Posts Tagged ‘Paris’

Dilemă

octombrie 1, 2010

Am fost astăzi invitat la o aniversare. Nu dintre cele pe care ar vrea să le impoziteze domnul fost șef de vamă de la PD, ci la aniversarea a 20 de ani de la fondarea Asociației Pro Democrația.

Chiar dacă nu știm, datorăm multe acestei asociații și liderului ei, Cristian Pârvulescu. Înbunătățirea procesului electoral, prezența observatorilor independenți în secțiile de votare, o mai bună legislație în domeniul finanțării campaniilor electorale – din păcate flagrant și continuu încălcată de unii – sau medierea procesului de reformă electorală sunt doar câteva exemple.

Cu această ocazie prietenul Turambar a prezentat un sondaj de opinie realizat de CCSB la comanda APD din care reiese, printre altele, că 80% dintre ceățeni consideră că în minunata noastră țară alegerile sunt fraudate. Oare de ce cred 20% contrariul?

Fac o paranteză și constat justa înscriere în PD a lui Baconschi. Acolo îi este locul recordmanului de vot-viteză la Paris.

Tot din același sondaj reiese creșterea suportului pentru introducerea votului obligatoriu.

Mărturisesc aici dilema în care mă aflu. Ca liberal consider că nu este prea în regulă ca un drept să fie transformat în obligație și cred că indivizii au capacitatea de a decide dacă folosesc acest drept sau nu. Pe de altă parte admit aspectul practic și mă gândesc că este mai greu să fraudezi în aceste condiții și, de asemenea, că e mai complicat să distribui 18 milioane de găleți, litri de ulei sau hârtii de 50 de lei.

Ce facem cu votul obligatoriu? Merge sau nu?

Sa cautam unde trebuie

decembrie 12, 2009

Se spune ca nu exista crima perfecta. A, da? Si atunci cine e Zodiac si cati ani de inchisoare a facut? Si, va rog frumos nu radeti, unde e Elodia?

Cu toate astea cred ca frauda electorala perfecta chiar nu exista. Dar daca este cautata unde chiar nu este nevoie atunci poate deveni nu perfecta, dar oficiala.

Nu cred ca frauda este in urne. La renumararea voturilor nule nu se va descoperi mai nimic. Chiar daca vor fi cateva mii de voturi validate, acestea sunt rezultatul unor greseli sau a iutelii de mana a unor oameni din sectii, de o parte sau de alta.

Sau minunea de la Paris. Oricine a participat la un proces electoral, fie si in calitate de simplu votant, stie ca nu pot vota 3400 de persoane la o sectie, fie si cu 5 cabine. De aceea, de exemplu, legea electorala prevede ca sectiile de votare obisnuite nu pot cuprinde mai mult de 2000 de votanti in listele permanente. Dar ne imaginam ca baietii care ne-au lucrat acolo nu au avut grija sa existe fizic 3400 de buletine in urne, 3400 de CNP-uri si 3400 de declaratii pe proprie raspundere?

Cu toate astea sunt metode pentru a dovedi ceva. Pentru a ramane la exemplul de la Paris, solutia o reprezinta camera de luat vederi. Cineva poate numara daca in 14 ore au intrat pe usa 3400 de persoane diferite. Pentru ca aici, daca baietii nu au avut contract cu Industrial Light and Magic, i-am ars.

Sau listele de prezenti la sectiile speciale. Sunt peste 600.000 de persoane care au votat astfel, doar pe teritoriul tarii, si am ferma convingere ca sunt cateva zeci de mii de CNP-uri care nu exista sau au apartinut unor persoane decedate. Numai la sectia de votare speciala din Calafat erau vreo 4, le-am vazut intr-o emisiune cu Victor Ciutacu la Antena 2. Da, dureaza sa verifici 600.000 de date, dar este in interesul democratiei.

Daca cineva vrea sa gaseasca ceva, adica adevarul, trebuie sa uite de carat saci de la Satu Mare.