Posts Tagged ‘guvern’

Mai multe victorii

Ianuarie 14, 2012

Într-un gest fără precedent pentru el, Traian Băsescu a dat ordin să fie retras un controversat proiect de lege pe care tot el l-a lansat.

Las la o parte lipsa de atribuţii constituţionale în acest caz. Ignor, de asemenea, obedienţa guvernului, mai ales a premierului şi a ministrului sănătăţii, care cu mare iuţeală au lansat proiectul şi tot cu mare iuţeală l-au retras, dând dovadă de o mare absenţă în dezbaterea publică pe acest subiect. Culmea comicului a fost atinsă când un consilier onorific (!) al unui ministru a fost numit prin „inspiraţia” şefului de la Cotroceni.

Evenimentul de astăzi arată mai mulţi câştigători şi un perdant.

Avem de-a face cu o victorie personală a doctorului Arafat. Şi asta-i foarte bine, pentru că omul acesta merita această victorie.

Ar mai fi un câştig al societăţii civile, al celor din sistem, al oamenilor simpli care s-au implicat şi astăzi, iată, au ieşit chiar în stradă.

Mass-media este, de asemenea, printre câştigători. A rezistat diversiunilor tipice reprezentate de lansarea de subiecte paralele. Poliţişti arestaţi, gaze şi alte alea. Au reflectat şi acele subiecte, dar au ţinut subiectul principal, cel al legii sănătăţii.

Perdantul ar fi fost acelaşi oricum, pentru că Traian Băsescu şi-a tăiat serios din punctele puţine pe care le mai avea în momentul ieşirii necontrolate de la Realitatea TV.

Acum cred că-i iese ghicitoarea pe nas.

Omul cu ştampila

Ianuarie 10, 2012

Spuneam acum câteva săptamâni, la o reuniune publică a USL Gorj, la Târgu Jiu, că actuala putere are un coşmar. Şi acest coşmar nu este USL, Antonescu, Ponta, mogulii sau pensionarii. Coşmarul este reprezentat de un om cu o ştampilă care intră în cbina de vot.

Teama de inevitabilul rezultat al unor alegeri este prezentă în toate acţiunile şi deciziile puterii. Scamatorii cu legea electorală, pregătiri pentru fraudă, tentative de fărâmiţare a spectrului politic, nimic nu este omis.

Astăzi aş vrea să dau un exemplu concret. De fapt trei.

În Camera Deputaţilor se află trei locuri vacante. Palfi Mozes Zoltan, de la UDMR, ales în judeţul Cluj, a  decedat în 29 august 2011, Petru Lakatos, tot de la UDMR, dar din Bihor, a fost ales în Curtea de Conturi în 17 octombrie 2011, iar Doru Frunzulică, traseist din judeţul Olt, a plecat către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în 1 octombrie 2011.

Legea electorală prevede obligativitatea organizării de alegeri parţiale în colegiile respective în termen de 90 de zile de la vacantarea postului. Alegerile se declanşează ca urmare a unei hotărâri de guvern, obligatorii prin prevederile legii. Vă amintiţi că astfel de alegeri parţiale s-au mai ţinut, în sectoarele 1 şi 4, în Hunedoara, Maramureş şi Neamţ.

După cum uşor se poate constata, termenul a cam expirat. Nu pare că guvernul are vreun gând să respecte legea şi să cheme cetăţenii la urne. Omul cu ştampila le-ar apărea astfel în cale mult mai devreme decât şi-ar dori.

Deci se poate

Februarie 28, 2011

Scriam zilele trecute despre o mirare a mea, apărută cu ocazia acestei poveşti cu repetiţie a angajării răspunderii guvernului, de data aceasta pe Codul Muncii.

Mă întrebam câtă inabilitate trebuie să aibă un guvern pentru a supără şi a-şi ridica în cap atât patronatele, cât şi sindicatele. Câţiva comentatori ai acestui bloc mi-au răspuns (şi plec de la prezumţia de bună-credinţă) că nu ai cum să-i mulţumeşti şi pe unii şi pe alţii.

Ceea ce nu ştiam, şi-mi asum culpa, este că aceştia erau deja înţeleşi. Adică aveau un proiect pe care-l înaintaseră guvernului, proiect ce reprezintă un punct de vedere comun între principalii parteneri de dialog social ai guvernului. Doar că guvernul a refuzat să intre în dialog cu aceştia.

Astăzi USL a intrat în dialog şi a semnat un acord cu mai multe uniuni patronale şi cu principalele centrale sindicale. Le şi enumăr, ca să nu se spună că nu se ştie care sunt sau că nu sunt reprezentative: Uniunea Generală a Industriaşilor din România -1903(UGIR-1903), Confederaţia Patronală din Industria României (CONPIROM), Confederaţia Patronală a Industriilor Serviciilor şi Comerţului din România (CPISC), Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR-Frăţia), Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR),  Confederaţia Sindicală Naţională „Meridian”.

Vom depune, desigur, o moţiune de cenzură. Ştim aritmetică şi ştim că avem şanse mici să strangem 236 de voturi. Dar, în faţa acestei proceduri, singura şansă de exprimare a unui punct de vedere este moţiunea de cenzură. În plus, vom depune în Parlament, ca iniţiatori, proiectul de lege convenit de cei enumeraţi mai sus.

Dacă guvernul nu vrea dezbatere, atunci o vom provoca noi.

Curaj sau frică

Octombrie 25, 2010

Mai sunt mai puțin de 48 de ore până la dezbaterea moțiunii de cenzură și nu ave cum să nu ne dăm seama că așteptările sunt imense. De multă vreme un eveniment politic, parlamentar nu a fost privit cu mai mare interes de către opinia publică. Și nu cred că vreodată a mai existat o așa mare susținere din partea opiniei publice pentru un obiectiv care, de obicei, este privit ca o sursă de instabilitate, ca o necunoscută ce provoacă mai degrabă temeri decât satisfacție. Căderea guvernului.

Eforturile făcute pentru trecerea moțiunii au fost și sunt în continuare susținute. Începând cu lucrur elementare, cu această ocazie spun ferm că miercuri toți parlamentarii PNL vor fi prezenți și vor vota la vedere pentru moțiune, împotriva guvernului dezastrului național.

Știu că nu este suficient, nici măcar în condițiile în care și parlamentarii PSD și PC sunt convins că vor face la fel. Mai avem nevoie de voturi, nu foarte multe, este adevărat, însă o moțiune respinsă la un vot este la fel de respinsă ca și una căzută la 25 de voturi.

Situația este mai complicată azi decât ar fi fost acum trei sau patru săptămâni. Între timp UDMR a primit legea educației iar traseiștii au primit modificarea regulamentului. Mai este și decizia de a ține parlamentarii puterii în bănci, doar cu conștiința însă fără bile. Cred că dacă, din motive care nu țin de interesul comun, nu am fi fost obligați să așteptăm congresul PSD pentru a depune moțiunea, acum niște săptămâni șansele ar fi fost mai mari.

Aș spune că acum șansele moțiunii nu depind de conștiință, ci mai degrabă de curaj. Știu că sunt mulți parlamentari ai puterii care știu că lucrurile nu mai pot continua așa în țară. Dacă au curaj să exprime asta și prin vot atunci vom scăpa de acest guvern. Puterii îi este frică de curaj, de aceea a impus absența de la vot miercuri. Diferența între frică și curaj va fi decisivă.

Chile, respect

Octombrie 15, 2010

Un cutremur în Haiti provoacă 200.000 de victime. Un alt cutremur, cu o energie generată de 67 (!) de ori mai mare, într-o altă țară, datorită construcțiilor bine făcute, capacității de reacție, sistemului medical, comunicațiilor și altele are un bilanț al victimelor de 1000 de ori mai mic.

Același stat provoacă acum respectul întregii planete. Un stat care se luptă, indiferent de resursele cheltuite, pentru fiecare viață a cetățenilor săi aș vrea să fie și statul meu.

Chiar dacă este departe, departe și avem noi destule probleme, mi-ar plăcea ca inspiratul protest al sindicaliștilor din penitenciare să sune cam așa: îmi scot cascheta in semn de respect pentru guvernanții chilieni și apoi o arunc în guvernanții noștri care sunt departe, departe.

Moțiunea

Octombrie 11, 2010

Fără îndoială că este evenimentul politic cel mai așteptat din cursul acestui an sau chiar mai mult. Repet, fără a avea pretenția că oamenii cu care mă întâlnesc reprezintă un eșantion reprezentativ, constat că toate durerile și întrebările se rezumă  la o singură întrebare : ”Când îi dați jos pe ăștia?”

Astăzi, la întâlnirea liderilor opoziției, am stabilit că în cursul acestei săptămâni un grup format din câte un reprezentant al fiecăruia dintre cele trei partide va finaliza textul moțiunii plecând de la propunerile care, vă asigur, sunt perfect compatibile.

Textul va cuprinde două părți. Critica, motivele pentru care dorim căderea guvernului, în special, din punctul nostru de vedere, datorită distrugerii mediului de afaceri privat. Apoi măsurile principale, direcțiile principale de acțiune ale unui guvern de criză care va înlocui actualul guvern demis prin moțiune.

Calendarul include aprobarea textului de către conducerile celor trei partide luni și tot luni anunțarea datei depunerii și votului.

Știu că ne mai lipsește ceva. 236 de voturi. Dar vă asigur că muncim.

Cum?

Septembrie 30, 2010

Scriu acest post în timp ce mă aflu în teritoriu, în colegiul meu. Am și eu audiențe, merg pe stradă sau în târguri și constat că mai toate problemele legate de nemulțumiri punctuale, personale, sunt corect identificate din punct de vedere al cauzei și întrebările sunt simplificate la maxim și reduse la una singură. Când îi dați jos pe ăștia?

De acord, nu vorbesc eu cu eșantioane reprezentative și pot să accept că susținătorii guvernului, câți or mai fi rămas, nu vorbesc cu mine. Dar eșantionalele reprezentative le regăsim în sondaje și absolut niciunul nu arată mai mult de 15% susținere pentru politica guvernului și nici pentru PD sau Traian Băsescu.

Înainte de a ne întreba ”când îi dăm jos pe ăștia” ar trebui să ne întrebăm cum. Sigur că asistenta medicală cu salariu de 500 de lei sau patronul unei mici afaceri pe care a trebuit să o închidă acum trei luni nu sunt foarte interesați de aritmetica parlamentară și nu înțeleg de ce un guvern fără mare susținere populară își continuă activitatea.

Guvernele cad prin moțiuni de cenzură iar acestea se votează cu majoritate parlamentară. Opoziției îi lipsesc 21 de voturi pentru a reuși constituirea acestei majorități.

Putem și trebuie să încercăm să obținem aceste voturi. Poate prin atragerea unor nemulțumiți. Poate în interiorul PD un grup sau altul este nemulțumit de remaniere sau de situația internă din partid. Poate niște migratori de la UNPR decid să facă drumul înapoi.

Poate. Însă o altă majoritate, stabilă atât numeric cât și politic, este de preferat să se constituie prin alăturarea UDMR și, eventual, a grupului minorităților. Chiar dacă UDMR se poate baza pe un bazin fix și relativ sigur de votanți, trebuie să observe că și comunitatea lor este afectată de politica economică și că și în rândul acestora nemulțumirea este mare.

Apreciez faptul că eliminarea impozitului minim s-a făcut la presiunea UDMR. Dar nu este suficient.

Se apropie 1 octombrie. Nu speraţi

Septembrie 13, 2010

Pe vremea lui Ceauşescu produceam şuruburi cu costuri de 2 lei şi le vindeam cu un leu. Şi apoi vorbeam despre creşterea producţiei industriale. Sau, mai simplu, raportam direct kilograme la hectar care nu existau.

Printre „măsurile eonomice” inventate de măreţul nostu guvern se numără şi impozitul minim, cunoscut şi sub numele de forfetar. Am avut şi aici o raportare tovărăşească, cea a fostului ministru Pogea, cu privire la rezultatele acestei noi găselniţe. A fost şi ultima, pentru că Sebastian Vlădescu nu a mai riscat vreo raportare.

Ne povestea domnul Pogea că am încasat 85 de milioane de euro ca urmare a impozitului minim. Dar, ca în povestea cu şurubul lui Nea Nicu, nu a pomenit de pierderile suferite.

O sută şi ceva de mii de firme închise şi măcar tot atâtea locuri de muncă pierdute. Firmele închise erau acuzate că nu plătesc impozit pe profit pentru că îşi aranjează într-un fel sau altul cheltuielile. Mi se pare o învinuire în grup, tipic comunistă. Dar chiar dacă ar fi aşa, TVA plăteau. Şi am pierdut aceşti bani.

Iar, pe partea de forţă de muncă, pierdem de două ori. Locurile de muncă închise nu mai virează impozit pe venit şi nici contribuţii la pensii sau sănătate. Iar şomerii fără voie încasează acum ajutor de şomaj tot din bugetul astfel sărăcit.

Se apropie termenul de 1 octombrie, dată la care guvernul a sugerat că va elimina acest impozit stupid. Nu ştiu dacă aces lucru se va întâmpla. Mă uit în programul de guvernare şi constat că nici nu ar fi trebuit să existe, acolo nu-l găsesc. Apoi renunţ, pentru că guvernul nostru nu mai are program de guvernare, document care a fost înlocuit cu scrisori de intenţie.

Sunt un ticălos îngrijorat

Septembrie 7, 2010

Am aflat, din nou, că suntem nişte ticăloşi. Noi toţi, politicieni, ziarişti, pensionari şi alţi cetăţeni deopotrivă.

Nu m-aş baza, încă de la bun început, pe abilităţile economice ale lui Traian Băsescu. Ne aminitim de promulgarea legii cu privire la majorarea salariilor profesorilor, de hotărârea cu care aprecia că există bani la buget pentru această creştere, precum şi de angajamentul ferm de punere în practică a legii.

Chiar şi aprecierea de azi cu privire la valoarea deficitului bugetului de pensii m-a lăsat mască. Trei miliarde şi jumătate de euro reprezintă o cifră extrem de îndepărtată de jumătatea de miliard afirmată acum câteva luni. Ori preşedintele a minţit atunci, ori minte acum, ori diferenţa până la cifra la care cică am ajuns acum se poate imputa guvernului Boc.

Nu mă deranjează faptul că intrăm din nou în povestea cu greaua moştenire. M-am obişnuit că vina pentru incompetenţa guvernului o poartă guvernul Tăriceanu sau chiar guvernul I.G.Duca. Sau, în orice caz, oricine altcineva în afara guvernanţilor care ne vor face în curând să comemorăm doi ani de la nefericita dată când Boc a re-devenit prim ministru.

Sunt însă înspăimântat de lipsa de perspectivă. Nu putem participa nici măcar la o dezbatere despre prezent, ca să nu mai vorbim de viitor. Nu ştim care este situaţia actuală, în afară de faptul că o simţim zilnic, dar mai ales nu avem nicio şansă să aflăm ceva despre soluţiile actualului guvern. Aflăm cu groază, din când în când, pe surse, despre noi impozite, noi concedieri sau noi tăieri care niciodată nu sunt de la clientela politică.

În rest nimic.

Nu contează, pentru că nu se schimbă nimic

August 31, 2010

Peste tot, în zona canalelor politice adică, se discută intens despre remaniere. Dacă va fi, dacă nu va fi. Şi dacă va fi, cine va fi?

De fapt nu contează. Dintre toate zonele de interes politic, economic, profesional, parlamentar sau oricare alta doriţi, singura în care o eventuală remaniere poate schimba sau poate afecta ceva sau pe cineva este situaţia internă din PD. Acolo, într-adevăr, contează ce grupare câştigă şi care pierde poziţii din perspectiva luptei interne pentru putere. Luptă care se va da nu se ştie când, pentru că PD este singurul partid parlamentar care nu a mai ţinut alegeri interne democratice de mai mult de cinci ani.

În rest pauză. Pentru cei afectaţi direct de actul de guvernare nu se va schimba nimic. O remaniere poate să ajute un guvern şi pe subiecţii actului de guvernare dacă există unele probleme surmontabile în anumite domenii, puţine. Dacă totul merge bine cu excepţia a două-trei capitole de politici publice, în care un suflu nou poate remedia situaţia. Aceasta, desigur, în cadrul unui program bun de guvernare, acceptat de populaţie într-o proporţie care să nu fie de sub 15% cum este acum.

Se va schimba ceva în România dacă mâine Gabriel Sandu va fi înlocuit de Wiliam Brânză, aşa cum se aude, de exemplu? Nici măcar dacă va fi înlocuit Şeitan sau Vlădescu nu se va schimba nimic. Pentru că ansamblul este defect. Pentru că politica guvernamentală este greşită şi greşită va rămâne şi după remaniere. Pentru că principalii dirijori ai puterii executive, Băsescu şi Boc, rămân pe loc.

Şi atunci de ce ne batem gura? Sigur că este un subiect interesant care poate merită comentat un pic, dar de schimbat nu va schimba nimic.