La prezent mai vorbim ?

Acum mai mult de o săptămână am anunţat, în numele PNL, că parlamentarii noştri nu vor participa la noua manifestare în Parlament a lui Traian Băsescu. Spuneam atunci că nu este vorba doar de nişte parlamenari ai opoziţiei, ci că întreaga societate şi-a epuizat nu doar încrederea, ci şi răbdarea de a asculta vorbele unui om care mai este doar preşedinte de partid. Toţi ceilalţi nu mai au încredere în el. Am avut dreptate.

Am aflat că ne vom împrumutat, din nou la FMI. În afară de acest aspect, care nu ne surprinde, dar care ne afectează pe toţi, am aflat despre eficienţa energetică şi am constatat că preşedintele adoră să râdă la propriile glume.

A mai căutat să ne arate că este departe de frauda din Parlament şi că nu se implică în dezbaterea parlamentară. Dar a omis să menţioneze zecile de scrisori pe care le-a trimis Camerei Deputaţilor şi Senatului prin care cerea ca anumite legi să fie adoptate în limita anumitor termene.

M-am săturat, de asemenea, să constat că Traian Băsescu este, la fel ca şi PD, un om care se referă doar la trecut, sub forma acuzaţiilor la adresa fostului guvern, dar şi la viitor, când spune ”vom face”, „va fi bine”, „vom depăşi”. Despre prezent niciodată nimic. Acum, în prezent, starea economiei este la pământ. Şi tot la prezent se poate vorbi despre profesori, pensionari, medici, propreitari de mici afaceri sau actori. Acum nu avem un plan de redresare a economiei, în afară de tăieri şi împrumuturi. Acum nu avem încredere în cei care ne conduc prin grija celor care au asigurat fluxul incredibil de vot de la Paris.

Publicitate

Se apropie 1 octombrie. Nu speraţi

Pe vremea lui Ceauşescu produceam şuruburi cu costuri de 2 lei şi le vindeam cu un leu. Şi apoi vorbeam despre creşterea producţiei industriale. Sau, mai simplu, raportam direct kilograme la hectar care nu existau.

Printre „măsurile eonomice” inventate de măreţul nostu guvern se numără şi impozitul minim, cunoscut şi sub numele de forfetar. Am avut şi aici o raportare tovărăşească, cea a fostului ministru Pogea, cu privire la rezultatele acestei noi găselniţe. A fost şi ultima, pentru că Sebastian Vlădescu nu a mai riscat vreo raportare.

Ne povestea domnul Pogea că am încasat 85 de milioane de euro ca urmare a impozitului minim. Dar, ca în povestea cu şurubul lui Nea Nicu, nu a pomenit de pierderile suferite.

O sută şi ceva de mii de firme închise şi măcar tot atâtea locuri de muncă pierdute. Firmele închise erau acuzate că nu plătesc impozit pe profit pentru că îşi aranjează într-un fel sau altul cheltuielile. Mi se pare o învinuire în grup, tipic comunistă. Dar chiar dacă ar fi aşa, TVA plăteau. Şi am pierdut aceşti bani.

Iar, pe partea de forţă de muncă, pierdem de două ori. Locurile de muncă închise nu mai virează impozit pe venit şi nici contribuţii la pensii sau sănătate. Iar şomerii fără voie încasează acum ajutor de şomaj tot din bugetul astfel sărăcit.

Se apropie termenul de 1 octombrie, dată la care guvernul a sugerat că va elimina acest impozit stupid. Nu ştiu dacă aces lucru se va întâmpla. Mă uit în programul de guvernare şi constat că nici nu ar fi trebuit să existe, acolo nu-l găsesc. Apoi renunţ, pentru că guvernul nostru nu mai are program de guvernare, document care a fost înlocuit cu scrisori de intenţie.

Pentru ce ne-am împrumutat?

Prima știre, în ordine cronologică, a venit din interior. Un ministru, nimeni nu mai știe pentru cât timp, adică Radu Berceanu, a vorbit despre creșterea deficitului peste ținta aprobată de FMI.

Cea de-a doua a venit din exterior, chiar de la FMI. Asta chiar este o veste proastă. Inflația ar putea atinge aproape 8% din cauza creșterii TVA.

Parcă ni s-a spus, mai demult, că ne împrumutăm pentru a nu avea deficit bugetar și pentru a nu apela la politici inflaționiste pentru a plăti pensii și salarii.

Ceva ce nu înțeleg

Sunt convins că în următoarele două zile vom asista la lungi și anoste discursuri despre ticăloasa de opoziție care, prin moțiunea de cenzură, blochează tranșa de la FMI. Nu aici am probleme de înțelegere, pentru că asta se numește doar disperare.

Presupunând însă, prin absurd desigur, că ar trebui să urmăm scenariul lor, ajungem la o concluzie bizară. Ni se propune așadar să-l suportăm în continuare pe Boc și să tăiem salariile și pensiile pentru a căpăta dreptul de a ne împrumuta cu încă 800 de milioane de euro. Și după ce facem toate astea, luăm cei 800 de milioane și-i dăm la Banca Națională. Rezultatul va fi că Mugur Isărescu nu va mai sta pe 30 de miliarde de euro, ci pe 30,8. Unde-i miracolul acestei soluții? Cursul de schimb? Nu cred, orice mi s-ar spune, că vom avea un curs stabil cu rezerve de 30,8 miliarde dar că 1 euro va ajunge 7 lei dacă rezervele sunt doar de 30 de miliarde.

Toată această poveste nu are sens. Este ca și când o familie, aflată în dificultăți financiare, taie la greu cheltuieli și, pentru că tot nu face față, decide să se împrumute. Apoi ia banii împrumutați și-i dă unui vecin să-i țină în sertar. Iar vecinul este, în comparație cu ei, Abramovici.

Of, au uitat de modernizarea statului…

Prinși între proteste și propriile miniciuni, portocalii nu prea mai știu cum să iasă din impas. Astăzi șeful FMI le-a tăiat decisiv macaroana învinovățirii altora. E adevărat că le-au mai rămas Tăriceanu și Vosganian, mogulii și presa, sindicatele și pensionarii, deci destule potențiale victime în spatele cărora se poate arunca vinovăția. Să mai stea un pic la putere, mai sunt patinoare de construit, contracte de energie de semnat și licitații de falsificat.

Au încercat și vechiul truc al paraziților de parlamentari. Pe care e simplu să-i arate cu degetul pentru că au avut grijă, în ultimii cinci ani, să calce în picioare instituția fundamentala a democrației și să o compromită. Oare? Într-un recent sondaj de opinie, realizat, este adevărat, doar în București, 42% dintre cei chestionați cred că Parlamentul ar trebui să aibă cea mai mare putere și doar 25,3% ar da această putere președintelui. Despre acest sondaj veți mai auzi în zilele următoare, mai multe nu zic.

Mă mir, în acest context, cum de n-am mai auzit nimic de modernizarea statului și revizuirea Constituției. Poate pentru că analiștii cotroceniști și-au dat seama că spre zero la sută din populație este interesată de acest subiect care, nu-i așa, va scoate țara din criză, va crește pensile și salariile și va crea un milliard de locuri de muncă?

Nu cred că mai este nevoie să menționez că marea comisie parlamentară pentru revizuirea Constituției, votată de majoritatea parlamentară în urma unor minunate consultări cu marele șef și prezidată de un deputat PD, nu s-a întâlnit nici măcar o dată până acum.

Cred că ar mai trebui constituită urgent o nouă comisie prezidențială de analiză sub conducerea lui George Homoștean. Cu condiția ca această comisie să-și redacteze raportul la o mașină de scris declarată la organele de miliție.

Ce vrea FMI și cum încearcă să ne păcălească Boc

Partidul Democrat și guvernul său încearcă să scape, ca de obicei, dând vina pe alții atunci când sunt vinovați de o nenorocire.

Acum, pentru că nu mai au la îndemână liberalii sau PSD, pentru că aceștia sunt în opoziție, au pus la cale un scenariu în care să se vaite că FMI le impune creșterea de taxe ce urmează a fi anunțată. Sau, eventual, dacă nu se descurcă, să justifice alte măsuri nepopulare prin niște lupte extraordinare cu FMI pentru evitarea creșterii taxelor.

Nu, n-am greșit mai sus când am spus ”dacă nu se descurcă”. Pentru că guvernul este cel care vrea să măreasca impozitele, nu FMI. Lucrul acesta se poate vedea cu ușurință dacă privim documentele de lucru de la finanțe, dacă analizăm declarațiile, altfel destul de clare, ale lui Franks sau dacă ne uităm la poziția BNR.

Până și manualul FMI, pentru că există așa ceva, nu recomandă creșteri de impozite în asemenea situații. FMI solicită lucruri simple, legate de deficit, de cheltuielile publice (adică adio patinoare de 11, 5 milioane de euro) sau de subvenții.

PD este în situația să apeleze la creșteri de impozite pentru simplul motiv ca a mințit. Deficitul real este de aproape 9%, cu perspective de a depași zece procente până la sfârșitul anului. Asta înseamnă că avem o gaură de 3,5-3,7 miliarde de euro, bani duși în gaură nu doar pentru că s-au ferit de disponibilizări, ci mai ales aruncați în cheltuieli, altfel destul de benefice pentru unii, cum ar fi și lingurițele de 100 de lei bucata de la Apele Române.

Și atunci Boc joacă încă la două variante. Dacă va fi nevoit să crească TVA și cota unică va spune ca așa a vrut FMI, dacă va fi nevoi să treacă la tăieri de salarii, la concedieri, la eliminări de subvenții și la măsuri dureroase pe pensii, va spune că trebuie să facă asta pentru a evita creșterea impozitelor, sperând ca o sa-i înjure doar cîteva sute de mii de oameni, restul urmând să răsufle ușurați ca nu s-a scumpit tot.

Problemele economice sunt atât de grave încât, poate pentru prima dată, un circ spectaculos cum a fost aducerea soacrei lui Geoană la DNA nu a prins știrile și nu a reușit să abată discuția.

Concurs de previziuni

Am impresia, ba nu, sunt cam convins, că subiectul taxe și impozite este tratat de cei de la guvernare cu metoda securistă a zvonisticii și dezinformării.

Nu se poate explica altfel ceea ce se întâmplă. Nimeni nu mă poate convinge că, acum, în toiul discuțiilor cu FMI, guvernul și ministerul de finanțe nu au un plan clar pe care să fie capabili sa-l comunice publicului. Mesajul transmis, acela că ne mai târguim un pic cu FMI ca să ne lase în pace nu pare a avea al rol decât acela de a poza în băieți buni care se luptă cu finanța internațională pentru binele țării și, evident, de a sugera că guvernul n-are nicio vină pentru ce pare a se întâmpla în curând.

O caracteristică absolut necesară pentru sistemul fiscal al unei țări, mai ales în domeniul impozitelor, este aceea a predictibilității. Agenții economici, investitorii și chiar și cetățenii trebuie să știe ce-i așteaptă măcar pentru o perioadă de 6 luni iar schimbările trebuie anunțate cu cât mai mult timp înainte de a intra în vigoare pentru ca adaptarea să fie cât mai lipsită de probleme.

În acest moment predictibilitatea la noi este zero, pentru că nimeni nu știe nimic. Iar totala lipsă de comunicare din partea guvernului nu ne poate face să ne gândim decât la intenție.

Pentru noi, cei din afara cercului de decizie, nu ne rămâne decât datul cu părerea. Ca și încercările de a ghici ce urmează să se întâmple. Chiar sunt curios să văd cine va nimeri cel mai bine. Întrebările sunt:

1. Va crește cota unică? Sau se va introduce o impozitare diferențiată? Dacă da, cum și cu cât?
2. Care va fi noua valoare a TVA?

Cine va câștiga concursul va primi, la alegere, o coasă sau un ou în cap. La concurs nu are voie să participe Sebastian Vlădescu, dar are voie să participe Emil Boc, pentru că oricum nu înțelege nimic.

Fără număr

Am reușit să aflăm, în sfârșit, câte posturi din sectorul bugetar vor mai fi restructurate în acest an. Și anume oricâte va fi nevoie.

Nici măcar nu vreau sa-l critic pe Sebastian Vlădescu, autorul acestei declarații. Dimpotrivă, este printre puținii miniștri ai cabinetului Boc care mai încearcă să facă ceva. Nu cu mare succes, însă mai ales din cauza politicii general incoerente în domeniul economic a partidului de guvernământ.

Sunt convins de faptul că, indiferent de solicitările FMI, reduceri de cheltuieli în domeniul bugetar sunt absolut necesare. Însoțesc însă aceasta afirmație de trei probleme despre care nu vorbește guvernul, pentru simplul fapt că nu-i convine.

Mai întâi faptul că posturile restructurate nu fac parte din aparatul politic montat în funcție de PD. Adică nimic din agenții și companii beneficiare de salarii bune, de prime, sporuri și toate avantajele despre care premierul pomenea că vor dispărea, nimic din administrația centrală și tot nimic din serviciile secrete. Afectați vor fi, din nou, profesori, angajați de pe la CFR sau cadre medicale, mulți dintre ei selectați pe baza unor listuțe întocmite pe criterii de partid.

Vine apoi problema unor cheltuieli. Altele decât salarii, mai precis patinoare care costă de patru ori mai mult decât prețul pieței, autostrăzi care costă de parcă ar fi asfaltate cu icre negre sau studii de fezabilitate despre lucrări care nu se execută niciodată.

Al treilea lucru este o problemă de fond. Evident ca FMI este cu ochii pe buget, pe ponderea cheltuielilor în general și nu pe postul de învățător din comuna Văscăuți pe care urmează sa-l restructureze Funeriu. Nu reușesc așadar să înțeleg încăpățânarea cu care guvernul omoară mediul privat, generator de venituri bugetare, cu impozitul forfetar, cu plata în avans a impozitului pe profit sau cu TVA la facturi pe care urmează să le încaseze peste 6 luni.

Am ajuns la 130.000 de firme închise într-un an. Și cică avem guvern de dreapta.

Lectia vecinilor din care nu invatam nimic

Doua evenimente, dintre care unul tragic, au adus in atentia noastra, a celor care traim in Romania, doua tari din fostul bloc comunist, ambele membre, ca si noi, in Uniunea Europeana.

Ma refer in primul rand la accidentul aviatic de la Smolensk in care au pierit membri marcanti ai clasei politice poloneze, dar si militari, veterani de razboi sau jurnalisti. S-a vorbit mult despre Polonia in mass-media de la noi in ultimele zile. Printre altele s-a evocat si modul in care aceasta tara a traversat criza economica mondiala si s-a subliniat, pe buna dreptate, ca este unica tara a Uniunii care a inregistrat crestere economica, in pofida crizei. De altfel anul 2009 a fost al 14-lea an, fara intrerupere, in care economia poloneza a inregistrat crestere economica. Lectai suplimentara pe care ne-o dau amicii nostri polonezi este aceea ca aceasta poveste de succes s-a inregistrat fara a avea un acord cu FMI.

Al doile eveniment au fost alegerile legislative din Ungaria, turul intai. Rezultatul il stim, Fidesz a inregistrat o victorie zdrobitoare, fiind aproape partid unic. Imi spunea astazi un membru UDMR ca aceasta victorie are si parti mai butin bune, dar si o parte buna si anume ca majoritatea confortabila obtinuta scapa Fidesz de necesitatea de a se alia cu partidul extremei-drepte. Care este legatura cu ce scriam mai sus? Anume ca principala promisiune de campanie a Fidesz din domeniul economic a fost re-negocierea acordului cu FMI, considerat exagerat sau chiar inutil.

Sa nu mai pomenesc de Grecia, care nu se arunca nici ea la un astfel de acord, ci apeleaza la un sprijin mixt in care Uniunea Europeana are rolul esential.

La noi ca la nimenea, care va sa zica. Noi ne pregatim, se pare, sa solicitam un nou imprumut de la FMI. Ne indatoram excesiv si asta nu-i inca tot. Nu se vede nimic.

Cam mult

Astazi a avut loc sedinta Birourilor Permanente reunite ale celor doua Camere si ne-am confruntat cu o solicitare cel putin nepotrivita, ca sa ma exprim delicat.

Este vorba despre o scrisoare transmisa de guvernatorul BNR cu privire la vizita in Romania, pe 30 martie, a Directorului General FMI, Dominique Strauss-Kahn. Vizita fireasca, nici vorba, la fel de firesti fiind intalnirile cu Primul Ministru, cu ministrul finantelor precum si cu guvernatorul BNR. Mai putin fireasca este, in opinia mea, solicitarea de a se adresa Parlamentului.

Nu se pune problema sa facem noi pe pretiosii, insa sunt unele aspecte, atat procedurale cat si politice.

Regulile spun ca Parlamentului se pot adresa sefii de state si presedintii altor corpuri legiuitoare. Acum niste ani chiar au fost niste discutii cand Tony Blair, atunci Prim Ministru, a fost in aceeasi situatie, pentru ca seful statului in cazul sau este Regina. S-a considerat totusi atunci ca sunt indeplinite conditiile procedurale. Cu Directorul General FMI nu prea este cazul.

Sa spunem ca n-ar trebui sa ne blocam in amanunte de acest gen. Este totusi o problema politica. Relatiile Romaniei cu FMI sunt de natura comerciala, altfel spus imprumutam de la ei bani cu dobanda. Dominique Strauss-Kahn a fost, fara indoiala, un important om politic si poate ca va mai fi. Insa in acest moment nu este altceva decat o persoana delegata de actionarii FMI, printre care si Romania, sa ocupe un post executiv in cadrul bancii, fie el si cel mai important. Si mai este ceva. Consider ca ne punem singuri intr-o situatie usor jenanta, de tara de mana a treia, cand FMI vine si ne da lectii in Parlament si noi toti stam si ascultam cuminti.

Sigur ca reprezentantii PD au votat pentru aprobarea solicitarii, din motive evidente, de dependenta fata de organismul mentionat. PSD a votat si el la fel, insa din motive politicecam subtiri, Dominique Strauss-Kahn fiind socialist. PNL a votat impotriva si chiar ne gandim sa nu participam la aceasta sedinta inutila si usor jenanta pentru tara noastra.

Cine are dreptate?