România în șanț

Traian Băsescu conduce țara.

Conduce guvernul, conduce partidele din coaliția guvernamentală, pe toate și nu doar Partidul Democrat, conduce negocierile cu FMI, dirijează sindicatele, ar vrea să conducă și partidele de opoziție, ultimele care se opun și încearcă să tragă de volan. Pentru că Traian Băsescu și oamenii săi au și air-bag, au și centură de siguranță, însă restul cetățenilor, pasageri fără voie, vor sfârși între niște fiare contorsionate.

Cum poți să mediezi ceva ce chiar tu ai impus? Este vorba de dublă personalitate? A exclamat președintele, a doua zi după ce ne-a anunțat dezastrul, că are o părere dar poate că nu este de acord cu ea și atunci are ceva de mediat?

Guvernul Traian Băsescu a omorât, timp de un an și jumătate, mediul privat pentru a amâna, din motive electorale, măsuri de reducere a cheltuielilor. Acum omoară bugetarii și pensionarii pentru că nu vrea să reducă cheltuielile imense ale clientelei politice care acum reprezintă, din nefericire, statul. Dispare cumva contractul de 5 milioane de euro pentru vânat șobolani la metrou? Se ieftinește brusc patinoarul de la Brașov dacă profesorul de română din comuna Desa ia cu 15% mai puțin la salariu? De ce nu începe acțiunea de reducere a cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu comprimarea aparatului din guvern, administrație prezidențială, agenții și companii pline de oameni de partid? Sau din serviciile secrete? Sau din direcțiile din teritoriu care se ocupă mai ales cu presiuni asupra primarilor opoziției?

Zeci de mii de cetățeni urmează să se debranșeze de la sistemul de ditribuție a energiei termice. Nu putem evita asta decât dacă debranșăm guvernul portocaliu de la conducerea statului.

Etichete: , , , , ,

37 răspunsuri to “România în șanț”

  1. Catalin Ene Says:

    Foarte sugestiv filmuletul cu soferul Tarzan cu ceea ce se intampla in Roamnia de azi!

  2. radu Says:

    Ei, da, iata un comentariu excelent. 🙂

  3. Emi Says:

    Putem dovedi ca a furat la vot ca sa devina Presedinte. Sa vedem cine il sustine ACUM. Unde sunt cei 5 milioane care l-au votat? Nu vrem avioane de vanatoare F16 cumparate din pensiile oamenilor. Nu vrem imprumut de la FMI daca nu-l meritam. Nu mai vrem sa fim sfidati si solidari cu oameni care ne pun in spate greselile si lacomia lor. Vrem un sofer care nu urca baut la volan. A vandut Flota si acum ne scoate si din case.

  4. howitzer Says:

    Să nu tragem după vrăbii care nu există!…
    O să ţină acolo, pe scaune, entitatea boccistă, până se umflă un val de nemulţumire popolară.
    Nu 1000 persoane adunate de sindicate. Ceva serios. PENTRU CĂ NU MAI AU AŞA MULTE MANEVRE LA ÎNDEMÂNĂ!….
    Don procuror de la stânga opoziţiei n-a anticipat bine. Trebuia moţiune de cenzură când a cerut-o Antonescu!!! (Am mai tras ghiuleaua asta…) O să le servească „Don procuror de stânga” moţiunea de cenzură când au nevoie de ea!!!… Numai ca să AIBĂ EL IMPRESIA că „dă bine” la „electoratul specific”…
    Parcă aţi fi înţeleşi, dom-le!!!….
    Sau îi subestimaţi RĂU…
    Să vedeţi ce kor de acuze „destabilizează ţara” vă aşteaptă ACUM…
    Whooom whooom

  5. eu sunt Says:

    „Nu putem evita asta decât dacă debranșăm guvernul portocaliu de la conducerea statului” – lasati-i acolo sa-i mature „poporul suveran”.
    Sper ca propunerea PNL de azi e facuta doar asa, ca si aia cu „vrem prim-ministru de la PNL”. Cea mai buna solutie pentru PNL e sa ramana pe margine, pe banca de rezerve, pana vine min. 85 si astia au deja 0-3, si apoi, cand intra PNL in teren, daca reuseste sa marce 1-2 goluri e ok, daca nu „In 5 minute ce vroiati sa fac? Dar pentru retur ne vom pregati serios, nu ca portocalii, si intoarcem rezultatul.” NU VA ARUNCATI LA CIOLAN! acum 🙂

    • ela Says:

      „lasati-i acolo sa-i mature “poporul suveran”.

      cum, cand si cu cine sau cu ce?

      Imi amintesc ca au adus 600 de jandarmi pentru 10-12 studenti care au protestat cu sicriul in fata palatului victoria 😦
      ( protest la „a murit democratia „

  6. ion Says:

    Nu neg deloc faptul ca aveti mare dreptate! Dar, va rog, adaugati si filmuletul cu activitatea „parlamentara” a colegului Dvs!!! Numai astfel veti fi cu adevarat credibili!!!

  7. Dare de seamă despre norbi…(2) « Dispecer Blogosferă Says:

    […] Gabitzu, Gabriela Savitsky, GJ, Geanina Lisandru, Flavius, GV, Iarna, ISU, Lilick, LinkPing, Madi, Mihai, Mirela, Natasa, About food, Consiliul, Atitudini, Nelinistitu « Atunci i-am condamnat […]

  8. MARIN Says:

    Domnule VOICU,
    Aveti perfecta dreptate in ceea ce spuneti dar, nu vreau sa mai fac comentarii sau sa vin cu pareri persoanlae deoarece am constatat ca nu fac altceva daca sa intru in polemica cu adversarii PNL care se infiltreaza pe blogurile dvs.
    Ma deranjeaza si faptul ca exista anumiti comentatori care apar pe blogurile PNL-iste care nu urmaresc altceva decat sa vina cu contra-comentarii la comentariile sau parerile pe care ni le exprimam, probabil cu scopul de a ne arata suprematia intelectuala (pe care nu o contest).

    Intotdeauna in cariera mea profesionala l-am apreciat cel mai mult (enorm de mult) pe cel care a luat coala alba de hartie si a scris pe ea si i-am dezaprobat pe cei care ulterior si-au etalat „calitatile” de analisti si corectori fara a veni cu argumente forte.
    Nu am sa mai scriu pe blogul dvs. dar, am sa va citesc cu mare atentie, comentariile pe care le veti posta.

    • mihaivoicu Says:

      Pai inseamna sa le faceti un serviciu. Eu nu cenzurez pe nimeni, nici macar pe cei platiti sa bage batul prin gard, pentru ca asa am promis. Asta nu inseamna ca-mi face placere sa-i citesc.

    • keep it simple Says:

      Da Marine, si eu i-am apreciat pe cei capabili sa propuna concret, sa repare si sa prezinte alternative.
      Adica tot ceea ce cei de la PNL nu fac acum. NU FAC.
      Ei nu fac decat sa declame dezastrul fara sa propuna alternativa. Se fac ca nu propun alternativa fiindca isi tin desteptaciunea pentru ei, dar de fapt nu o fac pentru ca vad ca nu sunt capabili.
      Nici nu stii cu cat amar si cu cata parere de rau scriu aceste randuri.
      Pe blogul lui Vosganian este trecuta interventia lui la modificarea legii pensiilor. Desi are dreptate in tot ce spune, CARE ESTE ALTERNATIVA PROPUSA DE EL? Nici una. Critica puterii fara finalitatea alternativei este doar demagogie gaunoasa.
      Nepriceputi si aiuriti sunt cei de la PD, dar nici PNL-ul nu arata mai nimic de prin 2007 incoace…

    • transildania Says:

      ar fi pacat sa nu scrii din cauza postacilor, ar fi exact ceea ce isi doresc ei. Ingnora-i pur si simplu.

  9. olimpiu Says:

    Base imi pare caricatura lui Ceausescu. e bolnav la ficat de atat ura.daca si un lider de sindicat il face sa spumege, inseamna ca drumul pe care merge e inchis.
    am scris si imi doresc alegeri anticipate si ma bucur ca liderii liberali vb despre asta. Adrian nastase se intreba si dupa aceste alegeri cu Basescu??? suspendarea, definitiva!!!!

  10. Starea NATIUNII Says:

    Domnule Voicu,
    Aceasta este solutia presedintelui/premier:

    Solutiile lui BASE

    Pe Pensionari si Bugetari – I-am Ciuruit
    Cine Urmeaza?
    video: http://blog.imperiaonline.me/solutiile-lui-base.html

  11. radu Says:

    Basescu e profund toxic pentru Romania, poate chiar letal. Mi-e teama ca-l va demite pe Boc si-l va aduce pe UNPR-istul Tanasescu, „pila” lui de la FMI. Atentie la manevra asta, e facuta sa-l scoata din nou salvator pe „presedintele memoriei” care isi uita de la mana pana la gura minciunile populiste!
    Inamicul nr 1 al Romaniei in acest moment este Traian Basescu.

  12. Un liberal deja optimist Says:

    @All,
    Eu imi doresc cat mai multi postaci portocalii pe blogurile liberale. Putem polemiza. Asa …doar intre noi… Chiar si gazda acestui blog trebuie sa polemizeze cu ei. Mai ales ca, in actualele conditii devin tot mai penibili.

  13. han Says:

    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/traian-basescu-s-a-dat-frau-liber-clientelei-video-41902.html
    Mai ales treaba cu prunul e foarte adevarata. E incredibil cati romani daca primesc 500 de lei de la stat stau si nu fac nimic in timp ce altii le plang de grija ca sunt saraci..
    Ce greseste, ca nu le spune in public? Da, e adevarat .. dar le-a spus in public in primul mandat si era problema ca facea scandal, remember? Oricum, politic vorbind nu e treaba lui, pentru ca e partidul lui e la guvernare acum.

    Eu cred ca PNL trebuie sa faca publice exact lucrurile astea, pe chestii argumentate, cu cifre, cu date.. nu comparatii cu soferi manelisti si sloganuri populiste. Astea poate tin la prostime, dar pe mine ma dezgusta sincer, imi insulta inteligenta, si cand cineva ma trateaza ca pe un idiot nu am energie sa extrag putinul de informatie inteligenta care nu contest ca exista undeva ingropat in mormanul de sloganuri. Tot astept si sper sa vina PNL (ca ultima speranta, ca de la PSD si PDL nu astept nimic) cu ceva concret si argumentat care sa ma faca sa cred, sper in continuare ca exista o sansa pentru Romania .. dar nu se intampla nimic.

  14. Un liberal deja optimist Says:

    @han,
    Si li s-a rupt alora in paispe. N-are cum sa-i controleze ca tot timpul e drogat. Franks spunea la plecare ca el a propus solutii mai complexe dar mai suportabile. Basescu a facut dupa ce i-or fi soptit consilierii aia ai lui de rahat si ridicoli de cate ori apar in public. Nu se va iesi din criza, ne vom afunda in ea. Sa nu se bucure privatii de raul bugetarilor. Ei vor suferi cel mai mult. Nu se mai consuma, se inchide tot. Ne vom aproviziona din curtea taranului ca in anii ’80.

    • han Says:

      Mai complexe, dar cu cresteri de taxe. Nu ma pricep prea tare la exonomie, dar cred ca oricat ar creste taxele nu ar creste incasarile, ci evaziunea. Nu cred ca sunt cel mai in masura sa propun solutii dar daca tot e asa groasa .. ma intreb de ce nu se gandeste nimeni la privatizari de scoli si spitale de exemplu.

  15. Un liberal deja optimist Says:

    @han
    O fi propus si masuri de incurajare a mediului de afaceri prin investitii strategice multiplicatoare de crestere a productiei industriale si restructurari institutionale si reduceri de cheltuieli la achizitiile publice si de starpire a evaziunii fiscale. La aceste masuri se gandeste orice amarastean de la colt de strada. Nu trebuie sa ai doctorat in economie.
    Dar Basescu are multe datorii de platit pentru castigul de rahat al alegerilor de anul trecut. De aia tace malc iar la intalnirea cu cei din arcul puterii a batut campii cu gratie despre acest subiect.

  16. nod Says:

    Nu Grecia e modelul spre care ne indreptam . Mai curand ARGENTINA.
    Au furat 20 miliarde euro. nu e nici o bilba , nici o gresala. e un plan diabolic. soferul base si gasca stiu exact ce fac. fura tara . de la preluarea puterii in toamna lui 2008 manipuleza :pnl-ul nu a vrut la guvernare – salvam tara cu psd au avut 70% (credibiltate) , visteria goala – neaparat imprumut la fmi . psd e rau afara de la guvernare. au pus mana pe bani . au castigat prezidentialele(furat alegeri).au pus mana pe alti bani. unde sunt banii de la fmi? acum alta diversiune :nu sunt bani de salarii si pensii..unde sunt banii de la fmi? asta-i inrebarea cheie.

  17. bl000g Says:

    sau asa…

    http://bl000g.wordpress.com/2010/05/11/ultima-spaga/

  18. kn Says:

    hehehe…
    si pe aici sunt ‘modroganii’?
    de la atata ness si eugenia…:)
    oricum,
    vrea sa spun ca apreciez fiecare aparitzie tv(a3),
    a ta.aduci cu tine,un suflu elegant de umor,decentza si competentza.
    gata cu laudele!
    oricum votez PNL,de cand am acest drept.
    acuma,am o rugaminte…
    ni se pregateste ceva crancen!:(
    pdleii vor iar la tv(a3,si rtv)uf,
    boK le ridica,cica,interdictzia.
    si…vine Hoara!!!!!!!!!
    riscam,ori un acv,ori spargerea plasmei…(uf,pe criza asta).
    asa,ca…te rog,d-le mihai voicu,sa vii si tu,cand este el invitat…
    sa contrabalansezi,aparitzia aia…

  19. kn Says:

    si..P.S.
    HAI CRIN!!!!

  20. keep it simple Says:

    Mihai,

    Comunicatul de ieri al BPC al PNL m-a lasat masca.
    Numai CVT mai poate pune pe hartie asemenea texte (insotite numai de porcarele).
    Ce fel de propunere este „debransarea clientelei PDL de la fondurile publice”? Sa nu ma intelegi gresit, ei fura in clipa asta cu sacul, cu duba, cu tot ce pot, indubitabil. Insa marea problema e ca furtul lor il pot acoperi, de cele mai multe ori, legal (asta daca nu esti proasta si nu te cheama Ritzi-Pitzi).
    Insa solutia trebuie sa o reprezinte reformarea sistemului de achizitii publice. Iar aici trebuie sa spuneti ce modificari trebuie aduse in fapt (pentru ca trebuie facute aceste modificari).

    In rest, nimic despre desfiintarea aberatiilor socialiste de tipul venitului minim garantat sau a pensiei minim garantate, nici o vorbulita despre ANL si alte investitii aiuritor socialiste, nici o vorbulita despre privatizarea serviciilor de sanatate, nimic despre masuri concrete de combatere a evaziunii fiscale, nimic despre largirea bazei de impozitare, adica, in fapt, NIMIC DESPRE LIBERALISM.

    La putere am niste cretini isterici si incompetenti, iar in opozitie pe unii care se bucura ca stau la adapostul a unor presupus etern castigate 2.000.000 de voturi asteptand alegerile generale si combatand strict demagogic.

    La emisiunea de aseara ati reamintit (foarte corect si foarte bine) ca Matrozu chior a promulgat majorarea salariilor profesorilor, dar ulterior despre promisiunile desantate din campania electorala pe acest subiect ati mentionat doar PD-ul. PSD-ul de ce nu? Ei nu urlau la fel ca niste prostanaci condusi de un prostanac (actualmente de un copil mare si tamp)?

    • horatiu Says:

      Da de ce sa spuna ce vor face? Suntem in campanie electorala si n-am stiut? Dupa cate stiu fiecare a avut un program electoral. Bun, rau dar au avut. „Poporul” l-a vrut pe portocaliul Basescu. Asta inseamna ca i-au apreciat programul ? Haida-de. Pericolul e sa ajungem la concluzia ca toti sunt hoti sau(si) prosti. Solutia? La naiba cu parlamentul si democratia.

    • keep it simple Says:

      Horatiu,

      Programul ala electoral a fost scris si sustinut in contextul socio-economic al anului 2008. Acum suntem in cu totul si cu totul alta situatie.
      De ce sa spuna ce vor face? Ca sa faca dovada ca au solutii daca ajung la putere! De-aia!

      Basescu nu a avut nici un fel de program, dar Geoana a avut unul dezastru. DEZASTRU!!! Era plin de infiintari de comitete si comitii, fonduri si fondulete, promisiuni de cheltuieli publice garla. Iar la sfarsit, in confruntarea finala raspundea la intrebarile Matrozului cu sintagma „Guvernul Johannis va gasi solutiile potrivite la aceste probleme”.
      Sunt sigur ca avandu-l pe Geoana in frunte nu s-ar fi redus cheltuielile bugetare, ci s-ar fi majorat taxele si impozitele.
      Basescu taie de unde este cel mai lesnicios, cu seninatate criminala, iar Geoana ar fi militat pentru impozitul progresiv.

      Iar liberalii nu stiu decat sa clameze cat de bine era pe vremea lor. Daca asa cred ei ca e bine…

  21. victorionescu Says:

    Ne miscam putin ! 🙂
    http://victorionescu.wordpress.com/2010/05/12/actiune-tnl-pe-15-mai/

  22. costi Says:

    Dupa 168 de ani !!!!!

    http://constantin-brincus.blogspot.com/2010/05/coincidente-doar-atat.html

  23. cojocarii Says:

    http://cojocarii.wordpress.com/2010/05/11/petitie-si-protest-impotriva-stabilirii-indemnizatiei-pentru-cresterea-copilului-la-600-ron/

  24. radu Says:

    Dle Voicu, pedeleprele vorbesc nesimtit despre dreapta, stat minimal, tralala.
    Va intreb: think-tankurile lor si Ministerul Propagandei unde intra? Nu cumva la buget? Cresterea cheltuielilor in 2010 cu cancelaria prezidentiala pentru indestularea unor sfetnici inutili, unde intra? Sinecuristii de la IICCMER si alte Meruri, care in an de criza au primit 40% de la buget si nu se mai ocupa cu cercetarea de teren a crimelor comunismului, unde intra? Nu cumva la buget? Pe ei nu-i taie nimeni? Acesti domni sunt, cica, de dreapta si ne vorbesc despre libertarianism, dar stau la pomana partidului-stat pe care-l slujesc neabatut! Nu le e rusine?
    Nu le e.

  25. radu Says:

    „40% in plus de la buget”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: