Deci se poate

Scriam zilele trecute despre o mirare a mea, apărută cu ocazia acestei poveşti cu repetiţie a angajării răspunderii guvernului, de data aceasta pe Codul Muncii.

Mă întrebam câtă inabilitate trebuie să aibă un guvern pentru a supără şi a-şi ridica în cap atât patronatele, cât şi sindicatele. Câţiva comentatori ai acestui bloc mi-au răspuns (şi plec de la prezumţia de bună-credinţă) că nu ai cum să-i mulţumeşti şi pe unii şi pe alţii.

Ceea ce nu ştiam, şi-mi asum culpa, este că aceştia erau deja înţeleşi. Adică aveau un proiect pe care-l înaintaseră guvernului, proiect ce reprezintă un punct de vedere comun între principalii parteneri de dialog social ai guvernului. Doar că guvernul a refuzat să intre în dialog cu aceştia.

Astăzi USL a intrat în dialog şi a semnat un acord cu mai multe uniuni patronale şi cu principalele centrale sindicale. Le şi enumăr, ca să nu se spună că nu se ştie care sunt sau că nu sunt reprezentative: Uniunea Generală a Industriaşilor din România -1903(UGIR-1903), Confederaţia Patronală din Industria României (CONPIROM), Confederaţia Patronală a Industriilor Serviciilor şi Comerţului din România (CPISC), Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR-Frăţia), Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR),  Confederaţia Sindicală Naţională „Meridian”.

Vom depune, desigur, o moţiune de cenzură. Ştim aritmetică şi ştim că avem şanse mici să strangem 236 de voturi. Dar, în faţa acestei proceduri, singura şansă de exprimare a unui punct de vedere este moţiunea de cenzură. În plus, vom depune în Parlament, ca iniţiatori, proiectul de lege convenit de cei enumeraţi mai sus.

Dacă guvernul nu vrea dezbatere, atunci o vom provoca noi.

Publicitate

Știm noi mai bine!

Oare a câta angajare a răspunderii din partea guvernului Boc mai urmează? Le-am pierdut demult șirul, s-a întâmplat să avem și două astfel de proceduri în aceeași zi.

Urmează la rând Codul Muncii. Din nou, ca și în cazul Legii Educației, un act normativ care nu înseamnă ratificarea unui tratat sau acordarea unei decorații, ci o lege care privește milioane de oameni, companii și angajați, patronate și sindicate deopotrivă.

Poate ca sunt prevederi din vechea legislație care ar trebui modificate, poate sunt altele care sunt bune și ar trebui să rămână așa. Nu-mi propun o discuție pe fond, aceasta ar trebui purtată în altă parte.

Mai precis ar trebui purtată în două etape, ambele extrem de importante, dar ambele fentate de guvern.

În primul rând ar fi fost necesar un consistent dialog social, cu toate cele trei părți la masă. Și am o întrebare. Oare cât de jalnic legislator și negociator trebuie să fii pentru ca pe subiectul Codului Muncii să reușești să iriți și să capeți reacții de opoziție atât de la patronate cât și de la sindicate?

Apoi ar fi trebuit să urmeze o serioasă dezbatere parlamentară. O astfel de lege se presupune a fi făcută pentru a rămâne valabilă mai mulți ani, chiar decenii, și atunci n-ar trebui ca cineva să treacă această lege cu forța, asigurându-se astfel că următoarea majoritate va modifica legea.

Este ilogic, este neproductiv și chiar nedemocratic. Și ei o țin tot așa, transmițându-ne astfel că ei sunt deținătorii cunoașterii absolute și nimeni, niciodată, nu poate avea idei mai bune ca ei.