Posts Tagged ‘PNL’

Programul PNL. Așteptăm opinii

august 28, 2010

PNL propune în dezbatere publică programul său ”Pentru o nouă economie„.

În acest program PNL își asumă ferm opțiunea pentru statul liberal, constatând eșecul populismului denumit astăzi ”stat social”. Această reformă nu este doar una economică, impusă sau nu de criza economică, ci implică reforma profundă a sistemelor publice, fără a se limita la redimensionarea lor, așa cum greșit se procedează acum.

Nu lungesc aici prea mult vorba, pentru că mă interesează opinia voastră și sper să intrăm ăn dialog pe acest subiect.

Proiectul îl găsiți aici.

Pesimism și lipsă de încredere

iulie 29, 2010

Nu sunt surprize mari în ultimul sondaj de opinie publicat de cotidianul.ro și asta arată că nu avem motive să ne îndoim de corectitudinea acestuia.

Oricum și în orice direcție am lua în considerare marja de eroare Traian Băsescu, guvernul Boc, miniștrii acestuia, Partidul Democrat și liderii partidului mai au puțin și ajung la ”și alții”. Ca și UNPR care se regăsește într-o poziție mai credibilă, zic eu, decât cea din sondajul IPP.

Și ordinea partidelor în intenția de vot este cea așteptată, dincolo de cifrele acestora, cifre care oricând pot fi comentate într-un fel sau altul.

Nu mă deranjează că se prăbușește PD, dimpotrivă, mă bucur nespus. Nu-mi place însă că, prin aberațiile economice adoptate, PD compromite ideea de dreaptă politică. Tâmpeniile guvernanților sunt pentru PSD un fel de Moș Crăciun în miez de vară. Vin voturi cu toptanul numai și numai din reacții negative.

Dincolo de toate acestea, avem încă o confirmare a faptului că în România nu mai există prea multă speranță și aproape deloc încredere în cei care ne conduc. Sunt conștient că sunt mulți care au în minte formula ”toți sunt de vină”. Constatăm însă că majoritatea identifică exact unde este problema. Economia merge prost, iar economia este gestionată de puterea executivă. Adică Băsescu, Boc și PD.

Lecția cifrelor

iulie 22, 2010

Îmi și imaginez forfota pe la Cotroceni. ”Nu-i adevărat șefu, mogulii, opoziția, tonomatele ….”. Și precis în câteva zile iese Videanu cu un sondaj CSOP, prezentat în exclusivitate la B1, unde vor fi adevăratele cifre cu PD și Băsescu pe primul loc.

Chiar luând în calcul toate marjele de eroare posibile, principalul partid de guvernământ este pe locul 3 la sub 15%. Nici măcar PNȚCD nu ajunsese la această cifră după doar doi ani de mandat. Motivul principal este acela că, contrar credințelor portocalii, alegătorii sunt deștepți și au discernământ. Nu se lasa păcăliți la nesfârșit cu povești despre moguli, mineriade, Iliescu sau modernizarea statului. Contează în primul rând economia și dezastrul creat de guvern, asimilat cu Băsescu, este deplin.

Acest sondaj transmite însă, dacă mai era nevoie, un mesaj. Nu către PD și Băsescu, pentru că lor românii, cum le place lor să zică, nu mai au ce să le transmită, poate doar ”drum bun”. Mesajul este către opoziție.

Avem, este clar, datoria să prezentăm alternativa, o strategie, drumul de urmat după ce dăm jos guvernul Boc. O formulă de guvern, un calendar, ceva.

Nu cred că dezamăgirea cetățenilor poate fi alungată cu strategia PSD de a declara în continuare că vor participa la guvernare numai după alegeri. Pur și simplu nu este corect. Asta înseamnă că se dă un pașaport de guvernare pentru Emil Boc pentru următorii doi ani.

Și nu cred că asta doresc cei 88% dintre cetățeni care nu mai au încredere în Băsescu și Boc.

Am intrat în club

iunie 7, 2010

Am fost mai absent de la discuțiile pe blog în ultimele două zile pentru că am fost prins cu conferința de alegeri a filialei PNL din județul Dolj, cel pe care îl reprezint în Parlament din 2004.

După mai multe luni de discuții cu colegii mei de partid, primari, consilieri, membri activi, am fost de acord să candidez pentru funcția de președinte al filialei. Așa au considerat cu toții că e mai bine, chiar dacă pentru mine este o misiune în plus față de cele încredințate la nivel central. Nu mă plâng și nici nu vreau să pozez într-unul care se lasă rugat și face pe interesantul.

Nu am mai fost președinte la nivelul unui județ până acum și chiar mi se pare interesant să mă pun în pielea celor care, de multe ori, sunt biciuiți de șefii de la centru și aleargă să producă, la modul practic, voturi.

Am avut 4 contracandidați și am obținut 89,5% din voturile valabil exprimate, deci doar un pic mai slab decât pe vremea Marii Adunări Naționale :-).

Fac în încheiere o paranteză, fără legatură cu subiectul de mai sus, răspunzând astfel unor întrebări adresate în comentarii la postul precedent. Nu am discutat în Biroul Politic Central și nici în altă parte despre propuneri de schimbare a sistemului electoral. Nu mi se pare o problemă că acest subiect a fost ridicat de un coleg de partid, dezbaterea întotdeauna este deschisă și aceasta se închide numai dacă avem o decizie finală într-un sens sau altul.

24 mai 1875

mai 24, 2010

Astăzi Partidul Național Liberal împlinește 135 de ani de la constituire. La 24 mai 1875, în casa englezului Stephen Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar Pașa,  Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chiţu, C.G. Peşacov şi N.C. Furculescu puneau bazele Partidului Naţional Liberal.

Constituirea României moderne a fost opera PNL, liberalii conducând țara aproape în întreaga perioadă de până la 1947, când comuniștii au pus stăpânire pe România cu sprijin sovietic.

Astăzi este cel mai vechi partid politic din Europa aflat în activitate și în Parlament cu excepția conservatorilor britanici. Și misiunea PNL pentru România este departe de a se fi încheiat.

La mulți ani PNL!

Dialog PNL-Patronate

mai 12, 2010

Cine are impresia că le știe singur pe toate și că, orice ar spune și susșine, nu poate da greș constată când este prea târziu că lucrurile stau exact invers. A mai încercat cineva și a aflat la Târgoviște cum stau lucrurile. Acum mai avem, din nefericire, pe cineva care crede la fel.

Dialogul, consultările și schimbul de opinii sunt fundamentale. De aceea, la invitația PNL, ne-am întâlnit astăzi cu reprezentanții principalelor patronate pentru a le expune punctul nostru de vedere cu privire la soluțiile economice ce se impun, ca alternativă la aberațiile guvernului Băsescu.

Cele mai multe puncte de vedere au foist comune. Am apreciat și ne-am însușit și idei utile, sugerate de participanți serioși la viața economică reală, oameni care nu pot decât să fie avantajați de un mediu competițional ne-alterat de corupție, evaziune fiscală, contrabandă sau controale dirijate politic.

Am discutat concret, cu cifre, despre economiile care ar putea rezulta la buget din raționalizarea corectă a cheltuielilor pentru achiziții de bunuri și servicii, despre banii pe care-i pierdem în fiecare lună din cauza incapacității structurilor administrative de a atrage fonduri europene sau despre necesitatea de a comprima, prin reduceri de personal, aparatul administrativ al guvernului, al companiilor de stat sau serviciilor deconcentrate din teritoriu.

Am hotărât împreună ca PNL să susțină modificarea legislației privind achizițiile publice, în special prin eliminarea prevederii care perimite suplimentarea cu până la 50% a valorii unei lucrari licitate. Aici este principala cheie a licitațiilor trucate prin facilitarea câștigării lucrărilor de către participanți la licitații care au acordul subteran prealabil al ordonatorului de credite pentru a putea veni cu prețuri de dumping. Ne-am angajat, de asemenea, să încercăm să accelerăm dezbaterea parlamentară cu privire la legislația ce reglementează regimul parteneriatelor public-privat, element pe care partenerii noștri de dialog au insisitat foarte mult. Să mai pomenesc de impozitul forfetar?

Mediul de afaceri este în mod clar nemulțumit de actualul guvern. Dar cine nu este?

Avem nevoie de un nou guvern

mai 6, 2010

Ieri președintele PNL, Crin Antonescu, a tranșat o chestiune care revine obsesiv, Intrarea PNL la guvernare.

Acest subiect nu revine pentru că noi ne gândim și ne răzgândim, ci pentru că Partidul Democrat este la mare ananghie și are nevoie de … nu pot să zic nici parteneri, nici aliați, nici măcar colegi de guvernare. Are nevoie de cineva pe care să dea vina și rolul acesta nu suntem dispuși să ni-l asumăm.

Nu are legătură cu Boc sau Videanu sau Berceanu, nici măcar cu Traian Băsescu. Responsabilitatea politică a situției în care, din păcate, ne aflăm aparține întregului Partid Democrat. Schimbarea lui Ionescu cu Popescu, ambii membri PD și care se supun politicii acestui partid nu înseamnă o schimbare ci, dimpotrivă, înseamnă continuarea politicii de asasinare a mediului de afaceri, de licitații bizare, de creștere a impozitelor și de dispreț față de cetățeni. Are PNL cum să se asocieze acestui tip de a face politică? Categoric nu!

Bine, și care-i soluția? Puteți întreba pe bună dreptate. Plecând de la evidența că întreg guvernul trebuie să plece, constatăm că avem nevoie de un nou guvern. Și spun de la bun început că am credința fermă că, în democrații, guvernele trebuie să fie politice, având la bază o majoritate parlamentară.

Pentru a avea un nou guvern susținut în Parlament, o nouă majoritate trebuie constituită. Nu putem face asta prin mijloacele pe care le-am criticat până acum – racolări de parlamentari, constituire de grupuri de independenți și alte mijloace imorale. Numai voința cetățenilor poate construi o nouă majoritate, iar asta nu se poate face decât prin alegeri parlamentare anticipate.

De ce pomenim atunci de un guvern de tehnicieni? Din trei motive, toate ținând de presiunea timpului. Noi alegeri se pot face, în cel mai bun caz, peste 4-6 luni. Ne putem permite să ne mai distrăm cu guvernul Boc în acest timp? Răspunsul este evident. Avem apoi nevoia de a face ceva în economie. Partidul Democrat nu știe, nu poate și nici nu cred că vrea. Să cerem un alt guvern politic am fi caraghioși, tocmai spunem că trebuie întâi o majoritate parlamentară. În sfârșit, în al treilea rând avem nevoie de alegeri corecte, adică exact ce nu ne putem aștepta de la acest guvern.

O poveste care se repeta

aprilie 23, 2010

Am observat ca din cand in cand, dar mai ales cand mocneste revolta in randul aliatilor PD la guvernare, apare brusc pe piata ideea intrarii PNL la guvernare.

Zilele trecute au comentat independentii si UDMR. Gabriel Oprea a declarat in Senat, la dezbaterea proiectului de lege a pensiilor promovat de propriul guvern, ca nu sustine prevederile referitoare la pensiile militarilor. UDMR a declarat din nou ca este partizanul bicameralismului si, in consecinta, proiectul de revizuire a Constitutiei promovat via Traian Basescu nu prea este si al lor. Pe ici, pe colo, prin partile esentiale.

Sa adaugam insa si cel mai important lucru, din nefericire. Nu merge! Economia este vai de capul ei, o noua serie de imprumuturi se apropie, imprumuturi nu pentru investitii sau dezvoltare, ci pentru lucruri elementare cum ar fi plata pensiilor. Calculul politic este simplu, oricine realizeaza ca decontul electoral vine catre PD, pentru ca UDMR are votanti bob numarat iar partidul migratorilor nu are ce procente sa piarda pentru ca oricum nu-l voteaza nimeni.

Si atunci a venit din nou momentul. Dupa intalnirea de la Cotroceni a inceput din nou sa se agite steagul de pace si PNL este ravnit ca partener de guvernare. Sigur ca nu din grija fata de tarisoara sau din recunoasterea competentelor economice ale liberalilor. Ci pentru ca este nevoie de invinovatit cineva.

Despre varianta in care Traian Basescu curata guvernul de independenti si UDMR si noi ne repezim ca gasca la dude sa ocupam locurile libere nu vreau sa vorbesc. Am respins la sfarsitul anului trecut aceasta varianta si niciun liberal serios n-are chef sa se gandeasca la o prezenta in guvern tot cu Boc si echipa sa, in care eventual sa-i explicam de ce merg tancurile in nisip si apoi sa impartasim, rand pe rand, soarta lui Dan Nica.

S-ar putea sa se agite varianta independentului de larga respiratie nationala. Daca mai crede cineva ca Lucian Croitoru este independent, desigur. Aparent, ar putea fi o baza de discutie. Dar nu-i suficient. Ajungem la program de guvernare, la echipa guvernamentala, la modalitatea de luare a deciziilor sau la influenta presedintelui care, ca orice om, nu are cum sa se priceapa la toate dar se comporta de parca s-ar pricepe. Si atunci care-i diferenta?

Sigur ca se poate spune ca PNL nu are cum sa impuna primul ministru, fie el si neutru, sau programul sau de guvernare, sau majoritatea echipei executive. Corect, foarte corect! Rezultatul alegerilor si ponderea parlamentara arata foarte clar acest lucru.

Insa tot acest argument arata ca daca PNL doreste sa guverneze cu un program bazat in totalitate sau in majoritate pe ideile sale, macar cele economice, poate face asta doar in urma alegerilor parlamentare.

Motiunea de cenzura – casuta de sugestii

aprilie 20, 2010

Ati aflat desigur ca vom depune o motiune de cenzura. Initiativa politica ne-a apartinut, inca de la sfarsitul saptamanii trecute. Aritmetica parlamentara nu ne permite sa actionam singuri, ci impreuna cu PSD. Sigur ca nu aveam cum sa emitem pretentii ca noi sa scriem textul si parlamentarii PSD sa-l semneze si sa-l voteze, asa ca textul va fi o opera comuna a opozitiei. Fair enough.

Exista un avantaj care, din pacate, se poate transforma si intr-un dezavantaj. Faptul ca o motiune de cenzura, spre deosebire de o motiune simpla, nu trebuie sa se indrepte catre o singura tema sau un domeniu, ci se refera, in general, la intreaga activitate a guvernului. Asta este bine, pentru ca foarte greu am gasi ceva in care guvernul performeaza. Poate la migratie politica, acolo stau bine.

Dezavantajul este ca, fiind un text comun, poate sa contina idei care se contrazic sau solicitari de masuri care nu se pot aplica toate in acelasi timp. Nu zic ca se va intampla asa, spun doar ca cei care vor lucra la text trebuie sa fie atenti. Cred ca din partea PNL coordonatorul va fi Varujan Vosganian si asta este bine.

Nu cred ca o motiune de cenzura trebuie sa fie doar o succesiune de critici care sa duca la coagularea unei majoritati care sa darame guvernul. Solutiile alternative sunt poate mai importante. De altfel, in procesul de revizuire a Constitutiei, voi sustine modificarea prevederilor referitoare la motiunea de cenzura, prin introducerea motiunii de cenzura „constructive”. Adica initiatorii unei motiuni sa fie obligati ca, impreuna cu textul motiunii, sa depuna un nou program de guvernare, un nou candidat de prim ministru si o noua echipa guvernamentala, iar in cazul adoptarii presedintele sa fie obligat sa investeasca noua echipa in termen de 5 zile de la votul din Parlament.

Timp avem. Important este sa depunem un text bun, nu un text repede. Deschid astazi casuta de sugestii (si reclamatii daca vreti) si astept cu interes sa scrieti despre ce v-ati dori sa auziti.

Campanie la Ramnicu-Valcea

aprilie 10, 2010

In urma condamnarii definitive a fostului primar Mircia Gutau, duminica viitoare, pe 18 aprilie, vor avea loc alegeri partiale pentru functia de primar. PNL propune un tanar candidat care mie imi place foarte mult.

Se numeste Bogdan Pistol si ceea ce isi propune el sa faca puteti gasi aici.

Astazi am organizat o mica echipa de sprijin si, impreuna cu Alina Gorghiu si Cristian Topescu am fost alaturi de el si de echipa liberala in Ramnicu-Valcea, ne-am intalnit cu cetatenii, am participat la cateva emisiuni ale televizunilor locale, am contribuit si noi la efortul de campanie al candidatului nostru.

Cred ca va dati seama insa in ce conditii se desfasoara campania. Politia comunitara ne confisca bannerele si afisele, cadourile elctorale se distribuie in curtea primariei, primarul condamnat da interviuri in puscarie (oare chiar are voie sa faca asta?) in care transmite mesaje electorale, intreaga retea de stat portocalie din administratie este in priza si nu se da in laturi de la nimic.

Sa ne tineti pumnii! Sondajele arata ca vom intra in turul II cu candidatul PD si in aceasta situatie totul se ia de la zero.