Bube mari

Am lecturat și eu, cu atenție, textul complet al ”Raportului Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare”. Titlul este optimist, progresele sunt și nu prea sunt. De altfel, încă din primele rânduri, apre termenul ”deficiențe importante”.

N-aș vrea să intru în detalii cu privire la considerațiile despre procesul de reformă al justiției, nu pentru că nu sunt importante, ci pentru că nu vreau să lungesc prea mult textul. Interesant este paragraful cu privire la resursele umane.

Sunt aspecte care arată fără dubiu o scădere dramatică a încrederii Uniunii în conducerea politică a țării noastre. Și nu este vorba de ANI, cu toate că Băsescu și ai săi o scot în față de parcă ar fi unica preocupare a raportului.

Fac asta pentru că le stau în gât critici serioase. Avem referiri la practicile din domeniul achizițiilor publice, cu țintă explicită ”autoritățile administrative competente”. Se menționează conflictele de interese care afectează corectitudinea achizițiilor publice și care sunt tolerate de autoritățile care nu anulează licitații vădit afectate de conflicte de interese. Se ”recomandă” ca funcționarii publici cu rang înalt și reprezentanții aleși să nu poată beneficia, direct sau indirect, de contractele comerciale încheiate în numele instituției lor. Recomandarea aceasta arată la ce nivel a ajuns clientelismul politic pe bani publici.

Sunt menționate și deficiențe în controlul cheltuirii fondurilor europene, cu referire la DLAF și, din nou, la multiple cazuri de conflict de interese în acest domeniu.

Niciodată nu am mai avut un raport așa critic. O să aflăm că de vină sunt mogulii, ziariștii, pensionarii și, desigur, opoziția și parlamentarii.

Anunțuri

Etichete: , , , , , ,

16 răspunsuri to “Bube mari”

  1. radu Says:

    Ati vazut filmuletul cu Basescu ignorat de oficialii europeni, cand trecea pe langa ei cu mainile la spate, singur si trist, si toata lumea se uita prin el (minus Berlusconi, care l-a dat la o parte). Asta spune tot.
    Rusine filfizonilor care au putut credita un asemenea om.

  2. Alexandru Marin Says:

    Am inteles ca de vina este baietelul acela batut de presedinte la Ploiesti.

    • radu Says:

      Asa e. Rusine, Dinu Patriciu! Jos Senatul lui Geoana!
      Acum, ca si-a luat distonocalmul si l-au prelucrat consilierii, Basecu ii cheama la sfat pe ambasadorii tarilor UE la Bucuresti, dupa ce i-a facut cum i-a venit la gura. Il mai crede ala cu coarne, ce, crede ca merge ca la Snagov, cu slugile?
      „UE, ti-am spus!”

    • bla bla Says:

      si pensionarii…

  3. transildania Says:

    De vina e si Senatul. Dar cine are majoritatea in Senat?!

  4. Lucian Says:

    Pe mine ma oripileaza nesimtirea PSD-ului prostia fara margini a portocaliilor. Doamne ce jigodii. Ei sunt vinovatii morali a marasmului in care ne scaldam.

  5. mily Says:

    Din-1-ianuarie-2011-vom-avea-politie-locala-1234.htm

    ” of, of, de ce dupa 20 de ani ? pe cine vreti sa controlati, cetateanul pasnic de pe strada ? de ce nu s-a pus in discutie publica legea asta n-am auzit la nici o televiziune o dezbatere , de ce?

    dupa ce edilii prin aprobarile lor au ditrus tot, dupa ce si-au batut joc de „disciplina” in construtii? acum cand nu mai avem nimic decat criza vi cu legi de-astea, tarziu bre.
    In Romania nu prea mai aveti ce gestiona si gestionati indivizii care n-au plecat din tara?
    Ocupati-va de controlul bugetului public, cautati si desfiintati gaurile negre prin care se duc banii in vilele nesimtitilor , in asfalturi de care-si bat joc cei de la telefenie, gaze… etc.fara pic de rusine vin si distrug ce s-a paltit atat de scump de poporul asta amarat cu salarii minime, ca astia resimt si au resimtit greul dintotdeauna in Romania.”

  6. Emi Says:

    Certaretul sef isi face rost de vinovati prin exterior pentru ca in interior il arata prea multi cu degetul. Oare ii vor inghiti obraznicia?

  7. Catalin Ene Says:

    Sigur ca va da vina pe oricine altcineva in afara de „inalt prea luminatia” sa.Lucrul asta nu ne mai surprinde deja de mult.

  8. ALBERTO Says:

    si liberalii unde sunt
    nu trebuia sa faceti conferinta de presa
    aveti munitie si nu stiti sa o folositi
    de ce atata inactivitate
    in loc sa spui pe blog trebuia facuta o conferinta de presa
    asa toata lumea se concentreaza pe legea ANI
    dupa aceea o sa dea vina pe opozitie daca nu iese cum trebuie

  9. Sanepid Says:

    Sondajul IPP atribuie PNL un scor (desigur, intentie de vot) istoric, ma refer la perioada de dupa 1990. La fel, PSD-ului. Exista impresia ca PD-L-ul nu si-a incheiat caderea. Cred ca e fals…Prea multe interese, prea multe conducte sunt legate de acest artefact politic. Mai circula ideea potrivit careia, spre toamna-iarna (colectia….), efectele taierilor, dupa principiul „taiem de 10 ori si masuram o data sau…ce rost mai are sa masuram”, vor consta intr-un val de miscari sociale. E posibil, dar ma indoiesc, poporul asta s-a nascut cu „Miorita” in subconstient. Ce vreau sa spun? Cred ca este momentul sa faceti ceva…sa inlaturati acest guvern ACUM…Nu pot sa cred ca in laboratoarele de la Cotroceni nu se coc alte scenarii menite sa atenueze socul, sa disperseze vinovatii, sa buimaceasca poporul…Cred ca acum e momentul care trebuie fructificat..E vorba, totusi, de opt voturi…La 12%, PD-L ar avea mai putin de jumatate din actualii parlamentari. Ergo: multi dintre actualii parlamentari portocalii ar ramanea cu buzele tuguiate. In interior, partidul va incepe sa se autodevoreze in lupta pentru pastrarea fotoliului de ales al neamului. In aceste conditii, a disloca 8 anonimi portocalii pare o actiune relativ usoara..Sunt naiv, domnule Voicu? Va doresc mult succes…Daca nu grabiti…in curand nu veti mai avea ce guverna…

    • mihaivoicu Says:

      Asa este – si eu cred ca votarea unei motiuni de cenzura este prioritatea politica a anului.
      Problema este ce facem dupa …
      Si nu este problema noastra, pt ca liberalii au declarat clar ca sunt gata sa-si asume guvernarea. Este problema PSD, care prin atitudinea lor „noi nu ne bagam decat dupa alegeri” practic dau un pasaport de guvernare pt doi ani lui Boc

  10. han Says:

    E o chestie la care romanii au 2 reactii: 1. negare 2. dat vina pe altcineva.
    E pacat ca la raportul asta tot Basescu pare sa ia initiativa. Ar fi fost un moment bun pentru PNL sa ia initiativa

  11. ALBERTO Says:

    de ce pnl nu a facut o declaratie de presa sa apere profesiile liberale(actorii,
    drepturile de autor etc.)
    unde sunteti
    aveti munitie si nu stiti sa o folositi

  12. ALBERTO Says:

    psd apara electoratul de stanga si reactioneaza.
    pnl de ce nu-si apara electoratul propriu.
    au fost unele decizii ale guvernului atacand clasa de mijloc,profesiile liberale si pnl unde este.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: