Un coleg de partid, președinte de organizație județeană, a luat acum câteva săptămâni unele măsuri statutare care au dus la excluderea din PNL a doi consilieri județeni. Din motive legate de votul în consiliu alături de PD, de activitate politică, treaba lui și a organizației pe care o conduce.
Votul a parcurs toate etapele statutare, inclusiv invitarea persoanelor în cauză pentru a-și spune punctul de vedere și votul secret al organismului de partid chemat să decidă. Evident că, în conformitate cu legea, cei doi și-au pierdut mandatul de consilieri județeni .
La puțin timp după aceea omul a fost chemat de parchet, a fost audiat timp de 8 ore, a fost pus să dea explicații și i s-a comunicat că statutul PNL nu are importanță. Și nu s-a terminat așa. Deoarece decizia în astfel de cazuri este luată de un organism de conducere care include președinții de organizații locale, municipale, orășenești și comunale, a alergat prin județ câteva zile și a luat declarații notariale de la 80 de astfel de președinți în legătură cu caracterul statutar al deciziei luate.
Parchetul nu s-a lăsat. S-au mutat în județul cu pricina și, timp de câteva zile, i-a audiat pe toți cei 80. Sugerându-le ca ar putea să ”beneficieze” de un dosar penal pentru mărturie mincinoasă.
Nu știu cum se va termina. Evident, totul este atât de absurd încât nu mă gândesc decât la o acțiune violentă de intimidare, pentru că nu pot accepta că viața de partid poate fi subiect de cercetare penală.