Dialog PNL-Patronate

Cine are impresia că le știe singur pe toate și că, orice ar spune și susșine, nu poate da greș constată când este prea târziu că lucrurile stau exact invers. A mai încercat cineva și a aflat la Târgoviște cum stau lucrurile. Acum mai avem, din nefericire, pe cineva care crede la fel.

Dialogul, consultările și schimbul de opinii sunt fundamentale. De aceea, la invitația PNL, ne-am întâlnit astăzi cu reprezentanții principalelor patronate pentru a le expune punctul nostru de vedere cu privire la soluțiile economice ce se impun, ca alternativă la aberațiile guvernului Băsescu.

Cele mai multe puncte de vedere au foist comune. Am apreciat și ne-am însușit și idei utile, sugerate de participanți serioși la viața economică reală, oameni care nu pot decât să fie avantajați de un mediu competițional ne-alterat de corupție, evaziune fiscală, contrabandă sau controale dirijate politic.

Am discutat concret, cu cifre, despre economiile care ar putea rezulta la buget din raționalizarea corectă a cheltuielilor pentru achiziții de bunuri și servicii, despre banii pe care-i pierdem în fiecare lună din cauza incapacității structurilor administrative de a atrage fonduri europene sau despre necesitatea de a comprima, prin reduceri de personal, aparatul administrativ al guvernului, al companiilor de stat sau serviciilor deconcentrate din teritoriu.

Am hotărât împreună ca PNL să susțină modificarea legislației privind achizițiile publice, în special prin eliminarea prevederii care perimite suplimentarea cu până la 50% a valorii unei lucrari licitate. Aici este principala cheie a licitațiilor trucate prin facilitarea câștigării lucrărilor de către participanți la licitații care au acordul subteran prealabil al ordonatorului de credite pentru a putea veni cu prețuri de dumping. Ne-am angajat, de asemenea, să încercăm să accelerăm dezbaterea parlamentară cu privire la legislația ce reglementează regimul parteneriatelor public-privat, element pe care partenerii noștri de dialog au insisitat foarte mult. Să mai pomenesc de impozitul forfetar?

Mediul de afaceri este în mod clar nemulțumit de actualul guvern. Dar cine nu este?

Etichete: , , , , ,

65 răspunsuri to “Dialog PNL-Patronate”

  1. Anca Says:

    Scurt: n-a ajuns nimic in presa, in afara partidului nu se cunoaste nimic din ceea ce faceti, nu aveti guvernul ala alternativ, nu aveti programul de guvernare liberal – asa incat a ajuns Nastase sa dea lectii de solutionare a tuturor problemelor, tocmai el, doamne iarta-ma! Oricat de mult incerc sa-mi spun ca merita rabdarea, e imediat jumatatea lui 2010 si noi visam la 30% in 2012, fiind absolut invizibili pentru opinia publica. Cresterea electorala pe baza de telepatie ma tem ca n-are sa ne iasa…

  2. mihaivoicu Says:

    Nu zic ca n-ai dreptate. Tine cont totusi ca, intre stirile cu pensionarii din strada si intalnirea noastra, s-a preferat stirea mai de impact.
    Altfel, suntem constienti ca avem nevoie sa ne apucam serios de treaba si intalnirea de azi chiar a fost una foarte buna. Am stat aproape 3 ore si n-am stat degeaba.

    • Anca Says:

      Intre stirile de impact se numara si programul PSD, cu tot regretul… Cat despre intalnirea de azi, e minunat ca s-a intamplat, desigur, motivul pentru care nu reactionez cu entuziasm este faptul ca eu zic de prin ianuarie ca trebuie sa faceti o data pe luna astfel de intalniri cu patronatele, sindicatele si ONG-urile. Decalajul si faptul ca e caz izolat, si ala nemediatizat, fac episodul sa treaca mai sters decat ar trebui. Undeva trebuie sa spargem si noi linistea asta si sa dobandim un ritm sustinut de actiune.

  3. radu Says:

    @Anca are dreptate. Pierdem pe barba noastra un tempo pretios si asta ne va costa. Trebuie sa cream evenimente serioase, cu propuneri serioase, si nu doar pe zona mediului de afaceri. PNL se misca greu intr-un moment in care putem sa marcam puncte, iar PSD ne ia fata. Sa vedeti ce-o sa ne-o traga cand o sa-i vina bine cu legea electorala.
    Atentie mare!

    • mihaivoicu Says:

      De acord, PSD are o paine de mancat pe partea de stanga si se va muta foarte la stanga pe fondul acesta.
      Propunerile noastre trebuie sa fie serioase, de acord, dar nu populiste, cu orice risc.

  4. han Says:

    Programul PSD e o bomba .. imi plac ideile prezentate, dar trebuie articulate intr-un document. Oricum problema cea mai importanta e cum sa reducem imediat deficitul bugetar la limite sustenabile (care limite au fost atinse in perioada de maxima crestere economica), in conditiile scaderii PIB-ului ..

  5. radu Says:

    Mie nu-mi place deloc impozitul progresiv, mai ales ca ii va dezavantaja masiv pe cei ca mine, cu venituri intre 10 si 20 de mil. lei vechi. Ma gandesc totusi, dle Voicu – si va dau dreptate in chestiunea cu stanga si cu consecventa – sa propuneti si niste masuri pentru aceasta ADEVARATA clasa de mijloc din Romania (categ. 10-30 mil.), pe langa cele menite sa ia oameni „de dreapta” dezamagiti de PDL.
    Altfel spus, PDL trebuie forfecat din doua parti: de PSD dinspre stanga, de PNL dinspre dreapta. Dar cu propuneri coerente, detaliate si serioase, repet.

    • mihaivoicu Says:

      Exact asta ne propunem, perfect corect

    • dany Says:

      bai radule, daca ai sti putina matematica nu te-ar mai dezavantaja…se va impozita cu 12% tot ce e pana in 19 mil. si cu 25% restul ce este peste 19 mil., asta ca sa nu mai vb de deduceri…pune mana si fa un calcul si vei vedea ca pt sumele intre 10 si 20 mil. e mai avantajos

  6. Mihaela Petrescu Says:

    Eu cred ca ar trebui si sa iesiti cu demonstrantii , in strada. Mai multa actiune . Nu sint vremuri de salon , cenacluri , intilniri de care sa nu stie aproape nimeni. Nu e vorba de populisme ci de vizibilitate. In afara de Crin Antonescu si de alti citiva, unde e partidul?

    • keep it simple Says:

      Pai restul sunt cu capul plecat, unde sa fie?
      Nu a zis Crin Antonescu ca daca indrazneste vreunul sa spune ceva fara aprobare prealabila i se va taia capul? A zis. Pai si-atunci?

      Plus ca membrii marcanti ai PNL ar putea avea de spus daca toti ar sustine aceleasi linii directoare de idei politice. Care ar fi mentionate intr-un program de partid. Care program nu exista. Adica mirarea ta o gasesc neintemeiata.

    • mihaivoicu Says:

      Totusi, sa nu exageram. Am avut si avem totusi puncte clare si documente aprobate si publicate.

  7. nod Says:

    Lucrurile sunt mult mai grave decat par. Primul lucru care trebuie facut este sa dati jos guvernul(impreuna cu psd) pana la sfarsitul lunii. E clar toti oamenii care conteaza in economie sustin o politica liberala , deci un guvern dominat de pnl. nici psd-ul nu cred ca se va opune . PNL trebuie sa se lupte sa salveze tara nu sa castige capital politic.

    • mihaivoicu Says:

      O sa avem motiune de cenzura. Poate ca nu trece, ca agatatul de putere este sport national. Dar nu vom renunta.

      • Anca Says:

        Intrebarea e cum se va intampla motiunea asta, dat fiind ca Ponta e impins pe scari de catre Nastase (nu-i nimic greu de sesizat) in sensul de a face miscari calculate prosteste sa scoata PSD-ul in castig fatza de PNL, de parca in momentul asta exact asta e prioritatea zero, sa te bati cu un partid aflat la 10% distanta de tine, in timp ce un altul detine toata puterea. PSD face aceeasi greseala ca si in 2009. Daca tot n-au avut candidat, puteau sustine candidatul liberal si acum PSD si PNL erau la guvernare. Faptul ca orgoliile sunt nejustificat de mari, neargumentat de mari, denota tocmai lipsa de ingeniozitate politica a „liderilor” PSD. Daca li se pare ca scenariul de mai sus ar fi fost mai injositor decat faptul ca le-a luat fatza Basescu, atunci putem sa punem mana de la mana si sa platim o echipa de laboranti sa ne fabrice o bomba biologica.

  8. olimpiu Says:

    acordul cu FMI e un fapt. scrisoarea trimisa acolo va fi analizata iar guvernul se va pune pe fapte.PNL va rupe acordul cu FMI impunand impreuna cu PSD un program propriu??? parca asa zicea Ludovic Orban, iar Crin a recunoscut ca PNL nu se cramponeaza de cota unica… am dori sa stim mai multe despre viitoarea strategie si programul economic ce va fi prezentat de PNL

    • mihaivoicu Says:

      Am spus deja, inca de saptamana trecuta, principii importante. Acum venim si cu cifre, in spoecial pentru capitolele bugetare unde se pot face economii

  9. Cepeca Says:

    Bordul FMI se adună pentru analiza scrisorii de intenție portocalii peste 5 săptămâni (una a trecut). Până la acea dată, trebuie ca opoziția să se exprime în consens cu populația care iese în stradă. Compromisul politic între PNL și PSD este singura soluție viabilă în prezent. Va da curaj celor care protestează.

    Dacă reușim să scăpăm de PD-L, chiar cu riscul unor alegeri anticipate (de preferat dacă ne raportăm la intențiile băsesciene de a nenoroci țara), se poate lucra pentru revenirea la o guvernare normală. Sărăcia nu este o rușine. Este o realitate. Guvernarea liberală a demonstrat că se poate ieși din sărăcie dacă se lucrează onest. Asta trebuie să se transmită demonstranților care vor ieși, în număr din ce în ce mai mare, împotriva lui Băsescu și a Guvernului.

    Unii dintre reprezentanții patronatelor (AOAR) au exprimat adeziunea față de măsurile băsesciene. PNL ar trebui să ia poziție.

  10. SUPARATU Says:

    STIMATE DOMN,
    Cu permisiunea dvs. voi fi extrem de punctual si scurt in exprimarea unui punct de vedere:
    1.Foarte buna initiativa intalnirii PNL-PATRONATE dar, fara efect major imediat in rezolvarea situatiei actuale (poate doar ca viitor electorat) si, am sa ma explic:
    -patronatele sunt total depasite de situatie;
    -patronatele nu pot transmite un mesaj societatii deoarece sunt vulnerabile ca urmare a posibilitatii aplicarii unor masuri de fiscalitate care le-ar afecta in mod deosebit;
    -patronatele in Romania nu sunt o forta comparativ cu sindicatele, decizia acestora din urma afectand si activitatea mediului privat.

    2.”mediu competițional ne-alterat de corupție, evaziune fiscală, contrabandă sau controale dirijate politic”:
    -acest deziderat se va putea indeplini in momentul in care, in PENITENCIARE, se va inversa raportul intre gainari/marii devastatori ai economiei romanesti, raport care la ora actuale este SUPRA-UNITAR.

    3.”economiile care ar putea rezulta la buget din raționalizarea corectă a cheltuielilor”:
    -sunt perfect de acord cu dvs. ca, exista forte multe posibilitati de de rationalizare a cheltuielilor dar, asta presupune in primul rand o clasa politica care sa promoveze intersele celor care i-au ales, nu ale clientelei politice;
    -intr-adevar, concomitent cu reducerea cheltuielilor bugetare ar trebui implementate politici de absorbtie a fondurilor europene dar, cine are interesul pentru asemenea fonduri cand acestea nu se pot pradui ?

    4.”modificarea legislației privind achizițiile publice, în special prin eliminarea prevederii care perimite suplimentarea cu până la 50% a valorii unei lucrari licitate”:
    -excelenta idee care, intr-adevar ar elimina din start sublicitarea dar, cum veti reusi cand la ora actuala in Parlament majoritate va este defavorabila ?

    5.”să încercăm să accelerăm dezbaterea parlamentară cu privire la legislația ce reglementează regimul parteneriatelor public-privat”
    -se spune ca principalele MITURI ALE PARTENERIATULUI PUBLIC-PRIVAT sunt:
    -Este un panaceu care rezolva problemele achizitiilor publice;
    -Este o cale de a obtine ceva pe gratis;
    -Este o cale de a fura idei de la sectorul privat.
    este oare posibil asa ceva in Romania de astazi cand predominanta este clientela politica si cei ajunsi in varf uita ca u fost alesi de cei multi si „prosti” ?

    6.Impozitul forfetar-nu mai trebuie adus in discutie pentru ca, dupa cum vedem, se va aplica o forma a acestuia si asupra persoanleor fizice (ex. impozitul pe o a doua proprietate care cei mai multi dintre noi o avem mostenire de la parinti si o pastram si noi pentru urmasi)

    7.Are dreptate ANCA ! PSD-isitii stiu cand sa puncteze. Sunt meseriasi in arta comunicarii. Avem si noi liberalii specialisti in foarte multe domenii dar, si o spun cu regret, mergem in continuare pe modelul PDL de a ne promova doar baietii cu relatii in partid.

    • mihaivoicu Says:

      Foarte pertinenta observatia cu fondurile europene. Am absorbit doar vreo 8% pentru ca au schimbat de vreo trei ori regulile, doar-doar or reusi sa le dirijeze politic catre ai lor

      • SUPARATU Says:

        imi cer scuze daca …….celelalte puncte de vedere sunt impertimenete

      • SUPARATU Says:

        imi cer scuze: in loc de impertimenete se va citi impertinente

  11. radu Says:

    @Cepeca: sunt de acord cu ce spuneti. Compromisul politic cu PSD trebuie gandit bine, in perspectiva motiunii de cenzura, dar si a unei eventuale aliante de guvernare, dar fara sacrificarea identitatii partidului. Masurile de dreapta, relaxarea fiscala prin eliminarea forfetarului si a altor impozite in sectoarele dinamice ale economiei, blocarea proiectului clientelar de lege al educatiei sunt obiective care trebuie sustinute pe toate caile.
    O mare problema va fi constituirea unei alte majoritati parlamentare, al carei scop ar trebui sa fie nu doar doborarea guvernului, cat mai ales suspendarea lui Traian Basescu.
    Atentie la ce au votat ieri pesedistii, care simt ca urca vertiginos in sondaje: guvernare DOAR cu program social-democrat.

    • mihaivoicu Says:

      O alianta de guvernare se face oricum pe baza unui program comun. Am vazut ieri ca PSD a decis sa guverneze doar pe baza unui program social democrat, sper totusi ca este o baza de plecare, ca altfel nu prea e loc de intelegere

    • Cepeca Says:

      Radu,

      Corect. Compromisul politic devine, la un moment dat (iar acum este un astfel de moment, că ne place sau nu) o soluție. Am văzut și citit că PSD s-a exprimat foarte tranșant. Cred, la fel ca Mihai, că este o bază de plecare. Aveau nevoie de o poziționare clară ca partid politic. Cu Geoană mai aveau puțin și deveneau populiști. Consider că și-au exprimat poziția social-democrată cu claritate. Este foarte bine pentru noi. Totuși, sper să nu se cramponeze în unele idei și să gândească pragmatic. Singura posibilitate pentru a scăpa de portocalii este ca PNL să convină cu PSD un program comun de guvernare care să atragă populația. Și cea de dreapta și cea de stânga. Altfel … vorbim vorbe.

      • Anca Says:

        Tare mi-e ca PSD numai strans cu usa si pus in fatza evidentei clare ca asta e singura solutie va lasa la o parte orgoliile, pentru ca Nastase isi joaca acum din spatele lui Ponta ultima sansa de reinventare. Incrancenarea iesirilor lui Nastase si Ponta din ultima vreme, cu atacuri dure inspre PNL si cu textul repetat la nesfarsit cum ca in mod clar cota unica a fost un esec arata tocmai inflexibilitatea prosteasca intr-un moment care in mod normal nu permite luxul asta.

  12. keep it simple Says:

    Da domnule, chestia asta cu scoaterea procentului de 50% sau diminuarea lui drastica (la 5-10%) suna bine.
    Dar comunicatul ala al BPC al PNL de ce nu a continut aceasta precizare? Ci doar aiureli cu debransarea hotilor?

    Insa discutia a fost dusa doar pana la jumatate. Cealalta jumatate este: cat a suferit bugetul de stat din cauza abuzarii de aceasta prevedere? Daca aflati informatia si valoarea este pe la 500 de milioane de EURO, v-ati scos. Daca nu, e doar perdea de fum si atat.
    Faceti bine si duceti lucrurile pana la capat asa cum trebuie, nu inteleg de ce trebuie sa va traga altii de maneca. Nu inteleg de ce nu ati avut intalnirea asta a doua zi dupa declaratia lui Basescu. Nu inteleg de ce nu intocmiti si prezentati un buget alternativ complet. Pentru ca imi place sa cred ca nu sunteti incapabili de toate acestea.

    Despre largirea bazei de impozitare, masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, desfiintarea pomenilor socialiste si politici de sustinere a dezvoltarii seviciilor private de sanatate si invatamant pentru relaxarea bugetului de stat privind aceste cheltuieli cand aveti de gand sa prezentati? Sau nu aveti de gand? Atunci schimbati-va titulatura. Scoateti naibii cuvantul ala „liberal” din titlu, ca vad ca in Romania nu mai exista ideile astea…

    • mihaivoicu Says:

      E mai mult de 500 de milioane. Si tot cam 500 de milioane este diferenta de pret dintre contractele de energie semnate de videanu pana in 2018 si pretul pietei

    • keep it simple Says:

      Aveti o dovada a acestor valori? Daca da, de ce nu le-ati facut/faceti publice?
      Aveti de gand sa militati pentru toate politicile liberale despre care va tot bat la cat de 6 luni incoace de parca m-ati plati pentru asta?
      Aveti de gand sa faceti bugetul ala alternativ?
      AVETI DE GAND SA ATACATI POPULATIA CU INFORMATIE SI SOLUTII CONCRETE IN LOC DE GENERALITATI DE GENUL „CHELIOSUL SI AI LUI SUNT DE VINA”???

  13. radu Says:

    PS: Dan Matei Agaton este un basescian uneperist, nu e nici un secret. De ce va mira declaratiile lui?

    • mihaivoicu Says:

      Eu nici nu l-am urmarit.

      • Emi Says:

        Foarte rau pentru ca Patronatul si parerea lui sunt asociate cu PNL. Ar trebui sa va spuneti parerea vis-a-vis de sustinerea neconditionata a lui Basescu de catre Patronat pe motiv ca daca scrisoarea de intentie nu va fi semnata in aceasta forma va duce la declasificarea tarii si cresterea dobanzilor. Pana la urma mai bine o crestere a dobanzilor decat genocid.

  14. george_escu Says:

    Cred ca PNL -ul are nevoie de mai multa actiune si vizibilitate. PSD-ul a luat-o deja inainte … are segmentul de protectie sociala, pe asta mizeaza si vad ca ii merge. PNL-ul de dreapta fiind ce face? Un program coerent, gen ” Prin noi insine!” mai spune ceva cuiva? Un proiect de tara, o strategie pe termen mai lung are? Cateva discutii cu patronatele nu inseamna mai nimic … sincer.

  15. radu Says:

    Dle Voicu, eu cred ca PNL si PSD ar trebui sa se asocieze sindicatelor si sa faca toate demersurile pentru scoaterea in strada a cat mai multor oameni miercuri, 19 mai. E nevoie de o demonstratie de forta, urmata sau insotita de o greva generala pe termen nelimitat.

    • octaaa Says:

      @Radu

      1 – E absurd ca profesorii sa faca greva in preajma Bacalaureatului.
      Spune-mi si mie, in vacanta(platita) de vara…cate greve ale cadrelor didactice ai vazut?

      2 – Sa iasa in strada sa ceara ce vor si cat vor. NU SUNT BANI. Degeaba…

  16. radu Says:

    Si o intrebare: credeti ca patronatele vor vota in CES pentru acordul cu FMI, dupa retragerea sindicatelor? E foarte important…

  17. Emi Says:

    Sindicate politizate, patronate politizate, cred ca si maidanezii sunt politizati si musca pe cine trebuie. Ma intreb daca ce traim azi e doar „teoria haosului” sau a dat o mana de ajutor si o „greva fiscala” pusa discret la punct de psd… prea stiau dumnealor ca se apropie ziua platii…

  18. Laura Says:

    Acum … 2-3 idei ale Dlui Vladescu nu sunt chiar atat de proaste – cum ar fi largirea bazei de impozitare cu dobanzi si drepturi de autor. Poate lucrurile astea ar merita sustinute. Si o intrebare technica – inteleg sustinerea pentru cota unica – dar 16% nu e totusi prea putin, tinand cont de cheltuielile *necesare* ale statului, ca educatie ? Nu stiu, ma intreb daca s-a facut o evaluare recenta.

    • octaaa Says:

      @Laura…discutia despre cota unica vs impozit progresiv…sau daca nivelul actual de 16% e mare sau mic…. asta e o discutie foarte lunga…
      Si merita dezbatuta.

  19. Laura Says:

    Si o alta observatie, mai trista. In poza de la intalnirea cu patronatul, singura femeie prezenta e cea care aduce sucurile la masa. Not good.

  20. octaaa Says:

    Foarte bine!
    Asta este menirea PNL-ului! Patronatele si nu sindicatele. Economia privata si nu bugetarii.

  21. Un liberal deja optimist Says:

    @Laura,
    Era agentul secret al Cotroceniului.
    @octaaa,
    Tot nu te potolesti?

  22. ela Says:

    Helo ! la toata lumea.

    Eu zic asa: ar trebui ras tot si luat de la zero 🙄 numai asa se mai poate face ceva pentru romani.

    ESTE APPROAPE IMPOSIBIL CU CLASA POLITICA PE care avem, ca sa demareze din nou alte mecaniste bazate pe normalitate le mai trebuie 20 de ani 😦 dar n-ar fi imposbil cu alta clasa de politicieni ca pana la urma politicul ne mananca banii stansi leu cu leu.

    • han Says:

      Polticienii sunt tot romani, de ai nostri. Nu poti avea o noua clasa politica decat daca schimbi poporul 🙂

  23. Sebi Says:

    si la ce concluzie concreta s-a ajuns?
    un program ceva?
    singura cifra e aia cu 50%.

    si in rest..vom face si vom drege

  24. ela Says:

    Base iar ne vorbeste ca la retardati :x:

    99% din aberatiile pe care ni le vinde sunt minciuni., deci problema natiei romane sunt pensionarii ?! moama ce nemernicieeeeeeeee nu zice nika de clientela politica, de banii pe care i-a sifonat cu alegerile trucate.

    Ce-au facut cu banii din pensii daca e la o adica, io zic sa-i eutanasieze pe cei bolnavi 😦

    Doamne mare, populismul e la cote maxime, iese la tv cand tara fierbe sa ne abureasca …. mamaaaaa chiar asa ne crede asta ?

  25. ela Says:

    mihaivoici 🙂
    daca iesi pe sticla zi ceva……. nu-l lasa sa prosteasca lumea in halul asta, sau crin sau oricine, omul asta isi bate joc de noi.

  26. exasperat Says:

    Stimate domn,

    Daţi, vă rog, o geană peste asta şi spuneţi-mi că nu e superb:
    http://exasperat.wordpress.com/2010/05/13/in-loc-de-abureala-inutila/

  27. Un liberal deja optimist Says:

    Mda..cam obosit Presedintele..Sa fi iesit dela chimioterapie?

  28. sandy Says:

    Ce am retinut din monologul celui mai iubit roman (in viata ) ? Printre altele,foarte putine de altfel, am retinut ca ROMANIA nu este nici cal( o tara prospera ), nici magar (Grecia )….atunci ce ar putea fi ?

  29. Marian Damoc Says:

    Buna ziua,
    Realizez o cercetare sociologica care implica raspunsul blogerilor. Va rog sa imi raspundeti la chestionarul din link-ul de mai jos.
    Multumesc foarte mult !
    https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dHBLWUc1eWM4TnYzdXhCUG82NVBCRnc6MQ&ifq

  30. han Says:

    Ceva idei bune, care pot fi luate macar in considerare: http://www.evz.ro/detalii/stiri/cinci-locuri-de-unde-statul-poate-sa-plece-894920.html

  31. valmon Says:

    Dl. Voicu, citind fraza dvs. urmatoare („Am hotărât împreună ca PNL să susțină modificarea legislației privind achizițiile publice, în special prin eliminarea prevederii care perimite suplimentarea cu până la 50% a valorii unei lucrari licitate…. etc. etc…”) am ramas un pic interzis….asa incat imi permit sa va pun 2 intrebari pe subiect:
    1) Dvs. unde ati trait in perioada de dupa 2006 (pentru ca abia in anul de gratie 2010 descoperiti „apa calda” = trucarea licitatiilor prin marirea preturilor dupa)?
    2) Din ce motiv nu a venit PNL-ul cu aceasta propunere fff buna (dpmdv) prin anul 2006 sau 2007 sau macar in anul de crestere economica 2008 ?

    • han Says:

      Eu sunt de parere ca omul poate sa mai si invete din greseli.. daca sunt sinceri si au idei bune nu conteaza ca nu le-au avut acum 4 ani. Intrebarea e daca sunt cu adevarat sinceri .. drept exemplu a se vedea legea ANI pentru a intelege cat de mult ii doare de sarmanul pensionar care traieste de pe o zi pe alta si profesorul amarat

      • octaaa Says:

        @Han, salariul mediu net in Romania e de 1300 de lei.
        2 salariati care au 2 copii, castiga in medie 2600 de lei. Deci, 650 de lei/cap de persoana.
        Nu cumva pensia medie e mai mare de atat? Caci pensionarul nu are copii…

        Iar saracii profesori…nu cumva lucreaza part-time? Cati salariati din mediul privat, care lucreaza part-time au salariile profesorilor? Foarte putin.
        Nemaipunand la socoteala faptul ca un salariat part-time din mediul privat nu are 4 luni de concediu pe an.

    • octaaa Says:

      Pai e simplu.
      Orice partid vorbeste frumos cand e in opozitie, iar cand ajunge la putere se cam schimba. Nu doar ca puterea corupe. Ci pur si simplu – vulpea spune ca strugurii sunt acri.

      Ce, PSD-ul nu combate coruptia? Dar cand erau la putere…
      Ce, basescu nu era cavalerul alb impotriva coruptiei pana in 2004 si dupa…
      Ce, PNL-ul nu critica evaziunea fiscala de la tigari…cand si inainte iti luai tigari fara timbru din orice piata…

      Asta e politica in Romania…

  32. Emi Says:

    Mi se pare mie sau portocalele sunt cam agitate? Eu le doresc sa aiba nevoie de pampers-ii pe care impreuna cu seful lor il refuza femeilor care au indraznit sa invete in Romania (marime mica si folosit intre ochi si marime mare intre picioare pentru uzul personal).

  33. radu Says:

    @octaaaa: nu e absurd ca profesorii sa iasa in strada si sa blocheze anul daca in felul asta pot bloca actuala lege a invatamantului. Nu salariile sunt principala probleme, ci legea educatiei, mizerabila. Si guvernul in care nu se mai poate avea incredere, dar care cauta sa o impuna. E atat de simplu.

  34. Cetateanul Popescu Says:

    Dumnezeule, Mihai, m-am uitat aseara la „dialogul surzilor” Varujan Vosganian – Ilie Serbanescu. Se poate mai rau de-atat in materie de comunicare publica si imagine?

    Pe bune, PNL nu are comunicatori care sa poata si comunica? Trebuie neaparat sa apara dl. Vosganian? O fi fost ministru bun, habar n-am; in materie de prezenta TV, insa, e deliciul pedeleprelor; Hoara sa fi fost si nu putea face mai mult rau PNL-ului!

    Unde sunt tinerii? Unde ai fost tu? Unde e Alina? Unde e Diana Tusa? Unde e Ramona Manescu? Pana si Adriana Saftoiu e mai usor de inghitit decat Varujan Vosganian sau Norica Nicolai!

    Cu tot respectul pentru greii partidului, scoateti Dumnezeului in fata oameni care stiu sa comunice! O fi VV un specialist in economie, dar nu trebuie sa apara la TV. Plauzibilitatea unui mesaj public nu are nimic de-a face cu valoarea lui de adevar, stii bine asta. Daca cele doua concorda, cu atat mai bine – si voi stiati intr-o vreme sa faceti asta. Daca vreti sa ajungeti la 30% trimiteti in fata publicului oameni care stiu/pot sa aduca plauzibilitate (credibilitate) mesajelor!

    Incep sa-mi pun intrebari grele legate de capacitatea PNL de a-si comunica ideile. Si mi-e teama ca solutii bune sunt ingropate de o comunicare publica de la execrabila in jos…

  35. radu Says:

    Domnle Mihai Voicu,
    i-am studiat suficient de atent, in timp, pe consilierii si teoreticienii PDL, ca si pe simpatizantii lor de pe blogurile pendinte, pentru a ajunge la urmatoarele despre Traian Basescu si ceea ce va coace.
    Obsesia nr. 1 a lui Basescu din 2006 incoace, daca nu cumva mult mai dinainte, a fost ca PDL sa anihileze PNL pe toate caile, prin absorbtie sau altcumva, pt. a monopoliza zona de dreapta. Spargerea Aliantei DA prin diversiunea udrista a biletelului pt. oligarhul cel rau a fost doar primul pas, dupa absorbirea la alegerile din 2004 a electoratului PRM, justitiar si populist. Au urmat in 2009 imprumuturile populiste gratie carora Basescu a fost reales, dar care au precipitat criza. Cum TB are talentul de a gasi tapi ispasitori pentru a se erija in salvator, principalul tap ispasitor a devenit tot victima si adversarul sau nr. 1.i, guvernul Tariceanu, pe care l-a impins la mantinela in 2008 si cu propunerea nesimtita de crestere a salarizarii profesorilor. Masurile draconice de azi impotriva pensionarilor si bugetarilor sunt cel mai nou episod din acest serial ticalos, instigat de baieti isepisti ca V. Stoica, V. Turcan, C. Avramescu, T. Baconsky, Cr. Preda, S. Voinescu si testat de distinsii luptatori de pe Madame Blogary. Ca nu era singura masura posibila o confirma chiar T. Stolojan, care nu dispretuieste cresterea TVA si a cotei unice, numai ca prezidentul nu putea sa ia o asemenea masura fara sa-si dea foc la valiza alectorala. ORICAT AR PAREA DE CURIOS, ACTUALELE MASURI LUATE DE TRAIAN BASESCU AU UN CARACTER ELECTORAL SI PUTEAU FI EVITATE, DACA INSUL N-AR FI PUS INTERESUL DE PARTID INAINTEA INTERESULUI NATIONAL.
    Basescu vrea acum sa isi testeze anduranta propriului partid intr-o campanie militara dura, de tip traversarea desertului, si sa se pozitioneze justitiar pe zona „de dreapta” libertariana, practicand un anarho-capitalism populist. El stie ca PSD va creste inevitabil, an so what? Manevra lui face parte din scenariul bipolarizarii scenei politice pe care-l are permanent in vedere. Un alt „step” e antagonizarea PSD si PNL, care a inceput deja in jurul cotei unice. Va urma, logic, legea electorala, gandita pentru a elimina sau marginaliza complet PNL-ul.
    In asemenea conditii, nu ne putem permite luxul de a face prea multi pasi gresiti. Nu uitati ce v-am spus. E nevoie de un think-tank ideologic pe masura pentru a contracara propaganda proiectului Basescu dinspre dreapta liberala, care nu se reduce nici pe departe la libertarianism. Basistii trag tare pe partea libertariana, dar sunt complet descoperiti la capitolul democratie. Cred ca putem incerca sa ii impingem deocamdata spre zona vechiului PNT, cu sau fara CD, presandu-i spre o identitate crestin-democrata sau conservatoare. Mai vorbim, ca arde criza si nu vreau sa dau in doaga lui Toader P. Farfuridi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: