plecat din data de 22 aprilie și de atunci sta la coadă la Monitorul Oficial.
Până la urmă s-a convenit ca mâine dimineață comisia juridică să lucreze cu ambele documente, dar sunt dezamăgit de modul în care se tratează, de către unii, relația Parlament-Guvern.
Etichete: ANI, Curtea Constitutionala, Iosif Buble, lege, Monitorul Oficial
aprilie 27, 2010 la 18:18 |
Nu cumva vă exprimaţi MULT prea blând? Oare nu se pot găsi cuvinte tăioase în afara argoului (dacă asta e problema)?
Alin
aprilie 27, 2010 la 18:47 |
Deranj mare la portocalii! Acum ca DNA s-a dezumflat ca o baba in moarte clinica, Ani era fata virgina cu care sa-i peteasca pe dezertori. Aud ca Ani asta are ceva succes pe la primari si consilierii locali. In rest, Dumnezeu cu mila!
aprilie 27, 2010 la 20:41 |
Bun, dar …. decizia este pe site la CC, poate fii citita acolo de toata lumea. E ceva procedural care imi scapa ?
aprilie 27, 2010 la 21:57 |
Va rog, nu mai folositi sintagma „deputatii juristi”; ma exaspereaza oricum sa aud asta de la niste personaje purtatoare de microfon!
Daca exista „deputati juristi” la comisia juridica inseamna ca exista si „deputati culti” la comisia pentru cultura? Sau poate „deputati administratori” la comisia pentru administratie? Eu cred ca nu …
aprilie 28, 2010 la 11:49 |
ceea ce am mai scris a fost exprimat astazi de sociologul Marius Pieleanu intr-o emisiune si ma bucur ca acestei idei i s-a alaturat senatorul Mircea Diaconu: greva parlamentara pe timp nelimitat si fortarea alegerilor anticipate. acest parlament nu mai exprima votul cetatenilor si ce se intampla e bataie de joc. merita macar mediatizata ideea. e timpul ca opozitia sa nu fie doar reactiva, ci sa propuna subiecte si sa nasca cutremure, altfel slabe sanse……
aprilie 28, 2010 la 11:54 |
Grevă parlamentară acum !!???!!!
Poate după 2 moţiuni de cenzură PICATE (doar dacă nu ai inspiraţia să le depui când îi pică bine lu imperatormaneliscum) după 20 de moţiuni simple şi publicarea unei schiţe de program alternativ de guvernare.
Alin
aprilie 28, 2010 la 14:31 |
Deci tovarasul bashescu face ce vrea el 😦 iar boc si ai lui pun umarul la daramarea democratiei si asa autentice…licenta proprie 😆
Ca la noi ca la nimeni…ba nu…ca in Mexic sau India.
aprilie 28, 2010 la 18:35 |
De ce liberalii au votat pentru legea ANI?
aprilie 28, 2010 la 19:10 |
Nimic surprinzator, inca o tentativa a lui Basescu de a poza in cavaler al dreptatii si de a decredibiliza parlamentul bicameral si opozitia. Propaganda. In definitiv, ANI a functionat pana acum, sub Macovei, ca un soldat al propagandei basiste.