Posts Tagged ‘greva’

Presa, dușman al poporului

mai 30, 2010

Trebuie neapărat să verific CV-ul ministrului Funeriu. Pentru că nu cred că a lucrat la un laborator în Japonia, ci la securitatea din Coreea de Nord.

Încă de când profesorii au anunâat că vor organiza grevă pe data de 31 mai, acțiunile securisto-comuniste ale șefilor de la educație, conduși de Funeriu-Ir-Sen au fost cap de afiș. Întâi a sărit cu picioarele pe inspectorii județeni. Aici a fost mai simplu, pentru că toți sunt oameni de partid. Aceștia au trecut la prelucrat directorii iar mulți dintre aceștia au început să facă liste, să amenințe cu evaluări dure la adresa profesorilor și să-i preseze pe cei mai vulnerabili, adică pe suplinitori.

Vă rog mult, să-mi explice cineva care era problema dacă bacalaureatul era decalat cu două sau trei zile. Încăpățânarea domnului ministru va genera probleme de organizare, comisii incomplete sau formate din personal ne-didactic, chiar probleme de legalitate.

Și povestea nu se termină aici. Ca nu cumva să aflăm ce se va întâmpla, marele șef s-a gândit să interzică accesul presei în locurile unde nu știm dacă se va desfășura ceva. Tare sunt curios cum se va face asta. Cu poliția, cu jandarmii, cu armata? Va da domnul ministru ordin să se deschidă focul?

Sau poate se gândește că avem nevoie de un nou Canal.

Tăiem și din democrație

mai 27, 2010

Imaginația bolnavă a clicii portocalii care ne guvernează nu are limite. Au inventat, conștienți de aberația neconstituțională pe care doresc să o promoveze, legături cu siguranța națională și ordinea publică. Am mai auzit textul cum că stabilitatea guvernului ține de siguranța națională, când de fapt ține de democrație, de alegeri, de susținerea populației. Când un guvern începe să adopte măsuri și să se mențină la putere invocând interesul național și ordinea publică avem de-a face, orice s-ar zice, cu un regim autoritar, ba chiar cu o dictatură.

Amenințările și presiunile la care sunt supuși profesorii care doresc să-și exercite un alt drept constituțional, cel la grevă, prevăzut de Art. 43 din actul fundamental, constituie încă o dovadă. Inspectorii școlari portocalii fac liste cu profesorii care doresc să facă grevă. Directorii fac ședințe cu aceștia, transmițându-le ca vor fi evaluați și dați afară. Exact ca în anii comunismului, când se făceau liste cu dușmani ai poporului și cu elemente turbulente.

Cam cât de mare o fi tentația de a extinde acest model? De exemplu ar putea să constate că partidele de opoziție sunt o amenințare la această ipotetică siguranță națională. Și atunci să restrângă, temporar pentru vreo trei ani, dreptul la liberă asociere. Sau să rezolve tonomatele de la Antena 3 și Realitatea TV printr-o cenzură mică, desigur tot temporară. Îi enervează mitingurile? Nicio problemă, Art. 39 din Constituție poate fi suspendat temporar.

Dacă doresc însă să descopere adevărata amenințare la siguranța națională ar trebui să utilizeze o invenție de pe vremea egiptenilor. Se numește oglindă.

Marsul cel lung

aprilie 1, 2010

Astazi, in tim ce bucurestenii jucau in filmul Marsul Cel Lung, PD si PSD s-au acuzat reciproc de orchestrarea grevei RATB.

Drept este ca pe la sediul grevistilor si-au facut aparitia fostul senator PSD Radoi, liderul sindicatului Metrorex, precum si Marian Vanghelie. Si la fel de drept este ca PD are obiceiul sa genereze tot felul de evenimente tampite pentru a acoperi probleme sau pentru a se ajuta in campania electorala.

Mi se pare insa ca, in cazul in care exista substrat politic, eventualul partid instigator a facut un calcul imbecil. Oricata imaginatie as avea nu reusesc sa-mi dau seama la ce ar folosi cuiva aceasta greva. Sa enervezi la culme un oras intreg nu pare o fapta generatoare de beneficii.

Cred ca nici grevistii nu au iesit prea bine la opinia publica. In momentul in care s-a aflat valoarea salariului mediu net al soferilor RATB, adica 2500 de lei, sigur revendicarile acestora nu au trezit empatie la profesorii, medicii sau functionarii care astazi au mers pe jos pentru ca nu si-au permis sa ia un taxi.

Mi se pare insa ca intr-un punct aveau totusi dreptate. Atunci cand au invocat cheltuielile bizar de mari ale RATB cu achizitiile si lucrarile de intretinere. La fel s-a intamplat, daca va amintiti, si la Metrorex, sindicatele de acolo invocand scandalosul contract de intretinere a ramelor de metrou. Va mai amintiti de autobuzele lui Videanu? Acesta a comandat niste autobuze ingrozitor de scumpe dar care nu aveau aer conditionat, spre disperarea calatorilor care riscau sa faca un drum in timpul zilelor de vara.

400 de milioane de euro se duc anual din bugetul Capitalei numai pe subventii, mai ales la caldura si transport. Ambele domenii subventionate mai oriunde, nu asta e problema. Ci economiile care s-ar putea face daca n-ar exista plicuri care schimba proprietarul.

Haos

martie 11, 2010

Invatamantul este blocat, profesorii sunt socati de imensa distanta intre angajamentele ferme ale lui Traian Basescu si Emil Boc, la care se adauga si PSD, de crestere cu 50% a salariilor si banii primiti pentru lunile ianuarie si februarie, dascalii simtindu-se de parca au fost victima unui mare hacker care le-a tras banii de pe card.

Metroul este si el pe cale sa fie blocat. Nu sunt naiv si imi dau seama ca orice sindicate, inclusiv cele de la metrou, sunt dispuse sa faca scandal indiferent de cat de multi bani ar lua, dar oamenii au si ei dreptate sa fie revoltati de imensa scurgere de bani care se pare ca se petrece catre diverse firme de reparatii si intretinere, adica zeci de milioane de euro anual cam fara rezultat.

Legea pensiilor s-a blocat si ea. Nu ca ar fi mare lucru de aceasta lege, dar dezbaterea parlamentara, cel putin teoretic, ar da sansa depunerii unor amendamente, poate-poate iese ceva. Dar capul lui Geoana este mult mai important.

Cam cunosc modul de comportament al celor de la PD. O asemenea nebunie colectiva nu-i apuca decat daca si numai daca au un ordin exceptional de foarte, foarte sus. De multe ori se poate discuta cu ei, se poate gasi o cale de mijloc, se poate negocia. S-a intamplat asta luni la Camera Deputatilor si este posibil ca saptamana viitoare sa ajungem la o oarecare stare de normalitate. Insa cand fulgera Zeus nu-i chip sa mai scoti o vorba, se transforma toti de parca intra in transa, ca intr-un film cu zombie de serie B.

Schimbarea lui Geoana pare a fi un meci cu miza mare, mult mai mare decat simpla cucerire a pozitiei in cauza. Care o fi oare?

Cum inceteaza o greva

septembrie 4, 2009

Am aflat zilele trecute ca, alaturi de judecatori, procurorii au intrat in greva. Au declarat ca vor face exceptie doar pentru arestarile preventive si pentru plasamentele minorilor.

Doamna Udrea, dupa cate stiu, nu este nici arestat preventiv, nici minor. Cu toate acestea a scos urgent din greva procurorii care s-au miscat cu o iuteala de neconceput nici macar pentru perioadele cand nu sunt in greva.

Pe la ora 12 Cozmin Guse a lansat zvonul ca DNA s-a autosesizat in ceea ce priveste unele presupuse fapte ale doamnei Udrea. Este adevarat, stim cu totii, ca multe dintre zvonurile lansate de Cozmin sunt ca o betie. Pe moment este amuzant, dar dureaza o noapte si dupa aceea te doare capul. Asa ca am schimbat canalul.

Doar doua ore mai tarziu, doamna Udrea avea deja patalama la mana cum ca nu este adevarat. Eliberata pronto de institutia aflata in greva. Ma gandeam eu ca nu este adevarat, din mai multe motive. Si nu aveam neaparat nevoie de adeverinta.

Dar constatam inca o data cat de repede se misca lucrurile cand este vorba de Elena Udrea. Persoane, institutii si chiar necunoscuti care inregistreaza reactioneaza de parca este un atac la integritatea teritoriala a Romaniei. Mandria nationala este in joc, cam ca si cand te-ai duce in parlamentul francez cu un tricou pe care scrie „Poitiers – Crecy – Agincourt”.

Deja incepem sa ne amintim de vremuri trecute.