Posts Tagged ‘PNTCD’

Tovarăș vremelnic de drum

august 11, 2010

Comuniștii staliniști din România anilor 1950 și-au denumit așa naivii aliați din blocul în care s-au strecurat pentru a falsifica alegerile din 1946 și a se instaura la putere pentru următorii 43 de ani, spre nenorocirea României. Soarta acestora a fost crudă, chiar daca i-au susținut pe comuniști.

Povestea astăzi doamna Ecaterina Andronescu despre faptul că se afla alături de Sever Voinescu, într-un studio de televiziune, atunci când acesta a aflat live despre declarațiile lui Traian Băsescu cu privire la soarta pe care acesta consideră că ar trebui să o împărtășească nu doar Sever Voinescu, dar și Cristian Preda de exemplu, pentru ca au criticat guvernul Boc. Era vădit descumpănit și a pomenit chiar despre demisie.

Nu este prima dată și, cu siguranță, nici ultima când Băsescu își tratează amici politici, oameni care i-au adus servicii certe atât în exteriorul cât și în interiorul partidului. La fel a procedat și cu aliați ai partdiului său. Se pare că obiectivele politice ale președintelui se pot rezuma într-un singur cuvânt – ”Eu”.

Să ne amintim de Petre Roman, cel care a fost ”cel mai bun” dar și de echipa de conducere a PD din acea vreme – Duvăz, Sassu, Simona Marinescu. Apoi despre Victor Ciorbea, reprezentantul partidului câștigător al alegerilor din 1996 și care l-a acceptat pe Băsescu ministru în guvernul său.

A urmat apoi războiul cu Tăriceanu, președintele partidului care, prin alianța DA, a salvat PD de la neant. Dar nici în interior n-a stat degeaba și, imediat după alegerile din 2004, în echipa de conducere a PD nu au intrat oameni precum Radu Berceanu sau Ioan Oltean care contribuiseră consistent la victoria din 2004.

Să nu uităm de soluția imorală, soluție care tocmai adusese aportul decisiv la construcția majorității din 2004. Nici UDMR, alt aliat, n-a fost uitat, binecunoscut fiind sprijinul lui Traian Băsescu pentru UCM.

PSD a fost următorul client la rând, război dus în paralel cu cel purtat cu vechi membri din PD, inclusiv cu fidelul său șef de campanii electorale, Vasile Blaga. Acest război s-a purtat prin intermediul unor oameni care au avcut naivitatea să creadă că ei pot fi prieteni pe vecie cu președintele.

Azi s-au lămurit. Cine mai urmează?

Protocol cu PNTCD

octombrie 27, 2009

O dezbatere mai veche pe care am avut-o impreuna aici a aratat dezamgirea generala produsa de gestul lui Milut, care a tratat un partid istoric, PNTCD, ca pe un obiect bun de vandut la consignatia.

Prin anuntarea protocolului de colaborare cu PNTCD reprezentat de presedintele Radu Sarbu, de Ciuhandu, de Ion Diaconescu si ceilalti, Crin Antonescu a pus lucrurile la punct din perspectiva PNL. In declaratia sa presedintele PNL spune cateva lucruri importante : ca il recunoaste pe Radu Sarbu drept presedinte PNTCD, ca cele doua partide sunt reprezentantele legitime ale dreptei romanesti si ca avem de-a face cu o colaborare politica pe termen lung, inclusiv pentru alegerile locale si parlamentare din 2012.

Nu este un gest electoral, ci unul moral. Rezultatele alegerilor prezidentiale nu se decid prin alinierea grupurilor din PNTCD, dar PNL spune cu aceasta ocazie foarte clar ca recunoaste legitimitatea celor care speram ca vor continua traditia istorica a PNTCD.

 

 

Sfarsit nedemn

septembrie 13, 2009

Dinamitat din interior de Traian Basescu si PD, guvernul CDR a avut ca principala consecinta politica trecerea PNTCD in categoria Partidul Pensionarilor sau Partidul Pentru Patrie. Nu doar cu un scor cu o singura cifra, dar la fel de departe de pragul parlamentar cum este Bradul Viseu de castigarea Champions League.

Ce soi de sindrom Stockholm au dezvoltat  putinii taranisti ramasi ca sa-i impinga sa semneze capitularea neconditionata fata de artizanul trecerii lor in zona resturilor electorale care se redistribuie? Sigur, electoral nu este important, votantii autentici ai taranistilor nu urmeaza acest traseu rusinos, dar gestul ramane.

Ar mai fi lipsit ca protocolul de sustinere al lui Traian Basescu sa fie semnat de taranisti la Tamadau.