Toata povestea asta urata cu senatorul Voicu a dat prilejul unor deontologi mai vechi, cum ar fi Pora, sau mai noi, cum ar fi Cristoiu, sa aduca din nou in discutie, la modul demagogic cunoscut, problema imunitatii unor persoane alese. Pe sistemul ca unii sunt mai cetateni decat altii, dar omitand pe cel mai cetatean dintre toti.
Imunitatea parlamentara este fara dubiu un castig al democratiei, obtinut acum niste sute de ani si rafinat pe parcurs pana a ajuns la niste standarde rezonabile, imbratisate astazi de toate tarile Uniunii Europene. Am spus sute de ani si nu exagerez, pentru ca originea imunitatii este considerata a fi anul 1397, cand un membru al parlamentului britanic a obtinut decizia de a nu fi condamnat pentru ca a devoalat nereguli financiare comise de regele Richard al II-lea.
Avem in primul rand imunitatea referitoare la declaratiile si actiunile politice, imunitate care exista in toate constitutiile tarilor democratice si care care sper ca nu este pusa in discutie nici macar de Avramescu. Desi nu se stie.
Marele tam-tam este pe tema imunitatii juridice. De ce exista acest tip de imunitate? Toti specialistii in domeniu listeaza trei motive importante, toate foarte serioase inclusiv pentru Romania zilelor noastre. Organismul care poate ridica imunitatea, de obicei camera din care face parte cel in cauza, are ca datorie
- Verificarea unei eventuale tentative de a declansa proceduri penale incorecte cu scopul de a ameninta libertatea si independenta parlamentarului in exercitarea mandatului sau
- Verificarea existentei unor acuzatii de natura politica
- Verificarea unei eventuale lipse de seriozitate si consistenta in acuzatiile aduse
Exista tari care acorda imunitate nelimitata parlamentarilor (Italia, Grecia), dar acestea sunt exceptii. Marea majoritate a tarilor europene au decis sa adopte imunitatea fata de arestare, retinere sau perchezitie, cu exceptia situatiei de flagrant delict la care se adauga in unele cazuri si imunitatea fata de trimiterea in judecata fara aprobarea parlamentului . Si gasim aceste prevederi in Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania, Suedia. Dupa stiinta mea, exista doar doua tari din UE, Olanda si Marea Britanie, in care parlamentarii nu beneficiaza de acest tip de imunitate.
Cum e in Romania? Cam ca in povestea cu numarul de parlamentari, unde facem scandal dar suntem cu muuult sub media europeana. Constitutia noastra prevede cel mai „subtire” tip de imunitate, anume pentru arestare, retinere si perchezitie, fara imunitate pentru procedurile preliminare (Germania are imunitatea si pentru cercetarile preliminare, audieri etc) si nici pentru trimiterea in judecata (cum este cazul in Austria, Danemarca, Finlanda, Suedia, Spania).
Sigur ca in toate situatiile, inclusiv in Romania, aceasta imunitate poate fi ridicata prin votul Parlamentului.
Imunitatea este un mijloc de protectie al opozitiei. Asa a fost inteleasa peste tot si in Romania pare foarte necesara.
Deontologii pomeniti uita sa mentioneze ca presedintele tarii are imunitate totala, inclusiv pentru cazurile de flagrant delict cum ar fi mersul baut la volan sau luatul cu forta al telefonului mobil, iar aceasta imunitate nu poate fi ridicata de nimeni niciodata, cu exceptia situatiei de inalta tradare. Cine-i cel mai presus de cetateni?