Posts Tagged ‘Hardau’

Angajarea și Senatul

octombrie 31, 2010

În Senat, acolo unde nu există grupul minorităților maționale, raportul de forțe este în acest moment 69 la 68 în favoarea puterii. Iar președintele acestui for știe să numere, ca să nu mai vorbim de faptul că acolo, în mod miraculos, sistemul de vot electronic nu se defectează niciodată, nu se votează cu mâna sus și atunci parlamentarii prezenți nu se înmulțesc în mod miraculos.

Spun asta în legătura cu Legea Educației, lege pentru care Senatul este cameră decizională. Iar legea se află acolo în procedură de dezbatere parlamentară, fază în care inițiatorul, adică guvernul, nu o poate retrage.

Întrebarea este dacă o lege a educației, într-o formă rezonabilă, poate strânge o majoritate care să ducă la adoptare și să taie cu șeptarul angajarea răspunderii guvernului. Poate că da, din două motive. În primul rând pentru că nu toți senatorii puterii sunt fericiți cu forma impusă de executiv, fostul ministru Hărdău fiind cel mai cunoscut exemplu. În al doilea rând pentru că este nevoie ca doar un singur senator să treacă peste ordinele de partid, chiar dacă se va merge pe repetarea scenariului în care parlamentarii puterii nu au voie să voteze.

Independent de această posibilitate, moțiunea merge înainte.