Posts Tagged ‘Lilick’

Am luat un premiu!

februarie 27, 2010

Am fost absent doua zile si-mi cer scuze. S-a intamplat asa pentru ca suntem intr-un proces sustinut de intalniri regionale cu organizatiile noastre in vederea Congresului de la sfarsitul saptamanii viitoare.

Am fost la Alba-Iulia, apoi am ajuns la Iasi dupa un drum infernal care mi-a intarit increderea in „competenta” domnului Radu Berceanu. Stie cineva cum pot cumpara un tanc? Pare a fi singura sansa.

Am constatat, inca o data, diferentele majore intre ce prezinta presa, comentatorii politici sau unii lideri liberali sau de la alte partide de la centru si opiniile liderilor si alesilor nostri din teritoriu. Asa cum ma asteptam, modul in care ne vom alege conducerea centrala, pe baza de motiune sau vot individual, nu intereseaza aproape pe nimeni. Toti ne intreaba ce ne propunem, cum ne organizam, cum ne aparam alesii locali, ce pozitii avem pe subiecte importante cum ar fi mediul de afaceri, pensii sau legea salarizarii unice.

As putea risca un pronostic. In afara de cateva voci mai excesive, vom avea un Congres linistit, concentrat pe dezbateri politice.

Aflat pe drumuri, am luat un premiu. Titanicul concurs pus la cale de Lucia Verona s-a finalizat si m-am regasit castigator al categoriei „Cel mai bun blogger dintre politicieni”, alaturi de Corina Cretu si Dan Voiculescu. Multumesc Lucia, multumesc celor care m-au votat, dar mai ales multumesc Lilick, care a fost un fel de sef de campanie cu care n-am aranjat nimic inainte.

Decernarea premiilor se va desfasura, din pacate, exact in timpul Congresului PNL. Incerc totusi sa trag chiulul o ora de la Congres si sa vin la evenimentul de vinerea viitoare, de la Casa Scriitorilor.

Romania tacuta. Leapsa de la Lilick

ianuarie 12, 2010

Primesc de la Lilick o leapsa interesanta. Despre Romania tacuta, despre cum facem sa vorbeasca oamenii de la baza tarii si mai ales despre cum vom sti sa-i ascultam daca vorbesc.

Ei bine, cam ca mai in toate cazurile, trebuie sa existe un just echilibru. Si o sa incerc sa explic de ce.

Din pacate in multe cazuri partidele si politicienii aplica principiul „las’ ca stiu eu mai bine”. Sunt prea multe situatii in care ne-am trezit cu decizii, care au devenit uneori si politici publice, care nu au nicio legatura cu cetatenii. Impozitul forfetar, impozitarea drepturilor de autor sau cresterea nejustificata a bugetului serviciilor secrete. Avem si noi, liberalii, bubele noastre. Ne-am impotrivit absolut inexplicabil, in 2008, deregelementarii activitatii notarilor. Sau chiar taxa pe poluare, in prima ei forma, desi aici poate fi facuta o discutie despre industria auto din Romania.

Sunt prea multe manifestari autiste din partea politicienilor. Aflati in lumea lor, se comporta de prea multe ori ca si cand nu s-ar raporta la cetateni ci la ei insisi. Chiar si mijloacele clasice de comunicare, intalnirile directe cu cetatenii, par sa functioneze aproape numai in campania electorala. Iar aparitiile TV sunt foarte importante, dar reprezinta un mijloc unilateral de comunicare. Sunt totusi, in ultima vreme, incercari timide de actiune si in mediile moderne. Bloguri, dar si alte minuni ale tehnicii despre care eu nu inteleg nimic, gen Twitter. Sunt politicieni care, dincolo de sustinerea sau respingerea ideilor pe care ei le sustin, merita mentionati. Alaturi de liberali, pe care ii stim si sunt inca prea putini, din pacate, merita remarcati Adrian Nastase sau Ion Iliescu de la PSD, Dan Voiculescu de la PC sau Daniel Funeriu si Cristian Preda de la PD.

Asa cum spuneam la inceput, exista si cealalta fata. Un partid politic nu trebuie sa functioneze exclusiv modelandu-si mesajele in functie de opinii majoritare sau sondaje de opinie. Daca PNL ar constata ca un milion de oameni scriu pe site-ul partidului ca doresc impozit progresiv trebuie sa ne schimbam parerea despre cota unica? Evident nu! Povestea cu majorarea salariilor profesorilor de la sfarsitul lui 2008 reprezinta un exemplu practic foarte util, pentru ca eu cred ca Tariceanu si Vosganian au procedat atunci corect.

Daca voi, cititorii, sustinatorii sau criticii nostri faceti eforturi sa ne mobilizati, atunci noua ar trebui sa ne fie rusine. Si sa facem ceva. Sa ne convingem colegii sa fie mai activi, sa schimbe opinii cu voi. Suntem mult, mult prea putini.