Toate salariile bugetarilor s-au tăiat cu 25%, indiferent dacă este vorba de omul care cară servieta lui Videanu sau de cel care operează pe creier sau cel care, fiind angajat la situații de urgență, intervine pentru a salva vieți în condiții dificile. S-ar fi vrut ca toate pensiile să scadă cu 25%, pentru toți. TVA a crescut cu 5%, pentru toate produsele.
De ieri adiminitrațiile locale sunt obligate să-și reducă numărul de angajați. În general asta este bine. Există primării cu schemă de personal încărcată, asta fiind cîteodată, în special în mediul rural, un sistem prin care se creează obligații de natură electorală.
Problema este că singurul criteriu de aplicare este cel al populației. Pentrui toți la fel. Există intervalul 5001-10000 de locuitori de exemplu, în care toate primăriile trebuie să aibă același număr de angajați.
Las la o parte faptul că mi se pare o diferență destul de mare între 5001 și 10000 de locuitori, măcar dion punctul de vedere al personalului necesar pentru colectarea taxelor locale. Dar nu se ține cont de alte probleme. Numărul de sate componente de exemplu. Cunosc comune cu 13 sate aparținătoare, înșirate peste dealuri pe vreo 12 kilometri. Sau calitatea serviciilor oferite. Sau numărul de școli din localitate.
Am mai întâlnit și o altă situație. Cunosc un primar care a constituit o mică stație de pompieri. Două mașini obținute din donații și 6 angajați. Deservește 9 localități rurale dimprejur și nu și-a pus niciodată problema că toate costurile cu angajații sunt acoperite doar din bugetul său. Acu îmi spunea cu amărăciune că, prin reducerile impuse, nu prea mai iese la socoteală cu numărul de angajați și cam trebuie să închidă.
Nu cumva sistemul acesta mecanic, ce presupune că toți sunt la fel, se aplică cel mai bine Guvernului? Adică trebuie să plece toți?
Etichete: guvern, pensii, pompieri, primarii, salarii bugetari, TVA
iulie 3, 2010 la 19:52 |
Interesanta tema de dezbatere. Am o experienta limitata in aceasta privinta. Cunosc cazul unei singure comune din Teleorman cu un numar de angajati si pe care cam nu-i gasesti nici-odata pe la sediu vaietandu-se ca-i cheama toata ziua cu situatii pe la judet. Normal, pe primar nu-l gasesti nici-odata pentru ca el e si om de afaceri. Cererile stau nerezolvate cu anii interesandu-se daca n-ai tu ceva relatii pe la judet. In rest sunt baieti de treaba, nu dau amenzi, platesc ajutoarele si indemnizatiile sociale la timp, se ocupa de scoli si cele 2 policlinici, platesc curentul la iluminatul stradal, au bagat si un cablu TV cu 52 de posturi, mai repara drumurile, intretin groapa ecologica..In fine, n-am auzit critici, nimeni nu stie cat personal au.. si eu, ca nerezident ma simt comfortabil in ciuda faptului ca primarul e psdist..Morala: daca eu care mai stiu ceva despre acea comunitate locala nu ma pot pronunta cate posturi sa taie primarul, cum naiba poate sa faca treaba asta un idiot ca traianbok?
iulie 3, 2010 la 20:08 |
Nu cred ca ii mai banuieste cineva de inteligenta sau ca isi doresc macar sa ramanem o societate democrata. Sa tai de-a valma si apoi sa acorzi prime pentru fidelitate este cea mai simpla metoda de portocalizare a bugetarilor si pensionarilor. Saracirea populatiei de-a valma va face ca la alegerile viitoare un vot sa fie foarte ieftin.
iulie 3, 2010 la 20:59 |
Ei stiu mai bine, cel mai bine, tot.
iulie 3, 2010 la 20:12 |
Domnule Voicu, stiu ca sunt off-topic, dar va rog sa nu ma ignorati si sa imi raspundeti … daca puteti.
Intrebarea mea este: care este ratiunea votului PNL din 29 iunie, pe legile austeritatii? Si ca un corolar: de ce aceasta ratiune nu a fost prezentata publicului, inclusiv prin intermediul blogurilor?
Din punctul meu de vedere, in 29 iunie, PNL si PSD au „dat mana” cu PDL pentru a impune legile jafului bugetarilor si altor categorii. Demonstrati-mi, va rog, ca nu e asa.
iulie 3, 2010 la 20:19 |
Pui pariu cu mine ca stiu ce vor raspunde toti parlamentarii Opozitiei?
iulie 3, 2010 la 20:58 |
Sigur, raspund cu placere.
Legile austeritatii au fost adoptate in urma respingerii motiunii de cenzura pe angajarea raspunderii.
Ulterior CCR a declarat neconstitutional un articol, acela cu taierea pensiilor.
Procedura spune ca, in acest caz, Parlamentul trebuie sa corecteze legea in punctyl declarat neconstitutional. Nu se mai poate interveni pe celelalte articole deja adoptate si declarate constitutionale.
Asadar votul dat a fost „pentru” eliminarea articolului care prevedea taierea pensiilor si atat. Cum se putea sa votam altfel?
Repet, nu se voteaza din nou toata legea.
iulie 3, 2010 la 21:42 |
Ce-ti spuneam? Nu prea s-au batut pentru… Si, culmea, am un singur bugetar in la famiglia, care va iesi la pensie in decembrie acest an istoric 2010. Ca sa-i linistesc angoasele am consolat-o ca ,probabil ,va iesi cu 100% din ultimul salariu( evident dupa taierile succesive efectuate de traianbok care au fost this year de pana 100%). Evident e f. fericita ,in a way, tinand cont ca aceasta incurajare i-a facut-o „un liberal deja optimist”.
iulie 3, 2010 la 23:50
Scuze, dar ce ar fi trebuit sa facem in aceasta situatie? Lupta a fost la motiune, nu acum.
iulie 3, 2010 la 20:36 |
Masurile indica o combinatie de prostie discretionara si egalitarism, made in PDL. Halal guvern „de dreapta”.
iulie 3, 2010 la 20:49 |
Eu mă aştept ca…
Chiar aşa, la ce să mă aştept? Vor pleca bugetarii, îşi vor da demisia pentru că sunt prea puţini bani. Va rămâne Guvernul fără şofer şi portar?
Până la urmă România se va obişnui cu ideea că trebuie să trăiască încă şi mai prost decât înainte de 1989. După 20 de ani de democraţie… asta este situaţia.
Iată, a reapărut PCR-ul.
iulie 3, 2010 la 21:00 |
Guvernul nu va ramane fara soferi si portari, dar noi toti incepem sa ramanem fara medici.
iulie 3, 2010 la 21:50 |
Necazul e ca ca Romania va ramane fara Romania!
iulie 3, 2010 la 22:24 |
Eu mă întreb de ce s-au liberalizat preţurile, s-a liberalizat cursul de schimb valutar, dar salariile nu se liberalizează deloc. Ce fel de economie de piaţă este în România? De ce există cerere, de ce există ofertă şi nu există o negociere între cerere şi ofertă?
iulie 3, 2010 la 21:39 |
Situatie reala : intr-o comuna(unde se traieste ca acum un secol , care se depopuleaza , in care scolile se comaseaza , unde clasele intai dispar) se face un teren de fotbal la care numai gazonul costa 1 miliard . dar n-au bani pentru mingi . asa se conduce tara . sunt multi , sunt putini .? nu stiu (si nici nu vreau a spun ceea ce simt) dar ceva trebuie schimbat .
revin cu ce ti-am scris ieri(era foarte tarziu) : sunt cercetati , de catre politia locala si de nu stiu cine de la centru) oameni pentru voturi multiple la ultimele alegeri (zona rurala- Oltenia). informatia este verificata . ce stii despre asta?
iulie 3, 2010 la 21:45 |
Se pare ca e mai bine sa ai proprietati in Teleorma decat in Dolj, Olt, etc
iulie 3, 2010 la 23:51 |
Inca nu am auzit ceva de acest subiect. Stiu ca sunt identificate cam 6000 de voturi multiple la nivel national, dar nu am cazuri concrete
iulie 3, 2010 la 21:55 |
acum la televiziunea poporului 😉 aflam ca tariceanu a aprobat in 2008 bani pentru digul din Saucestiul inundat de Siret, iar boc a deturnat banii in alta parte 🙄 pentru ca acolo primarul este PNL.
Naspa cu democratia prost aplicata la noi in tarisoara, adica daca nu avem/au primari de la partidul stat aflat la putere suntem fii …ploilor care aduc inundatii.
iulie 3, 2010 la 23:16 |
ei sunt …nu noi!!!;)
iulie 3, 2010 la 23:52 |
Povestea cu banii de dig este exacta
iulie 3, 2010 la 22:07 |
Sincer sa fiu, nu am inteles mare lucru. Asa ca trebuie sa intreb mai concret.
1. Ce s-ar fi intamplat daca parlamentarii PSD si PNL ar fi votat „nu” i legatura cu corectarea acelui articol, cum ziceti dumneavoastra? Sa spunem ca voturile cu „nu” ar fi fost mai multe decat cele cu „da”, dar nu mai mult de 235.
2. Ce s-ar fi intamplat daca, in momentul votului parlamentarii PSD + PNL ar fi iesit din sala, refuzand sa voteze, iar in sala ar fi ramas cel mult 235 parlamentari?
si inca:
3. Ar fi avut opozitia vreo modalitate, cel putin teoretica, de a intarzia apliacrea acestor legi? Cum si de ce nu a uzat de aceasta posibilitate?
si pana la urma:
4. De ce au votat, totusi, PNL si PSD alaturi de PDL pe aceste legi? Stiu ca PDL si aliatii au majoritatea si ar fi putut adopta aceste legi indiferent de ce ar fi votat PNL si PSD, dar de de a fost nevoie ca PNL si PSD sa voteze alaturi de PDL?
Nu mai intreb de ce nu s-a mediatizat faptul ca urmeaza sa se voteze pe aceste legi, ca n-a fost picior de sindicalist in strada, ca parlamentarii de toate culorile nu se obosesc sa explice ratiunea acestui vot, din punctul lor de vedere … Sincer, mie imi miroase urat, si nu stiu cum sa scap de aceasta impresie.
iulie 3, 2010 la 23:58 |
La 1 si 2 raspunsul este acelasi. Nimic. Celelelalte articole sunt si raman constitutionale, asa este decizia.
3 – In acest stadiu nu. Batalia a fost la motiune si am pierdut-o la limita. Asta este procedura angajarii raspunderii, n-am ce face.
4. – Nu am votat legile, repet. Legile nu se supun la vot. S-a votat eliminarea taierii pemnsiilor, fara nicio conexiune cu restul articolelor din lege.
Inteleg rostul intrebarilor. Nu exista vreo intelegere pentru a trece legile. Am dovedit la motiune, cand parlamentarii PNL au fost prezenti toti si au votat impotriva legilor si a guvernului.
Va rog sa intelegeti faptul ca nu s-a votat din nou toata legea. Nici nu se putea, fusese deja adoptata in urma respingerii motiunii.
iulie 3, 2010 la 23:26 |
Astea sunt chestii prea complicate pentru guvernantii nostri 🙂
Dar oricum ideea e ca scaderile sunt acum uniforme pentru ca pana la sf. anului
sa fie eliminate prin concedieri .. desi nu prea cred ca va fi posibil.
iulie 4, 2010 la 00:00 |
Reduceri de personal in administratia centrala si locala sunt necesare. Dar cu cap, din zonele in care sunt incaracari nejustificate
iulie 4, 2010 la 06:28 |
Da, ar fi trebuit din toamna 2009 sa plece toti in frunte cu tartorul dar nu vor, mai au de furat, mai au de distrus si e un tartor mai puternic care ii sustine la putere. Uneori am impresia ca iadul este pe pamant.
iulie 4, 2010 la 09:23 |
Raman la ideea ca reducerea otova a bugetarilor e o mare prostie si seamana mai mult cu marea intrecere socialista „cine raporteaza mai mult(e)” taieri de personal. Cred ca o reorganizare administrativ teritoriala ar fi pus multe lucruri la punct – mai ales in privinta deconcentratelor. Avem totusi 40×4 structuri de ITM la nivel national si multa munca la negru. Avem totusi 40×2 structuri de mediu la nivel national si probleme majore in privinta protectiei mediului.
Avem totusi 40×2 structuri de control fiscal la nivel national si o evaziune fiscala de toata frumusetea.
Despre Agentia Nationala a Medicamentului sau Oficiul National al Viei si Vinului, nu mai spun, ca nu mai e cazul…
iulie 4, 2010 la 10:25 |
Domnule Voicu,
Iata un fragment dintr-un articol de ziar, scris cu putin timp inainte de votul din 29 iunie:
„Există posibilitatea – puţin probabilă însă – ca să nu se înregistreze majoritatea necesară, de 236 de voturi pentru ca să se voteze eliminarea celor două articole neconstituţionale. În acest caz, există două variante: legea nu merge la promulgare, se aşteaptă 45 de zile, după care cele două articole dispar automat din lege. După acest termen, legea va merge la promulgare. Mai există şi varianta ca Executivul să emită o ordonanţă cu acelaşi text, mai puţin articolele referitoare la tăierea pensiilor, legea iniţială, urmează să fie respinsă la începutul sesiunii de toamnă.” Sursa: http://www.puterea.ro/news4563/Bugetarii-n-au-scapat-de-taierile-de-25–la-salarii-Legile-austeritatii-se-modifica-marti-in-Parlament.htm
Va rog sa precizati daca autorul acestui articol MINTE, si eventual sa imi indicati linkurile catre legile, regulamentele care definesc procedurile care se aplica intr-o astfel de situatie, sau,
in cazul in care nu minte, sa imi explicati ce a cautat PNL la vot – la votul privind eliminarea articolelor respective, fireste – atata timp cat ar fi existat posibilitatea, teoretica fireste, ca prin absenta, sa intarzie aplicarea reducerilor salariilor bugetarilor.
Eu … incerc sa fiu realist. Sunt convins ca, daca guvernul Boc ar fi fost constrans sa nu reduca salariile bugetarilor, ar fi adoptat strategii mai proaste, asta e foarte clar. Sunt convins ce, in contextul de dupa 15 iunie, reducerea salariilor bugetarilor era inevitabila, dar … dar cred ca lucrurile astea trebuiau explicate.
Inca o data: in 29 iunie, PNL si PSD au luat decizia politica corecta – asta e opinia mea. Dar, modul in care au comunicat acest lucru este incalificabil, de fapt nu a existat niciun fel de comunicare. Iar „indoieli” ca ale mele au, cred, destul de multi.
iulie 4, 2010 la 17:36 |
Sigur ca exista indoieli si contradictii cu privire la proceduri. Mai ales ca a fost primul caz asa de incurcat.
Raman la parerea ca nu aveam de ales.
iulie 4, 2010 la 11:31 |
Sunt astfel de cazuri in care masurile de reducere ale numarului de angajati sunt aplicate iresponsabil. Vina apartine guvernului boc IV care ar trebui sa se autodisponibilizeze.
iulie 4, 2010 la 17:38 |
Ma intreb daca nu ar merita ca o primarie (sa zicem Sectorul 1, sau o alta primarie PNL cu avocati buni) sa dea in judecata guvernul, si sa atace Ordonanta ca neconstitutionala. Cred ca CC a spus la un moment dat ca functionarea institutiilor mentionate in constitutie nu pot fi modificate prin OUG (cand a fost vorba de Geoana VP la CSAT). In afara de faptul ca se incalca principiul autonomiei locale, la sfarsitul zilei, daca o primarie vrea sa angajeze jumatate din sat cu 2 lei pe luna, de ce nu poate sa o faca, daca asa considera eficient ?
iulie 4, 2010 la 19:42 |
Mie/mi răsună în minte o vorbă de la o rudă, un văr, în seara aia blestemată de joi, care m-a întrebat: Bă, eu sunt „grasul” de care se-mpiedică Băsescu în reforma statului?
E şomer şi are 450 de lei. Avea.
iulie 4, 2010 la 20:01 |
Boc, roşiile, ouăle şi digurile (care nu sunt), pe http://taxapenonvaloareaadaugata.blogspot.com
iulie 4, 2010 la 21:40 |
Afara ploua. Basescu a intrat la apa. 🙂