Bube mari

Am lecturat și eu, cu atenție, textul complet al ”Raportului Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare”. Titlul este optimist, progresele sunt și nu prea sunt. De altfel, încă din primele rânduri, apre termenul ”deficiențe importante”.

N-aș vrea să intru în detalii cu privire la considerațiile despre procesul de reformă al justiției, nu pentru că nu sunt importante, ci pentru că nu vreau să lungesc prea mult textul. Interesant este paragraful cu privire la resursele umane.

Sunt aspecte care arată fără dubiu o scădere dramatică a încrederii Uniunii în conducerea politică a țării noastre. Și nu este vorba de ANI, cu toate că Băsescu și ai săi o scot în față de parcă ar fi unica preocupare a raportului.

Fac asta pentru că le stau în gât critici serioase. Avem referiri la practicile din domeniul achizițiilor publice, cu țintă explicită ”autoritățile administrative competente”. Se menționează conflictele de interese care afectează corectitudinea achizițiilor publice și care sunt tolerate de autoritățile care nu anulează licitații vădit afectate de conflicte de interese. Se ”recomandă” ca funcționarii publici cu rang înalt și reprezentanții aleși să nu poată beneficia, direct sau indirect, de contractele comerciale încheiate în numele instituției lor. Recomandarea aceasta arată la ce nivel a ajuns clientelismul politic pe bani publici.

Sunt menționate și deficiențe în controlul cheltuirii fondurilor europene, cu referire la DLAF și, din nou, la multiple cazuri de conflict de interese în acest domeniu.

Niciodată nu am mai avut un raport așa critic. O să aflăm că de vină sunt mogulii, ziariștii, pensionarii și, desigur, opoziția și parlamentarii.

Ochii pe cărticică

Nici nu se putea altfel, ne întoarcem la ANI. Subiectul trezește din nou discuții, nici nu știu dacă pe bună dreptate sau nu. Pentru că, oricât de ciudat ar părea :-), cred că Traian Băsescu are dreptate când spune că nu tot ce scrie prin raportul pe justiție este foarte corect. Concentrându-se însă la rândul său pe subiectul ANI și pe unele chestiuni, altfel justificate, despre funcționarea justiției, președintele se face că uită de precizările cu privire la corupția instituțiilor statului și la cheltuirea fondurilor europene. Și de acestea ghici ce partid se ocupă.

Poziția noastră este cunoscută. Nu avem nicio problemă cu rediscutarea legii ANI, fie și în sesiune extraoridinară. Amendamentele care au trecut și care au trezit nemulțumiri nu ne aparțin, ele au fost formulate în special de parlamentari PD și UDMR, iar legea în forma sa finală a fost votată de toată lumea.

Suntem gata să participăm din nou la dezbateri și vot. Și suntem gata să susținem orice variantă mai bună, cu o singură condiție logică. Să fie constituțională.

Pentru că înțeleg (și aștept să citesc decizia Curții) că din nou sunt articole cu probleme din acest punct de vedere. Experiențe cu privire la priceperea guvernului Boc în domeniul constituționalității legilor avem destule și nu prea bune. Poate acum au mai multă grijă și nu riscă noi întâtzieri în adoptarea legii. Trebuie doar să citească mai grijuliu cărticica tricoloră.

Roluri inversate?

Daca pana maine as fi nevoit sa scriu un raport despre dezvoltarea picturii cubiste intre 1900 si 1910 probabil ca as fi in stare sa scriu trei pagini in care sa nu spun nimic. Mai ales daca as fi platit pentru asta sau as fi amenintat cu ceva oribil, de exemplu cu perspectiva de a lua masa cu Toader Paleologu si Catalin Avramescu.

Raportul pe justitie mi-a facut exact senzatia ca ar fi scris de mine, in conditiile descrise mai sus. Pentru ca nu spune mai nimic. Este pentru prima data de cand Comisia Europeana redacteaza un asemenea document cand nu apar concluzii precise. Daca cititi rapoartele precedente veti constata ca anumite domenii sunt apreciate cu termeni exacti, ca un fel de note. Acesti termeni sunt „niciun progres”, „putine progrese”, „anumite progrese” si „progrese semnificative”. Acum nu. Lipseste de asemenea orice referire la problemele administrative si financiare, inclusiv la faptul ca exista o greva a magistratilor, indiferent de opinia cu privire la cine are dreptate. De asemenea sunt putine referiri la probleme ce preocupa marea majoritate a cetatenilor, mai ales celeritatea actului de justitie.

Ne amintim cu totii ca unul dintre obiectivele asumate de Traian Basescu si de majoritatea PD-PSD a fost ridicarea monitorizarii pe justitie. Si nu s-a intamplat. Desigur trebuia gasita o explicatie asupra acestui esec, de parca i-a obligat cineva sa isi asume acest obiectiv, altfel greu de realizat si, dupa parerea mea, nu chiar crucial pentru cetatenii nostri. Scuzele celor de la PSD sunt ca raportul nu are legatura cu situatia din Romania, iar scuzele celor de la PD se refera ca de obicei la Parlament si la cei 322.

Parlamentul este piedica in calea justitiei, iar institutiile minunate sunt DNA si ANI. Bine, atunci cum explicam faptul ca, in cazul Monica Iacob-Ridzi, DNA a reactionat mai tarziu decat Parlamentul? Sau putem spune la presiunea Parlamentului?