Posts Tagged ‘presa’

Se încăpățânează

octombrie 19, 2010

Pierdută oarecum printre reluarea protestelor de la finanțe (un fleac, i-au păcălit) și calcule cu privire la moțiunea de cenzură, astăzi a avut loc ședința comisiilor de apărare din cele două camere pe tema strategiei de apărare și siguranță națională.

Da, documentul acela drăguț în care presa figurează, alături de terorism, la capitolul amenințări. Printr-o regretabilă eroare ce va fi iute corectată lipsesc de la capitolul amenințări parlamentarii, partidele de opoziție, pensionarii și profesorii.

Nici vorbă de vreun pas înapoi. 16 parlamentari ai puterii, mânați în luptă de domnul Fota, au refuzat orice discuție despre scoaterea din document a acestei tâmpenii monumentale. Ba nu, retrag. Nu e tâmpenie, pentru că acest termen ar putea induce ideea că este vorba de o eroare. Și nu este, este ceva intenționat, pentru că așa gândește vremelnicul locatar de la Cotroceni și țuțerii săi.

Probabil că majoritatea va funcționa și în plen și toată afacerea va deveni oficială. În ce țară trăim?

Noi și ei

iunie 24, 2010

În mintea celor care au redactat documentul CSAT despre care se tot discută, libertatea devine o amenințare. Nu se pot face ierarhizări ale drepturilor, însă cred că putem spune că libertatea presei vine imediat după drepturile individuale. Oamenii informați sunt niște oameni liberi și asta se pare că-i deranjează pe unii.

Și cam care ar fi informațiile false răspândite despre instituțiile statului? Adică dacă un ziarist spune că Berceanu nu face nimic la Ministerul Transporturilor iar ministrul cu pricina spune că nu este adevărat ziaristul devine spion și trădător?

Este încă o mutare în jocul ”noi și ei”. Se inoculează dinspre Cotroceni de multă vreme ideea conflictului între ”români” și alții – opoziție, sindicate, bugetari, presă, moguli, parlamentari. Pe rând sau toți odată, revenindu-se ciclic la fiecare dintre aceste categorii. Pentru că incompetența și dezastrul trebuiesc mascate prin conflicte. Până și pensionarii au devenit o amenințare la adresa siguranței naționale, pentru că îndrăznesc să mai trăiască și să ia pensie.

Numai că blamata categorie ”ei” crește și se transformă într-o majoritate formată din cetățeni liberi. Și atunci dușmanii poporului devin poporul împotriva dușmanului.

Presa, dușman al poporului

mai 30, 2010

Trebuie neapărat să verific CV-ul ministrului Funeriu. Pentru că nu cred că a lucrat la un laborator în Japonia, ci la securitatea din Coreea de Nord.

Încă de când profesorii au anunâat că vor organiza grevă pe data de 31 mai, acțiunile securisto-comuniste ale șefilor de la educație, conduși de Funeriu-Ir-Sen au fost cap de afiș. Întâi a sărit cu picioarele pe inspectorii județeni. Aici a fost mai simplu, pentru că toți sunt oameni de partid. Aceștia au trecut la prelucrat directorii iar mulți dintre aceștia au început să facă liste, să amenințe cu evaluări dure la adresa profesorilor și să-i preseze pe cei mai vulnerabili, adică pe suplinitori.

Vă rog mult, să-mi explice cineva care era problema dacă bacalaureatul era decalat cu două sau trei zile. Încăpățânarea domnului ministru va genera probleme de organizare, comisii incomplete sau formate din personal ne-didactic, chiar probleme de legalitate.

Și povestea nu se termină aici. Ca nu cumva să aflăm ce se va întâmpla, marele șef s-a gândit să interzică accesul presei în locurile unde nu știm dacă se va desfășura ceva. Tare sunt curios cum se va face asta. Cu poliția, cu jandarmii, cu armata? Va da domnul ministru ordin să se deschidă focul?

Sau poate se gândește că avem nevoie de un nou Canal.

S-a tăiat curentul

aprilie 30, 2010

O jurnalistă simpatică și cu mare experiență mi-a povestit că, din dispoziția conducerii Camerei Deputaților, alimentarea cu energie electrică a tuturor prizelor aflate pe holurile din preajma sălii de plen a fost întreruptă. Definitiv.

Astfel, ziariștii care încearcă să-și facă meseria și să-și scrie corespondențele despre activitatea parlamentarilor deputați sunt obligați să alerge cu laptop-ul în brațe, cu indicatorul de baterie arătând ”1% available” pe la subsol sau pe la spațiile Senatului unde conducerea este mult mai prietenoasă cu presa.

Vă asigur că nu este o defecțiune tehnică și că instalația electrică de la nivelul P1 nu a intrat brusc în revizie tehnică. Are exact legătură cu nervozitatea conducerii PD în legatură cu faptul că ”o anumită parte a presei”, cum se spunea pe vremuri, se încăpățânează sa nu-i proslăvească.

Am nevoie de un specialist! Nene Lars, sau oricine altcineva are informațiile necesare, vă rog mult să calculați cât costă o încărcare de baterie de computer, așa, în medie.

Pentru că sunt pregătit sa aud că ziariștii sug curentul poporului.

Dupa criza politica urmeaza conflictul constitutional. Apoi dictatura

septembrie 30, 2009

Ion Iliescu a fost un presedinte democrat, tolerant si cu respect fata de lege si Constitutie. In contextul actual vi se mai pare chiar asa exagerata afirmatia? Sigur ca nu este adevarata, pentru ca atarna greu mineriadele de exemplu dar, prin comparatie, suna chiar modest.

Haosul, insensibilitatea fata de problemele economice si sociale si ignorarea fatisa a democratiei sunt politica oficiala a lui Traian Basescu cu scopul castigarii alegerilor. Si daca se intampla asta, umeaza constituirea unui partid prezidential adunat prin amenintare si santaj, modificarea constitutiei, instituirea republicii prezidentiale si cvasi-desfintarea parlamentului.

Stiti de ce nu a fost semnata pana acum revocarea lui Nica? Pentru ca Traian Basescu a incercat o mediere? Nuuuuu, pentru simplul fapt ca sunt mai mult de 45 de zile pana la alegeri. Iar Basescu vrea un ministru interimar care sa acopere, in cele 45 de zile de interimat, ziua alegerilor.

Apoi aberatia anticonstitutionala emisa azi de Boc, prin care executivul da ordine si face programul puterii legislative. Aiureala asta este descrisa in Constitutie ca fiind un conflict juridic de natura constitutionala si unul dintre presedintii celor doua camere trebuie sa reactioneze imediat prin sesizarea Curtii Constitutionale. Sigur ca prevederea va fi anulata, dar modul de gandire este absolut semnificativ pentru viziunea al lui Basescu privind modul cum ar trebui sa se intample lucrurile in Romania.

Din fericire democratia este o institutie care a cladit de-a lungul vremii mai multe redute de aparare. Si sunt greu de doborat toate atat de repede. Parlamentul, Curtea Constitutionala, Justitia, Presa si Societatea Civila par a fi redutele necucerite inca. Si este momentul sa reactioneze.

La ora 21 sunt invitat la Ciutacu, pe Antena 2. Probabil ca vom vorbi despre asta.