Idei puţine, dar fixe

În loc de „La mulţi ani”, Traian Băsescu ne-a urat reorganizare administrativ-teritorială până în noiembrie.

Îmi amintesc de faptul că anunţul iniţial, cel în care domnul cu broscoiul s-a grăbit să anunţe inclusiv capitalele viitoatrelor judeţe, m-a prins la Focşani, alături de Crin Antonescu şi alţi colegi de partid, la o acţiune politică.

Am organizat, aşa cum era şi normal, o întâlnire şi o conferinţă de presă şi cu partenerii de la PSD Vrancea.

În timpul confeinţei de presă Marian Oprişan a argumentat împotrivirea sa faţă de această măsură, spunând la un moment dat către reprezentanţii presei locale : „Iar păţim cum s-a întâmplat cu cortina”. Toţi dădeau aprobator din cap.

Sigur că noi, cei de la Bucureşti, care nu ştiam povestea, am cerut lămuriri după conferinţă. Ni s-a povestit că, în anii 50, când Vrancea a fost repartizată la raionul Galaţi, cortina de la teatrul din Focşani a fost luată şi dusă la Galaţi. Şi toată lumea îşi amintea de acest episod.

Aşa cum, prin tentativa de a desfinţa Senatul, puterea ignoră istoria, tot aşa e şi în cazul judeţelor. Judeţul Ilfov este atestat documentar din anul 1482, iar Vâlcea este chiar mai vechi, fiind menţionat în anul 1392.

Dacă argumentele istorice nu conving, există argumente practice. Vrem, nu vrem, viaţa administrativă a unui judeţ are legătură aproape exclusiv cu reşedinţa acestuia. Acte, aprobări, instituţii. Ar fi extrem de neplăcut pentru cineva din localitatea Greşu, judeţul Vrancea, să aibă ceva de rezolvat în noua presupusă reşedinţă de judeţ, Constanţa. Pentru că are de mers 362,4 km. Doar dus.

Mereu invocatul argument al guvernanţilor, economiile, s-ar întoarce împotriva lor. Pentru ca un medic de familie din Greşu să meargă peste 700 de km ca să deconteze două aspirine la Casa de Asigurări ar fi nu doar ridicol, dar şi teribil de scump.

În final o propunere către „branconierul” Igaş. Dacă susţine cu adevărat reorganizarea, atunci să se plimbe prin Arad cu o plăcuţă pe care să scrie „Susţin ca Aradul să aibă reşedinţa de judeţ la Timişoara”.

Publicitate

Trenule, masina mica

Cunoasteti desigur faptul ca sunt deputat de Dolj la al doilea mandat. Mai precis, de cand s-a introdus votul uninominal, deputat de Calafat si cateva localitati din jurul acestui municipiu. Sunt destul de silitor si merg des in colegiu, dar si la Craiova pentru diverse sedinte si intalniri.

Va imaginati asadar ca as putea sa va spun numarul de copaci aflati pe marginea drumului pana la Calafat si ca cei 309 km intre Bucuresti si Calafat sunt finantati aproape exclusiv din drumurile facute de mine in ultimii 6 ani.

Mi-as dori, din cand in cand, sa pot merge cu trenul. N-ar trebui sa fiu atent la drum, as putea citi, manca, lucra la calculator sau chiar as putea atipi ca un navetist adevarat. Acest proiect insa inseamna sa iau trenul din Gara de Nord la ora 12.45, sa cobor la Craiova la ora 15.55, sa stau o ora in gara Craiova (si nu-mi imaginez ce as putea face o ora in gara, ca nu sunt genul care ar putea bea un rom la bufetul garii), sa plec la 16.45 si sa ajung la Calafat la ora 20.05. Excelent, 309 km. in 7 ore si 20 de minute ar insemna sa pierd o zi intreaga intr-o agonizanta deplasare cu viteza medie de 42 km/ora.

Asa ca nu ma bag. Si, impreuna cu mine, marea majoritate a colegilor mei. Si nu vorbesc aici de cei care au ca alternativa avionul. Pentru ce ar decide colegii de la Constanta sa parcurga 225 de km. in 4 ore si 18 minute? Sau, si mai si, 4 ore si 21 de minute de la Ramnicu Valcea la Bucuresti?

Eu  nu am auzit pana acum un plan serios pentru a avea macar cateva linii rapide in Romania. Nu am pretentia sa merg cu TGV pana la Calafat, dar macar Constanta sau Brasov ar putea fi acoperite.

Pana atunci insa nu voi deveni prea curand client CFR.