Posts Tagged ‘Roberta Anastase’

Ilegalități, șantaj, furt. Nu e Camorra, ci Camera

octombrie 5, 2010

Până să dezbatem dacă legalizăm prostituția, am legalizat-o în Parlament. Mai precis în Camera Deputaților, unde din a doua încercare 170 de deputați, de fapt 170 de cartele, au legalizat grupul deputaților independenți.

Conform legii electorale, dar și al bunului simț, deputat independent este acela ce a candidat într-un colegiu ca independent și a câștigat lupta electorală și a convins alegătorii fără a aparține vreunui partid politic.

Știu că mandatul imperativ nu este valabil în cazul parlamentarilor. De acord, au voie să plece de la un partid și pot activa ca deputați independenți sau pot trece la alt partid. Dar asta nu înseamnă ca adunarea legislativă ar trebui să-și schimbe geometria la fiecare migrație politică. Nu pentru că așa vreau eu, ci pentru că așa a vrut electoratul.

Și mai rău este că tot acest circ este rezultatul unui șantaj. Soldații generalului imobiliar amenință cu retragerea sprijinului acordat guvernului dacă cumva domnul Nicolicea nu beneficiază de un post de vicepreședinte al Camerei.

Ne enervăm atunci când vedem că Parlamentul stă prost prin sondaje la capitolul imagine. Nu atât de prost precum guvernul sau președinția, dar tot prost. Și degeaba ne batem gura să explicăm cuiva că nu suntem toți ca Roberta Anastase sau ca ”șeful mafiei personale”.

La Cameră, pe lângă sala de plen, sunt inscripționate pe un perete numele președinților Camerei Deputaților. Îi regăsim acolo pe Lascăr Catargiu, pe Ion și Dimitrie Brtianu, pe Iorga sau pe Duiliu Zamfirescu. Până și comuniștii l-au avut pe Mihail Sadoveanu.

Îm vremurile acelea nu se făceau sondje de opinie. Dar sunt sigur că un Parlament cu Ion Brătianu președinte nu ar fi stat prost la imagine.

Iar ANI

iulie 8, 2010

Agenția de Integritate și legea ei de organizare trezește iar pasiuni. E adevărat, doar la un număr limitat de politicieni, pentru că cetățenii sunt mult mai pasionați de situația buzunarelor lor.

Membri ai Uniunii Europene și cu pretenții de țară civilizată fiind, este normal să avem un sistem de control al averilor și de monitorizare a conflictelor de interese ale politicienilor. Nu am putut însă să nu remarcăm dubiile cu privire la activitatea Agenției, din perspectiva non-partizanatului politic, dar și faptul că legea de organizare a generat discuții și nu numai. Curtea Constituțională a dat un verdict cu privire la neconstituționalitatea unor articole importante din lege.

Ca urmare a acestei decizii, Parlamentul a făcut modificările impuse de Curte în lege și a trimis-o la promulgare. Președintele, conform atribuțiilor sale, a făcut o cerere de re-examinare. Această cerere a fost discutată în ambele Camere, unele cerințe au fost acceptate, altele nu. Conform Constituției, acum președintele este obligat să promulge legea.

Nu mă refer aici la probleme de fond, pentru că nu știu ce este prin forma finală a legii. Subiectul nu mă pasionează. A apărut însă o nouă invenție procedurală marca Roberta Anastase, cea care ne-a cerut să facem o scamatorie prin care procedura constituțională descrisă mai sus să fie încălcată, pentru că ceva nu le convine în lege.

În primul rând dacă cei de la PD au probleme cu forma finală a legii, să-și chestioneze proprii senatori, cei care au votat această formă. Iar dacă nevoia de a modifica ceva persistă există două soluții constituționale. Guvernul, având ca inițiator Ministerul Justiției, poate să inițieze un  proiect de lege de modificare și completare. Același lucru îl pot face și parlamentarii doresc. Asta însă după publicarea legii în Monitorul Oficial, variantă care se pare că unora nu le convine.

Departe de tentații, că e mai sigur

iunie 3, 2010

Serialul problemelor din majoritatea guvernamentală, după șocul de la votul din Camera Deputaților, și-a derulat episodul al doilea la Senat, tot pe subiectul desemnării unui judecător la Curtea Constituțională.

În urma audierilor de la Comisia Juridică, cea chemată să dea un aviz consultativ, candidatul PDL nu a întrunit nici măcar un singur vot favorabil. Senatorii arcului guvernamental au fost de-a dreptul șocați când au văzut pe cine ar trebui să susțină. Au folosit chiar tot felul de expresii, unele dintre ele preluate de presă, cea mai soft fiind ”doamna a făcut probabil un tratament care nu prea i-a reușit”. Jur că e un citat, nu pun de la mine, nu sunt senator și nu cunosc persoana.

Din disperare de cauză, cu toate că ar fi trebuit să urmeze votul secret pentru desemnare în plen, majoritatea a scos de pe ordinea de zi acest punct, singura soluție avută la îndemână. Spun asta pentru că scoaterea de pe ordinea de zi s-a făcut prin vot deschis, la vot secret ar fi fost de-a dreptul un măcel.

Și când te gândești că toată povestea cu angajarea răspunderii a fost tergiversată tocmai pentru a se face nominalizările acestea la Curte.

Problemele de vot ale majorității nu se opresc aici. Un alt senator PD, tot de Prahova, anunță că va vota moțiunea. Are ceva probleme doamna Anastase în filială, nu glumă. Înțeleg că, în plin atac de panică, șefii PD vor să se asigure de controlul votului printr-o decizie care să-i țină pe proprii parlamentari departe de urne. Aceeași doamnă Anastase, cea căreia îi pleacă parlamentarii de Prahova (mai urmează și un deputat, după cei doi senatori) a aruncat un populism pe tema solidarității cu guvernul și a spus că parlamentarii PD n-ar trebui să participe la vot.

Parlamentarii PD sunt așadar solidari, strâns uniți în jurul guvernului, dar mai bine să nu se apropie de urnă ca nu cumva să greșească.

Cutremur

iunie 1, 2010

Începe, așa cum era de așteptat, dar mai repede decât mă așteptam, să se cutremure șandramaua majorității guvernului în Parlament.

Subiect cu miză mare pentru oamenii lui Traian Băsescu azi la Camera Deputaților. Desemnarea unui nou judecător la Curtea Constituțională, instituție care, sunt convins, i-a enervat mult pe eminenții constituționaliști din PD care și-au văzut respinse, de-a lungul vremii, toate aberațiile emise pe bandă rulantă.

După anunțarea rezultatului votului am citit șocul pe chipurile deputaților PD. Pentru că Valer Dorneanu, candidatul opoziției, a adunat 161 de voturi, față de 123 ale candidatului PD, un profesor de drept de la Cluj. Vă rog să remarcați faptul că deputații PSD și PNL, chiar daca sunt prezenți toți în păr, ceea ce nu a fost cazul, sunt doar 148.

Sigur că doamna Anastase nu vrea să recunoască rezultatul votului și caută să reia procedura pe baza unei interpretări proprii a termenului de majoritate. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare pe acest subiect. Dar ceva se întâmplă.