Presa, dușman al poporului

Trebuie neapărat să verific CV-ul ministrului Funeriu. Pentru că nu cred că a lucrat la un laborator în Japonia, ci la securitatea din Coreea de Nord.

Încă de când profesorii au anunâat că vor organiza grevă pe data de 31 mai, acțiunile securisto-comuniste ale șefilor de la educație, conduși de Funeriu-Ir-Sen au fost cap de afiș. Întâi a sărit cu picioarele pe inspectorii județeni. Aici a fost mai simplu, pentru că toți sunt oameni de partid. Aceștia au trecut la prelucrat directorii iar mulți dintre aceștia au început să facă liste, să amenințe cu evaluări dure la adresa profesorilor și să-i preseze pe cei mai vulnerabili, adică pe suplinitori.

Vă rog mult, să-mi explice cineva care era problema dacă bacalaureatul era decalat cu două sau trei zile. Încăpățânarea domnului ministru va genera probleme de organizare, comisii incomplete sau formate din personal ne-didactic, chiar probleme de legalitate.

Și povestea nu se termină aici. Ca nu cumva să aflăm ce se va întâmpla, marele șef s-a gândit să interzică accesul presei în locurile unde nu știm dacă se va desfășura ceva. Tare sunt curios cum se va face asta. Cu poliția, cu jandarmii, cu armata? Va da domnul ministru ordin să se deschidă focul?

Sau poate se gândește că avem nevoie de un nou Canal.

Anunțuri

Etichete: , , , , ,

50 răspunsuri to “Presa, dușman al poporului”

  1. astralro Says:

    D-l parlamentar esti jalnic , cand o sa ajungi la performantele profesionale ale lui Funeriu ? Sincer ce erai daca nu stateai in parlament pe banii statului ?

    • Cetateanul Popescu Says:

      astralro, hai sa facem impreuna un exercitiu de gandire (ca vad ca singur ti-e mult prea greu ca sa incerci): ce legatura au „performantele profesionale” ale lui Funeriu cu contraperformanta lui ca ministru, ori cu atitudinea asta incalificabila a personajului? Sau, mai pe intelesul tau: ce are %$#@ cu Prefectura?

      Uita-te si tu pe CV-ul omului: specialist in tot felul de chestii care tin de chimie, biochimie, biochimie moleculara etc. Pai, postul ocupat este de cercetator stiintific, sau de conducator (manager, in noua limba de lemn) al unui intreg sistem?

      N-ai invatat inca, pana la ora asta, sa judeci oamenii dupa rezultatele obtinute conform cerintelor fisei postului? El e acolo sa faca un sistem sa functioneze. Asta inseamna multe lucruri, pe care el nu le face. Performantele lui stiintifice nu atarna cu nimic in balanta aici. Un foarte bun cercetator poate fi doar rareori un bun manager (eu stiu doar de Thomas Alva Edison si, partial, Nikola Tesla); dar deseori – si aici e cazul – calitatile cerute unui bun om de stiinta devin defecte daca il pui sa conduca.

      Asa ca fa ciocul mai mic, de data asta. Marele om de stiinta e un om mic, miiic de tot, fara caracter dar cu o pofta de marire pe care nu o justifica nimic din ce a reusit pana acum in frunte ministerului.

      • mihaivoicu Says:

        Sir Isaac Newton a fost membru al parlamentului britanic. In timpul mandatului sau, a vorbit o singura data in plen, atunci cand a spus „Inchideti ferestrele spre Tamisa, miroase foarte urat”.

      • radu Says:

        @astral.ro e un troll Pdl in misiune. Ma duc si eu sa infestez blogurile bortocalii 🙂

    • SUPARATU Says:

      Incercan, cu toata bunata, sa inteleg de unde vine numele de cod pe care ti l-ai ales pentru a scrie pe blog-uri, nu imi vin in minte decat urmatoarele cuvinte; Analfabet, Stresat, Tembel, Ratat, Arogant, Las, Retardat, Oribil (astralro)

  2. Un liberal deja optimist Says:

    Pai daca era asa performant n-ar mai lins toate fundurile portocalii sa manance si gura lui o paine atat de jalnica…Eu nici portar nu l-as angaja la firma..

  3. bla bla Says:

    eu nu trebuie sa i mai verific cv ul pot sa ma uit la mutra lui si la cuvinte…
    nu stiu cum nu ii e rusine de dl izvoranu eu una m as fi aplecat sa primesc cateva bastoane pe spinare… funeriu n are 7 ani de acasa sau securitatea i a umflat atat ego ul ca si a pierdut saracu detot mintile si buna cuviinta !!!
    :/

  4. Bibliotecaru Says:

    Din câte ştiu, nu este voia ca cineva străin de Bacalaureat să aibă acces în locul unde acesta este în desfăşurare… sau poate nu este aşa…

    Nu ştiu dacă mai este în vigoare, încerc şi eu apa cu degetul…

    Anexa 2 la O.M.E.C.I. nr..5203/23.09. 2009, privind aprobarea calendarului şi a metodologiei de
    organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat -2010

    Art.1 Accesul persoanelor străine în centrele de bacalaureat
    (1) În timpul desfăşurării probelor din cadrul examenului de bacalaureat, nu pot
    intra în unitatea de învăţământ liceal/centrul de examen alte persoane, în afara
    celor prevăzute de prezenta metodologie.
    (2) Presa are acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de
    evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale sau în centrele de examen numai cu
    avizul preşedintelui comisiei şi însoţită de un membru al comisiei, exclusiv înainte
    de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice
    presei (înregistrări/fotografii/preluări de imagine) este necesar acceptul persoanelor
    care apar în materialele respective.

    (3) În cazul unor situaţii de urgenţă pentru reparaţii şi întreţinere (canalizare,
    electricitate, copiatoare etc.) preşedintele comisiei din centrul de bacalaureat
    aprobă accesul persoanelor competente pentru intervenţiile necesare. În acest caz,
    se va încheia un proces-verbal, în care vor fi consemnate datele de identificare ale
    persoanei/persoanelor şi intervalul orar în care acestea au fost în centrul respectiv.
    Se interzice accesul acestor persoane cu telefoane mobile sau alte mijloace de
    comunicare. Preşedintele se va asigura că persoanele menţionate nu au acces la
    documentele comisiei, la subiecte sau bareme de evaluare şi nu pot comunica nici
    cu un candidat;
    (4) Accesul persoanelor străine în centrul de examen se face pe baza buletinului de
    identitate/cărţii de identitate sau a paşaportului. În situaţia în care aceste persoane
    au asupra lor materiale nepermise (telefon mobil, orice mijloc electronic de calcul
    sau comunicare etc.) se va proceda în conformitate cu prevederile art. 22, alin. (2).

    http www scribd.com/doc/29733628/Metodologia-de-Organizare-a-Examenului-de-Bacalaureat-2010

  5. radu Says:

    Daca ne uitam atent la fizionomia lui Funeriu observam trasaturi de australopitec. Arcade enorme, privire crunta, maxilare rigide, intr-o combinatie ciudata cu niste obraji de copil nebarbierit. Acelasi lucru si in privinta caracterului: tipul are o incapatanare taurina si se opinteste sa para dur, inflexibil, dar il da de gol infantilismul. Omul aplica modelul Ba-secu: e militaros, da ordine, nu face nici o concesie nimanui.
    Problema e alta: daca aparatul de stat pedelist inca il asculta, inseamna ca pedeleprele inca mai au cheag si motivatie, deci nu vor ceda acum. Abia cand vor incepe sa tradeze ai lor va fi nasol de ei. Deocamdata, au situatia sub control. Dar won`t be long.

  6. ela Says:

    mihaivocu, niciodata nu te-am „vazut” asa nervos 😉 ai toate motivele.

    Despre greva asta anuntata si dezbatuta pe toate fetele eu zic asa: ca nu va fi spectaculoasa, vor fiacolo niste oameni amarati care nu mai au ce pierde adica pensionarii, ei se vor revolta cel mai tare ca sunt cei mai napastuiti.

    Singura sansa a sindicatelor, a pensionarilor a tarii intregi pana la urma de a da jos acest guvern s-a irosit, atunci cand cei amintiti mai sus au facut o greva aia cuminte „cuminte”in care nu nu stiu daca au scandat ceva.Pacat de atatia bani cheltuiti si atata efort uman degeaba, base a castigat din nou atunci.

    Niciodata liderii de sindicat nu vor mai strange atata omenire la un loc..intre timp ……ciracii lui nea baselu au avut timp sa nu se mai intample asta, iar funerbriu da dovada de servilism maxim 👿 un manelist 100% jigneste din functia pe care o ocupa abuziv ( ca astia de la conducere nu sunt castigatori reali) un om de valoare care a facut ceva pentru invatamanutul romanesc, cum se numeste asta, abuz in serviciu, nu?

  7. Un liberal deja optimist Says:

    @radu,
    Ce importanta are cat a strans si pe unde a lucrat? Pana in 2002-2003 apartamentele si terenurile erau ieftine in toata lumea. Ca si automobilele. Intrebarea mea este ce naiba cauta in Romania sa bulverseze un sistem? Daca ar fi lansat un program de proiectare de curriculum, insotit de dotari corespunzatoare si de un vast program de perfectionare a instructorilor era Ok. Sa vii si sa tai ca prostu’ se pricepe si Grivei al meu. Eu zic ca-l intrece si pe bok in prostie ( care ,cat de cat ..e un etalon..)

    • atreides Says:

      Ce cauta Funeriu in Romania? Baiatului i se falfaie de educatia si cercetarea din aceasta tara, omul a avut nevoie sa aiba in cv ca a fost ministru al educatiei, lucru care impreuna cu faptul ca a fost si europarlamentar ii va asigura probabil, dupa ce isi va incheia mandatul de ministru, un post caldut si bine platit pe undeva pe la Bruxelles, ca functionar european, la doi pasi de casa pe care o are la Strasbourg. Eu dau in scris ca Funeriu nu se va stabili niciodata in Romania, tipul e doar in trecere pe aici.

  8. olimpiu65 Says:

    e o vb populara: ,,cand Dumnezeu vrea sa te piarda iti ia intiai mintile!”
    e singura explicatie pe care o gasesc regimului Basescu. Funeriu e ,doar la fel ca Boc, produsul ideologiei national-comuniste de creare a omului de tip nou. un om care in loc sa doarma sta noaptea la OTV calculand viteza pumnului…. e greu sa-i pui un epitet dar mai o concluzie stiintifica

  9. Un liberal deja optimist Says:

    @MV,
    A dat Ioska un sondaj.O fi pe bune?

    • radu Says:

      Ce sondaj, care Joska, unde, unde? De la o vreme am nevoie ca de aer sa-i vad pe portocalii pe tobogan in sondaje. 🙂
      On topic: eu zic ca juristii PNL ar trebui sa fie atenti unde a sarit calul Funeriu cu masurile pentru organizarea Bac-ului. Inca una: in luna mai, dupa anuntarea taierilor, MEC a mai facut 4 angajari de consilieri. Pe cand niste interpelari in Parlament, ceva?

      • atreides Says:

        Credeam ca poate sunt eu singurul care am nevoi de-astea deviante 🙂 Cred ca o sa-mi revin la normal doar cand o sa-i vad pe pedelepre la sub 20%

  10. Un liberal deja optimist Says:

    @radu,
    Iosif Buble, bre!

  11. Laura Says:

    De retinut mesajul transmis de d-nul ministru sindicalistilor: „bagati-va mintile in cap!” scurt si cuprinzator.

  12. Un liberal deja optimist Says:

    @radu,
    Era unul mai rau, dar a facut rost Ioska de asta si zice ca-i pe bune. De aia l-am intrebat pe MV , sa ne lamureasca!

  13. astralro Says:

    Mai baieti voi nu observati ca sunteti aceiasi 4-5 pupatori de f… galbene, asta nu era nimic dar tinand cont de performantele politice ale asa zisilor alesi galbeni nu ma mira nivelul scazut al inteligentei voastre .
    pn. – nu e plin de securisti
    – nu a jecmanit bugetul de stat
    – nu a umflat bugetarii de partid
    – nu a participat 20 de ani la emiterea legilor criminale
    – nu poate justifica raportul curti de conturi pe 2007/2008
    A uitasem sunteti ca „Isus” intre rosii si portocalii . Nu-i asa?

  14. Catalin Ene Says:

    Sigur,tot timpul se da vina pe presa,dar de fapt „portocalii” ne „preseaza” din ce in ce mai mult.Fu-ne-ri-u e penibil!

  15. radu Says:

    @astralro: ba PNL e din toate cate spuneti, dar asa fiind, „a comis-o” mult mai putin decat PDL si PSD. Statistic. Macar n-a avut apucaturi de partid-stat. Si in timpul guvernarii PNL oamenii au trait cel mai bine. De-asta trageti acum pe guvernarea Tariceanu, ca sa n-aiba oamenii nostalgii dupa adevaratii liberali.
    Dintre cele trei culori: rosu, portocaliu, galben, ultima nu are deloc rosu in compozitie. Nici trandafiri in sigla. Nici trecut fesenist sau de Internationala Socialista.
    Marile „erori” ale PNL sunt ca a fost nevoit sa guverneze cu PD (alianta DA a fost o idee proasta) si ca, dupa ruptura dintre Basescu si Tariceanu, a fost santajat din Parlement de PSD.
    Succesuri la pupat cat mai multe funduri basiste!

  16. Un liberal deja optimist Says:

    @All,
    Care-l duceti la femei pe baiatul asta?

  17. eugen Says:

    Pai lumea stintifica si academica are destule personalitati exotice si ea si nu duce lipsa de savanti cu personalitati autoritare. Dimpotriva nefiind lumea reala a economiei private nu exista mecanisme de feedback (i.e datul afara) a celor cu „probleme de comunicare” si personalitati „speciale”.

    Domnul Funeriu nu a lucrat nici o data intr-o companie si de fapt nici nu a predat vreo data. Cu toate performantele lui nu l-a numit nimeni nici macar asistent professor. Ceva probleme la munca cu oamenii poate ?

    In ce priveste performantele domnului sa stiti ca avem cel putin vreo citeva mii pe afara care au facut treaba la fel de serioasa in Universitati straine.Si am o mica nelamurire scrie acolo ca in 2008 a cistigat un grant”Excellent team leader”. De fapt este o cerere de grant care se face cu Universitatea gazda. Ce s-a intimplat cu teamul si jobul lui?.L-a lasat pina in 2012 ?

    Eu cred ca domnul F. stie ca va fi vreo sase luni ministru pina termina ca om cu toporul al lui Base si si-a luat si omul un concediu sa-si satisfaca ego-ul de politician.

    • atreides Says:

      Din cate stiu eu, grantul ala i s-a terminat in primavara 2010. Probabil ca de-aia a si fost atat de disperat sa ajunga ministru, stia ca mai are doar cateva luni de grant si dupa aia ramanea muritor de foame, probabil nu mai aplicase pentru alt grant, cum dracu’ sa mai aplice daca in ultimii cativa ani singura lui contributie stiintifica a fost calcului vitezei pumnului basescului? 🙂

  18. astralro Says:

    Bravo @ radu ” statistic a comis-o mai putin” dar nu cumva uiti ceva din intimplare uiti filmuletul din „90 in care la masa cpun erau „tinerii revolutionari’ patriciu si tariceanu care aranjau ploiile cu tatuca iliescu ? Curios dar presedintele fondator pn. Campeanu nu stie ce este punctul 8 de la Timisoara ? Sincer stii ce cred ca acest partid a fost timp de 20 de ani la remorca rosiilor printr-un pact semnat in acele zile de esalonul doi din partid si nu cred ca ma insel tinand cont de marimea averilor acumulate in acest timp de unii din galbenii. Asa ca a veni acum si a pretinde ca esti „Isus” este de prost gust si cu adevarat grobian.

    • radu Says:

      Mda, cand ma uit pe biografia si cariera politica a lui Basescu, nu pot sa nu vad in cei mai dubiosi liberali niste sfinti, prin comparatie.
      Dvs. traiti cumva intr-o abatie sau intr-o manastire de maici avand ca stareta pe Elena Udrea?
      Bun, hai sa zicem ca PNTCD ar fi fost un partid mai de sfintisori (desi oricine a trait vremurile alea stie ca era depaaaarte de a fi asa, vezi Ion Muresan, clanul Boila, fratii Dimitriu – parca au ajuns pe la PD, Radu Vasile, Dejeu, Gabrielescu tralalala). Cine l-a torpilat? Nu Basescu?
      Intrebati-l pe Ciorbea ce crede despre pedeleu.

    • bla bla Says:

      stii ceva? nu intelegi nimic…
      esti sigur ca neuronii tai au legatura intre ei…?
      incearca la neurologie!

  19. astralro Says:

    @ radu ,de ce crezi ca ma intereseaza basescu ? Eu aceleasi comentarii le am si la ei pentru ca eu spre deosebire de voi consider ca sunt vinovati toti cei care au condus tara in ultimii 20 de ani . Si vazand aici ipocrizia la ea acasa nu pot tace , intelegi asta ? Cu cine sa-l schimbam pe basescu ? Cat despre ciorbea te rog nu-l mai aduce in discutie sincer cred ca nu exista .

    • radu Says:

      Cum cu cine? Cu un pedelist care sa aiba cu el o relatie de tip Medvedev-Putin. Hahaha.
      Dda, sigur, oamenii corecti „nu exista”, iar adversarii sunt „ipocriti”.
      Cunosc strategia asta de avaria a PDL, am vazut-o si in ani `90 la PDSR: „toti e hoti, pai ce, ailalti e mai buni?”
      La grad de ipocrizie si hotie egala, PDL are in plus ceva INTOLERABIL: corporatismul cazon (toti ca unul), obedienta extrema fata de un sef-Dumnezeu, si un autoritarism clientelar, populist si demagogic pana la extrem, dublat de o crasa incompetenta economica. Un premier (Umil Boc), un guvern si un partid care nu fac decat sa execute orbeste ordinele sefului de la Cotroceni. Si un presedinte gen condotier securist incapabil de dialog, negociere si compromis. Nu-mi face placere s-o spun, dar Iliescu e un tip mult mai democrat.

      • astralro Says:

        Pai si normal ca iliescu e un tip mai democrat , nu pe vremea lui au dat toti tunuri in tara asta ? nu pe vremea lui seful real al pn. a ajuns miliardar ? Cel putin bizara ura asta fata de basescu atunci cand in turul doi sau aliat toti mafiotii din tara asta impotriva lui , ei sa stiti asocierea asta a tuturor hotilor impotriva lui a dus la solidaritate si va duce in continuare daca se merge in acelasi fel indiferent de ce face el .Daca aveti minte vedeti ca cu toata aceasta adunatura nu sa putut castiga ( din 5 milioane ale lui geoana jumatate au fost cumparati).

  20. nod Says:

    funeriu = un ratat. cand faci stiinta , cu atata succes cum pretinde tipul , nu te apuci de administratie . vezi celebri chirurgi , ingineri , cercetatori , care au lasat pasiunea , cartea si s-au apucat de administrat : capitala , etc . niste ratati . arivisti . caraghiosi , daca nu ar fi sinistri . renunti la o meserie (si de apuci de administratie) cand ai ajuns la o maturitate in domeniul respectiv , cand te-ai copt . geniile nu se coc niciodata ( in timpul vietii noatre , a chibitilor ).

  21. han Says:

    In continuare nu sunt de acord cu sindicatele in problema asta .. de ce sa se dea peste cap programul elevilor, cand puteau sa faca greva dupa Bac, sau inainte de Bac .. elevii ce vina au?

    Cat despre cealalta problema, cu accesul presei, daca e adevarat e intr-adevar foarte grav. Ramane de vazut daca nu e o exagerare, in continuarea programului mediatic „basescu=dictator” inceput de PNL si PSD in 2007

    • radu Says:

      Nu e o exagerare. Va puteti convinge oricand.
      In chestiunea cu greva: mai bine inainte de Bac, decat dupa Boc.

  22. Hendrix Says:

    Acest funebriu daca nu ar fi existat ar fi trebuit inventat! Acest individ infiorator aduce a psihopat doar daca te uiti mai atent la el. In momentul in care deschide guritza n-ai nicio indoiala ca este scapat de la glumetzi! Daca umil boc este unealta basesciana geniala, un apogeu al slugarniciei, acest oligofren este dovada vie ca prostia agresiva, tupeul si rautatea pot coexista cu brio in trupul ,,omului nou” creat de ceasca!
    Amenintarile facute asupra profesorilor din comisiile de bacalaureat nu ma mira. Comunistii faceau la fel, idem fesenistii din anii 90. Ei vor sa demonstreze un singur lucru, ca acest bac va avea loc. Cu orice pret! Fie si al incalcarii legii! Al incalcarii Constitutiei! Fie si interzicand presei sa-si faca meseria acolo unde tiranul asta nu va reusi sa se impuna.
    Ce va fi maine? O prima repriza din razboiul dus de pedelepre IMPOTRIVA poporului roman. Se vor gasi suplinitori si oameni fara legatura cu sistemul care sa bifeze pana la urma ambitia ministrului oligofren. Da, totul este o ambitie a lui ba-secu de a demonstra ca situatia este sub control, ca sindicatele sunt slabe, ca ba-secu nu poate fi asa invins! FALS! Oamenii vor vedea mai clar ca niciodata ca ceasca n-a murit , doar un pic s-a odihnit! Adica s-a reincarnat in monstrul politic ba-secu! Iar acest funebriu nu este decat o copie de prost gust a fostei ministrese suzana gadea, un monument de prostie si ingamfare comunista.

  23. luc Says:

    Scuzati-mi franchetea,dle Voicu,dar ultimul paragraf al postarii dvs este nedemn de nivelul intelectual pe care pretindeti(justificat)ca-l aveti.Daca as fi unul dintre fanii neconditionati care va populeaza blogul,m-as simti jenat.Cum nu sunt,in rarele mele vizite pe aici,ma amuza tonul tot mai frecvent de activist de raion infaptuind revolutia in dauna dusmanului poporului.

  24. SUPARATU Says:

    @astralro
    Te-a atins CANCERUL DIN BUGET !?
    Ia cianura !

  25. Un liberal deja optimist Says:

    @luc,
    Mihai Voicu nu sustine o disertatie in fiecare zi. Ca om politic, alege o tema mai fierbinte, o posteaza iar noi ne dam cu parerea despre acel subiect, sau despre altele care ne apasa. Faptul ca ataca Puterea si unora nu le convine sa le fie de bine. Mihai Voicu e in Opozitie si noi la fel. Cred ca ai observat ca toata lumea incearca sa mentina o dezbatere decenta. In schimb, fanii puterii ne injura ca la usa cortului.

    • radu Says:

      Pai @luc si @astralro sunt fani ai Puterii!
      @luc: O sa rideti, dar dna Udrea chiar a spus ca e nevoie de un nou Canal: Dunare-Bucuresti 🙂

      • luc Says:

        @radu,
        n-am sa va spun al cui fan sunt,am sa va spun al cui fan nu sunt:al ideilor politice de stanga si PSD.Iremediabil.Cand liberalii autentici,cati or mai fi ramas ei,stopeaza cochetaria penibila cu PSD,al dvs sunt!

  26. luc Says:

    @Un liberal,
    nu este vorba de faptul ca dl Voicu ataca Puterea.Din punctul meu de vedere,poate s-o faca linistit.Eu doar semnalam calitatea uneori indoielnica a discursului.Sincer acum,chestia asta cu „ministrul(Funeriu) care da ordin sa se deschida focul” nu ti se pare cam grosiera?

  27. octaaa Says:

    Domnule Voicu, va intrebati care era problema daca se amana BAC_ul cu cateva zile ???

    Dar daca greva era amanata cu cateva zile, care era problema? Adica nenii astia de la sindicate se razbuna doar pe copiii care nu au nici o vina?

    Eu am dat BAC-ul in 2005. Rezultatele de la BAC ar fi trebuit afisate de dimineata, la ora 8. Bineinteles, nu am dormit toata noaptea, iar la ora 6 eram in fata liceului sa vad notele. Nu se afisase nimic.
    Era intr-un fel normal.
    Dar la 8 trebuiau totusi afisate.
    Tin minte ca de-abea pe la 10 jumate-11 au fost afisate.

    Am avut atunci niste emotii si niste nervi. Cred ca fumasem la tigari… Stiu ca injuram atunci ministrul…
    Apropos, ministrul era Mircea Miclea(de la PD). Ca sa nu ziceti ca am un discurs politic.

    Asa a va intrebati ce ar fi pentru elevi amanarea cu cateva zile ???
    Dar daca basescu v-ar amana examenul electoral cu cateva zile? Adica alegerile. N-ati sari ca arsi ca este dictator?
    Cam asa si cu elevii…

  28. octaaa Says:

    @Radu, vad ca amintesti de PNTCD.
    Hm…nu zic…or fi avut si ei nemernicii lor.
    Dar sa fim seriosi..eu cred ca au fost cei mai morali.
    Si domnu’ Coposu si domnu’ Diaconescu si multi altii.

    C-au facut si ei multe greseli e partea a 2-a.

    Dar sa stii ca de multe ori greselile le-au facut ca n-aveau incotro. Erau meeu impunsi mereu de PD(in special prin Traian Basescu), dar si de PNL(prin Valeriu Stoica).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: