Dilemă

Am fost astăzi invitat la o aniversare. Nu dintre cele pe care ar vrea să le impoziteze domnul fost șef de vamă de la PD, ci la aniversarea a 20 de ani de la fondarea Asociației Pro Democrația.

Chiar dacă nu știm, datorăm multe acestei asociații și liderului ei, Cristian Pârvulescu. Înbunătățirea procesului electoral, prezența observatorilor independenți în secțiile de votare, o mai bună legislație în domeniul finanțării campaniilor electorale – din păcate flagrant și continuu încălcată de unii – sau medierea procesului de reformă electorală sunt doar câteva exemple.

Cu această ocazie prietenul Turambar a prezentat un sondaj de opinie realizat de CCSB la comanda APD din care reiese, printre altele, că 80% dintre ceățeni consideră că în minunata noastră țară alegerile sunt fraudate. Oare de ce cred 20% contrariul?

Fac o paranteză și constat justa înscriere în PD a lui Baconschi. Acolo îi este locul recordmanului de vot-viteză la Paris.

Tot din același sondaj reiese creșterea suportului pentru introducerea votului obligatoriu.

Mărturisesc aici dilema în care mă aflu. Ca liberal consider că nu este prea în regulă ca un drept să fie transformat în obligație și cred că indivizii au capacitatea de a decide dacă folosesc acest drept sau nu. Pe de altă parte admit aspectul practic și mă gândesc că este mai greu să fraudezi în aceste condiții și, de asemenea, că e mai complicat să distribui 18 milioane de găleți, litri de ulei sau hârtii de 50 de lei.

Ce facem cu votul obligatoriu? Merge sau nu?

Anunțuri

Etichete: , , , , , ,

39 răspunsuri to “Dilemă”

  1. Anca Says:

    Mihai, frauda va ramane – via frauda morala.
    Nu vor fi bani de 18 milioane de galeti si alte plusuri materiale,
    insa vor fi intotdeauna bani deturnati pentru campanii asurzitoare,
    cum a fost cea pentru referendumul de anul trecut.
    Iar in conditiile in care omul n-are nici o treaba cu politica,
    la momentul aplicarii parafei obligatorii
    se va manifesta in favoarea numelui cunoscut.

  2. Laura Says:

    Mihai, daca e facut serios, merge. Daca e carpeala, mai bine nu. „Facut serios” inseamna un pachet complet, pe termen mai lung. Vot obligatoriu, plus programe de educatie civia, plus mini-alegeri in scoli pentru copii, plus vot anticipat pentru cei care pur si simplu nu sunt acasa in ziua de vot, plus liste electorale in care nu mai apare strabunica-mea.. Si mai ales un sistem de vot stabil care nu se schimba la fiecare alegeri.

    Carpeala inseamna ceea ce mi-e teama ca va iesi – un amendament la legea electorala si atat, care va fi vandut ca marea solutie … si care va fi plin de ridicol la cea mai simpla lectura, gen amenzi pentru Nea Gheorghe din Cucuieti pentru ca a uitat sa voteze … Va rog eu, nu faceti asta. Ar demonetiza complet idea de vot, si pentru cei pentru care mai inseamna inca ceva …

  3. luc Says:

    @Mihai Voicu,
    ce faceti ,in postarea precedenta faceati ochi dulci UDMR-ului si acum vreti sa-i scoateti din Parlament?

  4. Liviu Jicman Says:

    Mai bine facem ca americanii, voteaza cei inregistrati, adica cine face aceasta optiune cu timp in urma si in mod organizat.

  5. han Says:

    Nu e o solutie buna, chestia cu furtul trebuie rezolvata prin pedepsirea celor care fura. Din cate stiu eu, avem legi .. trebuie doar implementate. Solutia cu votul obligatoriu e exact ca impozitul forfetar introdus pentru toti din cauza ca sistemul nu mai face fata fraudei unora.

  6. eugen Says:

    Am o presimtire ca la alegerile urmatoare va fi o prezenta mare la vot si fara vot obligatoriu. Cred ca multi s-au lamurit dupa „epoca de aur” din ultimii ani ca ai mai mult de pierdut stand acasa sau votand la plezneala decat o galeata.
    Mai bine sa interzicem galetile , bocancii si gainile electorale Si de data asta o sa fie pe bune ca si politistii s-au lamurit ca si ei au mult de pierdut daca inchid ochii.

    Poate vot obligatoriu limitat la referundumuri constitutionale ca altfel raminem cu Constitutia asta pe vecie sau doamne fereste cu Traian cel Groaznic.

    • ela Says:

      „Mai bine sa interzicem galetile , bocancii si gainile electorale Si de data asta o sa fie pe bune ca si politistii s-au lamurit ca si ei au mult de pierdut daca inchid ochii.”
      @ eugen
      Cum interziceti asta ? tare as vrea sa stiu 😦 daca pd-istii respecta vreo „interzicere”.
      dar p’aia…. operatiunea „autobuzul” for base si pd vot triplu si multiplu !?

      Cat sunt astia la putere, cu igas la interne, cu omul lor la BEC nu vad cum s-ar putea face o numaratoare corecta, aia fura voturili cu sacii, geaba votez io impotriva mitocanilor…astia daca intra in parlament vor boicota ca sunt specialisti la suceala realitatii -vor boicota orice guvern.

      A mai auzit cineva ceva -ca am asistat o tara intreaga la analfabetii din gara care au votat de 5 ori, a auzit cineva ca s-au luat masuri impotriva lor ?????????

      Guv Tariceanu in loc sa fie lasat sa lucreze era bombardat de fosta „opozitie” actualmente putere zilnic si de de la cotroceni,…este adevarat ca nu treceau atacurile lor…dar era destul timp pierdut pentru discutarea tampeniilor in loc sa se faca ceva constructiv.

  7. han Says:

    Apropos sondajul, ma mira cat de relaxati se uita politicienii la cifrele legate de increderea in partidele democratice, ca sa nu zic Parlament si cum nu-si face nimeni probleme serioase de schimbare de atitudine. Mai nou vad ca a ajuns si Presedentia in aceeasi zona de mizerie.. Daca se aprinde scanteia, dictatura militaro-bisericeasca ne paste.

  8. Spiridus Says:

    „…un sondaj de opinie realizat de CCSB la comanda APD …, că 80% dintre ceățeni consideră că în minunata noastră țară alegerile sunt fraudate….”

    Daca tot e vorba de APD, cred ca este corect sa amintim ca inainte de turul al II-lea al alegerilor prezidentiale de acum 6 ani, dl. Parvulescu a „mintit prin omisiune”, adica a refuzat sa recunoasca public ca Nastase nu a furat alegerile in primul tur, asa cum afirma „cu probe” (neprezentate vreodata) candidatul PD-PNL, Traian Basescu. A recunoscut (Parvulescu) cand nu mai conta.
    Sper ca va amintiti.
    Si mai e de amintit ca masteratul in politica al drei. Basescu, cea cu Bruxelles-ul, a fost facut tot cu dl. Parvulescu. Si a luat nota „corespunzatoare statutului ei” (punctaj maxim, daca nu gresesc!).
    Nu de alta, dar daca pe unii ii obligam sa spuna ce-au facut in anii´50, e bine sa avem aceeasi atitudine fata de toti.

  9. atreides Says:

    Nu merge. Dupa cum am constatat in ultima vreme, prea multi dintre oamenii care se duc de obicei la vot obisnuiesc sa voteze cu picioarele. Iti dai seama cu ce vor vota aia care nu s-ar duce la vot de buna voie ci ar fi obligati? Asta cu votul obligatoriu e o falsa problema, o fumigena. Ca si fumigena lansata in urma cu ceva vreme de Preda, aia cu votatul de la 16 ani. Singura lupta adevarata este cea pentru prezervarea votului proportional si evitarea mizeriei de vot majoritar. Vad ca in ultima vreme javrele pedeliste au lasat-o mai moale cu votul majoritar (din motive evidente), dar pe cat punem pariu ca tema va fi in curand preluata in forta de pesedisti?

    • transildania Says:

      Conform teoremei uninominalui pe care am enuntat-o (intotdeauna va fi un partid interesat de uninominal majoritar cu argumente false, dar daca lucrurile decurg in mod rational, niciodata nu va avea majoritate pentru a-l impune) PSD-ul ar trebui sa fie urmatorul care il propune si nu-l poate reliza. Din ce am citit insa pana acum PSd-ul nu propune uninominalul majoritar.
      Votul in colegii uninominale foarte mici (chiar daca reprezentarea este relativ proportionala) incurajeaza candidati care privesc alegerile ca o investitie, care vin cu bani pentru a investi in afise, cadouri, reclama, pentru a-i recupera dupa alegeri, chiar daca tradeaza partidul, alegatorii.
      Si in opinia mea dintr-un pachet mai larg impotriva fraudarii ar trebui sa faca parte o desprindere mai mare de uninominal, si mai ales de colegii electorale mici uninominale.

  10. transildania Says:

    Cred ca trebuie neaparat toate masurile necesare pentru a impiedica si pedepsi frauda.
    Votul obligatoriu poate fi una dintre aceste masuri, dar nu stiu daca prima.

    In principiu sunt impotriva votului obligatoriu. Consider ca este mai bine ca unii care chiar nu au nici in clin nici in maneca legatura cu politica, sau care sunt foarte indecisi si nu vor sa voteze, sa nu fie obligati sa o faca. Daca ar vota s-ar hotari in ultima clipa si ar vota probabil propunerile cele mai populiste si imposibile de realizat, ceea ce ar da apa la moara demagogilor.

    Sunt insa absolut de acord cu @Laura ca este nevoie de tot pachetul, si mai ales de o materie „Educatie civica” obligatorie in scoli, care sa explice mai bine copiilor sistemul politic, constitutia, care sunt institutiile democratice, etc.
    Si desigur o aplicare a legii, si o inasprire a in ce priveste frauda electorala, atat la nivel penal cat si la nivel electoral (eliminarea chiar dupa alegeri a candidatilor care au fraudat).

  11. cristi Says:

    Ar merge dacă exista opţiunea votului alb iar votul este obligatoriu doar pe teritoriul României (ar fi dificil şi cam nedrept pentru cei aflaţi la distanţe mari de orice consulat sau ambasadă să fie impus în afară). Şi încă ceva despre sistemul electoral: dacă votul este uninominal atunci trebuie să acceptăm toate consecinţele. Adică fără prag electoral şi fără reguli anti-migraţie. Alesul răspunde exclusiv în faţa celor care l-au ales, inclusiv pentru schimbarea taberei politice. Altfel mai bine revenim la votul pe liste, era mai bun decât ce avem acum.

  12. Dizzy Says:

    STS-ul, soft-ul.., procesele verbale…ehhhheeee, exista solutii si cu votul obligatoriu… Domnule Voicu, imi permit sa va adresez o intrebare transanta: Dumneavoastra, personal, ce faceti pentru ca motiunea de cenzura sa aiba sanse de a trece…? Constatam, intr-o postarea de a Dvs., ca sperati la voturi din partea unora din tabara Puterii.. Speranta, sigur, moare ultima, dar pana atunci Romania e tot mai mult tara lui Urmuz si Eugen Ionescu…

  13. dracu Says:

    NU.
    votul e un drept, nu o obligatie!

    asa cum spunea si @han, in loc sa inventam noi legi, mai bine le aplicam pe cele existente.
    cei care ofera spaga electorala (ilegala in Romania, din cate stiu eu), trebuie sa infunde puscaria. inclusiv PNL-istii, ca nu-s nici ei chiar fete mari in domeniul asta.
    la fel, cei care voteaza multiplu, trebuie sa infunde puscaria. indiferent ca au votat pentru cateva sute de mii, pentru galeti sau brichete.
    daca am avea o Justitie independenta politic, judecatori independenti si cu coloana vertebrala, ar fi ok. din pacate, pe judecatori ii intereseaza mult mai mult „prietenia” cu politicienii, grevele ilegale si marirea proprilor salarii, ca sa isi mai faca si meseria corect.

  14. radu Says:

    Cu votul obligatoriu mi-e cam indiferent, sincer. Dar, daca e sa-l facem, trebuie sa introducem si votul alb printre optiunile posibile.
    Ma intereseaza in schimb sa pastram si sa imbunatatim votul proportional. Mi-e teama ca uninominalul intr-un tur sau doua NU va folosi nici PNL, nici adevaratei reprezentativitati politice.
    Deocamdata, astept ca Ba-secu sa oficializeze raportul Igas privind „lovitura de stat”. Si mai astept propunerea de scoatere in afara legii a unor sindicate pentru atac la siguranta nationala. Sau noua petarda basista cu dosarul Voiculescu. E vremea diversiunilor menite sa ascunda panica actualei puteri.

  15. Catalin Ene Says:

    Din punctul meu de vedere votul obligatoriu nu trebuie introdus.Fiecare om are libertatea de a alege numai in conditiile ca el sa si vrea.Faptul ca cetatenii nu merg la vot este o alta mare problema si eu nu sunt de acord cu ea.Cred ca,mai degraba, oamenilor trebuie sa li se cultive un spirit civic mai intens,dar in nici un caz sa se introduca vot obligatoriu.Nu prin constrangere sau galeti,ulei,faina trebuie adusi oameni la vot ci prin programe coerente.Un alt aspect foarte important este ca cetatenilor sa li se dezvolte o minima cultura politica sa aiba si ei habar cu cine voteaza si mai ales de ce voteaza!

  16. Felix-Gabriel Lefter Says:

    Cei care nu voteaza nici macar nu merita sa voteze. In orice caz, au toate sansele sa voteze exact stramb. Cu exceptia celor lehamite – rusine sa le fie pentru ca au clacat – sau a tinerilor pentru care viitorul pare inca in ceata. As da legea asta daca as crede ca are vreun sens eficient. Mi se pare ca nu.

  17. Un liberal deja optimist Says:

    Nu cred in votul obligatoriu. Insa partidele participante la scrutin trebuie sa aiba mesaje limpezi ,pe intelesul prostilor: ce pierd si ce castiga optand pentru un partid sau altul.

    • Ajentu 007 Says:

      Liberalule prea optimist ,

      In concordanta cu extraordinara ta concluzie te anunt ca avem un castigator clar la categoria ” pe intelesul prostilor ” : partidul lui Dan Diaconescu . Cu acest partid castiga toti tot timpul .

  18. Ajentu 007 Says:

    Shadow

    Mai baiatule , tu faci umbra blogului degeaba …Daca aberatiile pe care le afirmi in apararea scumpului tau guvern sunt inghitite de fanii neconditionati ai liberalilor , treaba lor , dar nu incerca sa ma prostesti pe mine . Cum am zis , INCOMPETENTI ! Si nu-i mai lega de portocalii , sau , daca vrei , fa-o , doua guverne INCOMPETENTE ! Mai bine ai incerca sa-ti urmaresti umbra decat sa faci pe desteptul cu mine , ar fi mult mai util pentru tine …Si ai grija la exprimare , fii politicos ca-ti iau altfel lumina de pe scena , acolo unde faci tu pe vedeta ! Si unde nu-i lumina , nu-i nici umbra !

    • radu Says:

      Bre omule, reactionez acuma si eu ca bodyguard-ul lui @Shadow, dar matale de ce nu stai pe hotnews sau pe blogul lui nen-tu Bok? Vezi ca ai incurcat postarile, @Shadow n-a comentat aici! Iar ai amestecat alcoolurile! Ei, dracia @dracu!

      • Ajentu 007 Says:

        Bre radu , da mata ma confunzi cu @dracu !? Cat despre unde postez , ca lumea , imi place ordinea si disciplina ! De-ar fi fost si liberalii asa la guvernare …Hotnews e O.K. , Boc nu-i O.K. , da tu de unde iei stirile ? Aaa , de la irealitatea si antene …Ei , chiar asa , dracia dracului …

  19. radu Says:

    @Ajentu: nu, stimate domn, nu te confund cu @uciga-l toaca, desi ganditi cam la fel. Dar tot nu inteleg ce ai avut cu @Shadow!
    Eu imi iau stirile de peste tot, si nu cad in extaz in fatza inteligentei muflonice a lui Tapalaga sau a pseudoanalizelor lui Mister Gaga-Base Vlaston! S-avem pardon, dar stirile de la mogulea (cum ziceti dumneavoastra, udristo-ebistii) sunt mult mai de incredere decat meltenismele de la Basescu 1 TV!
    Ordinea si disciplina ii plac si lu Gabi Oprea, savantul, si maestrului Traian von Anvers si lu varu Coldea, al de trimite ajenti pe la mitingurile opozitiei. Ca liberal, mie ordinea si disciplina asta cazona a voastra nu-mi place, ca n-am suflet de ordonanta basista. Asa.

    • Ajentu 007 Says:

      Stimate domn , nu eu am ce am cu Shadow ! El are ce are cu mine . Habar n-aveam ca exista …Pur si simplu m-a jignit .
      Si eu iau stirile de peste tot . Mai putin de la cele doua televiziuni . Daca d-ta o faci , hmm … D-ta confunzi lupta contra lui Basescu cu dezinformarea si manipularea . Sunt ordonanta basista EXACT in aceeasi masura in care tu esti ordonanta antonesciana . Nici mai mult , nici mai putin .

      • radu Says:

        Nu, stimate domn, n-ati inteles ce-am vreut sa spun. Am zis ca @shadow n-a comentat nimic la post-ul asta, asa ca normal era sa-i raspundeti acolo unde a comentat. Altfel, lasati impresia ca vorbiti singur. E ca si cum unul ar spune un banc si cel care-l aude moare de ras abia dupa un an, cand se prinde.
        Daca vreti sa stiti, eu imi iau stirile si de la B1, chiar daca, din punctul meu de vedere, dezinformeaza si manipuleaza la greu. Si dezinformarile sunt stiri, in felul lor. Stiti ceva? Ii prefer pe manipulatorii „de la moguli”, au un IQ mult peste cel al lui Radu Moraru. Stiu ca unora le place Bok pt. ca-i loial si muncitor, chiar daca nu-l duce capul, dar si Emil Bobu era loial si muncitor, sa stiti.
        De ce v-ati enervat? Ati glisat de la „stimate domn” la „d-ta” si apoi la „tu”. 🙂
        Si cum vine asta, ordonanta fara ordine si disciplina? V-am spus ca mie astea doua chestii nu-mi plac.
        Anyway, va apreciez onestitatea. Mare lucru.

    • Lilick Says:

      @Radu :)))))))))

  20. Laura Says:

    Pai daca vor sa introduca votul obligatoriu, sa il introduca si cu obligativitatea votarii cu PD, ca altfel nu vad cum ma poate obliga sa votez cu cineva (il pot anula).

  21. Bibliotecaru Says:

    Sunt total împotriva votului obligatoriu.

    Corect ar fi ca partidele politice să facă lumea să-şi dorească să meargă la vot. Pentru asta votul cetăţeanul trebuie să conteze.

  22. exasperat Says:

    Şi eu cred că votul e un drept. Dar aşa credeam şi că preşedintele e primul care tre să respecte Constituţia sau că 70 nu e egal cu 160.
    Prin urmare, dilema-i şi la noi.

  23. Ciprian Paul Frandeș Says:

    E o prostie să introduci vot obligatoriu. Vei avea câteva milioane de oameni care îți pun aiurea ștampila, iar dacă până acuma și așa prostimea îl vota pe Becali sau pe Vadim să vezi atunci cum ar lua voturi candidații de genul lor pentru simplul motiv că oamenilor nu le-ar păsa pe cine pun ștampila . De asemenea o parte vor face rost de adeverințe medicale, sau vor găsi diverse „motive temeinice” ca să nu se prezinte. Dacă îi amendezi că nu s-au prezentat la vot încarci instanțele cu dosare de plângeri contravenționale pentru că evident că oamenii vor contesta amenda. Astea ar fi numai câteva dintre argumentele pentru care ar fi inutil să introduci vot obligatoriu. Pe scurt: NU MERGE!

  24. Lilick Says:

    Am scris si eu in februarie pe tema asta. Votul obligatoriu la pachet cu votul alb. Ca sa fie cat mai democratic. Insa, la ce cota de incredere au partidele, s-ar putea ca votul alb sa fie intr-o proportie uriasa. 😦

    http://lilick-auftakt.blogspot.com/2010/02/votul-obligatoriu-la-pachet-cu-votul.html

  25. nod Says:

    sigur va fi optional pentru naivi si obligatoriu pentru „profesionisti”(cei ce-si vand voturile) . asta e tara . asta a poporul . singura solutie : cea propusa de pnl .

  26. Ajentu 007 Says:

    Raducu ,

    Vad ca si d-ta incepi cu” stimate domn ” si continui cu „tu” . Cat despre faptul de a scrie la postarea unde am fost atacat cred ca vrei sa ma manipulezi . Tu de fapt ma inviti sa scriu la un articol la care nu se mai uita nimeni , cu alte cuvinte ma inviti sa vorbesc in fata unei sali goale , toti spectatorii fiind plecati la alta sala , adica la noul articol postat de gazda . Hai Raducu , vorbeste tu pentru pereti , eu am sala plina mereu …
    Eu acum o sa intru putin in hibernare , am facut trafic destul aici , dar o sa mai vin pe-aici sa va critic constructiv , vad ca va place de mine .
    Astept cu nerabdare un program coerent al PNL , cu cifre , date concrete si nu vorbe , vorbe …In rest , succes in lupta voastra .

  27. keep it simple Says:

    Mihai,

    A introduce votul obligatoriu nu duce la nici un rezultat.
    Ca absolvent de facultate de statistica iti spun ca, asa cum rezultatele unui sondaj de opinie sau al unui exit-poll pot fi extrapolate la intreaga populatie de drept de vot (cu marja de eroare corespunzatoare), rezultatele alegerilor organizate fara obligativitatea participarii la vot vor avea fix si exact aceleasi rezultate cu cele in care ar fi obligatorie participarea.
    Foarte probabil doar formatiunile ce nu au la baza doctrine politice ci auto-discriminarea etnica (de tipul UDMR) ar avea de suferit. Insa astea abia reusesc sa ofere o majoritate acceptabila unei formatiuni politice sau alteia.

    Eu ma asteptam sa ai dileme referitor la modul in care vor mai finanta PSD serviciile publice daca promit in acelasi timp scaderea taxelor, oferirea de deduceri fiscale pentru alternativa privata si absenta reformei in sanatate, invatamant si administratie. Eu dileme din astea am.

  28. Victorash Says:

    Ar fi o idee si nu prea. De aceea am putea adopta sau adapta (pentru a cata oara in istorie?) modelul francez: cetateanul cu drept de vot se inscrie singur in lista electorala. daca se inscrie, in seaman ca doreste sa-si exprime dreptul de vot; daca nu se inscrie, inseamna ca rennunta de bunavoie la acest drept; prin urmare nu se mai cheltuie bani cu buletin de vot pentru cetatean si se rezolva si posibilitatea fraudarii.

    Sau, se poate modifica legislatia existenta si dupa lipsa consecutiva la doua scrutinuri generale (fie legislative fie prezidentiale) se purcede la radierea automata din lista electorala.

    Mentionez ca nu consider oportuna introducerea votului electronic (suntem, pana la urma, cei mai buni hackeri de pe planeta), desi este indicata electronizarea procedurilor electorale: cititoare automate a cartilor de identitate, baza de date nationala, unitara si accesibila din fiecare sectie de votare, masinarii de vot care sa tipareasca votul fara sa-l inregistreze, numaratoarea automata a voturilor (exprimate tot pe hartie, pe suport fizic!), si asa mai departe..

  29. Alex Valahul Says:

    nu poti IMPUNE oamenilor sa se prezinte la vot folosind masuri dure (gen amenzi). dar votul poate fi incurajat folosind anumite facilitati pt cei care voteaza , de exemplu o mica reducere la impozitul pe venit si/sau pe proprietate.

  30. Alex Valahul Says:

    a, si revenirea la votul pe liste, pt Romania, ar fi o solutie mai buna. votul uninominal incurajeaza personalitati si partide populiste (si/sau maneliste). teoretic, chiar si un partid cu 20% , in cazul unui vot pur uninominal, poate sa ramana pe afara, ceea ce nu e corect .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: