Posts Tagged ‘directori scoli’

Viata la tara in viziunea PD-PSD

septembrie 19, 2009

Ni se baga in cap la scoala, evident inainte de 1989, cum ticalosii de liberali si de taranisti bateau cu bata bietii alegatori si furau alegerile pe care, altfel, le-ar fi castigat comunistii si fortele progresiste, nu stiu exact care or fi fost acelea. In subteran, in perfectul stil romanesc ce ne-a ajutat sa supravietuim, totul era luat peste picior. Se spune ca Ceausescu a fost semi-ilegalist, pentru ca el se ascundea, dar nu-l cauta nimeni.

Actuala coalitie insa a retinut ceva. Si anume numai ce-i convine, respectiv ca in mediul rural nu are rost sa-ti bati capul cu programe si proiecte, ci trebuie sa cari cu autobuzul, sa cumperi si sa intimidezi.

Scandalul cu directorii de scoli nu se da pe principii minunate ale descentralizarii, ci pe voturi. Pentru ca PSD si PD privesc orice functionar al statului ca pe un potential agent electoral. Ecaterina Andronescu, la cererea expresa a lui Geoana, vrea sa aiba la dispozitia pixului sau toti directorii de scoli din tara, Boc sare ca ars si crede ca macar jumatate dintre acestia trebuie sa-si puna din octombrie sapca portocalie. Pentru ca PD are jumatate dintre inspectorii scolari judeteni care pot numi acesti directori.

Pe aceeasi linie, in paralel dar mai mocnit, se tine un meci pentru sefii de politie la nivel de judete. La ultima sedinta PD cateva ore s-au pierdut pe schibarea sefilor politiei din Caras-Severin. Pentru ca este de neacceptat, nu-i asa, ca acestia sa iasa de sub tutela calauzitoare a baronului Frunzaverde.

Vom asista in curand la o negociere in coalitie cu privire la rezultatul votului? E mai simplu.