Două întâlniri şi o întrebare

S-ar putea să mai fi povestit despre impozitele turcilor, însă mi se pare o poveste sugestivă. Am învăţat la şcoală, mai ales pe vremea lui Nea Nicu, cum că imperiul Otoman ne cucerea şi ne lua bir. După cum ştim din experienţele turistice, în limba turcă ”bir” înseamnă 1 (unu). Adică până şi turcii ne luau un singur impozit, care de obicei era zeciuiala. Imperiul Otoman avea cotă unică de 10% 🙂

În ultimele două sau trei săptămâni, de când a început nebunia cu taxarea şi umilirea celor care obţin venituri din drepturi de autor, m-am întrebat cam cum ar fi corect să fie impozitate aceste venituri.

Impozit pe venit este normal să plătească şi am înţeles că nu sunt obiecţii. Poate şi contribuţii la sănătate – însă cu condiţia să nu aibă şi carte de muncă undeva. Dar contribuţii la şomaj ?

Prima discuţie pe care am avut-o şi la care vreau să mă refer este cu un tânăr care mi-a mărturisit că încasează drepturi de autor. Nu pentru că are un talent, ci de pe urma tatălui său. Nu l-am întrebat dacă tatăl său a fost scriitor, poet sau compozitor şi nici nu contează. Dar omul avea dreptate când se întreba de ce trebuie să plătească pentru şomaj. Care şomaj? Al tatălui său decedat?

A doua discuţie a fost cu şeful unui mic grup muzical. Care se întreba, în cazul în care va plăti această contribuţie, cum va beneficia de ajutorul de şomaj. Dacă într-o săptămână nu va avea unde să cânte va putea cere ajutorul de şomaj? Sau se poate doar dacă stă degeaba mai mult de o lună?

N-am avut cum să-i lămuresc.

De dreapta?

S-o luăm metodic, cu buline

• Episodul 1 – se înceracă tăierea pensiilor cu 15%. Nu ține din motive de neconstituționalitate
• Episodul 2 – la câteva zile după respingere, TVA crește la 24%. Cu acceptul lui Traian Băsescu, să fim serioși
• Episodul 3 – Președintele joacă good cop  și anunță că vrea TVA la vechea valoare, însă cere impozitarea tuturor pensiilor
• Episodul 4 – Boc anunță că nu este suficient și că ar mai trebui adăugate niște măsuri în plus. Nu spune care.

Ne-am întrebat doar vreo două zile care ar putea fi acelea. De fapt nu prea era greu de ghicit. Se va umbla, într-un fel sau altul, la cota unică.

Mie îmi place ascest sistem de impozitare pentru că încurajează oamenii să muncească și să câștige mai mult și încurajează companiile să facă profit. În plus constituie o oarecare barieră în fața evaziunii fiscale, mai ales dacă este o cotă unică având valoare scăzută.

Problema guvernului este că bugetul nu se închide în niște cifre rezonabile. Sebastian Vlădescu anunță senin că ne putem îndrepta către o impozitare diferențiată. Iar conducătorii PD care au sărit să apere principiul n-au pomenit nimic despre valoarea acesteia.

Opțiunile sunt simple. Ori are câștig de cauză Vlădescu și atunci se va introduce impozitarea diferențiată, ori va crește valoarea cotei unice.

Și uite așa, în cam doi ani, un guvern ”de dreapta” n-a făcut altceva decât să introducă taxe și impozite și să le mărească pe cele existente.

Din nou despre ”ori-ori”

Am mai scris aici despre minciuna numită ”ori-ori”, adică metoda prin care se încearcă să ni se vândă tăierile de pensii și salarii punându-le în opoziție doar cu spectrul creșterii taxelor și impozitelor, în special cota unică și TVA.

Am mai spus că această falsă dezbatere pe doar două teme are rolul de a devia discuția de la subiectul cheltuielilor cu bunuri și servicii, al licitațiilor trucate sau al evaziunii fiscale. Ca să nu mai pomenim de clientela politică, cocoloșită prin agenții, regii și companii naționale, cu salariile la secret. Care salarii, ni se explică în mod cinic, nu pot fi scăzute pentru că este vorba de entități cu venituri proprii. De parcă aceste venituri proprii nu sunt tot venituri la buget, mai ales că sunt obținute în condiții de monopol. Că doar nu există o alternativă privată, care să acționeze pe piața liberă, la Transgaz sau la Agenția de Reglementare în Comunicații.

Mai este însă un aspect. Chiar acceptând, ceea ce nu este cazul, că avem de-a face cu o variantă ”ori-ori”, cred că guvernanții nu au apelat la creșterea TVA și a cotei unice nu dintr-o mare frământare ideologică de dreapta, ci pentru că o mare parte dintr-un eventual surplus din creșterea de taxe se încasează trimestrial, adică prin octombrie pentru perioada iulie-septembrie.

Nemaivorbind de colectare. Dezastru pe toată linia, atât din cauza scăderii activității economice, dar mai ales pentru că a crescut evaziunea fiscală la cote nemaiîntâlnite în ultimii 15 ani. Actualul guvern încasează cu 1,8 miliarde de lei mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut, ca să nu pomenim de comparația cu 2008.

Am și eu o variantă de ”ori-ori”. Ori scăpăm repede de ei, ori ne prăbușim și mai tare.

Cum ”ori-ori” devine ”și-și”

De când s-a lansat planul miraculos de redresare economică propus de președintele Băsescu în 6 mai, marii specialiști pedisto-cotroceniști încearcă să ne bage în cap ideea că avem de-a face cu o opțiune ”ori-ori”. Adică o alegere între reducere de pensii și salarii și creșterea TVA și a cotei unice.

Această propagandă are rolul de a devia discuția de la zona delicată a cheltuielilor cu bunuri și servicii, a aparatului administrativ central, a licitațiilor trucate, a evaziunii fiscale și contrabandei.

Un singur exemplu care este sugestiv. Sebastian Vlădescu ne explică despre imposibilitatea de a anula cheltuielile cu achizițiile de bunuri, pentru că pe acolo se află medicamentele pentru spitale de exemplu. Nu că s-ar mai găsi medicamente în spitale, dar sigur că are dreptate. Nu despre asta este vorba. Aceste cheltuieli reprezintă aproximativ 10% din PIB, adică ceva peste 11 miliarde. Prin renunțarea la achiziții de genul clădiri noi, mobilier, mașini de teren pe de o parte și prin prețuri corecte de achiziție la altele pe de altă parte putem aduce acest nivel de la 10% la 8% fără să afectăm altceva decât clientela politică. Adică vreo 2,1 miliarde câștigate din cele 2,8 pe care cică le-am economisi din tăierile de pensii și salarii.

Începe să se contureze însă, din ce în ce mai clar, scenariul în care aceste măsuri primitive promovate de Băsescu și Boc nu vor rezolva nimic. Primim semnale externe, ultimul de la Comisia Europeană, care ne fac să privim neputincioși la perspectiva creșterii taxelor.

Și uite așa minunatul nostru guvern ne îndreaptă spre varianta ”și-și”. Care nu este un cuvânt în chineză, ci echivalentul dezastrului.

Ce vrea FMI și cum încearcă să ne păcălească Boc

Partidul Democrat și guvernul său încearcă să scape, ca de obicei, dând vina pe alții atunci când sunt vinovați de o nenorocire.

Acum, pentru că nu mai au la îndemână liberalii sau PSD, pentru că aceștia sunt în opoziție, au pus la cale un scenariu în care să se vaite că FMI le impune creșterea de taxe ce urmează a fi anunțată. Sau, eventual, dacă nu se descurcă, să justifice alte măsuri nepopulare prin niște lupte extraordinare cu FMI pentru evitarea creșterii taxelor.

Nu, n-am greșit mai sus când am spus ”dacă nu se descurcă”. Pentru că guvernul este cel care vrea să măreasca impozitele, nu FMI. Lucrul acesta se poate vedea cu ușurință dacă privim documentele de lucru de la finanțe, dacă analizăm declarațiile, altfel destul de clare, ale lui Franks sau dacă ne uităm la poziția BNR.

Până și manualul FMI, pentru că există așa ceva, nu recomandă creșteri de impozite în asemenea situații. FMI solicită lucruri simple, legate de deficit, de cheltuielile publice (adică adio patinoare de 11, 5 milioane de euro) sau de subvenții.

PD este în situația să apeleze la creșteri de impozite pentru simplul motiv ca a mințit. Deficitul real este de aproape 9%, cu perspective de a depași zece procente până la sfârșitul anului. Asta înseamnă că avem o gaură de 3,5-3,7 miliarde de euro, bani duși în gaură nu doar pentru că s-au ferit de disponibilizări, ci mai ales aruncați în cheltuieli, altfel destul de benefice pentru unii, cum ar fi și lingurițele de 100 de lei bucata de la Apele Române.

Și atunci Boc joacă încă la două variante. Dacă va fi nevoit să crească TVA și cota unică va spune ca așa a vrut FMI, dacă va fi nevoi să treacă la tăieri de salarii, la concedieri, la eliminări de subvenții și la măsuri dureroase pe pensii, va spune că trebuie să facă asta pentru a evita creșterea impozitelor, sperând ca o sa-i înjure doar cîteva sute de mii de oameni, restul urmând să răsufle ușurați ca nu s-a scumpit tot.

Problemele economice sunt atât de grave încât, poate pentru prima dată, un circ spectaculos cum a fost aducerea soacrei lui Geoană la DNA nu a prins știrile și nu a reușit să abată discuția.

Concurs de previziuni

Am impresia, ba nu, sunt cam convins, că subiectul taxe și impozite este tratat de cei de la guvernare cu metoda securistă a zvonisticii și dezinformării.

Nu se poate explica altfel ceea ce se întâmplă. Nimeni nu mă poate convinge că, acum, în toiul discuțiilor cu FMI, guvernul și ministerul de finanțe nu au un plan clar pe care să fie capabili sa-l comunice publicului. Mesajul transmis, acela că ne mai târguim un pic cu FMI ca să ne lase în pace nu pare a avea al rol decât acela de a poza în băieți buni care se luptă cu finanța internațională pentru binele țării și, evident, de a sugera că guvernul n-are nicio vină pentru ce pare a se întâmpla în curând.

O caracteristică absolut necesară pentru sistemul fiscal al unei țări, mai ales în domeniul impozitelor, este aceea a predictibilității. Agenții economici, investitorii și chiar și cetățenii trebuie să știe ce-i așteaptă măcar pentru o perioadă de 6 luni iar schimbările trebuie anunțate cu cât mai mult timp înainte de a intra în vigoare pentru ca adaptarea să fie cât mai lipsită de probleme.

În acest moment predictibilitatea la noi este zero, pentru că nimeni nu știe nimic. Iar totala lipsă de comunicare din partea guvernului nu ne poate face să ne gândim decât la intenție.

Pentru noi, cei din afara cercului de decizie, nu ne rămâne decât datul cu părerea. Ca și încercările de a ghici ce urmează să se întâmple. Chiar sunt curios să văd cine va nimeri cel mai bine. Întrebările sunt:

1. Va crește cota unică? Sau se va introduce o impozitare diferențiată? Dacă da, cum și cu cât?
2. Care va fi noua valoare a TVA?

Cine va câștiga concursul va primi, la alegere, o coasă sau un ou în cap. La concurs nu are voie să participe Sebastian Vlădescu, dar are voie să participe Emil Boc, pentru că oricum nu înțelege nimic.

Romania tacuta. Leapsa de la Lilick

Primesc de la Lilick o leapsa interesanta. Despre Romania tacuta, despre cum facem sa vorbeasca oamenii de la baza tarii si mai ales despre cum vom sti sa-i ascultam daca vorbesc.

Ei bine, cam ca mai in toate cazurile, trebuie sa existe un just echilibru. Si o sa incerc sa explic de ce.

Din pacate in multe cazuri partidele si politicienii aplica principiul „las’ ca stiu eu mai bine”. Sunt prea multe situatii in care ne-am trezit cu decizii, care au devenit uneori si politici publice, care nu au nicio legatura cu cetatenii. Impozitul forfetar, impozitarea drepturilor de autor sau cresterea nejustificata a bugetului serviciilor secrete. Avem si noi, liberalii, bubele noastre. Ne-am impotrivit absolut inexplicabil, in 2008, deregelementarii activitatii notarilor. Sau chiar taxa pe poluare, in prima ei forma, desi aici poate fi facuta o discutie despre industria auto din Romania.

Sunt prea multe manifestari autiste din partea politicienilor. Aflati in lumea lor, se comporta de prea multe ori ca si cand nu s-ar raporta la cetateni ci la ei insisi. Chiar si mijloacele clasice de comunicare, intalnirile directe cu cetatenii, par sa functioneze aproape numai in campania electorala. Iar aparitiile TV sunt foarte importante, dar reprezinta un mijloc unilateral de comunicare. Sunt totusi, in ultima vreme, incercari timide de actiune si in mediile moderne. Bloguri, dar si alte minuni ale tehnicii despre care eu nu inteleg nimic, gen Twitter. Sunt politicieni care, dincolo de sustinerea sau respingerea ideilor pe care ei le sustin, merita mentionati. Alaturi de liberali, pe care ii stim si sunt inca prea putini, din pacate, merita remarcati Adrian Nastase sau Ion Iliescu de la PSD, Dan Voiculescu de la PC sau Daniel Funeriu si Cristian Preda de la PD.

Asa cum spuneam la inceput, exista si cealalta fata. Un partid politic nu trebuie sa functioneze exclusiv modelandu-si mesajele in functie de opinii majoritare sau sondaje de opinie. Daca PNL ar constata ca un milion de oameni scriu pe site-ul partidului ca doresc impozit progresiv trebuie sa ne schimbam parerea despre cota unica? Evident nu! Povestea cu majorarea salariilor profesorilor de la sfarsitul lui 2008 reprezinta un exemplu practic foarte util, pentru ca eu cred ca Tariceanu si Vosganian au procedat atunci corect.

Daca voi, cititorii, sustinatorii sau criticii nostri faceti eforturi sa ne mobilizati, atunci noua ar trebui sa ne fie rusine. Si sa facem ceva. Sa ne convingem colegii sa fie mai activi, sa schimbe opinii cu voi. Suntem mult, mult prea putini.

Acordul politic si minciunile lui Boc

Stiam ca Emil Boc este capabil sa repete la infinit aceeasi placa de patefon. Marca „His Master’s Voice”, desigur. Cine da search pe „privilegii” sau „pensii nesimtite” da peste Boc, asa cum rezultatul pentru „moguli” si „romani” e Traian Basescu.

Ultimul text al lui Boc este legat de iminenta crestere a impozitelor. De parca nu guvernul lui a marit CAS-ul, a introdus impozitul forfetar si se pregatea sa mareasca TVA. Si repeta noua poezie de trei ori pe zi. Asa cum seful lui, peste doar o ora de la momentul la care scriu, va zice de moguli si de alianta lui cu romanii.

Miza o reprezinta, desigur, electoratul liberal. Acesta are nevoie de motivatii serioase pentru a lua decizii de vot, incluzand aici subiecte economice. Iata de ce acordul politic incheiat astazi cuprinde la punctul unu, inainte de orice altceva, angajamentul ferm cu privire la reduceri de impozite.

Pot sa va spun, mai mult decat atat, ca nu a fost un punct dificil al negocierilor. Intreaga echipa PSD a inteles ca daca nu ne angajam sa mentinem principiul cotei unice, daca nu ne angajam ca vom reduce fiscalitatea nu numai ca vom frana redresarea economica dar vom pierde si alegerile.

Am credinta ca electoratul liberal ne va urma. Pentru ca nu le cerem doar sa-l voteze pe Geoana, ci le propunem ceva in care cred. Alternativa este Hoara la televizor inca cinci ani.

Cine are sperietoarea mai mare?

Am aflat in direct de la Mircea Geoana de ce nu trebuie sa-l votez pe Traian Basescu. Si anume pentru ca ar dori sa o puna pe Elena Udrea prim ministru. Chiar daca pe lista mea sunt alte 150 de motive pentru care nu trebuie sa-l votez pe Basescu, trebuie sa recunosc ca si acesta este unul bun. Las la o parte faptul ca probabil nu este adevarat, nici macar Basescu nu cred ca ar avea un asa tupeu, dar perspectiva este terifianta. Nu este nevoie de argumente, desigur.

Bine, dar eu oricum nu-l votez pe Basescu. Dar sperietoarea agitata de presedintele PSD m-a dus cu gandul la intrebarea logica. Dar Mircea Geoana pe cine ar pune premier? Am retinut ezitarile cu privire la Johannis in scenariul post-alegeri. O rapida trecere in revista a stirilor din ultimele cateva zile arata agitatia brusca a domnului Mihai Tanasescu, care are multe pareri pe care tine sa le faca publice.

Intrebarea mea ar putea avea un raspuns. Nu vreau sa sugerez nici macar pentru o secunda ca merita o comparatie cu Elena Udrea. Singurul domeniu in care e depasit de doamna Udrea este la posete, pentru simplul motiv ca Tanasescu nu are.

Dar nu ma intereseaza comparatiile. Ma intereseaza ce planuri are Mircea Geoana, pentru ca vreau, nu vreau, trebuie sa iau in considerare ca va trebui sa-l votez in turul 2. Klaus Johannis, cel pe care Crin Antonescu il va sustine pentru functia de prim ministru, impartaseste viziunea liberala cu privire la nivelul impozitelor. Nu stiu ce parere are domnul Tanasescu despre impozitul forfetar, nu l-am auzit vorbind despre asta. Chiar presupunand ca nu-l sustine, ceea ce ma indoiesc, ramane problema cotei unice. Adversar mai hotarat al acestei minunate inventii nu exista si asta nu-mi place. Si cred ca nu le place nici proprietarilor firmelor care inca nu s-au inchis din cauza impozitului forfetar.

In sfarsit, inca o intrebare. In afara de Crin Antonescu vorbeste cineva in campania asta despre economie si despre impozite?

Mesajul presedintelui … Tariceanu

Nu am gresit titlul. Si nici nu are legatura cu viitorul. Doar ca ascultand mesajul presedintelui adresat astazi Parlamentului, am crezut ca nu inteleg bine.

Stim cu totii ca, dupa 5 ani de mandat, Traian Basescu nu se poate lauda cu mai nimic. Niciun proiect politic major nu poarta numele sau. Dar nu ma asteptam ca in acest discurs, care s-a vrut un soi de raport de activitate, sa se autocrediteze cu realizarile guvernului Tariceanu, guvern pe care l-a criticat, l-a atacat si a incercat fara oprire, fara succes din fericire, sa-l doboare.

O sa dau citate ca sa nu zica cineva ca sunt eu pricinos!

„Să ne amintim că în urmă cu 5 ani, România era în afara Uniunii Europene.
Astăzi, România este stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Aderarea ne-a adus o perioadă de creştere economică datorată investiţiilor, o creştere a nivelului de trai şi o creştere a prestigiului României pe plan internaţional. ”

Sau

„Acum câteva zile am fost la fabrica Ford din Craiova, unde investiţiile au continuat şi deja se produc automobile.
Apartenenţa la piaţa comună europeană a contribuit la succesul pe care mari producători, cum este Dacia-Renault, l-au avut în ultimele luni. Chiar în ciuda crizei economice.”

Sau

„Am convingerea că introducerea cotei unice de impozitare de 16%, pentru care am militat încă din campania electorală din 2004, pe care am susţinut-o din prima zi a mandatului meu şi chiar după schimbarea de guvern din 2008, a avut un rol crucial în creşterea prosperităţii economice din ultimii cinci ani.”

Sau

„În perioada 2004 – iulie 2009 s-a realizat o consistentă creştere a salariilor şi a pensiilor astfel salariul mediu brut a crescut de la 818 la 1901 Ron, pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut de la 232 la 714 RON, iar pensia medie de asigurări sociale în agricultură a crescut de la 74 la 301 Ron.
În acelaşi timp, stocul investiţiilor străine directe a crescut în intervalul 2004 – iulie 2009, de la 15 md Euro la 55,6 md Euro.”

Sau

„Patru din cei cinci ani ai mandatului meu au fost caracterizaţi de o creştere economică fără precedent în istoria contemporană a României.”

Pai in ritmul asta putem sa ne asteptam ca pe site-ul presedintiei sa apara un comunicat prin care Traian Basescu sa fie felicitat pentru ca a castigat US Open.