Posts Tagged ‘audieri’

Ce a fost azi si ce are de facut maine Croitoru

octombrie 29, 2009

Si a fost ziua intai …

Am avut un accident, este adevarat. Si inca unul care, din punct de vedere politic, era bine sa nu se intample. UDMR l-a sustinut pe Vasile Blaga si voturile acestora au fost decisive, alaturi de cei 4 senatori PSD care au lipsit (senatorii absenti de la comisii nu pot fi inlocuiti, asa este regulamentul lor).

As vrea sa ma refer insa la cei patru care au primit aviz negativ. De fapt nu la persoanele acestora, desi modul incalificabil in care s-a comportat Pogea ar merita „remarcat”, ci la ce trebuie sa faca acum dl. Croitoru. Si anume sa-i inlocuiasca, sa gaseasca alti candidati.

S-a spus ca avizul comisiilor este consultativ, dar Curtea Constitutionala este de alta parere. Sunt convins ca va iesi iar un scandal monstruos, ca Traian Basescu va interpreta iar Constitutia dupa ureche, ca Faramita Lambru, ca o armata de Hoara va striga pe ecrane. Dar …

Decizia 356 din 5 aprilie 2007 zice:

– Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista Guvernului, propusă de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza constatărilor făcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere; în cazul avizelor de respingere, candidatul pentru funcţia de prim-ministru propune un alt candidat la funcţia de ministru.

Deci, domnule Croitoru, va rugam sa mai incercati fara Pogea, Seitan, Predoiu si Radulescu. Deocamdata, ca ce o fi maine mai vedem.

Incep audierile. Distractia de miercuri

octombrie 28, 2009

Acum mi se pare evident de ce a fost nominalizat Lucian Croitoru pentru candidat la functia de om care se face de ras. Pentru ca numai daca este adevarat ce se spune despre Croitoru poate explica de ce a acceptat si de ce se incapataneaza sa nu-si depuna mandatul. Numai un om care asculta niste ordine intr-o structura de tipul „nu se disuta, se executa” poate accepta sa mearga inainte spre obiectivul de a deveni primul candidat desemnat care pica in plen dupa ce toti ministrii sai au fost respinsi de comisii.

Daca el insista, noi nu putem sa-l refuzam. N-ar fi politicos, nu-i asa?

Astazi candidatii care urmeaza sa fie respinsi sunt urmatorii:

Vasile Blaga – incepand cu ora 15.00, audiat de Comisia pentru administratie si Comisia pentru industrii (Camera Deputatilor) si Comisia pentru administratie si Comisia economica si de industrii (Senat) – Structura politica a acestora fiind PDL 33, PSD 25, PNL 15, UDMR 6, minoritati 2

Mihai Seitan – incepand cu ora 15.00, audiat de Comisiile pentru munca si pentru egalitate de sanse (Camera Deputatilor si Senat) – structura politica PDL 16, PSD 19, PNL 10, UDMR 3, minoritati 1, independenti 1

Gheorghe Pogea – incepand cu ora 16.30, audiat de comisiile pentru buget-finante din cele doua camere – structura politica fiind PDL 15, PSD 15, PNL 10, UDMR 2, minoritati 2

Bogdan Aurescu – incepand cu ora 17.00, aici e un caz special, componenta politica a comisiilor pentru politica externa este nerelevanta

Catalin Predoiu – incepand cu ora 17.30, audiat de comisiile juridice, pentru cercetarea abuzurilor si pentru drepturile omului din cele doua camere – structura politica fiind PDL 29, PSD 25, PNL 13, UDMR 6, minoritati 3, independenti 1

Adrian Radulescu – incepand cu ora 17.30, audiat de comisiile pentru agricultura si pentru administratie din cele doua camere, structura politica fiind PDL 31, PSD 25, PNL 16, UDMR 6, minoritati 1

Le dorim succesuri, ca voturi nu prea au de unde.

Am nevoie de un avocat

octombrie 26, 2009

Am aflat astazi de la presedintele Basescu unde se incadreaza un act la care sunt complice.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, referindu-se la decizia Parlamentului privind calendarul privind audierea şi votarea membrilor Cabinetului Croitoru, că prin întârzierea votării Guvernului „ne apropiem de trădarea interesului naţional”.

Eu sunt unul dintre cei care au votat calendarul audierilor si programarea votului pentru tentativa de guvern Croitoru. Oare cati ani la canal pot primi de la marele conducator?

As fi preferat sa putem vorbi despre primele masuri economice ale unui guvern Johannis. Despre anularea impozitului forfetar. Despre un program pentru relansarea economica, puternic garnisit cu scaderi de impozite pentru a incuraja crearea de locuri de munca. Dar nu! Incapatanarea electorala si derapajele dictatoriale ale unui singur om ne pun in situatia de a discuta despre Pogea si Videanu.

Vreau insa sa fac cateva precizari. In primul rand, regulamentul Parlamentului prevede expres un interval de minim 48 de ore intre sesizare si sedintele comisiilor. Ceea ce are mult sens, pentru ca audierile nu sunt un concurs de cultura generala, ci se bazeaza pe proiectul programului de guvernare. Care trebuie citit, studiat, dezbatut si comparat cu programele si credintele politice ale fiecarui partid si parlamentar in parte.

In al doilea rand, misiunea FMI atat de des invocata are ca obiectiv o evaluare pentru trimestrul III, adica pana la 30 septembrie. Dare de seama pe care cel mai bine o face guvernul Boc, nu un iluzoriu guvern Croitoru.

Asadar calendarul audierilor respecta legea, dar si bunul-simt. Asta inseamna tradare? Acum 5 ani Traian Basescu ne-a promis ca va respecta Constitutia prin afisul cu „mizez totul pe o singura carte”. Intre timp atitudinea s-a modificat.

basescu_m_constitutie