Posts Tagged ‘Parlament’

Ilegalități, șantaj, furt. Nu e Camorra, ci Camera

octombrie 5, 2010

Până să dezbatem dacă legalizăm prostituția, am legalizat-o în Parlament. Mai precis în Camera Deputaților, unde din a doua încercare 170 de deputați, de fapt 170 de cartele, au legalizat grupul deputaților independenți.

Conform legii electorale, dar și al bunului simț, deputat independent este acela ce a candidat într-un colegiu ca independent și a câștigat lupta electorală și a convins alegătorii fără a aparține vreunui partid politic.

Știu că mandatul imperativ nu este valabil în cazul parlamentarilor. De acord, au voie să plece de la un partid și pot activa ca deputați independenți sau pot trece la alt partid. Dar asta nu înseamnă ca adunarea legislativă ar trebui să-și schimbe geometria la fiecare migrație politică. Nu pentru că așa vreau eu, ci pentru că așa a vrut electoratul.

Și mai rău este că tot acest circ este rezultatul unui șantaj. Soldații generalului imobiliar amenință cu retragerea sprijinului acordat guvernului dacă cumva domnul Nicolicea nu beneficiază de un post de vicepreședinte al Camerei.

Ne enervăm atunci când vedem că Parlamentul stă prost prin sondaje la capitolul imagine. Nu atât de prost precum guvernul sau președinția, dar tot prost. Și degeaba ne batem gura să explicăm cuiva că nu suntem toți ca Roberta Anastase sau ca ”șeful mafiei personale”.

La Cameră, pe lângă sala de plen, sunt inscripționate pe un perete numele președinților Camerei Deputaților. Îi regăsim acolo pe Lascăr Catargiu, pe Ion și Dimitrie Brtianu, pe Iorga sau pe Duiliu Zamfirescu. Până și comuniștii l-au avut pe Mihail Sadoveanu.

Îm vremurile acelea nu se făceau sondje de opinie. Dar sunt sigur că un Parlament cu Ion Brătianu președinte nu ar fi stat prost la imagine.

Cum?

septembrie 30, 2010

Scriu acest post în timp ce mă aflu în teritoriu, în colegiul meu. Am și eu audiențe, merg pe stradă sau în târguri și constat că mai toate problemele legate de nemulțumiri punctuale, personale, sunt corect identificate din punct de vedere al cauzei și întrebările sunt simplificate la maxim și reduse la una singură. Când îi dați jos pe ăștia?

De acord, nu vorbesc eu cu eșantioane reprezentative și pot să accept că susținătorii guvernului, câți or mai fi rămas, nu vorbesc cu mine. Dar eșantionalele reprezentative le regăsim în sondaje și absolut niciunul nu arată mai mult de 15% susținere pentru politica guvernului și nici pentru PD sau Traian Băsescu.

Înainte de a ne întreba ”când îi dăm jos pe ăștia” ar trebui să ne întrebăm cum. Sigur că asistenta medicală cu salariu de 500 de lei sau patronul unei mici afaceri pe care a trebuit să o închidă acum trei luni nu sunt foarte interesați de aritmetica parlamentară și nu înțeleg de ce un guvern fără mare susținere populară își continuă activitatea.

Guvernele cad prin moțiuni de cenzură iar acestea se votează cu majoritate parlamentară. Opoziției îi lipsesc 21 de voturi pentru a reuși constituirea acestei majorități.

Putem și trebuie să încercăm să obținem aceste voturi. Poate prin atragerea unor nemulțumiți. Poate în interiorul PD un grup sau altul este nemulțumit de remaniere sau de situația internă din partid. Poate niște migratori de la UNPR decid să facă drumul înapoi.

Poate. Însă o altă majoritate, stabilă atât numeric cât și politic, este de preferat să se constituie prin alăturarea UDMR și, eventual, a grupului minorităților. Chiar dacă UDMR se poate baza pe un bazin fix și relativ sigur de votanți, trebuie să observe că și comunitatea lor este afectată de politica economică și că și în rândul acestora nemulțumirea este mare.

Apreciez faptul că eliminarea impozitului minim s-a făcut la presiunea UDMR. Dar nu este suficient.

Pe cine a ajutat Băsescu să intre în Parlament

septembrie 23, 2010

Cu  o cotă în sondaje cu o singură cifră şi cu manifestanţii exasperaţi la poarta guvernului, Traian Băsescu face ce ştie mai bine. Apără frauda şi dezinformează.

Nu mă bag în povestea cu preşul, are cine să răspundă. Limbajul este însă al unui om care ştie că nu are argumente şi nici soluţii şi atunci înjură şi sare la bătaie.

Am rămas cu gura căscată însă atunci când am citit povestea despre milosul Traian Băsescu şi cum l-a făcut acesta parlamentar pe Crin Antonescu. Din poziţia de lider al Alianţei cică. Alianţa nu avea lider, ci co-preşedinţi, adică Traian Băsescu şi Călin Tăriceanu.

Traian Băsescu, la vremea anului 2004 preşedinte al PD, ca şi acum, n-a avut nicio treabă cu desemnarea candidaţilor PNL în alegeri.

Listele de candidaturi au fost comune, PNL-PD, şi au fost alcătuite după un mecanism matematic precis, prevăzut în protocolul alianţei. Articolele cu pricina le găsiţi aici. După cum puteţi constata, art. 2.4.2.1. spune că fiecare partid îşi desemează candidaţii şi celălat partid n-are treabă cu asta.

Pot să vă spun însă altceva. Ponderea pe listele alianţei din fiecare judeţ – ca număr şi nu ca nume, repet – se negocia în sediul din piaţa Walter Mărăcineanu. Din partea noastră veneau la negocieri de obicei Bogdan Olteanu, Dan Ruşanu şi cu mine, iar din partea PD … mă rog, nu contează cine.

Când am ajuns la judeţul Hunedoara negociatorii PD erau vădit stânjeniţi. Organizaţia PD de acolo era aşa de slabă încăt, raportul PNL-PD fiind de peste 2,5 la 1, celor de la PD nu le revenea mai mult de un loc eligibil, cel al viitorului ministru Gheorghe Barbu. După ce ne-am blocat mai mult de o oră, cei de la PD încercând să fenteze matematica, până la urmă au ajuns la rugăminţi deschise să-i ajutăm, pentru că primiseră ordin de la Băsescu să obţină un loc în plus, eligibil, pentru un tânăr de mare viitor, Monica Iacob-Ridzi. Ştia el ceva.

Exasperat, Dan Ruşanu a cedat unul din locurile PNL Hunedoara şi am trecut mai departe.

La prezent mai vorbim ?

septembrie 21, 2010

Acum mai mult de o săptămână am anunţat, în numele PNL, că parlamentarii noştri nu vor participa la noua manifestare în Parlament a lui Traian Băsescu. Spuneam atunci că nu este vorba doar de nişte parlamenari ai opoziţiei, ci că întreaga societate şi-a epuizat nu doar încrederea, ci şi răbdarea de a asculta vorbele unui om care mai este doar preşedinte de partid. Toţi ceilalţi nu mai au încredere în el. Am avut dreptate.

Am aflat că ne vom împrumutat, din nou la FMI. În afară de acest aspect, care nu ne surprinde, dar care ne afectează pe toţi, am aflat despre eficienţa energetică şi am constatat că preşedintele adoră să râdă la propriile glume.

A mai căutat să ne arate că este departe de frauda din Parlament şi că nu se implică în dezbaterea parlamentară. Dar a omis să menţioneze zecile de scrisori pe care le-a trimis Camerei Deputaţilor şi Senatului prin care cerea ca anumite legi să fie adoptate în limita anumitor termene.

M-am săturat, de asemenea, să constat că Traian Băsescu este, la fel ca şi PD, un om care se referă doar la trecut, sub forma acuzaţiilor la adresa fostului guvern, dar şi la viitor, când spune ”vom face”, „va fi bine”, „vom depăşi”. Despre prezent niciodată nimic. Acum, în prezent, starea economiei este la pământ. Şi tot la prezent se poate vorbi despre profesori, pensionari, medici, propreitari de mici afaceri sau actori. Acum nu avem un plan de redresare a economiei, în afară de tăieri şi împrumuturi. Acum nu avem încredere în cei care ne conduc prin grija celor care au asigurat fluxul incredibil de vot de la Paris.

Sigur, Parlamentul e vinovat

iulie 7, 2010

Mă și gândeam pe cine va învinovăți Traian Băsescu pentru creșterea TVA. Presa, moguli, sindicate, pensionar? Evident, Parlamentul era la îndemână. Pentru că nu mă așteptam și nu mă aștept să admită că de vină e guvernul Boc. Sau, și mai rău, el însuși.

Zice domnul președinte cum că Parlamentul e vinovat pentru că nu trebuia să conteste scăderea pensiilor la Curtea Constituțională. Imbatabila logică prezidențială, gata oricând să afirme că albul e negru. Păi dacă era, așa cum s-a și dovedit, o măsură neconstituțională? Așa funcționează, conform actului fundamental, controlul de constituționalitate a legilor. Și nu cred că era de acceptat să închidem ochii.

Guvernul trebuia să încerce ceva constituțional. Și după aceea să mai vorbim.

Influența sondajelor asupra consecvenței

iunie 29, 2010

Mă întreb care din următoarele zvonuri sunt adevărate și, în cazul în care sunt, cât au legătură cu ultimele sondaje de opinie. De altfel, veți vedea, răspunsul este cuprins în întrebări.

  1. Cei de prin înaltele sfere ale PD au decis să nu se mai organizeze alegeri locale parțiale. Periodic apar vacantări de posturi de primari, marea majoritate în mediul rural dar nu numai, cum a fost cazul de la Râmnicu Vâlcea. Legea prevede ca într-un termen maxim de trei luni să se organizeze alegeri de primar, cu excepția ultimelor șase luni dinaintea alegerilor locale generale. Să nu-mi spuneți că poate că nu există astfel de posturi vacante, pentru că vă dau un exemplu mai cunoscut – Baia Mare. Am auzit că s-ar fi identificat și soluția. Mărirea perioadei în care nu se pot face alegeri de la șase luni la doi ani.
  2. S-ar lua în considerare și renunțarea la alegerea uninominală prin sistem majoritar a președinților de Consilii Județene. Aici vreau să fiu cinstit și să spun că nici mie nu prea mi se pare că are sens o astfel de alegere. Dar măcar eu nu mă răzgândesc din motive electorale, nu am votat acest sistem nici când a fost introdus.
  3. S-a îngropat la PD de asemenea ideea alegerilor parlamentare majoritare într-un tur sau două. Iar un lucru bun, însă aceeași situație. Când părea că le convine o promovau de zor, acum nici musca.

Ultimul sondaj de care am auzit îi plasează la 17%. Hai că se poate, mai e un pic până la 4,99.

O nouă scrisoare pierdută

iunie 10, 2010

Încep cu două citate.

”Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.” – Constituția României, Art. 113 alin. (3)

”după prep. – 1. În urma (exprimă succesiunea în timp)” – Dicționarul Explicativ al Limbii Române.

Am rămas traznit când am auzit de bazaconia numită scrisoarea lui Traian Băsescu. Deși ar trebui să nu mă mai mir niciodată de tupeul deja proverbial al președintelui.

În primul rând m-am săturat să primesc programul de lucru de la Cotroceni. Există Birou Permanent, există plen, zilele de vineri și sâmbătă au fost deja votate ca zile de activitate în teritoriu. Și eu sunt în teritoriu. Cum ar fi să-i trimit eu o scrisoare în care să-i spun că trebuie să facă ședință CSAT duminică dimineața la 5,30?

În al doilea rând decizia cu privire la programarea dezbaterii moțiunii de cenzură a fost luată în Birourile Permanente Reunite în unanimitate, adică inclusiv cu toate voturile reprezentanților PD. Și cât de penibili sunt ei acum, ploconindu-se public în fața șefului și recunoscând cum că ar fi greșit.

În al treilea rând decizia despre care vorbim este perfect regulamentară și constituțională. Se vede cu ușurință asta din citatele de mai sus. Dacă legiuitorul ar fi dorit să spună că termenul de trei zile este limitativ ar fi spus cam așa – ” Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.”, așa cum scrie în Art. 63 alin. (3). Cam mare diferența între ”după” și ”cel mult”, nu-i așa domnule președinte?

Ei bine, cred că autorul misivei știe că scris tâmpenii. Are probabil trei motive pentru care a încercat. Să genereze un subiect care să mai acopere efectul marilor măsuri economice, să încerce să aducă moțiunea într-o zi în care ar fi mai greu de asigurat prezența, dar mai ales să mai dea vina puțin pe altcineva. Pun pariu că luni de zile de acum înainte toți activiștii PD vor spune că Parlamentul e de vină că s-a prăbușit economia pentru că s-a discutat moțiunea marți și nu sâmbătă. Vorbim despre cei care au stat de pe 6 mai până pe 6 iunie până să transmită angajarea răspunderii la Parlament.

Ne vedem marți.

Jos cheltuielile, trăiască dictatura!

mai 23, 2010

Avem nevoie să economisim aproximativ trei miliarde de euro pe an. Și dacă guvernanții nu vor să-i economisească de unde trebuie și doresc să taie pensile și salariile bugetarilor, atunci le convine de minune promovarea clasicii idei care spune că parlamentarii sunt de vină și că acolo zac și se risipesc toți banii pensionarilor.

Și de aici până la a începe să promovezi ideaa că de fapt nu avem nevoie de Parlament și că știe mai bine dom’ președinte cum să conducă țara singur e doar un pas. Iar asta, oricum ai lua-o, se numește dictatură.

Toate minunatele idei care se promovează cu privire la viziunea, în spiritul modernizării statului desigur, asupra unui nou tip de Parlament nu vor putea face altceva decât mai mult rău.

Prima idee, cea pentru care am făcut referendum, este că avem prea mulți parlamentari. Am mai demonstrat aici că nu este deloc așa. Să zicem însă că o reducere ar fi necesară, din motive pe care eu nu le cunosc. Depinde însă până unde mergem. O scădere de 15% a numărului de parlamentari va fi suficientă, de exemplu, pentru a lăsa românii din Harghita și Covasna fără reprezentare parlamentară. Și cu cât mergem mai tare cu reducerea, cu atât campania va fi accesibilă numai candidaților bogați sau sprijiniți de oameni bogați.

Aflăm că parlamentarii au salarii prea mari. Adică 1100 de euro pe lună. Bine, hai să le tăiem salariul, eventual până la salariul mediu, ca să nu zic minim, pe economie. Cine își va putea permite să fie parlamentar? Ați ghicit.

A apărut și povestea cu cazarea. Sigur că orice contract se poate renegocia și că o licitație corectă poate să aducă economii de câteva sute de mii de euro pe an la acest capitol. Dar am o idee. Să tăiem de tot aceste cheltuieli. Există parlamentari care nu cheltuie niciun leu din bani publici pe cazare. Eu sunt unul dintre ei, pentru că am domiciliul în București. Atunci, dacă vom avea un Parlament compus doar din bucureșteni nu vom mai cheltui nimic. Ura! Adică cei din Bucovina, din Dobrogea sau din clisura Dunării să fie reprezentați doar de bucureșteni? Asta este, facem economii.

Trebuie să ne hotărâm repede, pentru că nu avem multe opțiuni. Ori oprim demagogia, ori punem de o dictatură hotărâtă fără parlament cheltuitor.

Of, au uitat de modernizarea statului…

mai 21, 2010

Prinși între proteste și propriile miniciuni, portocalii nu prea mai știu cum să iasă din impas. Astăzi șeful FMI le-a tăiat decisiv macaroana învinovățirii altora. E adevărat că le-au mai rămas Tăriceanu și Vosganian, mogulii și presa, sindicatele și pensionarii, deci destule potențiale victime în spatele cărora se poate arunca vinovăția. Să mai stea un pic la putere, mai sunt patinoare de construit, contracte de energie de semnat și licitații de falsificat.

Au încercat și vechiul truc al paraziților de parlamentari. Pe care e simplu să-i arate cu degetul pentru că au avut grijă, în ultimii cinci ani, să calce în picioare instituția fundamentala a democrației și să o compromită. Oare? Într-un recent sondaj de opinie, realizat, este adevărat, doar în București, 42% dintre cei chestionați cred că Parlamentul ar trebui să aibă cea mai mare putere și doar 25,3% ar da această putere președintelui. Despre acest sondaj veți mai auzi în zilele următoare, mai multe nu zic.

Mă mir, în acest context, cum de n-am mai auzit nimic de modernizarea statului și revizuirea Constituției. Poate pentru că analiștii cotroceniști și-au dat seama că spre zero la sută din populație este interesată de acest subiect care, nu-i așa, va scoate țara din criză, va crește pensile și salariile și va crea un milliard de locuri de muncă?

Nu cred că mai este nevoie să menționez că marea comisie parlamentară pentru revizuirea Constituției, votată de majoritatea parlamentară în urma unor minunate consultări cu marele șef și prezidată de un deputat PD, nu s-a întâlnit nici măcar o dată până acum.

Cred că ar mai trebui constituită urgent o nouă comisie prezidențială de analiză sub conducerea lui George Homoștean. Cu condiția ca această comisie să-și redacteze raportul la o mașină de scris declarată la organele de miliție.

Un nou Oprea – Baconschi

mai 17, 2010

După modelul Oprea, cel care ne-a încurcat în așa hal încât n-am înțeles ce susține, Teodor Baconschi ne-a trimis astăzi o epistolă.

A scris Biroului Permanent al Camerei Deputaților o scrisoare de o pagină și jumătate despre Legea privind sistemul unitar de pensii publice, cu evidentă referire la personalul diplomatic. A pomenit despre personalul trimis în ”țari cu climă greu de suportat”, despre contribuțiile în valută reținute personalului diplomatic pentru pensia suplimentară sau despre obiectivele de politică externă ale României.

Sigur, având ceva mai mult tact șli chiar mai multă școală decât Gabriel Oprea, a evitat formule tranșante de genul ”nu voi fi niciodată de acord”.Mesajul este însă clar. Și culmea este că eu cred că are în mare măsură dreptate.

Problema este însă, în ambele cazuri menționate, alta. Proiectul de lege menționat este al Guvernului, organism din care fac parte și cei doi, în calitate de miniștri. Decizia cu privire la textul trimis Parlamentului a fost luată în ședință de guvern, cu cei doi de față.

Și atunci avem două posibilități, ambele puțin onorante pentru Oprea sau Baconschi. Fie și-au exprimat punctul de vedere în ședința de guvern dar n-au convins pe nimeni, fie au tăcut mâlc cu acea ocazie, eventual pentru că sunt de fapt de acord cu măsurile propuse, demersurile parlamentare făcute cu jumătate de gură având doar darul de a poza frumos în fața viitoarelor victime, beneficiari de ”pensii nesimțite”.

Oare urmează Blaga sau Predoiu să se prefacă cum că ar protesta față de reducerile de pensii ale polițiștilor sau magistraților?