Posts Tagged ‘ordonante de urgenta’

Avem program de guvernare, care va să zică

septembrie 5, 2010

Logica, dar şi Constituţia României, pun în primul plan atunci când este vorba de investirea unui nou guvern, programul de guvernare şi nu persoanele care îl compun. Actul fundamental pomeneşte de “programul şi lista guvernului”, în această ordine.

Ceea ce nu se pomeneşte nicăieri este consecinţa schimbării radicale a programului de guvernare aprobat de Parlament. Cum este cazul acum. Am selectat, drept exemplu, doar trei prevederi ale programului aprobat de legislative. Mai puteţi găsi încă multe altele.

Spunea domul Boc în 2009 : “menţinerea, pe întreaga perioadă a actului de guvernare, a aceluiaşi nivel al cotei unice şi al taxei pe valoarea adăugată”. Aici nici măcar nu este vorba de o chestiune de interpretare. 24 şi 19 nu au cum să fie “acelaşi nivel”.

Apoi : “reducerea birocraţiei şi absorbţia sporită a fondurilor europene”. Cozile de la ghişeele la care sunt târâţi cei care beneficiază de drepturi de autor sunt cu siguranţă o reducere a birocraţiei iar absorbţia fondurilor europene este un punct atât de tare al guvernului încât cifra de la Ministerul Transporturilor a depăşit chiar cifra de 8%.

În sfârşit, spunea domul Boc : “Cred, de asemenea, foarte mult în iniţiativele legislative parlamentare. Şi, poate, acest Guvern va marca o schimbare de optică în modul de a privi iniţiativele legislative ale deputaţilor şi senatorilor”. Poate de aceea guvernul Boc a depăşit orice record în materie de ordonanţe de urgenţă şi angajări ale răspunderii, destule chiar şi declarate neconstituţionale.

Este clar că avem (încă) o problemă. Cu puţin tupeu un guvern, iată, promite lapte şi miere, obţine votul Parlamentului şi apoi pogoară iadul asupra noastră. Asta ştiu că se numeşte înşelătorie.

Reducerea cheltuielilor publice, varianta guvernului

aprilie 16, 2010

Obsedati de controlul total asupra tuturor, portocalii au procedat, atunci cand au preluat guvernarea in 2009, la modificarea aberanta a legii functionarului public. Drept este ca, la vremea respectiva, a pus umarul si PSD, la fel de interesati de subiect. Miza era reteaua de directori de directii deconcentrate, in viziunea PD sursa de putere si chiar de bani pentru perpetuarea la putere.

Constitutionalistul Boc a emis o ordonanta de urgenta care a politizat peste noapte functia publica. Afland ca, intr-o buna zi, Curtea Constitutionala urma sa dea o decizie logica de neconstitutionalitate a actului respectiv, a emis o alta ordonanta cu acelasi continut, dar cu alt numar. Aberant, abuziv si prostesc, pentru ca a venit si a doua decizie de neconstitutionalitate.

A urmat etapa a treia, acum cateva saptamani, cand, cu incalcarea tuturor procedurilor parlamentare, s-a trecut prin Parlament, de data aceasta, o noua lege care rezolva problema. Din nou declarata neconstitutionala, desigur.

Si asta este deja prea de tot. Chiar presupunand ca cetatenii nu mai sunt interesati de democratie sau de legalitate, ceea ce nu cred ca este cazul, sigur sunt interesati de banii publici. Aceasta succesiune de tampenii sub forma de legi au consecinte sinistre in plan bugetar.

In 2009 directorii din vremea guvernului liberal au fost dati afara pe baza primelor doua ordonante, inlocuiti fiind de directori PD si PSD. Logic, fiind o decizie ilegala si neconstitutionala, oamenii au dat in judecata guvernul si au castigat pe banda rulanta. Nu numai dreptul de a fi repusi in functii, dar si salariile din urma, pentru lunile cand au fost scosi din functie. In 2010 au venit la rand cei de la PSD numiti in 2009 si scenariul s-a repetat si cu acestia.

Mai mult decat atat, cei de la PD nu au pus in aplicare multe dintre decizile instantelor, apeland la solutia de a plati, in paralel, doua sau trei salarii de directori. Astfel incat, in directiile unde cel de la liberali a fost inlocuit de un PSD-ist, care la randul lui a fost trimis acasa pentru a se pune cel de la PD, exista un fel de sfanta treime care incaseaza bani sau care urmeaza sa incaseze in urma deciziilor instantelor.

Aud acum, din randul parlamentarilor PD, ca nici a treia decizie a Curtii nu va fi pusa in aplicare, guvernul Boc avand in intentie sa emita a patra ordonanta cu acelasi continut. Scenariul se va repeta, desigur, in toata splendoarea sa.

Nota de plata o vom achita cu totii. Este prea mult si cred ca a venit momentul unei motiuni de cenzura.

Orgoliu si imagine

februarie 10, 2010

Imediat dupa reducerea numarului prea mare de parlamentari, interzicerea plantelor etnobotanice, orice o fi insemnand asta, reprezinta marea prioritate a guvernului Boc.

Initiativa pare a fi in regula. Nu am informatii si statistici dar din putinele stiri pe care le-am vazut m-am orientat sa votez pentru. Nu asta e problema, ci faptul ca pana si subiecte de acest gen se trateaza dupa sistemul „capra vecinului”.

Stim ca domnul Boc a reactionat saptamana trecuta si i-a cerut ministrului sanatatii sa vina in sedinta de guvern cu un proiect de ordonanta de urgenta. Stim de asemenea ca ministrul sanatatii a reactionat prompt si a promis ca proiectul va fi gata miercuri, adica azi.

Intamplarea face insa ca un grup de parlamentari sa fi depus mai acum ceva vreme un proiect de lege exact pe aceasta tema, proiect care a parcurs toate etapele si a ajuns marti, adica ieri, la votul final in Camera Deputatilor.

Reactia domnului Boc a fost una foarte simpla. De bucurie si de sustinere? Gresit! A inceput sa dea disperat telefoane la liderul grupului parlamentar PD cerandu-i sa scoata de pe ordinea de zi proiectul parlamentarilor. Un proiect ajuns la vot final nu se poate scoate de pe ordinea de zi si nici macar nu se poate retrimite la comisie, nici chiar de catre PD.

Tenacele nostru prim ministru nu a acceptat nici asa sa piarda initiativa ci a adoptat totusi ordonanta de urgenta, declarand ca aceasta vine sa completeze proiectul de lege adoptat de parlament.

Parca mai ieri tinea un discurs despre limitarea ordonantelor de urgenta…

Ordonante si politizare

februarie 5, 2010

Marele constitutionalist Emil Boc, campion al actelor neconstitutionale, a cugetat despre ordonantele de urgenta. Si a ajuns la concluzia ca ar trebui limitate prin Constitutie. Manat probabil de zicala „cine nu munceste nu greseste”, premierul nostru cel mare s-a gandit ca daca nu are voie sa dea ordonante, atunci acestea nu pot fi neconstitutionale.

Sa-i spuna cineva domnului Boc ca are la dispozitie si limitarea ordonantelor de urgenta prin intermediul vointei. In fond semnatura domniei sale este cea decisiva pentru ca un act sa fie sau sa nu fie promovat.

Guvernele Boc I-IV au batut orice record al numarului de ordonante de urgenta emise, precum si al celor declarate neconstitutionale. Este de asemenea primul guvern care a desfintat postul de ministru pentru relatia cu parlamentul care, in afara de rolul de ambasador al guvernului in legislativ, mai detinea si atributia de a aviza ordonantele de urgenta din punct de vedere al justificarii urgentei, conditie prevazuta de Constitutie.

Sunt sigur insa ca Emil Boc va amana un pic limitarea ordonantelor pana va rezolva problema politizarii. Care a fost declarata de doua ori neconstitutionala.

O precizare

decembrie 30, 2009

Aici sau pe alte bloguri am remarcat justificate semne de intrebare cu privire la respingerea candidaturii lui Remus Cernea pentru alegerile partiale din colegiul 1 Bucuresti.

As putea descrie aceasta respingere ca fiind legala, dar neconstitutionala. Un paradox, desigur, si iata de ce.

Legea alegerilor parlamentare, in varianta „originala”, asa cum a iesit din Parlament in 2008, in urma dezbaterilor din comisia speciala pe care am condus-o, prevedea ca, in situatia vacantarii unui post de deputat sau senator, sa se organizeze alegeri partiale in colegiul respectiv, dupa sistemul first past the post. Alegeri la care putea participa oricine beneficia de dreptrile elctorale prevazute de Constitutie.

Legea a fost modificata de guvernul Boc, prin ordonanta de urgenta, in sensul limitarii dreptului de candidatura numai la reprezentantii partidelor parlamentare. In mod neconstitutional, dupa parerea mea. Din doua motive, primul fiind ca se limiteaza printr-o lege drepturi electorale prevazute de Constitutie, cel de-al doilea fiind ca oricum, tot datorita Constitutiei, nu se pot emite ordonante de urgenta in materia drepturilor electorale. Biroul Electoral Municipal a aplicat legea si ei nu pot fi acuzati de nimic. Problema este asadar cum s-a ajuns la aceasta restrictie.

Aceasta situatie demonstreaza, din nou, o problema care trebuie avuta in vedere la modificarea Constitutiei. Legile pot fi atacate la Curtea Constitutionala de minim 25 de senatori sau 50 de deputati, ordonantele de urgenta nu. Parlamentarii trebuie sa astepte ca ordonanta sa devina lege si abia apoi pot actiona. Ceea ce este stupid, pentru ca intre timp actul normativ produce efecte, ca in cazul descris mai sus.

Doua probleme si o singura smecherie

octombrie 8, 2009

Somaj, curs de schimb, posibila crestere a TVA, indatorarea excesiva, criza politica. Nimic din toate acestea nu par a fi prioritare pentru semiguvernul Emil Boc. Acesta este preocupat de doar doua probleme care, crede inca primul ministru, vor rezolva problemele economiei romanesti. Pensiile parlamentarilor si numarul acestora.

Disperarea data de iminenta pierdere a functiei dar si a alegerilor prezidentiale il face pe Emil Boc sa incerce sa tina in viata doua false probleme doar pentru a se referi la ele in permanenta.

Sa le luam pe rand. Si eu cred ca nu este normal ca parlamentarii sa aiba pensii speciale. Cred ca este drept ca fiecare cetatean sa beneficieze de o pensie proportionala cu contributia sa, iar cei care doresc pensii mai mari sa apeleze la sistemele private de pensii. Parlamentarii nu sunt insa marii beneficiari ai pensiilor speciale. Sunt cateva sute de potentiali pensionari, spre deosebire de cateva sute de mii de magistrati, politisti si militari. Sunt insa de acord ca si aceste probleme sa fie discutate separat, iar parlamentarii sa fie primii sacrificati, ca exemplu. Este suficient ca Boc sa dea o ordonanta de urgenta si problema este rezolvata imediat. Adio pensii de parlamentari la data publicarii in Monitorul Oficial.

Apoi numarul parlamentarilor. Cred ca aceasta este o falsa problema. Din punct de vedere financiar, sa fim seriosi. O reducere cu 10% a bugetului SRI si SPP ar aduce mult mai multi bani la buget decat reducerea numarului de parlamentari la maxim 300. Din punct de vedere al functionarii…procesul legislativ nu depinde de numarul de parlamentari. Legile trebuie sa treaca prin una sau mai multe comisii, apoi prin plen unde nu se mai pot depune amendamente si nu poate lua cuvantul decat un singur reprezentant al fiecarui grup parlamentar. Scaderea numarului e ca apa sfintita, nu ajuta si nu incurca. Dar va rog sa remarcati ca numarul parlamentarilor nu este trecut in Constitutie, ci in legea electorala. Care poate fi modificata de Boc tot prin ordonanta de urgenta si tot maine.

Ce-l impiedica asadar sa rezolve aceste doua probleme imediat? In primul rand ca nu il intereseaza de fapt rezolvarea lor si in al doilea rand ca are nevoie sa le tina in viata pentru a arata cu degetul si a masca dezastrul economic spre care ne indreptam.

Cand exceptia devine obicei. Prost

august 8, 2009

Parlamentul este puterea legislativa. Asta stim din teoria separatiei puterilor in stat, care poate avea unele hibe, dar nu a reusit cineva pana acum sa inventeze ceva mai destept. Pentru anumite situatii, in caz de urgenta, Guvernul poate legifera sub rezerva aprobarii ulterioare a Parlamentului. Iar in situatii extreme, Guvernul poate da un soi de ultimatum legislativului prin asumarea raspunderii, care inseamna fie aprobarea unei legi, fie demiterea Guvernului.

O coalitie care beneficiaza de sustinerea a 70% din Parlament ar trebui sa reuseasca sa-si indeplineasca programul legislativ la pas lejer. Cu toate acestea, Guvernul Boc fuge de Parlament mai repede ca Usain Bolt la 100 m. Numarul ordonantelor de urgenta a depasit de mult 100, iar asumarea raspunderii va deveni in curand o regula.

Neincrederea reciproca bate existenta majoritatii. Profitand de faptul ca in Guvern decizia primului ministru bate parerile ministrilor, Boc impune decizii dubioase, profitand de faptul ca PSD nu va apela la ultima solutie, trantirea Guvernului.

Problema este ca asumarea raspunderii pe legea salarizarii si pe legile din educatie, trecerea lor fara o dezbatere corecta, este o solutie care poate avea consecinte grave pentru perioade lungi de timp asupra unui numar mare de oameni. Cum se poate mai rau.

Guvernul ascunde Constitutia sub pres

iulie 9, 2009

Am fost putin mai „absent” in ultimele doua zile pentru ca am fost aici

 DSC04396

Adica la concertul U2 de la Milano. Un show excelent al unei mari trupe, U2 facand parte, in opinia mea, dintre formatiile pe care merita sa le vezi live, alaturi de Metallica, Rolling Stones si ACDC, inclusiv pentru faptul  ca nu se stie cat o sa mai cante.

Desigur, nu m-am putut abtine sa nu ma intreb cat ar fi platit Monica Iacob Ridzi pe o asemenea scena.

La intoarcere am remarcat cateva stiri despre activitatea Curtii Constitutionale. Guvernul Boc pare sa bata recordul de ordonante de urgenta declarate neconstitutionale. Regelementarea  cumulului pensiei cu salariul, inventia de la CSAT dedicata lui Geoana si infintarea Corpului de Control cu angajati care trebuie sa dea angajamente de loialitate sunt cele mai cunoscute exemple. Am fost si eu in Guvern si va garantez ca exista o directie juridica destul de competenta, care exprima puncte de vedere strict tehnice cu privire la proiectele de pe ordinea de zi si ma indoiesc ca a fost altceva decat o incapatanare a guvernantilor pentru a reglementa diverse chestiuni, nici macar foarte importante, chiar cu riscul de a se face de ras. Si cand te gandesti ca Ministerul Justitiei a avizat aceste proiecte. Asteptam cu interes decizia cu privire la politizarea administratiei deconcentrate din teritoriu.