Halatu’ !

Astăzi Traian Băsescu a pierdut o bună ocazie să tacă.

Opinia publică este la capătul răbdării. Oamenii sunt în stradă, chiar pe o vreme îngrozitoare, cerând aceleaşi lucruri simple: „Jos Băsescu!” şi  „Alegeri anticipate!”. Nu mai au răbdare deloc cu aceşti guvernanţi.

După o perioadă de muţenie îndelungată, probabil bine calculată, Traian Băsescu a spus aseară câteva vorbe incoerente, urmate astăzi de un discurs mai lung, mai puţin agresiv, dar total rupt de realitate.

Am înţeles de la Traian Băsescu faptul că nu s-a făcut nicio greşeală, mai puţin poate decât un telefon în direct cu Raed Arafat.

Am aflat că în piaţă se scandează „Vrem relaţii cu India şi Africa!”, doar că noi nu ştim asta.

S-a referit la greutăţile reformei sale, uitând ceva. Chiar dacă, da, lume este nemulţumită de măsurile actualei puteri, în piaţă nu se strigă decât în mică măsură despre pensii şi salarii. Sunt mai ales mitinguri pentru democraţie, dar acest termen este străin domnului preşedinte şi acoliţilor săi.

Am aflat că nu conduce guvernul, de parcă tăierea salariilor şi pensiilor a fost anunţată la televizor de Boc.

Repet. În piaţă se strigă : „Jos Băsescu!” şi  „Alegeri anticipate!”.

Şi mai este ceva în legătură cu piaţa. Ceva care mă face să cred că cetăţenii nu mai au ce să negocieze cu puterea. Ironia fără limite a lozincilor. Când iei atât de clar peste picior pe cineva, semnalul e clar. Nu mai vrem ceva de la tine, pleacă!

Publicitate

Mai multe victorii

Într-un gest fără precedent pentru el, Traian Băsescu a dat ordin să fie retras un controversat proiect de lege pe care tot el l-a lansat.

Las la o parte lipsa de atribuţii constituţionale în acest caz. Ignor, de asemenea, obedienţa guvernului, mai ales a premierului şi a ministrului sănătăţii, care cu mare iuţeală au lansat proiectul şi tot cu mare iuţeală l-au retras, dând dovadă de o mare absenţă în dezbaterea publică pe acest subiect. Culmea comicului a fost atinsă când un consilier onorific (!) al unui ministru a fost numit prin „inspiraţia” şefului de la Cotroceni.

Evenimentul de astăzi arată mai mulţi câştigători şi un perdant.

Avem de-a face cu o victorie personală a doctorului Arafat. Şi asta-i foarte bine, pentru că omul acesta merita această victorie.

Ar mai fi un câştig al societăţii civile, al celor din sistem, al oamenilor simpli care s-au implicat şi astăzi, iată, au ieşit chiar în stradă.

Mass-media este, de asemenea, printre câştigători. A rezistat diversiunilor tipice reprezentate de lansarea de subiecte paralele. Poliţişti arestaţi, gaze şi alte alea. Au reflectat şi acele subiecte, dar au ţinut subiectul principal, cel al legii sănătăţii.

Perdantul ar fi fost acelaşi oricum, pentru că Traian Băsescu şi-a tăiat serios din punctele puţine pe care le mai avea în momentul ieşirii necontrolate de la Realitatea TV.

Acum cred că-i iese ghicitoarea pe nas.

Idei puţine, dar fixe

În loc de „La mulţi ani”, Traian Băsescu ne-a urat reorganizare administrativ-teritorială până în noiembrie.

Îmi amintesc de faptul că anunţul iniţial, cel în care domnul cu broscoiul s-a grăbit să anunţe inclusiv capitalele viitoatrelor judeţe, m-a prins la Focşani, alături de Crin Antonescu şi alţi colegi de partid, la o acţiune politică.

Am organizat, aşa cum era şi normal, o întâlnire şi o conferinţă de presă şi cu partenerii de la PSD Vrancea.

În timpul confeinţei de presă Marian Oprişan a argumentat împotrivirea sa faţă de această măsură, spunând la un moment dat către reprezentanţii presei locale : „Iar păţim cum s-a întâmplat cu cortina”. Toţi dădeau aprobator din cap.

Sigur că noi, cei de la Bucureşti, care nu ştiam povestea, am cerut lămuriri după conferinţă. Ni s-a povestit că, în anii 50, când Vrancea a fost repartizată la raionul Galaţi, cortina de la teatrul din Focşani a fost luată şi dusă la Galaţi. Şi toată lumea îşi amintea de acest episod.

Aşa cum, prin tentativa de a desfinţa Senatul, puterea ignoră istoria, tot aşa e şi în cazul judeţelor. Judeţul Ilfov este atestat documentar din anul 1482, iar Vâlcea este chiar mai vechi, fiind menţionat în anul 1392.

Dacă argumentele istorice nu conving, există argumente practice. Vrem, nu vrem, viaţa administrativă a unui judeţ are legătură aproape exclusiv cu reşedinţa acestuia. Acte, aprobări, instituţii. Ar fi extrem de neplăcut pentru cineva din localitatea Greşu, judeţul Vrancea, să aibă ceva de rezolvat în noua presupusă reşedinţă de judeţ, Constanţa. Pentru că are de mers 362,4 km. Doar dus.

Mereu invocatul argument al guvernanţilor, economiile, s-ar întoarce împotriva lor. Pentru ca un medic de familie din Greşu să meargă peste 700 de km ca să deconteze două aspirine la Casa de Asigurări ar fi nu doar ridicol, dar şi teribil de scump.

În final o propunere către „branconierul” Igaş. Dacă susţine cu adevărat reorganizarea, atunci să se plimbe prin Arad cu o plăcuţă pe care să scrie „Susţin ca Aradul să aibă reşedinţa de judeţ la Timişoara”.

Boc este cel mai bun tehnocrat

Cine zicea că este o crimă să suprapui o criză politică peste criza economică? Nu, nu erau nici mogulii, nici cei din opoziție, ci însuși zeul din deal. Care, în aceste zile, exact asta a făcut.

Încurcat serios de perspeciva pierderii controlului asupra partidului pe care îl conduce practic, împotriva Constituției, Traian Băsescu a aruncat în aer o țară întreagă (mă rog, partea care mai crede că președintele are vreo logică) și a încecat un soi de lovitură dublă, guvern-partid.

M-au amuzat cele două motive pe care le-a invocat pentru a justifica propunerea de schimbare a lui Boc. Cum că nu mai are sprijinul populației și că este nevoie de un guvern care să facă reforme economice.

În legătură cu sprijinul populației, nu știu exact cine este ciobul și cine oala spartă, pentru că Băsescu are cam același derizoriu sprijin din partea supușilor săi. Adică maxim 10%.

Despre reforma economică…. Adică ce-a păzit până acum Boc? Bine, noi știm că nu a făcut nimic, dar persoana care invoca necesitatea reformelor l-a lăudat până acum pe Boc, contrar evidențelor, tocmai pentru genialitatea reformelor făcute.

Și, pe deasupra, concluzia finală a fost aceea că s-a discutat cum să fie bine și, de fapt, tot Boc.

Nu sunt foarte preocupat de bătălia internă din PD. Nu cred că există o aripă ”bună” și una ”rea”, pentru simplul motiv că întregul partid ne-a adus pe toți în halul în care suntem și întregul partid, cu toate aripile sale, trebuie să treacă în opoziție. Dacă se poate extra-parlamentară.

Nici de pielea domnului Boc nu prea-mi pasă. Da, Boc trebuie să plece de la guvern, împreună cu absolut toți miniștrii din partidul pe care se preface că-l prezidează.

Este însă scandalos faptul că totul se petrece în culise, între oameni care au între 0,1 și 10% sprijin popular și care au o singură miză. Cum să se aranjeze între ei, de parcă țara, economia și cetățenii sunt moșteniri de familie pentru care se bat pentru că, nu-i așa, le revin de drept.

Consecinţe ?

Discuţie teoretică, desigur, pentru că vinovaţi sunt mogulii europeni.

Cum înţeleg eu ”aumarea responsbilităţii”? Cam în două feluri, în funcţie de momentul în care iese porumbelul.

Ante factum, când anunţi că vei face ceva, important sau radical sau neobişnuit, şi faci acest lucru asumându-ţi responsabilitatea pentru iniţiativa respectiva. Şi la bine şi la rău desigur, iar în situaţia de rău ai de suportat nişte consecinţe. Sau post factum, dar în această situaţie este numai de rău.

În orice caz însă există nişte consecinţe. Demisionezi. Îi dai afară pe cei vinovaţi. Schimbi ceva ce n-a mers.  Ceri un vot de încredere. Ceva, orice. Nu doar dai din gură ştergându-ţi un colţ de ochi şi apoi te bucuri acasă că i-ai mai păcălit o dată.

Numai că eu nu cred că mai păcăleşte multă lume.

Nu-mi pare bine

Acum câteva luni preşedintele Băsescu ne explica cum că noi, ticăloşii de parlamentari (de opoziţie, desigur) ar fi bine să votăm legea ANI. Că dacă nu, România nu va fi admisă în Schengen.

Votam oricum. Nu pentru că ar fi reuşit să mă convingă cineva cum că există o legătură directă între legea cu pricina şi admiterea României în spaţiul Schengen, ci pentru că este necesar să existe transparenţă şi control pentru averile demnitarilor şi funcţionarilor publici, problemele pe care le-am remarcat de-a lungul vremii nefiind legate de legea de funcţionare, ci mai degrabă de unele acţiuni reclamate a fi fie absurde, fie cm cu legătură politică a unor conducători sau funcţionari din agenţie.

Acum avem ANI, mâine vom avea şi CSM, dar avem în continuare probleme.

Ceva nu merge bine în politica externă a României. Când marii Europei ni se ridică la unison în cap nu poate fi vorba de o defecţiune a unui computer de la vreun punct vamal şi nici măcar de legea ANI. Şi culmea este că Franţa şi Germania au conduceri din partea PPE, unde cică Băsescu şi PD sunt de-ai casei.

Nu mi-a plăcut să-l văd, de atâtea ori, pe Traian Băsescu alergând pe la summit-uri după diverşi şi să remarc cum este expediat. Nu de persoană este vorba, pentru că s-ar putea să o merite, ci de faptul că lucrul ăsta îl poate păţi toată ţara, la pachet cu domnul preşedinte. Aşa cum pare să se întâmple şi acum şi nu-mi pare bine deloc.

Temă de gândire

Nu are rost să ne prefacem. Curtea Constituțională, după modificarea componenței sale prin abuz în ultimele luni, funcționează mai degrabă în logică politică. Iar din această perspectivă era ilogic să ne așteptăm la admiterea contestației pe subiectul angajării răspunderii guvernului pe legea educației.

Informația, prezentată sec, arată că balanța a fost înclinată de un judecător numit de președintele Băsescu.

Mai departe este loc de presupuneri, de speculații, de calcule. Nu le fac eu și, în general, nici opoziția nu are nevoie să facă asta. În fond este suficient să ne bucurăm pentru că am câștigat un lucru important, continuarea dezbaterii parlamentare pe un subiect important.

Alții trebuie să gândească și să tragă concluzii. UDMR.

Curat predictibilitate

Astăzi, printre preocupări mărețe legate (în discursul său președintele a folosit de vreo douăzeci de ori ”legat” sau ”legate” – o fi vreo presimțire?) de mari probleme europene, Traian Băsescu a decis să trimită la re-examinare cele două legi cunoscute și sub numele de ”legile Toader” 🙂 , votate ca la Marea Adunare Națională de majoritatea toxică.

Nu-i vreo surpriză și nici nu susțin aici că nu are dreptul, conform Constituției, să facă asta.

Încercând însă să justifice ceea ce nu este altceva decât executarea întocmai și la timp a ordinelor FMI, președintele a bălmăjit ceva despre nevoia de predictibilitate.

Mare lucru, într-adevăr. Dacă ar fi așa. Predictibilitatea în domeniul fiscal contează enorm. Iată de ce legea prevede că modificările de fiscalitate se fac de regulă cu cel puțin șase luni înainte de a intra în vigoare, astfel încât cetățenii și mai ales firmele să-și poată face calcule, planificări, modificări de strategii și altele. Există acest păcătos ”de regulă”, însă excepția se referă, zic eu, la prevederi favorabile.

Acum cică ținem la predictibilitate. Ceea ce nu a contat până acum.

Introducerea impozitului minim, cianură pentru o sută și ceva de mii de firme, a fost făcută cu intrare în vigoare imediat, fără ca vreun IMM să aibă șansa de a calcula ce se va întâmpla cu ei. Aici și PSD are ceva de spus, dar măcar ei nu au pretenția că sunt de dreapta și deci apărători ai inițiativei private.

Tăierea salariilor bugetarilor s-a făcut, de asemenea, imediat. Ce șansă la predictibilitate au avut milioane de oameni care lucrează tot cu bugete, chiar dacă mici, de familie, bugete care includeau și peste noapte n-au mai inclus medicamente, întreținere, rate la bănci și altele.

Majorarea TVA s-a făcut tot peste noapte, ceea ce a generat o nebunie întreagă chiar și pe subiecte strict tehnice, cum ar fi re-programarea caselor de marcat, darămite prin bugetele firmelor.

Așa este, guvernanții noștri țin la predictibilitate. Când le convine.

Se încăpățânează

Pierdută oarecum printre reluarea protestelor de la finanțe (un fleac, i-au păcălit) și calcule cu privire la moțiunea de cenzură, astăzi a avut loc ședința comisiilor de apărare din cele două camere pe tema strategiei de apărare și siguranță națională.

Da, documentul acela drăguț în care presa figurează, alături de terorism, la capitolul amenințări. Printr-o regretabilă eroare ce va fi iute corectată lipsesc de la capitolul amenințări parlamentarii, partidele de opoziție, pensionarii și profesorii.

Nici vorbă de vreun pas înapoi. 16 parlamentari ai puterii, mânați în luptă de domnul Fota, au refuzat orice discuție despre scoaterea din document a acestei tâmpenii monumentale. Ba nu, retrag. Nu e tâmpenie, pentru că acest termen ar putea induce ideea că este vorba de o eroare. Și nu este, este ceva intenționat, pentru că așa gândește vremelnicul locatar de la Cotroceni și țuțerii săi.

Probabil că majoritatea va funcționa și în plen și toată afacerea va deveni oficială. În ce țară trăim?

Click Ignore

Strategia politică portocalie a devenit extrem de previzibilă. Când sunt alegeri de orice fel, Băsescu face un referendum despre ceva, orice. Când se apropie o moțiune de cenzură cu ceva șanse de aprobare, guvernul decide brusc să-și angajeze răspunderea tot cam pe orice.

Nici măcar constituționalitatea nu mai contează. În noiembrie 2009, la solicitarea PNL, prin decizia 155, CCR le-a explicat guvernanților, pe îndelete, că nu au voie să-și angajeze răspunderea pe Legea Educației.Nu-i nimic. Așa cum au procedat în cazul politizării administrației deconcentrate, când au emis o nouă ordonanță de urgență cu copy-paste din cea declarată neconstituțională, consideră și acum că nu-i nicio problemă să încalce din nou Constituția.

Nu cred că Opoziția trebuie să iasă din calendarul stabilit și nici să-și transfere eforturile către această încercare disperată de salvare. Avem pregătită o moțiune de cenzură care arată toate deficiențele actualului guvern din toate domeniile, nu doar în cel al educației. Deși, dacă stau să mă gândesc, nu ”toate”, pentru că ar trebui o moțiune de câteva mii de pagini.

Dacă ei folosesc ”copy-paste”, atunci trebuie să li se răspundă cu ”ignore”.