Posts Tagged ‘partid’

Un caz incredibil

mai 10, 2010

Un coleg de partid, președinte de organizație județeană, a luat acum câteva săptămâni unele măsuri statutare care au dus la excluderea din PNL a doi consilieri județeni. Din motive legate de votul în consiliu alături de PD, de activitate politică, treaba lui și a organizației pe care o conduce.

Votul a parcurs toate etapele statutare, inclusiv invitarea persoanelor în cauză pentru a-și spune punctul de vedere și votul secret al organismului de partid chemat să decidă. Evident că, în conformitate cu legea, cei doi și-au pierdut mandatul de consilieri județeni .

La puțin timp după aceea omul a fost chemat de parchet, a fost audiat timp de 8 ore, a fost pus să dea explicații și i s-a comunicat că statutul PNL nu are importanță. Și nu s-a terminat așa. Deoarece decizia în astfel de cazuri este luată de un organism de conducere care include președinții de organizații locale, municipale, orășenești și comunale, a alergat prin județ câteva zile și a luat declarații notariale de la 80 de astfel de președinți în legătură cu caracterul statutar al deciziei luate.

Parchetul nu s-a lăsat. S-au mutat în județul cu pricina și, timp de câteva zile, i-a audiat pe toți cei 80. Sugerându-le ca ar putea să ”beneficieze” de un dosar penal pentru mărturie mincinoasă.

Nu știu cum se va termina. Evident, totul este atât de absurd încât nu mă gândesc decât la o acțiune violentă de intimidare, pentru că nu pot accepta că viața de partid poate fi subiect de cercetare penală.

Stanga-dreapta

februarie 18, 2010

Era o vreme cand primarii puteau fi demisi prin ordin al prefectului. De exemplu Blaga, care era prefect de Bihor si se ocupa cu spor de sportul asta. Ba chiar era o vreme cand primarii puteau fi demisi prin ordin al ministrului administratiei sau nu stiu cum se numea pe atunci.

Era dupa 1992, cand se tinusera primele alegeri locale si, tot pentru prima data dupa mascarada din 20 mai 1990, fortele anti-FSN incepusera sa scoata capul si castigasera ceva primarii, in special in orasele mari. Nu multe, dar suficient de multe cat sa-i enerveze pe dinozaurii FSN.

Atunci a intrat in scena Octav Cozmanca, aparator vajnic al monopolului FSN. Care constata ca primarii altora sunt incompetenti si trebuie demisi.

Vremea a trecut, Romania a fost nevoita sa se democratizeze in urma presiunilor din afara, iar primarii nu au mai putut fi demisi decat in urma unui referendum. Nea Cozmanca si-a pierdut incet-incet painea si a iesit linistit din primul-plan al scenei politice.

Pana de curand. Cand s-a gandit ca este numai bun sa fac un nou partid, nu stiu cum se numeste, dar de stanga. Ii va anunta constituirea chiar sambata, in timpul congresului fostului sau partid.

Toate bune si frumoase, este dreptul constitutional al omului. Insa, nu stiu de ce, am impresia ca este un episod in care stanga va fi cu dreapta. Care stanga? Care dreapta?