Posts Tagged ‘Ministerul Economiei’

Contractul lor e mai tare ca al nostru

mai 28, 2010

Astăzi a fost ziua dezvăluirilor privind veniturile unor vârfuri de la Ministerul Economiei. Și am aflat cum un consilier sau un șef de cabinet, dar și secretari de stat, au venituri nete de 200 de milioane de lei vechi și peste pe lună.

Nu din salariu, desigur, ci din alte surse. Legale, fără îndoială – consilii de administrație, AGA, consilii de supraveghere și altele asemenea. Nu vreau să cad în demagogia pe care am acuzat-o atunci când s-a vorbit despre cheltuielile parlamentarilor. Cred că orice muncă trebuie plătită și, chiar dacă vă surprinde, nu am fost de acord cu Boc atunci când a anunțat că a decis ca indemnizația maximă pentru participarea la un consiliu de administrație să fie de 48 de lei pe lună. Oricât de numiți pe criterii politice ar fi acești membri, în multe locuri au o responsabilitate care nu cred că se poate exercita eficient contra 48 de lei pe lună. Resping desigur ideea zecilor și sutelor de milioane pe lună ca fiind de neacceptat. Sunt sigur că s-ar putea găsi o cale de mijloc, eventual cu plăți diferențiate în funcție de locul unde participă persoana respectivă. Una este responsabilitatea la Plafar și alta la Nuclear Electrica.

Aflăm însă că povestea cu cei 48 lei oricum nu s-a aplicat. Pentru că i-ar fi trebuit unui secretar de stat de la dl. Videanu 400 de consilii de administrație pentru a atinge sumele pe care le câștigă acum. Nu sunt singurii. Tot zilele astea am aflat despre salariile de 300 de milioane de lei de la Romgaz. Salarii de data asta, nu indemnizații de CA. Într-o intervenție televizată dl. Videanu a dat, evident, vina pe Vosganian și a afirmat că nu poate să modifice aceste salarii pentru că există un contract colectiv de muncă, semnat de răul de Vosganian, care nu poate fi reziliat.

Dar profesorii și medicii cărora guvernul le va scădea salariile cu 25% nu au contract colectiv de muncă?