Nea Gogu

Am aflat astăzi despre acest personaj. Şi personajul în sine nu mă preocupă, nu-l cunosc. Mă interesează însă faptul că un om cu funcţie în Jandarmerie, plătit din banii noştri pentru a respecta şi aplica legea, face vizite la sediul partidului portocaliu.

Omul respectiv, prins asupra faptului, sunat fiind să dea explicaţii, a trimis jurnaliştii către purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. Nu-i ceva normal, instituţional, pentru că întrebarea era una simplă : „Aţi fost la sediul PDL?”. Cum poţi, la această întrebare, să faci o trimitere către purtătorul de cuvânt? Dacă ar fi fost întrebat dacă s-a dus la Disneyland ar fi făcut aceeaşi trimitere?

Fiind clar că s-a dus, nu mai am curaj să întreb de ce. Pentru că este evident.

Astăzi Jandarmeria a transmis că PNL se face vinovat de ceva, nici ei nu ştiu de ce, urmând să fim amendaţi. Mitingul nostru, a văzut toată lumea, a fost, din punctul de vedere al legii şi civilizaţiei, unul exemplar. Domnii de la Jandarmerie au însă o certitudine. Noi suntem vinovaţi.

Atunci când vine vorba de curtea proprie, adică de propriile abuzuri din piaţă, face trimiteri la diverse comiţii necunoscute nouă. Mi se pare inacceptabil să protejezi astfel excesul de zel, abuzul în funcţie, uzul ilegal de forţă, mai ales că nimeni nu spune că întreaga instituţie este vinovată, ci există vinovaţi individuali.

Publicitate

Întoarcerea la popor fără popor

Nici măcar prin reprezentanți.

Adică. Urmează, începând de mâine, procedura cu privire la angajarea răspunderii guvernului pe Codul Muncii. Nici măcar nu vreau să vorbesc despre absența dezbaterii pe acest subiect. Am mai făcut-o zilele trecute. Au decis să uzeze, de fapt să abuzeze, de procedura constituțională a angajării răspunderii.

Între timp au mai inventat ceva. Izolați de cetățeni, izolați în sondaje, au decis să izoleze și Parlamentul. În contradicție cu prevederile constituționale, membrii puterii din Biroul Permanent al Camerei Deputaților au votat ca ședința camerei să se desfășoare cu ușile închise, urmând să fie permis doar accesul presei, nu și al cetățenilor, oameni cu drepturi negate prin decizia lor.

Puterea sunt ei, poporul tot ei și alții nu contează.

Ciocu’ mic și urechea la interesul național

Ați mai auzit. Este un soi de reflex al politicienilor cu tendințe dictatoriale sau dictatori de-a dreptul, șefilor aparatelor represive sau lingușitorilor mediaici ai acestora să invoce, pentru a-și justifica acțiunile, interesul național. Tot așa cum cei mai mititei, care pun în practică acte abuzive, invocă executarea ordinelor prmite.

Există oameni politici care nu au dubii, care au întotdeauna dreptate și care văd viitorul diferit, ba chiar împotriva voinței miloanelor de oameni pe care ar trebui să-i conducă spre prosperitate și nu spre ”reforme dureroase dar necesare”.

Există oameni politici ce consideră că opoziția ar putea fi eventual utilă, cu condiția ”să ridice mâna”. Nici nu le-ar da prin cap, desigur, că n-au dreptate, că proiectele lor sunt proaste și că ar trebui să renunțe la ele sau să le modifice.

Există, sigur că da. Numai că sfârșesc prost.

Curat predictibilitate

Astăzi, printre preocupări mărețe legate (în discursul său președintele a folosit de vreo douăzeci de ori ”legat” sau ”legate” – o fi vreo presimțire?) de mari probleme europene, Traian Băsescu a decis să trimită la re-examinare cele două legi cunoscute și sub numele de ”legile Toader” 🙂 , votate ca la Marea Adunare Națională de majoritatea toxică.

Nu-i vreo surpriză și nici nu susțin aici că nu are dreptul, conform Constituției, să facă asta.

Încercând însă să justifice ceea ce nu este altceva decât executarea întocmai și la timp a ordinelor FMI, președintele a bălmăjit ceva despre nevoia de predictibilitate.

Mare lucru, într-adevăr. Dacă ar fi așa. Predictibilitatea în domeniul fiscal contează enorm. Iată de ce legea prevede că modificările de fiscalitate se fac de regulă cu cel puțin șase luni înainte de a intra în vigoare, astfel încât cetățenii și mai ales firmele să-și poată face calcule, planificări, modificări de strategii și altele. Există acest păcătos ”de regulă”, însă excepția se referă, zic eu, la prevederi favorabile.

Acum cică ținem la predictibilitate. Ceea ce nu a contat până acum.

Introducerea impozitului minim, cianură pentru o sută și ceva de mii de firme, a fost făcută cu intrare în vigoare imediat, fără ca vreun IMM să aibă șansa de a calcula ce se va întâmpla cu ei. Aici și PSD are ceva de spus, dar măcar ei nu au pretenția că sunt de dreapta și deci apărători ai inițiativei private.

Tăierea salariilor bugetarilor s-a făcut, de asemenea, imediat. Ce șansă la predictibilitate au avut milioane de oameni care lucrează tot cu bugete, chiar dacă mici, de familie, bugete care includeau și peste noapte n-au mai inclus medicamente, întreținere, rate la bănci și altele.

Majorarea TVA s-a făcut tot peste noapte, ceea ce a generat o nebunie întreagă chiar și pe subiecte strict tehnice, cum ar fi re-programarea caselor de marcat, darămite prin bugetele firmelor.

Așa este, guvernanții noștri țin la predictibilitate. Când le convine.

Se încăpățânează

Pierdută oarecum printre reluarea protestelor de la finanțe (un fleac, i-au păcălit) și calcule cu privire la moțiunea de cenzură, astăzi a avut loc ședința comisiilor de apărare din cele două camere pe tema strategiei de apărare și siguranță națională.

Da, documentul acela drăguț în care presa figurează, alături de terorism, la capitolul amenințări. Printr-o regretabilă eroare ce va fi iute corectată lipsesc de la capitolul amenințări parlamentarii, partidele de opoziție, pensionarii și profesorii.

Nici vorbă de vreun pas înapoi. 16 parlamentari ai puterii, mânați în luptă de domnul Fota, au refuzat orice discuție despre scoaterea din document a acestei tâmpenii monumentale. Ba nu, retrag. Nu e tâmpenie, pentru că acest termen ar putea induce ideea că este vorba de o eroare. Și nu este, este ceva intenționat, pentru că așa gândește vremelnicul locatar de la Cotroceni și țuțerii săi.

Probabil că majoritatea va funcționa și în plen și toată afacerea va deveni oficială. În ce țară trăim?

Tovarăș vremelnic de drum

Comuniștii staliniști din România anilor 1950 și-au denumit așa naivii aliați din blocul în care s-au strecurat pentru a falsifica alegerile din 1946 și a se instaura la putere pentru următorii 43 de ani, spre nenorocirea României. Soarta acestora a fost crudă, chiar daca i-au susținut pe comuniști.

Povestea astăzi doamna Ecaterina Andronescu despre faptul că se afla alături de Sever Voinescu, într-un studio de televiziune, atunci când acesta a aflat live despre declarațiile lui Traian Băsescu cu privire la soarta pe care acesta consideră că ar trebui să o împărtășească nu doar Sever Voinescu, dar și Cristian Preda de exemplu, pentru ca au criticat guvernul Boc. Era vădit descumpănit și a pomenit chiar despre demisie.

Nu este prima dată și, cu siguranță, nici ultima când Băsescu își tratează amici politici, oameni care i-au adus servicii certe atât în exteriorul cât și în interiorul partidului. La fel a procedat și cu aliați ai partdiului său. Se pare că obiectivele politice ale președintelui se pot rezuma într-un singur cuvânt – ”Eu”.

Să ne amintim de Petre Roman, cel care a fost ”cel mai bun” dar și de echipa de conducere a PD din acea vreme – Duvăz, Sassu, Simona Marinescu. Apoi despre Victor Ciorbea, reprezentantul partidului câștigător al alegerilor din 1996 și care l-a acceptat pe Băsescu ministru în guvernul său.

A urmat apoi războiul cu Tăriceanu, președintele partidului care, prin alianța DA, a salvat PD de la neant. Dar nici în interior n-a stat degeaba și, imediat după alegerile din 2004, în echipa de conducere a PD nu au intrat oameni precum Radu Berceanu sau Ioan Oltean care contribuiseră consistent la victoria din 2004.

Să nu uităm de soluția imorală, soluție care tocmai adusese aportul decisiv la construcția majorității din 2004. Nici UDMR, alt aliat, n-a fost uitat, binecunoscut fiind sprijinul lui Traian Băsescu pentru UCM.

PSD a fost următorul client la rând, război dus în paralel cu cel purtat cu vechi membri din PD, inclusiv cu fidelul său șef de campanii electorale, Vasile Blaga. Acest război s-a purtat prin intermediul unor oameni care au avcut naivitatea să creadă că ei pot fi prieteni pe vecie cu președintele.

Azi s-au lămurit. Cine mai urmează?

Prin ce sertar o fi modernizarea?

Ce referndum! Ce tam-tam! Ce caricaturi și ce panouri publicitare stil stalinist în care erau înfierați praziții de parlamentari!

Acum, după 10 luni, se confirmă ceea ce știam încă de anul trecut. Marele referendum și întreaga poveste cu modernizarea statului și revizuirea constituției nu a fost altceva decât un mijloc de campanie electorală pentru Traian Băsescu. După sistemul cu care ne-am obișnuit, acela al identificării vinovaților care să nu fie el și ai lui. În cazul campaniei de referendum parlamentarii și în cazul campaniei prezidențiale comuniștii.

Au fost și niște consultări pe la Cotroceni. A fost și scandal în Parlament, precum și acuzații la adresa opoziției care ar fi blocat constituirea comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituției. S-a făcut și comisia, condusă de un deputat PD și în care majoritatea aparține, desigur, coaliției guvernamentale. Asta acum patru luni.

Comisia cu pricina nu a fost convocată până acum în nicio ședință. Nu are nici măcar regulament de funcționare.

Se luptă majoritatea cu criza și de aceea nu are timp? În primul rând, dacă este așa, lupta a pierdut-o demult. Și chiar și așa, nu cred că marea bătălie o dă fix Daniel Buda și cei 11-12 parlamentari din comisie care provin din majoritate.

Au remarcat din sondaje că nimeni nu este intersat de revizuirea Constituției? Adica 2% mai precis. Foarte bine, așa este. Dar așa a fost mereu.

Dezastrul din economie provocat de guvern în 2009 trebuia acoperit cumva.

A rămas condamnarea tot din gură, acum chiar mai rău

În urmă cu ceva vreme, scriam aici despre dublul limbaj folosit în chestiunea condamnării comunismului.

Semnalam faptul că partidul celui care a făcut un spectacol în Parlament, dar și o temă de campanie din lupta anti-comunistă stă foarte bine la datul din gură, dar cam atât. Prin reprezentanții săi din guvern, acest partid stă mai prost cu partea practică.

Există o lege, promulgată cu mare tam-tam, care dă dreptul foștilor deșinuși politici, precum și urmașilor acestora, la o minimă reparație morală față de ororile prin care au trecut în cei mai duri ani ai represiunii comuniste. Este vorba de acordarea unor despăgubiri, sume pe care aceștia le pot obține printr-o acțiune în instanță.

La vremea respectivă era vorba doar de tergiversări procedurale, de opoziția vehementă în instanțe a reprezentanților Ministerului de Finanțe, la întârzieri care duc la amânări de termene și altele asemenea.

Se pare însă că se trece la o nouă etapă. Aflăm că guvernul Boc pregăteșe o ordonanță de urgență pentru a limita valoarea acestor despăgubiri la suma de 10.000 de euro.

Acest subiect ține de o chestiune de morală fundamentală și nu de criză. Statele, indiferent de schimbările de regim, sunt responsbile față de acțiunile lor abuzive din trecut. Iar regimul comunist din România, prin faptele sale abominabile, generează o responsabilitate și o datorie imensă. În timp ce zeci de torționari comuniști, chiar dacă acum la o vârstă înaintată, sunt bine-mersi, statul îi consideră acum pe victimele acestora niște potențiale surse de pagubă la buget.

Ar fi de acord Boc, Vlădescu sau cine o fi avut această idee să stea într-un lagăr, în condițiile din 1950-1955 nu cinci ani, nici măcar un an, ci o singură lună și apoi să primească despăgubiri de 10.000 de euro?

Noi și ei

În mintea celor care au redactat documentul CSAT despre care se tot discută, libertatea devine o amenințare. Nu se pot face ierarhizări ale drepturilor, însă cred că putem spune că libertatea presei vine imediat după drepturile individuale. Oamenii informați sunt niște oameni liberi și asta se pare că-i deranjează pe unii.

Și cam care ar fi informațiile false răspândite despre instituțiile statului? Adică dacă un ziarist spune că Berceanu nu face nimic la Ministerul Transporturilor iar ministrul cu pricina spune că nu este adevărat ziaristul devine spion și trădător?

Este încă o mutare în jocul ”noi și ei”. Se inoculează dinspre Cotroceni de multă vreme ideea conflictului între ”români” și alții – opoziție, sindicate, bugetari, presă, moguli, parlamentari. Pe rând sau toți odată, revenindu-se ciclic la fiecare dintre aceste categorii. Pentru că incompetența și dezastrul trebuiesc mascate prin conflicte. Până și pensionarii au devenit o amenințare la adresa siguranței naționale, pentru că îndrăznesc să mai trăiască și să ia pensie.

Numai că blamata categorie ”ei” crește și se transformă într-o majoritate formată din cetățeni liberi. Și atunci dușmanii poporului devin poporul împotriva dușmanului.

O nouă scrisoare pierdută

Încep cu două citate.

”Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.” – Constituția României, Art. 113 alin. (3)

”după prep. – 1. În urma (exprimă succesiunea în timp)” – Dicționarul Explicativ al Limbii Române.

Am rămas traznit când am auzit de bazaconia numită scrisoarea lui Traian Băsescu. Deși ar trebui să nu mă mai mir niciodată de tupeul deja proverbial al președintelui.

În primul rând m-am săturat să primesc programul de lucru de la Cotroceni. Există Birou Permanent, există plen, zilele de vineri și sâmbătă au fost deja votate ca zile de activitate în teritoriu. Și eu sunt în teritoriu. Cum ar fi să-i trimit eu o scrisoare în care să-i spun că trebuie să facă ședință CSAT duminică dimineața la 5,30?

În al doilea rând decizia cu privire la programarea dezbaterii moțiunii de cenzură a fost luată în Birourile Permanente Reunite în unanimitate, adică inclusiv cu toate voturile reprezentanților PD. Și cât de penibili sunt ei acum, ploconindu-se public în fața șefului și recunoscând cum că ar fi greșit.

În al treilea rând decizia despre care vorbim este perfect regulamentară și constituțională. Se vede cu ușurință asta din citatele de mai sus. Dacă legiuitorul ar fi dorit să spună că termenul de trei zile este limitativ ar fi spus cam așa – ” Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.”, așa cum scrie în Art. 63 alin. (3). Cam mare diferența între ”după” și ”cel mult”, nu-i așa domnule președinte?

Ei bine, cred că autorul misivei știe că scris tâmpenii. Are probabil trei motive pentru care a încercat. Să genereze un subiect care să mai acopere efectul marilor măsuri economice, să încerce să aducă moțiunea într-o zi în care ar fi mai greu de asigurat prezența, dar mai ales să mai dea vina puțin pe altcineva. Pun pariu că luni de zile de acum înainte toți activiștii PD vor spune că Parlamentul e de vină că s-a prăbușit economia pentru că s-a discutat moțiunea marți și nu sâmbătă. Vorbim despre cei care au stat de pe 6 mai până pe 6 iunie până să transmită angajarea răspunderii la Parlament.

Ne vedem marți.