Mai multe victorii

Într-un gest fără precedent pentru el, Traian Băsescu a dat ordin să fie retras un controversat proiect de lege pe care tot el l-a lansat.

Las la o parte lipsa de atribuţii constituţionale în acest caz. Ignor, de asemenea, obedienţa guvernului, mai ales a premierului şi a ministrului sănătăţii, care cu mare iuţeală au lansat proiectul şi tot cu mare iuţeală l-au retras, dând dovadă de o mare absenţă în dezbaterea publică pe acest subiect. Culmea comicului a fost atinsă când un consilier onorific (!) al unui ministru a fost numit prin „inspiraţia” şefului de la Cotroceni.

Evenimentul de astăzi arată mai mulţi câştigători şi un perdant.

Avem de-a face cu o victorie personală a doctorului Arafat. Şi asta-i foarte bine, pentru că omul acesta merita această victorie.

Ar mai fi un câştig al societăţii civile, al celor din sistem, al oamenilor simpli care s-au implicat şi astăzi, iată, au ieşit chiar în stradă.

Mass-media este, de asemenea, printre câştigători. A rezistat diversiunilor tipice reprezentate de lansarea de subiecte paralele. Poliţişti arestaţi, gaze şi alte alea. Au reflectat şi acele subiecte, dar au ţinut subiectul principal, cel al legii sănătăţii.

Perdantul ar fi fost acelaşi oricum, pentru că Traian Băsescu şi-a tăiat serios din punctele puţine pe care le mai avea în momentul ieşirii necontrolate de la Realitatea TV.

Acum cred că-i iese ghicitoarea pe nas.

Publicitate

Matematică simplă. Pentru unii

Încep cu întrebarea. Dacă 80=170 şi 300=488 atunci „aproape 2%” cu cât este egal? Răspunsul mai târziu, dar poate de la alţii, pentru că eu nu-l ştiu.
Anul trecut a stat parcă sub semnul expresiei „am o părere, dar nu sunt de acord cu ea”. Vom avea creştere economică, vom reduce numărul de parlamentari la 300, vom intra în Schengen, vom aplica legea pensiilor (pe care am votat-o prin fraudă), nu vom scădea pensiile militarilor. Vedeţi elementul ce leagă toate aceste afirmaţii? Da, este acela că niciuna dintre ele nu s-a dovedit a fi adevărată.
Desigur, sunt doi vinovaţi principali. Criza economică şi guvernul Tăriceanu.
Criză economică este, desigur. Dar nu peste tot, sau cel puţin nu peste tot la fel. Polonia oare mai există pe harta scuzelor portocalii? Prin vecini se mai întâmplă câte ceva. De exemplu Bulgaria reduce (din nou) taxele, acum venind rândul TVA. Ţinând cont că Bulgaria şi Ungaria au impozite mult, mult mai mici decât România, cât de competitivi suntem pentru a atrage puţinele invesiţii străine care au mai rămas disponibile pe piaţă? În alte locuri s-au petrecut schimbări. Papandreu, Berlusconi, Zapatero nu mai sunt. Boc este.
Cât despre guvernul Tăriceanu… Cât de patetic este ca după 3 ani de guvernare să aduci tot această scuză? În ritmul ăsta o să auzim despre greaua moştenire a guvernului IG Duca.
Ar mai fi, pentru ziua de azi, un episod amuzant de-a dreptul. Sigur, legea electorală nu schimbă în mod direct viaţa nimănui. Iar numărul de parlamentari nici atât. Dar am trăit cu toţii un inimaginabil circ despre acest subiect, cu ocazia unui referendum tipic băsescian. Am văzut jurăminte despre cel mai imoprtant lucru din lume. 300 de parlamentari. Dar când ai 16-17% prin sondaje şi vreo 180 de parlamentari în funcţie de votul cărora depinde perpetuarea accesului la butonul licitaţiilor, atunci e o problemă. Pentru cu 17% din 300 face 51. Care este diferit de 180.
Astfel am asistat la incredibilul episod al lansării în dezbatere publică, oficial, pe site-ul Ministerului de Interne, a noului sistem de calcul în care numărul de parlamentari creşte de la 471 la 488.
Dar despre comasare, alegeri şi Sfântul Graal vom vorbi mâine.

Știm noi mai bine!

Oare a câta angajare a răspunderii din partea guvernului Boc mai urmează? Le-am pierdut demult șirul, s-a întâmplat să avem și două astfel de proceduri în aceeași zi.

Urmează la rând Codul Muncii. Din nou, ca și în cazul Legii Educației, un act normativ care nu înseamnă ratificarea unui tratat sau acordarea unei decorații, ci o lege care privește milioane de oameni, companii și angajați, patronate și sindicate deopotrivă.

Poate ca sunt prevederi din vechea legislație care ar trebui modificate, poate sunt altele care sunt bune și ar trebui să rămână așa. Nu-mi propun o discuție pe fond, aceasta ar trebui purtată în altă parte.

Mai precis ar trebui purtată în două etape, ambele extrem de importante, dar ambele fentate de guvern.

În primul rând ar fi fost necesar un consistent dialog social, cu toate cele trei părți la masă. Și am o întrebare. Oare cât de jalnic legislator și negociator trebuie să fii pentru ca pe subiectul Codului Muncii să reușești să iriți și să capeți reacții de opoziție atât de la patronate cât și de la sindicate?

Apoi ar fi trebuit să urmeze o serioasă dezbatere parlamentară. O astfel de lege se presupune a fi făcută pentru a rămâne valabilă mai mulți ani, chiar decenii, și atunci n-ar trebui ca cineva să treacă această lege cu forța, asigurându-se astfel că următoarea majoritate va modifica legea.

Este ilogic, este neproductiv și chiar nedemocratic. Și ei o țin tot așa, transmițându-ne astfel că ei sunt deținătorii cunoașterii absolute și nimeni, niciodată, nu poate avea idei mai bune ca ei.

Boc este cel mai bun tehnocrat

Cine zicea că este o crimă să suprapui o criză politică peste criza economică? Nu, nu erau nici mogulii, nici cei din opoziție, ci însuși zeul din deal. Care, în aceste zile, exact asta a făcut.

Încurcat serios de perspeciva pierderii controlului asupra partidului pe care îl conduce practic, împotriva Constituției, Traian Băsescu a aruncat în aer o țară întreagă (mă rog, partea care mai crede că președintele are vreo logică) și a încecat un soi de lovitură dublă, guvern-partid.

M-au amuzat cele două motive pe care le-a invocat pentru a justifica propunerea de schimbare a lui Boc. Cum că nu mai are sprijinul populației și că este nevoie de un guvern care să facă reforme economice.

În legătură cu sprijinul populației, nu știu exact cine este ciobul și cine oala spartă, pentru că Băsescu are cam același derizoriu sprijin din partea supușilor săi. Adică maxim 10%.

Despre reforma economică…. Adică ce-a păzit până acum Boc? Bine, noi știm că nu a făcut nimic, dar persoana care invoca necesitatea reformelor l-a lăudat până acum pe Boc, contrar evidențelor, tocmai pentru genialitatea reformelor făcute.

Și, pe deasupra, concluzia finală a fost aceea că s-a discutat cum să fie bine și, de fapt, tot Boc.

Nu sunt foarte preocupat de bătălia internă din PD. Nu cred că există o aripă ”bună” și una ”rea”, pentru simplul motiv că întregul partid ne-a adus pe toți în halul în care suntem și întregul partid, cu toate aripile sale, trebuie să treacă în opoziție. Dacă se poate extra-parlamentară.

Nici de pielea domnului Boc nu prea-mi pasă. Da, Boc trebuie să plece de la guvern, împreună cu absolut toți miniștrii din partidul pe care se preface că-l prezidează.

Este însă scandalos faptul că totul se petrece în culise, între oameni care au între 0,1 și 10% sprijin popular și care au o singură miză. Cum să se aranjeze între ei, de parcă țara, economia și cetățenii sunt moșteniri de familie pentru care se bat pentru că, nu-i așa, le revin de drept.

Cifre și alianțe

Se întâmplă ceva în sondajele de opinie. Nu că ar fi de mirare. Nu este vorba de cifre, ci de faptul că, pentru prima dată, PNL are un lider care are o cotă de încredere cu zece puncte mai mare deât partidul.

Dar sta nu-i nimic. Tot pentru prima dată PSD are un lider care se află tot cu zece puncte sub cota partidului. Lucru ce nu s-a întâmplat nici pe vremea lui Mircea Geoană, nici pe vremea lui Adrian Năstase, ca să nu mai vorbim de era Ion Iliescu.

Cred că acesta este adevăratul motiv al propunerii publice făcute PNL de către liderul PSD, Victor Ponta. O alianță, într-o formă sau alta, care, în cazul în care va câștiga alegerile, să dea un premier PSD și un președinte PNL. Sună tentant.

Doar că nu este.

Ca să nu existe confuzii, spun clar că exclud cu hotărâre orice fel de alipire cu PD, intrare la guvernare sau orice fel de combinație pe care o visează, unii dintre ei public, lideri portocalii.

Spun de asemenea că PNL și PSD trebuie să rămână unite în acțiunea parlamentară, fie că este vorba de legile pensiilor și educației, de acțiunea împotriva Robertei Anastase sau, cu atât mai mult, de căderea guvernului Boc.

Cred însă că PNL trebuie să-și pastreze mesajul liberal, acțiunile de cucerire a unei felii cât mai mare din electoratul de dreapta și chiar a unor lideri, inclusiv aleși locali, care îmrățișează aceste opinii. Și în consecință să fie capabil să obțină un scor cât mai mare în alegeri, pentru început cele locale.

Nu sunt naiv și nu-mi închipui că liberalii vor câștiga singuri alegerile. Spre deosebire de SUA, în Europa funcționează guverne de coaliție și probabil că spre asta ne vom îndrepta și noi.

Cu precizarea că, dacă nu va trece o moțiune de cenzură, ceea ce e un caz special, asta se va întâmpla după noiembrie 2012. Nu sunt excluse participări la alegeri în alianțe politice sau electorale. Însă categoric este mult, mult prea devreme să vorbim despre asta.

A doua, pentru că trebuie

Știu că se poate spune că a doua moțiune de cenzură, la doar câteva zile după ce un astfel de demers nu a avut succes, poate să pară, la prima vedere, inutilă. Ne putem aștepta ca un nou transport de prenadez să sosească la Parlament pentru a lipi de scaun parlamentarii PD, UDMR va fi și mai de neclintit din cauza subiectului, minoritățile susțin cu încăpățânare orice fel de guvern, iar pentru cei de la UNPR căderea guvernului apropie spectrul alegerilor anticipate, ceea ce ar însemna sfârșitul carierei parlamentare a transfugilor.

Sunt însă două motive importante pentru care această moțiune trebuie depusă, indiferent de deznodământul aritmetic: Guvernul și Legea Educației.

Guvernul trebuie sancționat prin orice mijloc legal și constituțional. Orice moment în care am face altfel ar însemna o capitulare, fie și temporară. Dacă cineva susține acest guvern este, desigur, liber să o facă. Nu pot să înțeleg de ce, însă este treaba lor. Noi, liberalii, nu ne numărăm printre aceștia și, dacă avem pretenția de a-i reprezenta pe ceilalți, mult mai mulți, avem datoria de a acționa.

Vine apoi subiectul punctual al angajării răspunderii. Suntem cumva de acord, pe procedură sau pe fond, cu această lege a educației? Sigur că nu. În primul rând pentru că există decizia Curții Constituționale cu privire la acest subiect, decizie care este încălcată. Apoi pentru că sunt multe prevederi în proiectul legii pe care nu le putem accepta, mai ales gravele atingeri aduse autonomiei universitare și școlare.

Iar dacă Boc va decide să-și angajeze răspunderea pe legea salarizării unice, așa cum se aude, vom aplica principiul ”jamais deux sans trois”

Mentalitate de vechil

 

Credeți că David (nu James, era 8 dimineata 🙂 )Cameron i-ar putea spune unui reporter de la BBC : ”Dezinformezi lumea de parcă ai fi de la Sky News?”

 

Televiziunea publică nu înseamnă neapărat că e de stat și oricum termenul ”de stat” nu înseamnă în niciun caz moșia personală a celui care, temporar (merge ”cât mai temporar” sau ”foarte temporar”? 🙂 ), exercită o funcție de conducere la nivel înalt.

 

Faptul că, foarte civilizat, un reporter de la TVR a încercat să afle niște informații suplimentare despre un subiect important l-a enervat pe domnul Boc, domn care probabil se aștepta la o oază de osanale care să-l facă să uite de mogulii cei ticăloși.

 

Domnule prim ministru, nu poate fi doamna Pora peste tot. Cu atât ați mai rămas.

Click Ignore

Strategia politică portocalie a devenit extrem de previzibilă. Când sunt alegeri de orice fel, Băsescu face un referendum despre ceva, orice. Când se apropie o moțiune de cenzură cu ceva șanse de aprobare, guvernul decide brusc să-și angajeze răspunderea tot cam pe orice.

Nici măcar constituționalitatea nu mai contează. În noiembrie 2009, la solicitarea PNL, prin decizia 155, CCR le-a explicat guvernanților, pe îndelete, că nu au voie să-și angajeze răspunderea pe Legea Educației.Nu-i nimic. Așa cum au procedat în cazul politizării administrației deconcentrate, când au emis o nouă ordonanță de urgență cu copy-paste din cea declarată neconstituțională, consideră și acum că nu-i nicio problemă să încalce din nou Constituția.

Nu cred că Opoziția trebuie să iasă din calendarul stabilit și nici să-și transfere eforturile către această încercare disperată de salvare. Avem pregătită o moțiune de cenzură care arată toate deficiențele actualului guvern din toate domeniile, nu doar în cel al educației. Deși, dacă stau să mă gândesc, nu ”toate”, pentru că ar trebui o moțiune de câteva mii de pagini.

Dacă ei folosesc ”copy-paste”, atunci trebuie să li se răspundă cu ”ignore”.

History will teach us nothing

Deputatul minorităţii bulgare, dl. Mircovici, fost militar de carieră, încercând cu disperare să arate că tăvălugul tăierilor fără cap ar trebui oprit cumva, a venit cu exemple istorice. Şi asta în condiţiile în care domnul deputat este membru al majorităţii guvernamentale.

A adus citate din şedinţa Consiliului de Miniştri din 1949. Se arată acolo cum tovarăşii Ana Pauker şi Teoharie Georgescu au insistat ca toţi oamenii muncii să aibă acelaşi sistem de pensii şi că nu este normal ca soldaţii, gradaţii şi ofiţerii să beneficieze de un regim special de pensii moştenit de pe vremea odiosului regim burghezo-moşieresc.

Fiecare învaţă din istorie, unii însă învaţă din cea care nu trebuie.

Nu contează, pentru că nu se schimbă nimic

Peste tot, în zona canalelor politice adică, se discută intens despre remaniere. Dacă va fi, dacă nu va fi. Şi dacă va fi, cine va fi?

De fapt nu contează. Dintre toate zonele de interes politic, economic, profesional, parlamentar sau oricare alta doriţi, singura în care o eventuală remaniere poate schimba sau poate afecta ceva sau pe cineva este situaţia internă din PD. Acolo, într-adevăr, contează ce grupare câştigă şi care pierde poziţii din perspectiva luptei interne pentru putere. Luptă care se va da nu se ştie când, pentru că PD este singurul partid parlamentar care nu a mai ţinut alegeri interne democratice de mai mult de cinci ani.

În rest pauză. Pentru cei afectaţi direct de actul de guvernare nu se va schimba nimic. O remaniere poate să ajute un guvern şi pe subiecţii actului de guvernare dacă există unele probleme surmontabile în anumite domenii, puţine. Dacă totul merge bine cu excepţia a două-trei capitole de politici publice, în care un suflu nou poate remedia situaţia. Aceasta, desigur, în cadrul unui program bun de guvernare, acceptat de populaţie într-o proporţie care să nu fie de sub 15% cum este acum.

Se va schimba ceva în România dacă mâine Gabriel Sandu va fi înlocuit de Wiliam Brânză, aşa cum se aude, de exemplu? Nici măcar dacă va fi înlocuit Şeitan sau Vlădescu nu se va schimba nimic. Pentru că ansamblul este defect. Pentru că politica guvernamentală este greşită şi greşită va rămâne şi după remaniere. Pentru că principalii dirijori ai puterii executive, Băsescu şi Boc, rămân pe loc.

Şi atunci de ce ne batem gura? Sigur că este un subiect interesant care poate merită comentat un pic, dar de schimbat nu va schimba nimic.