Nu din intalnirea de la Cotroceni dintre presedinte si guvern. Acolo a fost totul atat de aranjat si de pregatit, mai ceva ca la marea premiera a unei piese de teatru. Tinand cond ca este a ensprezecea oara cand se vorbeste despre reducerea cheltuielilor bugetare iar acestea cresc, chiar presupunand ca Traian Basescu preseaza guvernul sa reduca ceva, e posibil ca, din nou, ministrii sa adopte cunoscuta tactica „zi ca ei si fa ca tine”.
Nu mai inteleg nimic din deciziile contradictorii ale Curtii Constitutionale cu privire la legea electorala, mai precis subiectul candidaturilor la alegerile partiale pentru posturi de deputat sau senator.
In ianuarie, cand au fost alegerile din colegiul 1, nu s-au acceptat candidaturi ale partidelor neparlamentare sau candidati independenti. Drept este ca asa zice legea electorala, modificata fata de varianta adoptata in 2008, iar Biroul Electoral nu avea decat varianta de a o respecta. Asa ca Remus Cernea, cel al carui candidatura fusese respinsa, s-a adresat CCR unde nu i s-a dat dreptate.
Omul a mai incercat si a repetat scenariul, punct cu punct, si in colegiul 19. Totul s-a petrecut la fel, cu exceptia faptului ca judecatorii CCR s-au razgandit si i-au dat dreptate. Pentru viitor, desigur, cand s-o mai elibera un loc, pentru ca alegerile sunt duminica.
Avem o lege electorala care utilizeaza pragul electoral. Poate ca e bine, poate ca este rau, acest prag exista. Asadar logica de a nu permite candidaturi ale partidelor parlamentare la partiale are sens, pentru ca s-ar crea o discriminare pozitiva pentru acestea, un partid putand sa intre in Parlament fara sa se lupte pentru a obtine pragul. Dar daca legea permite ca la alegerile generale, cele din toate colegiile, sa participe candidati independenti, atunci de ce acestia nu ar putea sa candideze si la partiale? N-are sens.
Drept este ca nu am inteles daca s-a hotarat sa se respecte conditiile de la alegerile generale. Am aflat ca se pastreaza conditia de strangere de semnaturi, asa cum este prevazuta de lege. Dar necesitatea de a obtine 50%+1 s-o fi pastrat? Ca asta nu am reusit sa aflu.
Sigur ca a aparut, din nou, povestea cu solicitarile de retragere a candidaturilor sau de organizare a unui nou scrutin. Candidatii nu cred ca au de ce sa se retraga. Las la o parte faptul ca nici nu mai au cum, conform legii, pentru ca s-au tiparit buletinele de vot. Dar in aceasta situatie candidatii nu au nicio vina ca au aparut aceste probleme. Nu cele doua doamne au facut legea si nici nu au avut cum sa judece aspecte de constitutionalitate.
Daca guvernul, autorul modificarii restrictive, se simte vinovat poate interveni si emite un act normativ care sa blocheze scrutinul si sa reia procedurile tinand cont de noua situatie. Dar cred ca nu se va intampla asa.