Click Ignore

Strategia politică portocalie a devenit extrem de previzibilă. Când sunt alegeri de orice fel, Băsescu face un referendum despre ceva, orice. Când se apropie o moțiune de cenzură cu ceva șanse de aprobare, guvernul decide brusc să-și angajeze răspunderea tot cam pe orice.

Nici măcar constituționalitatea nu mai contează. În noiembrie 2009, la solicitarea PNL, prin decizia 155, CCR le-a explicat guvernanților, pe îndelete, că nu au voie să-și angajeze răspunderea pe Legea Educației.Nu-i nimic. Așa cum au procedat în cazul politizării administrației deconcentrate, când au emis o nouă ordonanță de urgență cu copy-paste din cea declarată neconstituțională, consideră și acum că nu-i nicio problemă să încalce din nou Constituția.

Nu cred că Opoziția trebuie să iasă din calendarul stabilit și nici să-și transfere eforturile către această încercare disperată de salvare. Avem pregătită o moțiune de cenzură care arată toate deficiențele actualului guvern din toate domeniile, nu doar în cel al educației. Deși, dacă stau să mă gândesc, nu ”toate”, pentru că ar trebui o moțiune de câteva mii de pagini.

Dacă ei folosesc ”copy-paste”, atunci trebuie să li se răspundă cu ”ignore”.

Publicitate

Un mod de calcul

 

Ioska scrie aici despre decizia lui Emil Boc de a-și angaja răspunderea pe Legea Educației. Pomenește, pe bună dreptate, că e o lege proastă și că reprezintă un soi de dublă ambiție, a lui Funeriu și a UDMR.

 

Este însă mai mult decât atât. Această angajare a răspunderii are mai ales rolul de a încerca blocarea unui vot favorabil la moțiunea de cenzură anunțată de opoziție.

 

Există destui parlamentari UDMR care ar fi, eventual, dispuși să voteze moțiunea de cenzură. Însă reprezentanții UDMR din legislativ vor acționa unitar pentru a apăra câștigurile obținute în proiectul legii educației.

 

Asta înseamnă că, dacă moțiunea de cenzură este programată înaintea angajării răspunderii, calculul puterii este făcut în speranța că UDMR ar putea amâna căderea guvernului pentru a-și vedea sacii din Legea Educației în căruță.

Cum?

Scriu acest post în timp ce mă aflu în teritoriu, în colegiul meu. Am și eu audiențe, merg pe stradă sau în târguri și constat că mai toate problemele legate de nemulțumiri punctuale, personale, sunt corect identificate din punct de vedere al cauzei și întrebările sunt simplificate la maxim și reduse la una singură. Când îi dați jos pe ăștia?

De acord, nu vorbesc eu cu eșantioane reprezentative și pot să accept că susținătorii guvernului, câți or mai fi rămas, nu vorbesc cu mine. Dar eșantionalele reprezentative le regăsim în sondaje și absolut niciunul nu arată mai mult de 15% susținere pentru politica guvernului și nici pentru PD sau Traian Băsescu.

Înainte de a ne întreba ”când îi dăm jos pe ăștia” ar trebui să ne întrebăm cum. Sigur că asistenta medicală cu salariu de 500 de lei sau patronul unei mici afaceri pe care a trebuit să o închidă acum trei luni nu sunt foarte interesați de aritmetica parlamentară și nu înțeleg de ce un guvern fără mare susținere populară își continuă activitatea.

Guvernele cad prin moțiuni de cenzură iar acestea se votează cu majoritate parlamentară. Opoziției îi lipsesc 21 de voturi pentru a reuși constituirea acestei majorități.

Putem și trebuie să încercăm să obținem aceste voturi. Poate prin atragerea unor nemulțumiți. Poate în interiorul PD un grup sau altul este nemulțumit de remaniere sau de situația internă din partid. Poate niște migratori de la UNPR decid să facă drumul înapoi.

Poate. Însă o altă majoritate, stabilă atât numeric cât și politic, este de preferat să se constituie prin alăturarea UDMR și, eventual, a grupului minorităților. Chiar dacă UDMR se poate baza pe un bazin fix și relativ sigur de votanți, trebuie să observe că și comunitatea lor este afectată de politica economică și că și în rândul acestora nemulțumirea este mare.

Apreciez faptul că eliminarea impozitului minim s-a făcut la presiunea UDMR. Dar nu este suficient.

Bună observație

Cineva, nu știu cine, dar cu un bun simț de observație, a găsit astăzi încă un argument în favoarea ipotezei că pe Băsescu l-a durut în bască de șepcile aruncate de polițiști și scandalul pe care l-a făcut a fost un pretext pentru a-l schimba pe Blaga.

Polițiștii au demonstrat, președintele a ținut un discurs despre întinarea simbolurilor și despre instituțiile statului și în 48 de ore a rezolvat cazul Blaga.

În același timp cu polițiștii au demonstrat și cei din sistemul penitenciarelor. Și ei au scandat, și ei au cerut salarii mai bune, ba chiar au dat un comunicat prin care arătau că îl așteaptă pe Băsescu în mijlocul lor 🙂

Penitenciarele sunt în subordinea Ministerului Justiției. Nu s-a pus problema despre autoritatea lui Cătălin Predoiu, nu s-au dat sancțiuni, nu s-au cerut rapoarte și analize.

Iarna nu-i ca vara și nici Predoiu nu e Blaga.

Așa. Și?

Bun, deci ăștia din PD sunt în plin război intern. Grupările sunt bine definite și una dintre ele câștigă teren, cealaltă putând să se regrupeze. Sau nu.

Pentru noi, toți ceilalți, nu neapărat politicieni ci cetățeni, contribuabili, ce importanță are? În ieșirile publice prilejuite de schimbarea lui Vasile Blaga actorii nu au pomenit nimic de subiectul principal – revendicările polițiștilor. Această categorie, adusă în pragul sărăciei, nu a cerut schimbarea ministrului, ci cu totul altceva. Despre solicitările lor nicio vorbă.

Nu-l cunosc prea bine pe domnul Igaș și nici nu-mi pasa că este finul finului. O schimbare de de ministru însă ar trebui făcută pentru a îmbunătăți activitatea într-un domeniu al politicilor publice, pentru a face ceva mai mult și mai bine pentru subiecții acestor politici, adică cetățenii.

Pare că s-a schimbat ceva prin intrarea în guvern a domnilor Ialomițianu sau Botiș? Pe domnul Ariton de la Ministerul Economiei nici nu l-am văzut la față de când a fost numit ministru. Nu ne-a comunicat și nouă ceva, orice, despre ministerul său.

Mă interesează aceste schimbări, eventual, dintr-o singură perspectivă. Dacă ar putea ajuta la căderea guvernului și suspendarea lui Băsescu. Nu știu încă daca așa va fi, dar sper.

Off-topic – Nu a mai ținut șmecheria cu alegerile parțiale. PD a pierdut 4 din 5.

Nu contaţi pe noi!

Manifestaţia poliţiştilor din faţa palatului Cotroceni văd că i-a băgat în stare de şoc pe portocalii. Am văzut declaraţii de tip sovietic ale unor parlamentari PD care se plâng de jignirea insemelor naţionale, dar şi intensificarea activităţii postacilor portocalii care merg pe aceeaşi linie. M-a amuzat unul dintre ei care scrie „a-ţi 🙂 jignit Comandantul Suprem!”, fără să ţină cont că expresia a dispărut din Constituţie de pe vremea lui Nea Nicu şi că oricum treaba cu comandantul se referă la forţele armate şi nu la Poliţie.

Situaţia lui Băsescu aduce din ce în ce mai mult cu cea din ultimele zile ale lui Ceauşescu, mai puţin perspectiva unei delegaţii dus la Târgovişte. Ca şi Ceauşescu, Băsescu a rămas doar cu Securitatea şi cu Emil Bobu, pardon, Boc.

Şocul pediştilor nu cred că a fost generat de miting şi nici de expresiile colorate la adresa lui Zeus. Nu cred că au fost ofuscaţi nici de înlocuirea nasului premierului. Sunt panicaţi însă pentru că mereu şi-au imaginat că, dacă se îngroaşă gluma şi se ajunge la alegeri sau la referendum pentru demiterea lui Băsescu, se pot baza pe deplasarea fără probleme a autobuzelor electorale, pe distribuţia nestingherită a găleţilor, zahărului şi banilor, pe intimidarea alegătorilor pe la porţile secţiilor de votare sau pe schimbarea sacilor cu voturi şi a proceselor-verbale fără consecinţe.

Poliţiştii le-au transmis ieri să nu conteze pe ei.

Pe cine a ajutat Băsescu să intre în Parlament

Cu  o cotă în sondaje cu o singură cifră şi cu manifestanţii exasperaţi la poarta guvernului, Traian Băsescu face ce ştie mai bine. Apără frauda şi dezinformează.

Nu mă bag în povestea cu preşul, are cine să răspundă. Limbajul este însă al unui om care ştie că nu are argumente şi nici soluţii şi atunci înjură şi sare la bătaie.

Am rămas cu gura căscată însă atunci când am citit povestea despre milosul Traian Băsescu şi cum l-a făcut acesta parlamentar pe Crin Antonescu. Din poziţia de lider al Alianţei cică. Alianţa nu avea lider, ci co-preşedinţi, adică Traian Băsescu şi Călin Tăriceanu.

Traian Băsescu, la vremea anului 2004 preşedinte al PD, ca şi acum, n-a avut nicio treabă cu desemnarea candidaţilor PNL în alegeri.

Listele de candidaturi au fost comune, PNL-PD, şi au fost alcătuite după un mecanism matematic precis, prevăzut în protocolul alianţei. Articolele cu pricina le găsiţi aici. După cum puteţi constata, art. 2.4.2.1. spune că fiecare partid îşi desemează candidaţii şi celălat partid n-are treabă cu asta.

Pot să vă spun însă altceva. Ponderea pe listele alianţei din fiecare judeţ – ca număr şi nu ca nume, repet – se negocia în sediul din piaţa Walter Mărăcineanu. Din partea noastră veneau la negocieri de obicei Bogdan Olteanu, Dan Ruşanu şi cu mine, iar din partea PD … mă rog, nu contează cine.

Când am ajuns la judeţul Hunedoara negociatorii PD erau vădit stânjeniţi. Organizaţia PD de acolo era aşa de slabă încăt, raportul PNL-PD fiind de peste 2,5 la 1, celor de la PD nu le revenea mai mult de un loc eligibil, cel al viitorului ministru Gheorghe Barbu. După ce ne-am blocat mai mult de o oră, cei de la PD încercând să fenteze matematica, până la urmă au ajuns la rugăminţi deschise să-i ajutăm, pentru că primiseră ordin de la Băsescu să obţină un loc în plus, eligibil, pentru un tânăr de mare viitor, Monica Iacob-Ridzi. Ştia el ceva.

Exasperat, Dan Ruşanu a cedat unul din locurile PNL Hunedoara şi am trecut mai departe.

Se apropie 1 octombrie. Nu speraţi

Pe vremea lui Ceauşescu produceam şuruburi cu costuri de 2 lei şi le vindeam cu un leu. Şi apoi vorbeam despre creşterea producţiei industriale. Sau, mai simplu, raportam direct kilograme la hectar care nu existau.

Printre „măsurile eonomice” inventate de măreţul nostu guvern se numără şi impozitul minim, cunoscut şi sub numele de forfetar. Am avut şi aici o raportare tovărăşească, cea a fostului ministru Pogea, cu privire la rezultatele acestei noi găselniţe. A fost şi ultima, pentru că Sebastian Vlădescu nu a mai riscat vreo raportare.

Ne povestea domnul Pogea că am încasat 85 de milioane de euro ca urmare a impozitului minim. Dar, ca în povestea cu şurubul lui Nea Nicu, nu a pomenit de pierderile suferite.

O sută şi ceva de mii de firme închise şi măcar tot atâtea locuri de muncă pierdute. Firmele închise erau acuzate că nu plătesc impozit pe profit pentru că îşi aranjează într-un fel sau altul cheltuielile. Mi se pare o învinuire în grup, tipic comunistă. Dar chiar dacă ar fi aşa, TVA plăteau. Şi am pierdut aceşti bani.

Iar, pe partea de forţă de muncă, pierdem de două ori. Locurile de muncă închise nu mai virează impozit pe venit şi nici contribuţii la pensii sau sănătate. Iar şomerii fără voie încasează acum ajutor de şomaj tot din bugetul astfel sărăcit.

Se apropie termenul de 1 octombrie, dată la care guvernul a sugerat că va elimina acest impozit stupid. Nu ştiu dacă aces lucru se va întâmpla. Mă uit în programul de guvernare şi constat că nici nu ar fi trebuit să existe, acolo nu-l găsesc. Apoi renunţ, pentru că guvernul nostru nu mai are program de guvernare, document care a fost înlocuit cu scrisori de intenţie.

Despre coaliţii, remaniere şi terapie de grup

S-a repetat la nesfârşit, din zona PD, că remanierea o decide doar Primul-Ministru. Las la o parte faptul că nici măcar din punct de vedere constituţional nu este aşa, Preşedintele având un soi de drept de cenzură, după cum s-a dovdit în cazul Norica Nicolai. Curtea Constituşională a decis, în mod hazliu, că Preşedintele poate refuza o singură data propunerea premierului.

În plus, din perspectivă politică, într-un guvern de coaliţie decizia aparţine conducerii coaliţiei, chiar dacă este pusă în practică de premier.

Atunci mă întreb de ce s-a mai organizat marea discuţie din grupurile parlamentare PD. Primul răspuns care ar putea sosi este acela că acolo s-a discutat despre miniştrii partidului şi asta ar fi în regulă. Cum decide fiecare partid despre reprezentanţii lor în executiv este chiar treaba lor. Dar, dacă acesta ar fi singurul răspuns, de ce au participat şi Sebastian Vlădescu sau Mihail Dumitru, oameni fără apartenenţă politică?

A fost mai degrabă un soi de terapie de grup, în două episoade, cel de-al doilea urmând azi. Asociaţia Pediştilor Anonimi. Schimbări majore nu vor fi. UDMR se ţine de principiul conform căruia ei nu remaniază nimic niciodată, partidul traseiştilor mai cere, deci nici vorbă să dea, baronii PD par intangibili şi fiecare are de susţinut pe cineva. Vor fi trei sau patru victime minore* şi asta înseamnă că remanierea nu va face sens nici măcar în unica zonă în care ar fi contat, situaţia internă din PD.

 *notă – dacă totuşi Radu Berceanu va fi schimbat cu Constatntin Dascălu să ştiţi că e tot aia

Nu contează, pentru că nu se schimbă nimic

Peste tot, în zona canalelor politice adică, se discută intens despre remaniere. Dacă va fi, dacă nu va fi. Şi dacă va fi, cine va fi?

De fapt nu contează. Dintre toate zonele de interes politic, economic, profesional, parlamentar sau oricare alta doriţi, singura în care o eventuală remaniere poate schimba sau poate afecta ceva sau pe cineva este situaţia internă din PD. Acolo, într-adevăr, contează ce grupare câştigă şi care pierde poziţii din perspectiva luptei interne pentru putere. Luptă care se va da nu se ştie când, pentru că PD este singurul partid parlamentar care nu a mai ţinut alegeri interne democratice de mai mult de cinci ani.

În rest pauză. Pentru cei afectaţi direct de actul de guvernare nu se va schimba nimic. O remaniere poate să ajute un guvern şi pe subiecţii actului de guvernare dacă există unele probleme surmontabile în anumite domenii, puţine. Dacă totul merge bine cu excepţia a două-trei capitole de politici publice, în care un suflu nou poate remedia situaţia. Aceasta, desigur, în cadrul unui program bun de guvernare, acceptat de populaţie într-o proporţie care să nu fie de sub 15% cum este acum.

Se va schimba ceva în România dacă mâine Gabriel Sandu va fi înlocuit de Wiliam Brânză, aşa cum se aude, de exemplu? Nici măcar dacă va fi înlocuit Şeitan sau Vlădescu nu se va schimba nimic. Pentru că ansamblul este defect. Pentru că politica guvernamentală este greşită şi greşită va rămâne şi după remaniere. Pentru că principalii dirijori ai puterii executive, Băsescu şi Boc, rămân pe loc.

Şi atunci de ce ne batem gura? Sigur că este un subiect interesant care poate merită comentat un pic, dar de schimbat nu va schimba nimic.