Archive for the ‘Politica’ Category

Mai multe victorii

Ianuarie 14, 2012

Într-un gest fără precedent pentru el, Traian Băsescu a dat ordin să fie retras un controversat proiect de lege pe care tot el l-a lansat.

Las la o parte lipsa de atribuţii constituţionale în acest caz. Ignor, de asemenea, obedienţa guvernului, mai ales a premierului şi a ministrului sănătăţii, care cu mare iuţeală au lansat proiectul şi tot cu mare iuţeală l-au retras, dând dovadă de o mare absenţă în dezbaterea publică pe acest subiect. Culmea comicului a fost atinsă când un consilier onorific (!) al unui ministru a fost numit prin „inspiraţia” şefului de la Cotroceni.

Evenimentul de astăzi arată mai mulţi câştigători şi un perdant.

Avem de-a face cu o victorie personală a doctorului Arafat. Şi asta-i foarte bine, pentru că omul acesta merita această victorie.

Ar mai fi un câştig al societăţii civile, al celor din sistem, al oamenilor simpli care s-au implicat şi astăzi, iată, au ieşit chiar în stradă.

Mass-media este, de asemenea, printre câştigători. A rezistat diversiunilor tipice reprezentate de lansarea de subiecte paralele. Poliţişti arestaţi, gaze şi alte alea. Au reflectat şi acele subiecte, dar au ţinut subiectul principal, cel al legii sănătăţii.

Perdantul ar fi fost acelaşi oricum, pentru că Traian Băsescu şi-a tăiat serios din punctele puţine pe care le mai avea în momentul ieşirii necontrolate de la Realitatea TV.

Acum cred că-i iese ghicitoarea pe nas.

Anunțuri

Matematică simplă. Pentru unii

Ianuarie 5, 2012

Încep cu întrebarea. Dacă 80=170 şi 300=488 atunci „aproape 2%” cu cât este egal? Răspunsul mai târziu, dar poate de la alţii, pentru că eu nu-l ştiu.
Anul trecut a stat parcă sub semnul expresiei „am o părere, dar nu sunt de acord cu ea”. Vom avea creştere economică, vom reduce numărul de parlamentari la 300, vom intra în Schengen, vom aplica legea pensiilor (pe care am votat-o prin fraudă), nu vom scădea pensiile militarilor. Vedeţi elementul ce leagă toate aceste afirmaţii? Da, este acela că niciuna dintre ele nu s-a dovedit a fi adevărată.
Desigur, sunt doi vinovaţi principali. Criza economică şi guvernul Tăriceanu.
Criză economică este, desigur. Dar nu peste tot, sau cel puţin nu peste tot la fel. Polonia oare mai există pe harta scuzelor portocalii? Prin vecini se mai întâmplă câte ceva. De exemplu Bulgaria reduce (din nou) taxele, acum venind rândul TVA. Ţinând cont că Bulgaria şi Ungaria au impozite mult, mult mai mici decât România, cât de competitivi suntem pentru a atrage puţinele invesiţii străine care au mai rămas disponibile pe piaţă? În alte locuri s-au petrecut schimbări. Papandreu, Berlusconi, Zapatero nu mai sunt. Boc este.
Cât despre guvernul Tăriceanu… Cât de patetic este ca după 3 ani de guvernare să aduci tot această scuză? În ritmul ăsta o să auzim despre greaua moştenire a guvernului IG Duca.
Ar mai fi, pentru ziua de azi, un episod amuzant de-a dreptul. Sigur, legea electorală nu schimbă în mod direct viaţa nimănui. Iar numărul de parlamentari nici atât. Dar am trăit cu toţii un inimaginabil circ despre acest subiect, cu ocazia unui referendum tipic băsescian. Am văzut jurăminte despre cel mai imoprtant lucru din lume. 300 de parlamentari. Dar când ai 16-17% prin sondaje şi vreo 180 de parlamentari în funcţie de votul cărora depinde perpetuarea accesului la butonul licitaţiilor, atunci e o problemă. Pentru cu 17% din 300 face 51. Care este diferit de 180.
Astfel am asistat la incredibilul episod al lansării în dezbatere publică, oficial, pe site-ul Ministerului de Interne, a noului sistem de calcul în care numărul de parlamentari creşte de la 471 la 488.
Dar despre comasare, alegeri şi Sfântul Graal vom vorbi mâine.

Deci se poate

Februarie 28, 2011

Scriam zilele trecute despre o mirare a mea, apărută cu ocazia acestei poveşti cu repetiţie a angajării răspunderii guvernului, de data aceasta pe Codul Muncii.

Mă întrebam câtă inabilitate trebuie să aibă un guvern pentru a supără şi a-şi ridica în cap atât patronatele, cât şi sindicatele. Câţiva comentatori ai acestui bloc mi-au răspuns (şi plec de la prezumţia de bună-credinţă) că nu ai cum să-i mulţumeşti şi pe unii şi pe alţii.

Ceea ce nu ştiam, şi-mi asum culpa, este că aceştia erau deja înţeleşi. Adică aveau un proiect pe care-l înaintaseră guvernului, proiect ce reprezintă un punct de vedere comun între principalii parteneri de dialog social ai guvernului. Doar că guvernul a refuzat să intre în dialog cu aceştia.

Astăzi USL a intrat în dialog şi a semnat un acord cu mai multe uniuni patronale şi cu principalele centrale sindicale. Le şi enumăr, ca să nu se spună că nu se ştie care sunt sau că nu sunt reprezentative: Uniunea Generală a Industriaşilor din România -1903(UGIR-1903), Confederaţia Patronală din Industria României (CONPIROM), Confederaţia Patronală a Industriilor Serviciilor şi Comerţului din România (CPISC), Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR-Frăţia), Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR),  Confederaţia Sindicală Naţională „Meridian”.

Vom depune, desigur, o moţiune de cenzură. Ştim aritmetică şi ştim că avem şanse mici să strangem 236 de voturi. Dar, în faţa acestei proceduri, singura şansă de exprimare a unui punct de vedere este moţiunea de cenzură. În plus, vom depune în Parlament, ca iniţiatori, proiectul de lege convenit de cei enumeraţi mai sus.

Dacă guvernul nu vrea dezbatere, atunci o vom provoca noi.

În sfârșit!

Februarie 12, 2011

În sfârșit mai apuc să scriu ceva. Dar gata, am scapat. Într-un fel, pentru că urmează zile, săptămâni și luni nu neapărat grele, dar agitate și în același timp importante, cu orizont variabil. În funcție de majoritatea parlamentară.

Da, am fost și în vacanță, însă am lucrat foarte mult în ultima lună la un proiect politic extrem de important – acela al unității opoziției.

A început cu un pas pe care l-am făcut noi, liberalii, în primiele zile ale anului. Alianța de Centru Dreapta PNL-PC. A urmat apoi pasul decisiv, acela al semnării documentelor de constituire a Uniunii Social Liberale.

Am un barometru. Cred că am mai vorbit despre el. Cu cât se lamentează mai mulți băsești, cu cât mor unii de grija altuia – cunoașteți textele: că PNL nuștiu ce identitate a pierdut, că Antonescu a predat partidul și altele asemenea – sau cu cât mai mulți  deontologi spumegă pe televiziuni, în ziare sau pe bloguri, cu atât mai convins sunt că am făcut o treabă excelentă.

Haideți să le luăm pe rând.

PNL a făcut o alianță cu un partid de stânga. Așa. Și? Tot aia am făcut și în 2003, când PD era partid fix social-democrat și avea prin programul politic lupta pentru pace de exemplu. Ba chiar îmi amintesc faptul că în CDR exista Partidul Social Democrat Român și vreo două partide ecologiste. Atunci nu ne-am pierdut identitatea? Sigur că nu, pentru că aceste alianțe au fost făcute atunci ca și acum. Pentru a prezenta alternativă unită la puterea ce nu mai avea încrederea cetățenilor. Ambele construcții au reușit, așa cum am credința că se va întâmpla și acum.

Că PNL nu numai că s-a aliat cu un partid de stânga, dar s-a aliat cu diavolul PSD. Zău? Dar în 2009, când s-a format efemerul guvern PSD-PD porele și nașii nu suflau un cuvințel câd Băsescu mărturisea că și-a văzut visul cu ochii.

Că PNL intră în această construcție în raporturi de subordonare față de PSD. Asta s-a închis repede, pentru că paritatea consfințită de protocol le-a stat în gât celor menționați.

Că îl vom susține pe Victor Ponta pentru funcția de Prim Ministru. Sigur că-l vom susține! Pe cine să susținem? Pe Boc cumva….

Lucrurile sunt mult, mult mai simple. Este vorba de o Alianță cu obiective politice, electorale și de guvernare, după modelul marilor coaliții stânga-dreapta destul de obișnuite în Europa, cu un program reieșit din armonizarea marilor obiective ale celor două părți, Alianță ce are deja o intenție de vot de 62%.

Game over.

Back to business

Ianuarie 5, 2011

Vă spun şi eu la mulţi ani şi vă doresc tot binele din lume, răspunzând astfel multora dintre voi care au făcut acest lucru în această perioadă de vacanţă. Pentru unii.

Spun încă de la bun început că sunt extrem de mulţumit de începutul de an politic penru PNL. Da, au fost pentru mine şi pentru încă câţiva nişte zile mai agitate pentru că acestea au însemat negocierea acestei alianţe politice despre care care aţi aflat în această dimineaţă.

Nu este un secret că mi se pare o excelentă mutare politică. Am spus-o şi public, acum câteva luni, într-un interviu pentru o agenţie de ştiri. Sper că am răspuns atunci şi la tot  ce înseamnă critici de genul moguli, soluţii imorale şi altele de acest gen.

Şi m-aş bucura să fie din nou, acum când s-a întâmplat, cât mai multe astfel de noi acuzaţii din partea susţinătorilor puterii PD. Cu cât sunt mai multe, cu atât voi fi mai convins că am făcut un lucru bun.

Acum suntem în normalitate. Era mai degrabă ciudat ca un partid membru al Internaţionalei Liberale să fie într-o alianţă politică de stânga în care oricum nu se prea simţea foarte confortabil. Şi nu cred că trebuie socotită în procente, în ce ar primi fiecare sau în funcţii care s-ar putea obţine cândva, nu se ştie când.

Este în primul rând o firească regrupare de dreapta. Se vede asta nu doar la nivel declarativ, cum e în cazul altora.

Dar mai ales este un pas care poate pune bazele unei construcţii mai normale din perspectiva unei acţiuni comune de opoziţie. În acest moment opoziţia este formată, în opinia mea, din două forţe sensibil egale, ambele bine definite doctrinar. Un bloc de dreapta şi unul social-democrat, în opoziţie faţă de o putere fără ideologie, fără sens, fără rezultate, fără încredere şi mai ales fără perspective.

Şi cum a demonstrat Germania şi nu numai, există situaţii în care astfel de forţe pot forma mari coaliţii.

Nu-mi pare bine

Decembrie 21, 2010

Acum câteva luni preşedintele Băsescu ne explica cum că noi, ticăloşii de parlamentari (de opoziţie, desigur) ar fi bine să votăm legea ANI. Că dacă nu, România nu va fi admisă în Schengen.

Votam oricum. Nu pentru că ar fi reuşit să mă convingă cineva cum că există o legătură directă între legea cu pricina şi admiterea României în spaţiul Schengen, ci pentru că este necesar să existe transparenţă şi control pentru averile demnitarilor şi funcţionarilor publici, problemele pe care le-am remarcat de-a lungul vremii nefiind legate de legea de funcţionare, ci mai degrabă de unele acţiuni reclamate a fi fie absurde, fie cm cu legătură politică a unor conducători sau funcţionari din agenţie.

Acum avem ANI, mâine vom avea şi CSM, dar avem în continuare probleme.

Ceva nu merge bine în politica externă a României. Când marii Europei ni se ridică la unison în cap nu poate fi vorba de o defecţiune a unui computer de la vreun punct vamal şi nici măcar de legea ANI. Şi culmea este că Franţa şi Germania au conduceri din partea PPE, unde cică Băsescu şi PD sunt de-ai casei.

Nu mi-a plăcut să-l văd, de atâtea ori, pe Traian Băsescu alergând pe la summit-uri după diverşi şi să remarc cum este expediat. Nu de persoană este vorba, pentru că s-ar putea să o merite, ci de faptul că lucrul ăsta îl poate păţi toată ţara, la pachet cu domnul preşedinte. Aşa cum pare să se întâmple şi acum şi nu-mi pare bine deloc.

Cifre și alianțe

Noiembrie 22, 2010

Se întâmplă ceva în sondajele de opinie. Nu că ar fi de mirare. Nu este vorba de cifre, ci de faptul că, pentru prima dată, PNL are un lider care are o cotă de încredere cu zece puncte mai mare deât partidul.

Dar sta nu-i nimic. Tot pentru prima dată PSD are un lider care se află tot cu zece puncte sub cota partidului. Lucru ce nu s-a întâmplat nici pe vremea lui Mircea Geoană, nici pe vremea lui Adrian Năstase, ca să nu mai vorbim de era Ion Iliescu.

Cred că acesta este adevăratul motiv al propunerii publice făcute PNL de către liderul PSD, Victor Ponta. O alianță, într-o formă sau alta, care, în cazul în care va câștiga alegerile, să dea un premier PSD și un președinte PNL. Sună tentant.

Doar că nu este.

Ca să nu existe confuzii, spun clar că exclud cu hotărâre orice fel de alipire cu PD, intrare la guvernare sau orice fel de combinație pe care o visează, unii dintre ei public, lideri portocalii.

Spun de asemenea că PNL și PSD trebuie să rămână unite în acțiunea parlamentară, fie că este vorba de legile pensiilor și educației, de acțiunea împotriva Robertei Anastase sau, cu atât mai mult, de căderea guvernului Boc.

Cred însă că PNL trebuie să-și pastreze mesajul liberal, acțiunile de cucerire a unei felii cât mai mare din electoratul de dreapta și chiar a unor lideri, inclusiv aleși locali, care îmrățișează aceste opinii. Și în consecință să fie capabil să obțină un scor cât mai mare în alegeri, pentru început cele locale.

Nu sunt naiv și nu-mi închipui că liberalii vor câștiga singuri alegerile. Spre deosebire de SUA, în Europa funcționează guverne de coaliție și probabil că spre asta ne vom îndrepta și noi.

Cu precizarea că, dacă nu va trece o moțiune de cenzură, ceea ce e un caz special, asta se va întâmpla după noiembrie 2012. Nu sunt excluse participări la alegeri în alianțe politice sau electorale. Însă categoric este mult, mult prea devreme să vorbim despre asta.

Angajarea și Senatul

Octombrie 31, 2010

În Senat, acolo unde nu există grupul minorităților maționale, raportul de forțe este în acest moment 69 la 68 în favoarea puterii. Iar președintele acestui for știe să numere, ca să nu mai vorbim de faptul că acolo, în mod miraculos, sistemul de vot electronic nu se defectează niciodată, nu se votează cu mâna sus și atunci parlamentarii prezenți nu se înmulțesc în mod miraculos.

Spun asta în legătura cu Legea Educației, lege pentru care Senatul este cameră decizională. Iar legea se află acolo în procedură de dezbatere parlamentară, fază în care inițiatorul, adică guvernul, nu o poate retrage.

Întrebarea este dacă o lege a educației, într-o formă rezonabilă, poate strânge o majoritate care să ducă la adoptare și să taie cu șeptarul angajarea răspunderii guvernului. Poate că da, din două motive. În primul rând pentru că nu toți senatorii puterii sunt fericiți cu forma impusă de executiv, fostul ministru Hărdău fiind cel mai cunoscut exemplu. În al doilea rând pentru că este nevoie ca doar un singur senator să treacă peste ordinele de partid, chiar dacă se va merge pe repetarea scenariului în care parlamentarii puterii nu au voie să voteze.

Independent de această posibilitate, moțiunea merge înainte.

A doua, pentru că trebuie

Octombrie 29, 2010

Știu că se poate spune că a doua moțiune de cenzură, la doar câteva zile după ce un astfel de demers nu a avut succes, poate să pară, la prima vedere, inutilă. Ne putem aștepta ca un nou transport de prenadez să sosească la Parlament pentru a lipi de scaun parlamentarii PD, UDMR va fi și mai de neclintit din cauza subiectului, minoritățile susțin cu încăpățânare orice fel de guvern, iar pentru cei de la UNPR căderea guvernului apropie spectrul alegerilor anticipate, ceea ce ar însemna sfârșitul carierei parlamentare a transfugilor.

Sunt însă două motive importante pentru care această moțiune trebuie depusă, indiferent de deznodământul aritmetic: Guvernul și Legea Educației.

Guvernul trebuie sancționat prin orice mijloc legal și constituțional. Orice moment în care am face altfel ar însemna o capitulare, fie și temporară. Dacă cineva susține acest guvern este, desigur, liber să o facă. Nu pot să înțeleg de ce, însă este treaba lor. Noi, liberalii, nu ne numărăm printre aceștia și, dacă avem pretenția de a-i reprezenta pe ceilalți, mult mai mulți, avem datoria de a acționa.

Vine apoi subiectul punctual al angajării răspunderii. Suntem cumva de acord, pe procedură sau pe fond, cu această lege a educației? Sigur că nu. În primul rând pentru că există decizia Curții Constituționale cu privire la acest subiect, decizie care este încălcată. Apoi pentru că sunt multe prevederi în proiectul legii pe care nu le putem accepta, mai ales gravele atingeri aduse autonomiei universitare și școlare.

Iar dacă Boc va decide să-și angajeze răspunderea pe legea salarizării unice, așa cum se aude, vom aplica principiul ”jamais deux sans trois”

Countdown

Octombrie 17, 2010

De mâine începe numărătoarea inversă către ceea ce ar trebui să însemne, sper din tot sufletul, sfârșitul guvernului Boc.

Dimineața, începând cu ora 10, conducerile centrale ale celor trei partide de opoziție aprobă textul moțiunii. Este o variantă comună, structurată în două părți.

Se regăsesc în primul rînd zece motive pentru care guvernul Boc trebuie să plece, de la nerespectarea propriului program de guvernare până la atacul devastator asupra mediului privat, sau de la colapsul social până la sistemul clientelar instaurat, sistem ce sufocă România. Cred că sarcina de a alege zece motive dintre mii de astfel de cauze a fost una dificilă.

Urmează apoi propunerile noastre, enunțate sub forma unor direcții de acțiune pe termen scurt, agreate de toate cele trei partide de opoziție. Veți găsi măsuri concrete, reducerea imediată a TVA, introducerea corectitudinii și analizei cost-beneficiu în achizițiile publice, încurajarea mediului privat, depolitizarea procedurilor de atragere a fondurilor europene sau neimpozitarea pensiilor sub 1000 de lei.

La prânz reuniunea liderilor opoziției va da un mandat reprezentanților noștri în birourile permanente reunite ale celor două camere pentru programarea dezbaterii și votului asupra moțiunii în intervalul 25-27 octombrie, ziua exactă urmând să fie stabilită mâine.

Ziua aceea este foarte importantă. Un sprijin al societății civile, al cetățenilor este crucial. Parlamentarii puterii, mai ales cei de la PD, sunt complet rupți de cetățeni, mai ales pentru că nu mai au ce să le spună.

În acea zi cetățenii ar trebui să le spună un singur lucru. Să voteze moțiunea.