Posts Tagged ‘concurs’

Concurs de previziuni

mai 5, 2010

Am impresia, ba nu, sunt cam convins, că subiectul taxe și impozite este tratat de cei de la guvernare cu metoda securistă a zvonisticii și dezinformării.

Nu se poate explica altfel ceea ce se întâmplă. Nimeni nu mă poate convinge că, acum, în toiul discuțiilor cu FMI, guvernul și ministerul de finanțe nu au un plan clar pe care să fie capabili sa-l comunice publicului. Mesajul transmis, acela că ne mai târguim un pic cu FMI ca să ne lase în pace nu pare a avea al rol decât acela de a poza în băieți buni care se luptă cu finanța internațională pentru binele țării și, evident, de a sugera că guvernul n-are nicio vină pentru ce pare a se întâmpla în curând.

O caracteristică absolut necesară pentru sistemul fiscal al unei țări, mai ales în domeniul impozitelor, este aceea a predictibilității. Agenții economici, investitorii și chiar și cetățenii trebuie să știe ce-i așteaptă măcar pentru o perioadă de 6 luni iar schimbările trebuie anunțate cu cât mai mult timp înainte de a intra în vigoare pentru ca adaptarea să fie cât mai lipsită de probleme.

În acest moment predictibilitatea la noi este zero, pentru că nimeni nu știe nimic. Iar totala lipsă de comunicare din partea guvernului nu ne poate face să ne gândim decât la intenție.

Pentru noi, cei din afara cercului de decizie, nu ne rămâne decât datul cu părerea. Ca și încercările de a ghici ce urmează să se întâmple. Chiar sunt curios să văd cine va nimeri cel mai bine. Întrebările sunt:

  1. Va crește cota unică? Sau se va introduce o impozitare diferențiată? Dacă da, cum și cu cât?
  2. Care va fi noua valoare a TVA?

Cine va câștiga concursul va primi, la alegere, o coasă sau un ou în cap. La concurs nu are voie să participe Sebastian Vlădescu, dar are voie să participe Emil Boc, pentru că oricum nu înțelege nimic.