Am fost și eu astăzi la masa rotundă Pro Democrația referitoare la percepția asupra reprezentării cetățenilor de către aleșii lor. S-a discutat mult despre sisteme electorale și efectele acestora și, din păcate, mai puțin despre altceva.
Sunt de acord că sistemul electoral poate influența reprezentarea și chiar modul de alcătuire a guvernelor. Și mă aflu de partea acelora care consideră că nu există o soluție perfectă, toate variantele având avantaje și dezavantaje.
Spun însă că percepția cetățenilor nu prea este de fapt o părere proastă la adresa unui sistem electoral, mai ales că acesta nu prea este înțeles corect, ci mai degrabă la adresa rezultatului, a aleșilor. Proasta performanță economică se identifică imediat cu proasta performanță politică și imediat, așa cum este normal, sunt sanționați actorii, adică politicienii. Care sunt aleși într-un fel sau altul.
Rezultatele unui astfel de sondaj depind de conjunctură. Acum câțiva ani sistemul proporțional pe liste era foarte jos în susținere. Se plângeau cetățenii că votează partide și nu oameni, că unii dau bani să ajungă pe liste și altele asemenea. Acum este invers. Dacă am introduce un sistem mixt probabil că ar apărea discuții cum că sunt două tipuri de parlamentari, unii pe liste și alții aleși uninominal, iar unii ar fi mai legitimi decât alții.
Sistemul electoral este doar un mecanism matematic de transformare a voturilor în mandate. Și acesta nu este un subiect care ar trebui să preocupe exagerat de mult.
Alta e problema. Chiar dacă am inventa noi acel sistem electoral perfect, care nu există, ar persista marile noastre probleme reale. Frauda electorală, mita, turismul electoral, marile discrepanțe între programele de campanie și realitate, toate lucrurile ce distorsionează voința electoratului mult mai mult decât aritmetica de care vorbeam.