Posts Tagged ‘Birou Permanent’

Fara surprize

februarie 1, 2010

Ca la fiecare inceput de sesiune parlamentara, grupurile partidelor au decis cu privire la liderii de grup si reprezentantii lor in birourile permanente ale celor doua camere.

Daca la PD si PNL nu erau prevazute surprize si nici nu au fost, vechii reprezentanti fiind confirmati in functii, inclusiv eu :-), ochii au fost atintiti catre meciul de la PSD. Contestarea lui Viorel Hrebenciuc pentru postul de lider al deputatilor PSD era considerata o partida de incalzire pentru congresul PSD din februarie.

Surprinzator, in plus fata de asta, s-a produs o modificare si la UDMR. O modificare cu o anumita semnificatie.

Viorel Hrebenciuc s-a dovedit, inca o data, greu de ucis. Chiar daca a castigat la un scor oarecum strans, adica 57 la 44, adversarii sai nu au reusit sa-l scoata din joc. Vocile din interiorul PSD care sustin ca la congresul PSD Mircea Geoana, oricat ar parea de ciudat, are prima sansa par a avea acoperire in realitate.

PSD a decis si inlocuitorul dnei Daniela Popa in functia de vicepresedinte al Camerei. A castigat deputatul de Harghita Mircea Dusa in fata unor nume mai grele, Aura Vasile, Bogdan Niculescu-Duvaz si Marian Sarbu. A fost considerat o solutie de echilibru, chiar daca este un nume mai putin cunoscut. Site-ul Antena 3, de exemplu, a insotit stirea despre alegerea lui Dusa cu o fotografie a fostului ministru Nemirschi. Eroarea a rezistat cam o ora. Eu constat doar ca prin aceasta alegere se mentine majoritatea PNL-PSD din biroul camerei, ca daca iesea Marian Sarbu puteau fi probleme.

UDMR si-a acordat conducerea grupului cu noul statut de aliat al PD. Marton Arpad, deputat din 1990 si probabil cel mai bun cunoscator al regulamentului din intregul Parlament a fost inlocuit din functia de lider de grup de Olosz Gergely, considerat mai apropiat de PD. Stiti, fostul sef al ANRE …

Acum urmeaza congresele.

Reclame

Ce propunere as avea

august 18, 2009

Confirm ca am fost convocat de Roberta Anastase la o sedinta de Birou Permanent al Camerei Deputatilor. Miercuri la nustiuce ora.

Ma gandeam sa propun la sedinta ca Biroul Permanent sa decida sa fie berea rece la terasa. Pentru ca este la fel de temeinic motivata regulamentar ca si hotararea de desfintare a comisiei Udrea. Nu cred insa ca cei de la PD isi fac iluzii ca se va desfinta comisia. Nu se poate anula o hotarare a plenului printr-o decizie a BP si nici macar nu ar avea voturile necesare. Si inregistrarea si acest mic circ nu sunt decat eforturi disperate de a decredibiliza activitatea comisiei si de a anula impactul oricarei decizii a acesteia.

Eu sunt indignat insa de faptul ca este posibil ca niste membri ai Parlamentului sa fie inregistrati in timpul unor discutii neoficiale in incinta Camerei. Indiferent cine a facut acest lucru. Sunt convins ca in lumea civilizata un astfel de fapt ar duce la o ancheta serioasa si la cateva capete cazute. La noi sigur nu, pentru ca pentru unii scopul scuza mijloacele. Chiar daca si scopul si mijloacele sunt ilegale si imorale.