Ciocu’ mic și urechea la interesul național

Ați mai auzit. Este un soi de reflex al politicienilor cu tendințe dictatoriale sau dictatori de-a dreptul, șefilor aparatelor represive sau lingușitorilor mediaici ai acestora să invoce, pentru a-și justifica acțiunile, interesul național. Tot așa cum cei mai mititei, care pun în practică acte abuzive, invocă executarea ordinelor prmite.

Există oameni politici care nu au dubii, care au întotdeauna dreptate și care văd viitorul diferit, ba chiar împotriva voinței miloanelor de oameni pe care ar trebui să-i conducă spre prosperitate și nu spre ”reforme dureroase dar necesare”.

Există oameni politici ce consideră că opoziția ar putea fi eventual utilă, cu condiția ”să ridice mâna”. Nici nu le-ar da prin cap, desigur, că n-au dreptate, că proiectele lor sunt proaste și că ar trebui să renunțe la ele sau să le modifice.

Există, sigur că da. Numai că sfârșesc prost.

Publicitate

Curaj sau frică

Mai sunt mai puțin de 48 de ore până la dezbaterea moțiunii de cenzură și nu ave cum să nu ne dăm seama că așteptările sunt imense. De multă vreme un eveniment politic, parlamentar nu a fost privit cu mai mare interes de către opinia publică. Și nu cred că vreodată a mai existat o așa mare susținere din partea opiniei publice pentru un obiectiv care, de obicei, este privit ca o sursă de instabilitate, ca o necunoscută ce provoacă mai degrabă temeri decât satisfacție. Căderea guvernului.

Eforturile făcute pentru trecerea moțiunii au fost și sunt în continuare susținute. Începând cu lucrur elementare, cu această ocazie spun ferm că miercuri toți parlamentarii PNL vor fi prezenți și vor vota la vedere pentru moțiune, împotriva guvernului dezastrului național.

Știu că nu este suficient, nici măcar în condițiile în care și parlamentarii PSD și PC sunt convins că vor face la fel. Mai avem nevoie de voturi, nu foarte multe, este adevărat, însă o moțiune respinsă la un vot este la fel de respinsă ca și una căzută la 25 de voturi.

Situația este mai complicată azi decât ar fi fost acum trei sau patru săptămâni. Între timp UDMR a primit legea educației iar traseiștii au primit modificarea regulamentului. Mai este și decizia de a ține parlamentarii puterii în bănci, doar cu conștiința însă fără bile. Cred că dacă, din motive care nu țin de interesul comun, nu am fi fost obligați să așteptăm congresul PSD pentru a depune moțiunea, acum niște săptămâni șansele ar fi fost mai mari.

Aș spune că acum șansele moțiunii nu depind de conștiință, ci mai degrabă de curaj. Știu că sunt mulți parlamentari ai puterii care știu că lucrurile nu mai pot continua așa în țară. Dacă au curaj să exprime asta și prin vot atunci vom scăpa de acest guvern. Puterii îi este frică de curaj, de aceea a impus absența de la vot miercuri. Diferența între frică și curaj va fi decisivă.

Încă 8

A trecut și ziua moțiunii, cu o înfrângere și mai multe victorii.

Sigur, n-a cazut guvernul. Și mai ales, lucrul pe care-l regret cel mai mult, măsurile aberante pe care Boc și-a angajat răspunderea vor intra în vigoare.

Am risipit însă, așa cum am anunțat, orice urmă de îndoială cu privire la un așa-zis joc dublu al opoziției. Am fost intoxicați cu povești prin care se încerca să se spună că PNL și PSD nu vor de fapt căderea guvernului, pentru că … pentru că ceva, nici ei nu știau. Ne-am mobilizat exemplar, ne-am strâns toate voturile și am adunat și 16 peste.

Din punct de vedere moral, guvernul a căzut. Cînd 4 partide, formațiuni, grupuri și grupulețe aflate la guvernare obțin 30 de voturi sub opoziție, nu se poate constata altceva. În condițiile în care UDMR a primit la schimb postul public de radio și conducerea Agenției pentru Protecția Consumatorului, în condițiile în care migratorii stau la coadă să prindă posturi în guvern, în condițiile în care asupra parlamentarilor PD s-a pus presiune oră de oră.

Am simțit și că strada, că cetățenii sunt alături de noi. Niciodată un astfel de demers parlamentar nu s-a bucurat de mai mulți pumni strânși și tot niciodată un guvern nu a fost mai înjurat. Au fugit prin canale și vremurile băilor de mulțime sunt demult apuse.

Noi, liberalii, am văzut încă o dată că președintele nostru este un adevărat lider al opoziției. Sigur că unii pot vorbi despre absența din discurs a cifrelor, referințelor la deficit sau la buget. În asemenea situații însă trebuie să dovedești că ai viziune și nu că știi ce-i aia rata lombardă. Pentru asta poți angaja un contabil.

Trebuie însă să ne mișcăm repede. Datorăm asta celor care de mâine vor fi direct loviți de aberațiile lui Boc. Nu-i vorba doar de pensionari și bugetari, e vorba de toți. Mici întreprinzători, investitori, profesii liberale sau agricultori. Fiecare minut petrecut de Boc la guvernare, cu un guvern remaniat sau nu, înseamnă un minut mai aproape de dezastru.

Mai avem nevoie de 8 voturi.

Cutremur

Începe, așa cum era de așteptat, dar mai repede decât mă așteptam, să se cutremure șandramaua majorității guvernului în Parlament.

Subiect cu miză mare pentru oamenii lui Traian Băsescu azi la Camera Deputaților. Desemnarea unui nou judecător la Curtea Constituțională, instituție care, sunt convins, i-a enervat mult pe eminenții constituționaliști din PD care și-au văzut respinse, de-a lungul vremii, toate aberațiile emise pe bandă rulantă.

După anunțarea rezultatului votului am citit șocul pe chipurile deputaților PD. Pentru că Valer Dorneanu, candidatul opoziției, a adunat 161 de voturi, față de 123 ale candidatului PD, un profesor de drept de la Cluj. Vă rog să remarcați faptul că deputații PSD și PNL, chiar daca sunt prezenți toți în păr, ceea ce nu a fost cazul, sunt doar 148.

Sigur că doamna Anastase nu vrea să recunoască rezultatul votului și caută să reia procedura pe baza unei interpretări proprii a termenului de majoritate. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare pe acest subiect. Dar ceva se întâmplă.

Tăiem și din democrație

Imaginația bolnavă a clicii portocalii care ne guvernează nu are limite. Au inventat, conștienți de aberația neconstituțională pe care doresc să o promoveze, legături cu siguranța națională și ordinea publică. Am mai auzit textul cum că stabilitatea guvernului ține de siguranța națională, când de fapt ține de democrație, de alegeri, de susținerea populației. Când un guvern începe să adopte măsuri și să se mențină la putere invocând interesul național și ordinea publică avem de-a face, orice s-ar zice, cu un regim autoritar, ba chiar cu o dictatură.

Amenințările și presiunile la care sunt supuși profesorii care doresc să-și exercite un alt drept constituțional, cel la grevă, prevăzut de Art. 43 din actul fundamental, constituie încă o dovadă. Inspectorii școlari portocalii fac liste cu profesorii care doresc să facă grevă. Directorii fac ședințe cu aceștia, transmițându-le ca vor fi evaluați și dați afară. Exact ca în anii comunismului, când se făceau liste cu dușmani ai poporului și cu elemente turbulente.

Cam cât de mare o fi tentația de a extinde acest model? De exemplu ar putea să constate că partidele de opoziție sunt o amenințare la această ipotetică siguranță națională. Și atunci să restrângă, temporar pentru vreo trei ani, dreptul la liberă asociere. Sau să rezolve tonomatele de la Antena 3 și Realitatea TV printr-o cenzură mică, desigur tot temporară. Îi enervează mitingurile? Nicio problemă, Art. 39 din Constituție poate fi suspendat temporar.

Dacă doresc însă să descopere adevărata amenințare la siguranța națională ar trebui să utilizeze o invenție de pe vremea egiptenilor. Se numește oglindă.

Imunitatea. Niste precizari

Toata povestea asta urata cu senatorul Voicu a dat prilejul unor deontologi mai vechi, cum ar fi Pora, sau mai noi, cum ar fi Cristoiu, sa aduca din nou in discutie, la modul demagogic cunoscut, problema imunitatii unor persoane alese. Pe sistemul ca unii sunt mai cetateni decat altii, dar omitand pe cel mai cetatean dintre toti.

Imunitatea parlamentara este fara dubiu un castig al democratiei, obtinut acum niste sute de ani si rafinat pe parcurs pana a ajuns la niste standarde rezonabile, imbratisate astazi de toate tarile Uniunii Europene. Am spus sute de ani si nu exagerez, pentru ca originea imunitatii este considerata a fi anul 1397, cand un membru al parlamentului britanic a obtinut decizia de a nu fi condamnat pentru ca a devoalat nereguli financiare comise de regele Richard al II-lea.

Avem in primul rand imunitatea referitoare la declaratiile si actiunile politice, imunitate care exista in toate constitutiile tarilor democratice si care care sper ca nu este pusa in discutie nici macar de Avramescu. Desi nu se stie.

Marele tam-tam este pe tema imunitatii juridice. De ce exista acest tip de imunitate? Toti specialistii in domeniu listeaza trei motive importante, toate foarte serioase inclusiv pentru Romania zilelor noastre. Organismul care poate ridica imunitatea, de obicei camera din care face parte cel in cauza, are ca datorie

• Verificarea unei eventuale tentative de a declansa proceduri penale incorecte cu scopul de a ameninta libertatea si independenta parlamentarului in exercitarea mandatului sau
• Verificarea existentei unor acuzatii de natura politica
• Verificarea unei eventuale lipse de seriozitate si consistenta in acuzatiile aduse

Exista tari care acorda imunitate nelimitata parlamentarilor (Italia, Grecia), dar acestea sunt exceptii. Marea majoritate a tarilor europene au decis sa adopte imunitatea fata de arestare, retinere sau perchezitie, cu exceptia situatiei de flagrant delict la care se adauga in unele cazuri si imunitatea fata de trimiterea in judecata fara aprobarea parlamentului . Si gasim aceste prevederi in Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania, Suedia. Dupa stiinta mea, exista doar doua tari din UE, Olanda si Marea Britanie, in care parlamentarii nu beneficiaza de acest tip de imunitate.

Cum e in Romania? Cam ca in povestea cu numarul de parlamentari, unde facem scandal dar suntem cu muuult sub media europeana. Constitutia noastra prevede cel mai „subtire” tip de imunitate, anume pentru arestare, retinere si perchezitie, fara imunitate pentru procedurile preliminare (Germania are imunitatea si pentru cercetarile preliminare, audieri etc) si nici pentru trimiterea in judecata (cum este cazul in Austria, Danemarca, Finlanda, Suedia, Spania).

Sigur ca in toate situatiile, inclusiv in Romania, aceasta imunitate poate fi ridicata prin votul Parlamentului.

Imunitatea este un mijloc de protectie al opozitiei. Asa a fost inteleasa peste tot si in Romania pare foarte necesara.

Deontologii pomeniti uita sa mentioneze ca presedintele tarii are imunitate totala, inclusiv pentru cazurile de flagrant delict cum ar fi mersul baut la volan sau luatul cu forta al telefonului mobil, iar aceasta imunitate nu poate fi ridicata de nimeni niciodata, cu exceptia situatiei de inalta tradare. Cine-i cel mai presus de cetateni?

O dezbatere serioasa

Cativa cititori, adica de fapt unul, mi-a reprosat politicos ca ocolesc subiectul candidaturii lui Ludovic Orban la presedintia PNL in cadrul Congresului de la sfarsitul saptamanii.

Nu ocolesc deloc acest subiect. Am afirmat si in cadrul a cel putin doua aparitii la emisiuni TV ca ma bucur ca exista o astfel de candidatura si ca reprezinta un bun prilej de dezbatere politica. Sper ca Ludovic sa-si duca pana la capat candidatura si ma refer la situatia in care modificarile statutare propuse de Crin Antonescu vor fi adoptate. Si de fapt toata lumea stie ca vor fi adoptate, asa ca acesta este adevaratul subiect. Vom avea doua motiuni serioase, doua programe diferite pentru a le dezbate si pentru a o adopta pe cea mai buna? Varianta Catarama este o gluma, nici macar nu stiu daca va strange 30 de membri PNL pentru a forma o echipa.

Initial mi-a fost teama ca cele doua optiuni nu vor genera decat o disputa despre Statut. Aseara insa am inceput sa sesizez o nuanta noua. Prim-vicepresedintele PNL a sugerat ca ar putea opta pentru un dialog cu arcul guvernamental si ca obiectivul PNL ar putea fi intrarea la guvernare. Sigur ca nu neconditionat, asa cum propune Catarama, si nici imediat. Daca posibila motiune a lui Ludovic Orban va propune acest pas este excelent. Pentru ca acest subiect este bine sa fie dezbatut si transat, iar PNL sa stie ce are de facut in urmatorii ani. Faptul ca un lider important al partidului si nu Viorel Catarama sugereaza aceasta cale, iar Crin Antonescu defineste raporturile cu PD si guvernul ca fiind unele ireconciliabile pana la alegerile din 2012 ar putea sa inchida definitiv acest subiect in urma votului Congresului. Intr-un fel sau altul.

Parerea mea o stiti si nu o schimb. Sustin motiunea lui Crin Antonescu si imi mentin votul acordat in decembrie pentru a nu participa la guvernare alaturi de PD.

PSD, doar un pas

Pe 3 sau 4 decembrie anul trecut, intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale, discutam cu conducerea PSD Dolj, pregatind actiunile comune pentru turul al doilea. Neavand habar de Vantu si de flacara mov, eram siguri de victiorie. Epuizand noi toate subiectele, discutia a ajuns si la viitorul presedinte al PSD, Geoana urmand, cica, sa mearga la Cotroceni.

Fara sa-mi dau seama de abilitatile mele nedescoperite de prezicator, le-am spus colegilor de la PSD ca, daca au curaj sa-l puna pe Ponta presedinte, ar fi mare lucru pentru ei. Erau sceptici. Ca Nastase, ca Nica, ca Dragnea, ca n-are experienta si altele.

Surpriza s-a produs, evident insa ca in alte conditii.

Este o schimbare importanta, personal ma bucur de ea, Ponta mi-e simpatic si, daca ma intineresc doar un pic, suntem de aceeasi varsta. E un suflu nou si asta va conta. Si nici nu cred in teoria cu Ponta care se duce spre PD. Ar insemna sa fie nebun si va garantez ca nu este.

Cred totusi ca schimbarea nu este, cel putin deocamdata, o reforma radicala.

In primul rand nu a fost victoria lui Ponta, a fost mai ales victoria lui Ion Iliescu si Adrian Nastase. Lectia dura pe care cei doi mamuti i-au administrat-o lui Geoana, dar si grupului acestuia, condus de pitorescul Vanghelie, este evidenta.

In al doilea rand va rog sa va uitati la lista vicepresedintilor. Las la o parte faptul ca mai toti au facut parte din echipa lui Geoana. Nu conteaza asta, oamenii se mai pot reorienta. Dar marea majoritate sunt in continuare lideri de anvergura locala, multi dintre ei si cu ceva greutati de imagine. Or un partid nu poate sa stea numai in imaginea liderului, iar asocieri de genul Ponta-Vanghelie si Ponta-Oprisan se vor face inevitabil.

PSD ramane pentru noi un partid pe care il privim in doua ipostaze. Partener logic in opozitie, din punct de vedere al actiunii parlamentare si chiar al unei strategii electorale comune, cum este cazul colegiilor de deputati din Bucuresti, dar si competitor pe scena politica, competitie in care concesiile exagerate nu-si au locul.

Succes Victor, dar nu prea mult! 🙂

Obiectiv PNL – 30%

Anul 2010 va fi anul unor reasezari in ineriorul celor trei partide politice majore. Toate au de organizat congrese de alegeri dar, in realitate, framantari mari si schimbari importante vor fi doar la PSD. Afirm asta pentru ca la PD alegerile se fac pe baza unei liste prestabilite la Cotroceni, iar PNL pare sa se fi stabilizat pe drumul corect.

Sigur ca mai exista colegi liberali care cred ca ar fi trebuit sa intram la guvernare dupa alegerile prezidentiale. Poate sunt unii care cred ca mai putem face acest pas si acum sau in viitorul apropiat. Motivele acestora sunt diverse, dar le prezum pe toate a fi de buna credinta. Nu am vreo dorinta de a cauta comploturi in partid, alimentate sau nu din exterior, pentru ca nu am identificat vreunul care sa fie organizat si la scara mare. Si chiar daca ar fi asa, PNL este acum destul de puternic si coerent pentru a rezista fara mari probleme atunci cand va veni congresul.

Dezbaterea cu privire la plasarea PNL in opozitie, atitudinea corecta in opinia mea, trebuie sa plece de la obiectivele partidului, care nu pot fi altele decat cele care trebuie sa caracterizeze orice partid serios. Cresterea PNL si ajungerea la guvernare intr-o pozitie care sa permita PNL sa-si puna in practica obiectivele politice si economice. Intrarea la guvernare in 2009 ar fi compromis ambele obiective.

 Fara putere de decizie reala in interiorul unei coalitii de guvernare cu PD, am fi fost victime sigure ale politicii faptului implinit, asa cum s-a intamplat cu PSD timp de 9 luni, cat au rezistat in guvern. In plus, ca un fel de bonus, am fi fost declarati vinovati de tot ce nu ar fi mers bine, adica mai orice. Tot cum a patit PSD.

Intrarea la guvernare ar fi indepartat, de asemenea, principala sursa de crestere a PNL. Electoratul care a votat pana mai de curand cu PD si care oricand se poate intoarce spre PNL. PNL va atrage, fara indoiala, si voturi „de opozitie” de la PSD, dar nu prea multe. Cu greu as putea crede ca PSD va putea sa scada sub 25-27%, oricat de rau ar putea sa o duca. Are o baza electorala proprie greu de cucerit. Liberalii trebuie sa continue drumul inceput la alegerile prezidentiale, cucerirea electoratului urban care, pana mai de curand, vota mai degraba cu PD. Am reusit asta mai bine in Bucuresti, mai avem de lucru in marile orase din Transilvania. Dar acest proiect nu se poate realiza fiind partasi la guvernarea PD. Care ar mai fi atunci diferenta care sa convinga ca suntem varianta mai buna?

PNL isi poate propune pentru 2012 obtinerea a 30%. Din voturi sau din mandatele parlamentare, asta in functie de sistemul electoral. Si apoi ajungerea la guvernare intr-o coalitie care sa nu contina PD.

Am mai spus aici ca vad posibila o strategie comuna cu PSD, dar una strict electorala. Fara indoiala ca as prefera ca viitorul guvern sa fie unul PNL-UDMR. Nu stiu daca este posibil, ar trebui pentru asta ca PNL sa se apropie singur de 40%.

Dar pana atunci, PNL are un drum propriu, cel de consolidare in randul electoratului de dreapta. PSD nu este un adversar al PNL din acest punct de vedere, ci PD. Nu PSD vrea dizolvarea PNL prin absorbtie, ci PD. Nu cu PSD ne luptam in marile orase, ci cu PD.

Am credinta ca scena politica din 2012 poate sa fie una cu trei partide aproximativ egale, partide de 28-30%. Si, de ce nu, cu PNL primul dintre ele.

Despre o idee care nu-mi place

Ma gandeam in ce situatii as fi dispus sa accept ca un guvern de uniune nationala e o idee buna.

Poate in caz de razboi. Desi, daca razboiul e cu Tuvalu il castigam oricum, iar daca este cu Rusia nu mai apucam sa facem guvernul de uniune nationala. Si apoi mai este si NATO.

Sau daca marea epidemie de ciuma din 1665 ar reveni prin absurd in Romania. Dar si in acest caz, avand acum idee cam ce si cum, probabil ne-am descurca insarcinand un subsecretar de stat de la Ministerul Sanatatii sa se ocupe de problema.

Gata, stiu. Merita sa facem guvern de uniune nationala daca am fi atacati de o civilizatie extraterestra. Atunci da, ar merita sa fim toti in acelasi guvern inainte de a fi dezintegrati cu laser sau rapiti pentru experimente medicale.

Dezbaterea politica si presiunea opozitiei reprezinta mijloace foarte utile pentru a impulsiona guvernul si pentru a-l impiedica sa se scufunde in auto-suficienta. Daca te duci in Parlament si acolo ai sustinere 100%, daca toate legile iti trec fara niciun amendament si daca nimeni nu te critica in legislativ, in teritoriu sau la televizor nu ai, desigur, niciun motiv sa crezi ca mai ai ceva de schimbat, de imbunatatit. Si cum se mai poate asigura alternanta la putere?

Cred ca cineva trebuie sa faca guvernul, cu o majoritate mai mica su mai mare, majoritate care stim ca exista deja. Si altii trebuie atunci sa nu slabeasca din ochi actiunea acestuia si sa-si exprime cat mai sustinut punctele de vedere. Asa este bine pentru progresul natiunii.

Parca si acesta a fost un motiv pentru care partidele unice au disparut din lumea civilizata. Si, in fond, care este marea diferenta intre partid unic si un guvern fara opozitie?