Posts Tagged ‘PD’

Cine moare de grija altuia?

Ianuarie 6, 2012

În 2008, în noiembrie, am candidat pentru Parlament. Asta teoretic, pentru că în campania electorală nu s-a discutat aproape deloc despre obiectivele unui parlamentar. Poate că nu a fost aşa în Bucureşti, dar în colegiile care nu conţin mari oraşe, cum este cel pe care l-am câştigat eu, am candidat mai degrabă pentru 6 posturi de primar, adică exact numărul de localităţi din colegiul meu. În termeni de piaţă alegătorii sunt clienţii şi ei formează cererea, aşa că am discutat mai degrabă despre drumuri, canalizare şi cămine culturale decât despre comisia de buget-finanţe.

Şi asta în condiţiile în care alegerile locale se consumaseră cu 6 luni în urmă şi câştigătorii epuizaseră argumentele despre elementele menţionate mai sus.

Spuneam că alegătorii sunt interesaţi de ce vor ei şi politicienii trebuie să răspundă. Corect. Însă este rolul politicienilor într-o democraţie să găsescă mecanisme pentru a facilita accesul alegătorilor la dezbaterea politică. Şi se poate. Pentru că peste încă 8 luni, în iunie 2009, au fost alegeri europarlamentare. Nu am candidat, dar am făcut campanie electorală şi cetăţenii mă întrebau mai ales despre subvenţiile în agricultură, ceea ce este exact o temă pentru europarlamentare.

Acum se pare că vom avea alegeri locale, judeţene, pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat în aceeaşi zi. Consecinţele sunt următoarele: un teanc de buletine de vot gros cât cartea de telefon a oraşului Beijing, candidaţi pentru toate funcţiile posibile cu excepţia celei de Secretar General ONU şi, probabil, multe voturi nule.

Şi am o veste pentru cei care, din disperare, au decis această aberaţie. Nu există metodă prin care să câştigi alegerile dacă te votează 15% dintre alegători. Nu s-a inventat şi nici nu se poate inventa.

De altfel PD pare primul partid din istorie care-şi propune un obiectiv electoral de tip „capra vecinului”. Da, suntem patetici, da, nu ne mai votează nimeni, aşadar ne propunem deschis să pierdem alegerile dar sperăm ca adversarul nostru să nu obţină 50% din voturi. Este ca şi când o echipă de fotbal care a câştigat campionatul trecut merge la un meci propunându-şi să nu piardă cu 5 la 0 ci doar cu 4 la 0.

Şi aşa „50% plus unu” a devenit un fel de Sfântul Graal al politicii româneşti. Am două mesaje pentru minusculii (în sondaje şi în performanţă de guvernare) portocalii. Să nu-şi mai bată capul cu asta. Este pentru ei o ultimă formă de încurajare vecină cu delirul. „ne fugăreşte lumea pe stradă dar USL nu va lua 50%”.

În primul rând că USL va obţine 50%, inclusiv la alegeri comasate, sau mai ales la alegeri comasate, pentru că pur şi simplu avem mult, mult mai mulţi primari. De acord să nu credem prea tare în sondaje, însă chiar şi cele mai dirijate către activiştii PD dau USL cu un scor de parcă ar fi un magazin în perioada de reduceri. Acum numai 49,95, ceva de genul acesta.

În al doilea rând că obiectivul constituţional este altul. Avem nevoie nu de 50% plus unu din voturi, ci de 50% plus unu din mandate, adică de 151. Adică nu, pentru că mereu uit că Băsescu şi PD au minţit când au spus că reduc numărul de parlamentari. Şi 50% din mandate e un pic altceva, dragă domnule Lăzăroiu.

50% plus unu din mandate înseamnă numărul suficient de parlamentari pentru a acorda un vot de încredere unui guvern USL condus de Victor Ponta sau pentru a aplica o cuvenită sancţiune unui preşedinte care nu va recunoaşte această majoritate.

Prima fisură

Februarie 24, 2011

În prag de congres UDMR, după ce mai toți liderii uniunii și principalii candidați la președinția UDMR s-au întrecut în a susține seriozitatea parteneriatului cu PD și Boc, unii au constatat totuși că s-au săturat.

UDMR Bihor, culmea, gazdele congresului, au denunțat colaborarea cu PD și au semnat, public și fără reținere, un acord cu USL. Sigur, acolo unde puteau, adică pe plan local. Însă în acest acord există și angajamentul părților de a susține extinderea acestuia și la nivel național.

Nu căutați ciolane sau interese, nu este o reacție a unei organizații care este nemulțumită de nivelul reprezentării sale. Să nu uităm că UDMR Bihor este organizația ministrului sănătății, Cseke Attila.

Mi-a plăcut, recunosc, unul dintre argumentele președintelui UDMR Bihor, Szabo Odon : ”Liberalii sunt oameni de cuvânt şi întotdeauna ce au spus aia au făcut”.

Boc este cel mai bun tehnocrat

Februarie 16, 2011

Cine zicea că este o crimă să suprapui o criză politică peste criza economică? Nu, nu erau nici mogulii, nici cei din opoziție, ci însuși zeul din deal. Care, în aceste zile, exact asta a făcut.

Încurcat serios de perspeciva pierderii controlului asupra partidului pe care îl conduce practic, împotriva Constituției, Traian Băsescu a aruncat în aer o țară întreagă (mă rog, partea care mai crede că președintele are vreo logică) și a încecat un soi de lovitură dublă, guvern-partid.

M-au amuzat cele două motive pe care le-a invocat pentru a justifica propunerea de schimbare a lui Boc. Cum că nu mai are sprijinul populației și că este nevoie de un guvern care să facă reforme economice.

În legătură cu sprijinul populației, nu știu exact cine este ciobul și cine oala spartă, pentru că Băsescu are cam același derizoriu sprijin din partea supușilor săi. Adică maxim 10%.

Despre reforma economică…. Adică ce-a păzit până acum Boc? Bine, noi știm că nu a făcut nimic, dar persoana care invoca necesitatea reformelor l-a lăudat până acum pe Boc, contrar evidențelor, tocmai pentru genialitatea reformelor făcute.

Și, pe deasupra, concluzia finală a fost aceea că s-a discutat cum să fie bine și, de fapt, tot Boc.

Nu sunt foarte preocupat de bătălia internă din PD. Nu cred că există o aripă ”bună” și una ”rea”, pentru simplul motiv că întregul partid ne-a adus pe toți în halul în care suntem și întregul partid, cu toate aripile sale, trebuie să treacă în opoziție. Dacă se poate extra-parlamentară.

Nici de pielea domnului Boc nu prea-mi pasă. Da, Boc trebuie să plece de la guvern, împreună cu absolut toți miniștrii din partidul pe care se preface că-l prezidează.

Este însă scandalos faptul că totul se petrece în culise, între oameni care au între 0,1 și 10% sprijin popular și care au o singură miză. Cum să se aranjeze între ei, de parcă țara, economia și cetățenii sunt moșteniri de familie pentru care se bat pentru că, nu-i așa, le revin de drept.

Ba al nostru e mai bun

Februarie 15, 2011

Până să se decidă dom Băsescu ce învârteli mai face la ceas de seară cu partidul cu care chiar poate face orice, am totuși un mic comentariu.

Știți povestea cu deputatul Păsat. Cel pe care îl ridica președintele în picioare și-i cerea să se aresteze singur. Și cel pe care marele partid justițiar se lăuda că îl va preda justiției.

Nu am nici cea mai mică idee dacă domnul cu pricina se face vinovat de ceva. Nici nu-i treaba mea, ci treaba unui proces, sper, corect. Numai că noi discutam acolo de arestare, ceea ce e un pic altceva. Dar nu despre asta este vorba.

Sătui să aflăm non-stop de la portocalii că ei sunt mama justiției și noi, opoziția, mogulii, pensionarii, militarii, jurnaliștii și alții, persoane vinovate în general, ne opunem actului justiției, am decis în Camera Deputaților să-i lăsăm să voteze ei. Și acum au o mare problemă să explice 34 de voturi împotrivă din urnă, că doar nu sunt ale opoziției care nu a votat.

Ei bine, s-a pus problema excluderii acestuia din PD, ceea ce este departe de a fi o arestare. Ba dimpotrivă, aș zice. În ditamai Biroul Național al PD, vreo treizeci și ceva de oameni, am auzit că ar fi fost doar trei voturi pentru.

Justiție, justiție, dar guvernarea e pe voturi.

Imaginaţia Curţii şi o nouă definiţie

Decembrie 14, 2010

Mai multe plecări pe fugă din Bucureşti, dar şi câteva zile parlamentare mai agitate sunt cauza principală a absenţei neobişnuit de îndelungate a posturilor mele.

Evenimente politice au fost destule între timp. Dar pentru că, aşa cum e normal, cele mai vechi s-au fumat, dar şi pentru că cele noi, de astăzi, sunt destul de interesante, mă opresc la acestea.

Curtea Constituţională ne-a obişnuit, din păcate, cu decizii ciudate sau contradictorii. Îmi amintesc de cea prin care ni s-a explicat cum că preşedintele României are dreptul să refuze, o singură dată, o propunere de ministru înaintată, conform Constituţiei, de către primul ministru. Câtă imaginaţie au avut autorii deciziei? Multă este răspunsul, pentru că au reuşit să spele inacceptabilul refuz de la acea vreme al nominalizării Noricăi Nicolai, dar au reuşit să nu modifice totuşi total Constituţia.

Tot pe principiul acesta par a fi formulate şi cele două decizii referitoare la angajarea răspunderii guvernului pe legea educaţiei. Principiul ar fi ”am o părere, dar nu sunt de acord cu ea”. Cum altfel s-ar putea traduce năstruşnica idee conform căreia angajarea răspunderii guvernului este neconstituţională, dar moţiunea de cenzură împotriva acesteia trebuie să continue?

Nu ştiu, sau mai precis n-am dovezi, cât de politizată este curtea. Însă acum cred că nu mai găseşte cireşi şi trebuie să spună clar dacă este sau nu constituţional ce se întâmplă. Pentru că, evident, am formulat o nouă contestaţie pe procedură, dar şi una pe fondul legii.

S-a mai întâmplat, tot astăzi, că Ridzi s-a bucurat de acelaşi tratament îndelung acuzat de imaculaţii portocalii şi slujitorii verbali ai acestora. Şi asta îmi aduce aminte despre o definiţie a corupţiei, apărută acum câţiva ani. Corupţia este darea sau primirea de foloase materiale necuvenite între două sau mai multe persoane, dintre care niciuna nu este membru PD.

Victorie!

Decembrie 6, 2010

PNL a câștigat, candidat fiind Mariana Câmpeanu, mandatul de deputat pus la bătaie în județul Hunedoara, colegiul Hațeg. Diferența a fos de aproximativ 1300 de voturi, adică vreo 7 procente.

 

 

Mai intersant este în ce condiții s-a întâmplat acest lucru.

 

Candidatul PD a fost primar PNL. Candidatul independent Timiș a fost primar PNL. PSD s-a încăpățânat să depună o candidatură, cu toate că a ieșit pe locul 3 și au încălcat astfel înțelegerea, ce-i drept nescrisă, prin care partidele de opoziție au agreat să susțină un candidat unic în astfel de alegeri parțiale, anume din partea partidului care a deținut inițial mandatul, lucru practicat la cele două alegeri precedente din București.

Aș mai menționa apoi prezența permanentă a domnului Falcă în campanie, ca și distribuirea, deja clasică, de bani, lemne, ulei, bonuri de masă și alte asemenea, desigur de către PD.

Rezultate finale

Mariana Câmpeanu PNL 8738 voturi adică 34.85%

Daniel Răducanu PD 7339 – 29,27%

Liliana Țolaș PSD 5218 – 20,81%

Nicolae Timiș independent – 2683 10,70% 

Cifre și alianțe

Noiembrie 22, 2010

Se întâmplă ceva în sondajele de opinie. Nu că ar fi de mirare. Nu este vorba de cifre, ci de faptul că, pentru prima dată, PNL are un lider care are o cotă de încredere cu zece puncte mai mare deât partidul.

Dar sta nu-i nimic. Tot pentru prima dată PSD are un lider care se află tot cu zece puncte sub cota partidului. Lucru ce nu s-a întâmplat nici pe vremea lui Mircea Geoană, nici pe vremea lui Adrian Năstase, ca să nu mai vorbim de era Ion Iliescu.

Cred că acesta este adevăratul motiv al propunerii publice făcute PNL de către liderul PSD, Victor Ponta. O alianță, într-o formă sau alta, care, în cazul în care va câștiga alegerile, să dea un premier PSD și un președinte PNL. Sună tentant.

Doar că nu este.

Ca să nu existe confuzii, spun clar că exclud cu hotărâre orice fel de alipire cu PD, intrare la guvernare sau orice fel de combinație pe care o visează, unii dintre ei public, lideri portocalii.

Spun de asemenea că PNL și PSD trebuie să rămână unite în acțiunea parlamentară, fie că este vorba de legile pensiilor și educației, de acțiunea împotriva Robertei Anastase sau, cu atât mai mult, de căderea guvernului Boc.

Cred însă că PNL trebuie să-și pastreze mesajul liberal, acțiunile de cucerire a unei felii cât mai mare din electoratul de dreapta și chiar a unor lideri, inclusiv aleși locali, care îmrățișează aceste opinii. Și în consecință să fie capabil să obțină un scor cât mai mare în alegeri, pentru început cele locale.

Nu sunt naiv și nu-mi închipui că liberalii vor câștiga singuri alegerile. Spre deosebire de SUA, în Europa funcționează guverne de coaliție și probabil că spre asta ne vom îndrepta și noi.

Cu precizarea că, dacă nu va trece o moțiune de cenzură, ceea ce e un caz special, asta se va întâmpla după noiembrie 2012. Nu sunt excluse participări la alegeri în alianțe politice sau electorale. Însă categoric este mult, mult prea devreme să vorbim despre asta.

Greșeala?

Octombrie 21, 2010

Marea Adunare Națională care va să zica. În partea sa portocalie, desigur.

Colegul meu, de județ și nu de partid, Gelu Vișan, a declarat că a fost vorba de ”o eroare de tehnică legislativă”. Nu e chiar așa, penru că tehnica legislativă de referă la elaborarea proiectului de lege, la modul de formulare a textelor adică, nicidecum la votul parlamentarilor.

Nici măcar o eroare simplă nu văd cum ar putea fi. Și o să încerc să explic de ce. Pentru că evenimentul de care râdem noi în ultimele două zile este doar votul final, însă înainte de acea zi s-au întâmplat multe lucruri pe care doar un marțian nu le-ar fi putut observa.

Proiectul respectiv este o inițiativă parlamentară a 56 de senatori și deputați din opoziție. Un astfel de proiect, înainte de a fi trimis în comisiile primei camere sesizate, trebuie să primească un punct de vedere din partea Guvernului, consultativ, desigur. Acest punct de vedere a fost negativ.

Apoi vine la rând faptul că proiectul s-a dezbătut întâi în Senat. Unde a fost respins cu voturile împotrivă ale senatorilor puterii. Oare nu vorbesc între ei?

Chiar și în Camera Deputaților proiectul a mers întâi la comisie. Unde de asemenea parlamentarii puterii au votat împotrivă.

A patra etapă s-a petrecut în plenul Camerei, la dezbaterea pe articole. Atunci un parlamentar PD, Petru Călian, a intervenit și a explicat cum că e nenorocire dacă se adoptă proiectul și că opoziția este rea. Când se întâmplă așa ceva, adică rezultatul votului în comisie este defavorabil puterii, liderul grupului parlamentar PD poate cere re-trimiterea la comisie. S-a întâmplat de zeci de ori, nu și acum. Ca să nu mai pomenim faptul că oricum nu au depus amendamente la acest proiect.

Și apoi a venit votul în plen. Ce tare!

La ai noștri!

Octombrie 20, 2010

Iosif Buble scrie aici despre hotărârea de guvern prin care s-au alocat fonduri către primării pentru reabilitarea sau renovarea unor școli. Și zice că ar fi niște ciudățenii ….

N-am stat să văd cum stă treaba în toate județele, dar la Dolj m-am uitat. Și am calculat.

Lucrurile stau cam așa, inginerește, cu cifre.

Portretul politic al județului:

Primari PSD     52 din 111 adică 46.84%

Primari PD      33 din 111 adică 29.73%

Primari PNL     23 din 111 adică 20.72%

Repartiție pe sume alocate:

Localități cu primari PSD        210.000 lei din total 1.510.000 lei alocați, adică 13.90%

Localități cu primari PD          1.190.000 lei din total 1.510.000 lei alocați, adică 78.80%

Localități cu primari PNL        110.000 lei din total 1.510.000 lei alocați, adică 7.30%

Repartiție funcție de numărul de obiective cărora s-a alocat ceva:

Localități cu primari PSD        4 obiective din total 37 adică 10.81%

Localități cu primari PD          30 obiective din total 37 adică 81.08%

Localități cu primari PNL        3 obiective din total 37 adică 8.11%

Și eu observ niște ciudățenii. Elevii din localitățile cu primari PNL au cam de 10 ori mai puține șanse să aibă o școală renovată decât elevii din localități cu primari PD.

Conștiință s-ar putea să aibă, dar bile nu

Octombrie 18, 2010

Spunea ieri Crin Antonescu la o emisiune TV că fiecare parlamentar al puterii va avea la votul asupra moțiunii două bile și o conștiință.

De acest lucru văd că le este frică și șefilor portocalii. Și pentru că nu pot fura conștiința acelora care ar putea gândi că dezastrul nu mai poate fi tolerat, aud că s-ar putea să le ia bilele.

Strategia parlamentarilor din arcul guvernamental pare a fi neparticiparea la votul asupra moțiunii. Bineînțeles, cu sancțiuni asupra acelora care încalcă acest consemn. La fel se pare că s-ar putea să procedeze și cei de la UDMR, cu toate că sper că nu este adevărat, ar fi o premieră ca UDMR să procedeze astfel.

Am înțeles că miniștrilor le este frică de proprii angajați sau că unor parlamentari PD le este frică de proprii alegători. Constatăm însă că au ajuns să le fie frică de ei înșiși.