Da, s-a sfarsit cu bine. A fost inghesuiala mai mare decat ma asteptam, aproximativ 100 de participanti, suficient cat sa ne razbunam pe traficul din Bucuresti pe care de data asta l-am incurcat noi teribil. Dintre cunostintele noastre blogeristice Alina Gorghiu, Chinezu, Bogdan Olteanu, Cepeca (chiar daca pe post de suporter), Alexandru Marin, Dragos si poate si altii pe care nu am reusit sa-i localizez in multime. Nu am fost noi exact Lance Armstrong, dar am terminat cursa de 30 de km fara sa ne dam duhul.
Am fost acolo, asa cum am promis si, vorba tovarasei academician, iata dovada
Felicitari Alina pentru organizare, felicitari Chinezu pentru promovarea de pe sportlocal.ro, multumiri pentru Paul Precup. primarul din Mogosoaia pe care il cunosc de cand aveam 6 ani (nu e o greseala).
Dar! Am o intrebare! Cine este sadicul care a conceput saua de bicicleta? Cred, este aproape o certitudine, ca este vorba de Torquemada. Jerome K Jerome, acum mai bine de 100 de ani, scria in Three Men on the Bummel despre o reclama la o sa de bicicleta „anatomica” ce folosea un desen al unui schelet pe o sa si comenta ca un schelet poate ca ar sta comod, dar nu si cineva care are carne si muschi intre schelet si sa. Nu exista idei mai destepte?