Posts Tagged ‘Nastase’

Migratori noi, motive noi

aprilie 6, 2010

Partidele politice ar trebui sa fie o asociere libera de cetateni care impartasesc aceeasi ideologie si care au ca scop cucerirea prin alegeri a puterii politice. Da, sigur, cum sa nu, la noi se potriveste perfect. Cu mentiunea ca unii dintre cetatenii asociati liber au ca scop individual cucerirea puterii si atunci folosesc partidele politice pentru a trece apa si a ajunge pe malul cu puterea politica, cam ca in fabula cu broasca si scorpionul. Si apoi procedeaza la fel ca in fabula, otravind partidul, de data asta insa avand grija ca intai sa teaca apa, apoi cautandu-si o broasca noua, pe care o vad print.

Fenomenul migratiei politice a depasit orice limita. Va mai amintiti de tiranul  Nastase si de modul cum se plangeau Boc si Partidul Democrat ca racoleaza parlamentari? Cautati in arhive si veti gasi sub 15 parlamentari plecati de la un partid de opozitie catre PSD. Este adevarat ca atunci acestia lucrau mai ales la primari, unde au avut un succes mult mai mare, chiar total in unele judete, in judetul Olt in 2003 PSD avea 100 de primari din 101 localitati.

Partidul Democrat ar putea sa-i dea meditatii lui Nastase. Foloseste orice mijloc pentru a atrage parlamentari. Si acum a gasit un client care are un motiv nou. Dorinta nelimitata de a fi sef.

Gabriel Berca, de altfel o aparitie publica decenta si bine informata, a fost prefect al judetului Bacau, Secretar General al Guvernului, senator si, imdeiat dupa alegere, presedinte de comisie a Senatului. Pentru o cariera politica de doar 5 sau 6 ani este excelent, veti spune. Cunosc membri PNL care sunt la fel de competenti si care nu au ajuns nici ministri, nici prefecti, unii dintre ei nici senatori si au ramas alaturi de PNL. Dar nu, pentru Gabriel Berca a fi sef la PNL Bacau si a fi sef la nivel national devenise o pretenie obligatorie. L-au facut sef cei de la PD. Sa le fie de bine!

Si vine la rand Emil Boc, cel care a scris cu manuta sa catre Parchet urmatoare fraza : „Persoanele responsabile sunt indicate a fi, pe diferite aspecte, cei trei foşti presedinţi ai ANRM, fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Gabriel Berca, pentru modul in care actul adiţional a fost introdus şi aprobat în şedinţa Guvernului, şi un fost secretar de stat de la Ministerul Finanţelor, Cătălin Doica”. Este vorba de afacerea Sterling, care sigur ca este o inventie a PD, fara nicio baza reala, dar daca domnul Boc crede in ce spune inseamna ca, vorba sefului sau, „coruptii” stau la masa partidului.

Publicitate

PSD, doar un pas

februarie 21, 2010

Pe 3 sau 4 decembrie anul trecut, intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale, discutam cu conducerea PSD Dolj, pregatind actiunile comune pentru turul al doilea. Neavand habar de Vantu si de flacara mov, eram siguri de victiorie. Epuizand noi toate subiectele, discutia a ajuns si la viitorul presedinte al PSD, Geoana urmand, cica, sa mearga la Cotroceni.

Fara sa-mi dau seama de abilitatile mele nedescoperite de prezicator, le-am spus colegilor de la PSD ca, daca au curaj sa-l puna pe Ponta presedinte, ar fi mare lucru pentru ei. Erau sceptici. Ca Nastase, ca Nica, ca Dragnea, ca n-are experienta si altele.

Surpriza s-a produs, evident insa ca in alte conditii.

Este o schimbare importanta, personal ma bucur de ea, Ponta mi-e simpatic si, daca ma intineresc doar un pic, suntem de aceeasi varsta. E un suflu nou si asta va conta. Si nici nu cred in teoria cu Ponta care se duce spre PD. Ar insemna sa fie nebun si va garantez ca nu este.

Cred totusi ca schimbarea nu este, cel putin deocamdata, o reforma radicala.

In primul rand nu a fost victoria lui Ponta, a fost mai ales victoria lui Ion Iliescu si Adrian Nastase. Lectia dura pe care cei doi mamuti i-au administrat-o lui Geoana, dar si grupului acestuia, condus de pitorescul Vanghelie, este evidenta.

In al doilea rand va rog sa va uitati la lista vicepresedintilor. Las la o parte faptul ca mai toti au facut parte din echipa lui Geoana. Nu conteaza asta, oamenii se mai pot reorienta. Dar marea majoritate sunt in continuare lideri de anvergura locala, multi dintre ei si cu ceva greutati de imagine. Or un partid nu poate sa stea numai in imaginea liderului, iar asocieri de genul Ponta-Vanghelie si Ponta-Oprisan se vor face inevitabil.

PSD ramane pentru noi un partid pe care il privim in doua ipostaze. Partener logic in opozitie, din punct de vedere al actiunii parlamentare si chiar al unei strategii electorale comune, cum este cazul colegiilor de deputati din Bucuresti, dar si competitor pe scena politica, competitie in care concesiile exagerate nu-si au locul.

Succes Victor, dar nu prea mult! 🙂

Altii despre PNL

februarie 11, 2010

Ei bine, banuiesc ca nu este nicio surpriza daca va spun ca nu am nici cea mai vaga idee despre cine ar putea fi viitorul presedinte al PSD. Nici preferinte nu am, in primul rand pentru ca nu sunt membru PSD si nici nu am de gand sa devin, in al doilea rand pentru ca singurul lucru care m-ar putea eventual interesa este ca viitoarea conducere a PSD sa nu fie in sfera de influenta a lui Traian Basescu. Nu ca asta ar influenta drumul pe care il are de parcurs PNL, dar nu-mi place ca personajul respectiv sa marcheze puncte asa usor. As putea sa spun ca m-ar fi incantat ca presedintele PSD sa fie Victor Ponta dar, ca in bancul cu castigul la Loto, omul nici macar nu candideaza.

Nu sunt totusi chiar paralel cu subiectul si-mi dau seama ca meciul final se va da intre Mircea Geoana si Adrian Nastase. Si, deoarece chiar ma intereseaza, am citit cat am putut si de pe unde am putut despre lucrurile pe care si le propun cei doi. Mai ales din perspectiva referintelor si planurilor care mentioneaza PNL.

In primul rand constat, fara surpriza, ca amandoi isi propun sa consolideze PSD pe partea stanga a scenei politice. Da, stiu, clasicul clivaj dreapta-stanga nu prea mai este de actualitate, insa, in poinia mea, aceasta pozitionare asumata de catre PSD reprezinta unul dintre motivele solide pentru care PNL a putut colabora punctual cu PSD in trecut si cred ca o va putea face si in viitor. Paradoxal poate, dar ambele partide sunt relaxate cu privire la aceasta posibila colaborare pentru ca doar un foarte redus segement de electorat este disputat si de PNL si de PSD in acelasi timp, concurenta intre cele doua partide fiind astfel doar una redusa. Dupa alegerile prezidentiale acest lucru a devenit si mai evident, PNL revenind ca partid votat de un anumit tip de electorat din marile orase, dupa ce intre 2005 si 2008 se consolidase mai ales in mediul rural, ca efect al prezentei la guvernare.

De asemenea merita mentionat faptul ca PSD nu-si doreste absorbtia sau desfintarea PNL, asa cum, din pacate, este cazul lui Basescu si PD. Motiv pentru care PNL este absolut obligat sa se pozitioneze diferit fata de PD si sa lupte cu acesta fara ezitare.

Ambii candidati mentioneaza PNL foarte des in documentele lor, cred ca mai des decat PD. Amandoi ii considera pe liberali competitori si potentiali parteneri in acelasi timp. Corect, cam aceeasi opinie o imaprtasim si noi despre PSD. Competitie pentru ledarship-ul opozitiei si posibil parteneriat, parlamentar in primul rand, dar si electoral.

Faptul ca PSD, prin vocile celor doi lideri care sunt in competitie, recunosc forta si valoare PNL reprezinta pentru noi o confirmare a castigurilor marcate in ultima perioada. Nu ma incalzeste insa parerea lui Geoana sau Nastase. Pentru ca acestia nu ne voteaza, de exemplu. Avem nevoie de confirmarea alegatorilor nostri, obiectiv pentru care trebuie sa ne luptam in urmatorii doi ani si jumatate. Avem nevoie de un proiect politic clar, de obiective si de asumarea responsabilitatii, adica exact ce ne propunem sa realizam la Congresul din martie.

Doua modificari si prea putine explicatii

decembrie 19, 2009

Boc si Rambo au ajuns pana la seria a patra. Sau, mai sugestiv, Nightmare on Elm Street. Doua schimbari de ultim moment in noul guvern Boc 4 bat insa putin la ochi.

Pentru una am o explicatie, pentru cealalta nu.

Nominalizarea lui Catalin Croitoru la Educatie este victoria aripii extremiste, in special a unor lideri de filiale PD care vad in directorii de scoli si in alocarea preferentiala a fondurilor pentru unitatile de invatamant arme politice esentiale, in special in mediul rural. Pe aceasta platforma a fost preferat sindicalistul in detrimentul lui Funeriu, considerat mai aerian. Despre invatamantul universitar, in opinia celor care au sustinut candidatura respectiva, nimic.

Nu am o explicatie cu privire la schimbarea de la Externe. Sa fi refuzat Aurescu in ultima clipa nu cred, pentru ca abia a acceptat acum cateva saptamani nominalizarea in cabinetul-fantoma Croitoru. Si asta in conditiile in care stia ca nu va primi vot de investitura. Sa aiba o legatura faptul ca Bogdan Aurescu a fost sustinut de PSD pentru o functie de secretar de stat la inceputul anului? Sa fie considerat, in mintea unora, omul lui Nastase? Cu siguranta Baconschi este foarte disciplinat in relatia cu dealul, poate asta sa fie explicatia.

Viitorul nu suna prea bine.

Opiniile nu pot dezerta

septembrie 11, 2009

Crin Antonescu a fost invitat joi seara la Antena 3. Mi-a placut cum a raspuns la majoritatea intrebarilor, la unele poate as fi raspuns altfel. Dar nu candidez eu. In orice caz cred ca a demonstrat mai presus de orice faptul ca este onest si direct, ca este mai degraba asemanator cu cetatenii decat cu acei politicieni care nu fac decat sa calculeze „ce da bine” si in consecinta mai mult se prefac si deseori gandesti despre ei ca ar trebui sa candideze la Oscar si nu la demnitati in stat.

O intrebare mi-a atras atentia. Sunt toti liberalii soldati (acesta a fost termenul folosit, mie nu-mi place) angajati in aceasta lupta? Intrebarea pleaca desigur de la exemplele despre care stim si despre care am mai discutat aici. Presedintele PNL Vaslui. Viorel Catarama. Senatorul PNL de Botosani. Cei nu stim exact cati primari PNL din Iasi.

Toti acestia ar putea avea explicatii. Santaj, nemultumiri, interese. Dar in opinia mea nu au scuze. Si mentionez inca o data ca spun asta in conditiile in care nu l-am sustinut pe Crin Antonescu la Congresul PNL.

Mai mult decat atat, cred ca aceste dezertari, chiar daca vor fi urmate si de altele, nu reprezinta o problema majora pentru PNL. Pentru ca cetatenii nu pot dezerta. Alegerile prezidentiale, spre deosebire de locale, parlamentare si, mai nou, europarlamentare, se castiga mai putin cu structuri si mai mult prin formarea unui curent majoritar de opinie. Pentru sustinerea anumitor idei dar, in egala masura, si impotriva contraperformantei cuiva.

In 1996 Ion Iliescu avea totul de partea sa. La fel si Adrian Nastase in 2004, in acest caz chiar mai mult decat in 1996, pentru ca in 2004 Nastase a avut chiar totul sub control, inclusiv majoritatea mass-media, mai putin cetatenii. Au pierdut amandoi.

Cred ca acest curent de opinie a inceput sa se formeze si mai cred ca poate creste in intensitate pana la masa critica. Si nu prea vad cum ar putea sa se formeze in favoarea lui Geoana, pentru ca a-l inlocui pe Basescu cu Geoana este ca si cand am inlocui o Dacie 1300 cu un Moskvici. Marea majoritate a timpului vom sta tot pe loc cu capota ridicata.

Ziua cea mai lunga

iunie 23, 2009

Astazi mi-am petrecut cam sase ore (pe banii contribuabililor) in sedinte de Birou Permanent al Camerei Deputatilor. In doua reprize. Si „petrecut” este departe de a fi cel mai potrivit cuvant. Si asta nu-i nimic, pentru ca sedintele de azi au fost o reluare a celor de saptamana trecuta. Si a celor de acum doua saptamani. Un singur element nou, Monica Iacob Ridzi.

Excelenta intelegere din coalitie, afirmata cu tarie pe toate posturile de reprezentantii PSD si PD, se reflecta si in aceste lungi exercitii de tergiversari pe motive procedurale numite impropriu, de la o vreme, sedinte de Birou Permanent.

S-au ridicat atat de multe probleme de procedura incat, inevitabil, unele dintre ele erau corecte. Dar nimeni nu dorea sa renunte la punctul de vedere pe care-l sustinea, asa ca nu se supunea nimic la vot, ci se reluau argumente la nesfarsit, aceleasi argumente pe care le-am mai auzit de mai mult de un milion de ori.

Nu merita sa intru in detalii, dar merita sa va spun concluzia.

In cazul Nastase se va da marti un vot in plen, ba nu, doua. Un vot pe admisibilitatea sa nu a cererii procurorului general si un vot pe fond cu privire la reluarea unui vot dat in conditii neconstitutionale, datorita unei decizii a Curtii Constitutionale care nu este clar pentru unii daca actioneaza si retroactiv sau  nu.

In cazul Monica Iacob Ridzi s-a constituit o comisie parlamentara de ancheta care isi va inceta insa activitatea daca parchetul porneste cercetari, caz in care cererea de incepere a urmaririi penale va fi decisa de plen in urma unei recomandari a comisiei juridice.

Cum, nu e clar ca lumina zilei?